Noi campanii marca Ateneul Sfântului Pantelimon

Consens în jurul iniţiativelor Ateneului Sfântului Pantelimon!

După ce ultimele proiecte ale Ateneului Sfântului Pantelimon - printre care aş aşeza pe primul loc spectacolul şi romanul intitulate "Osânda cărţilor" - au crescut în avengură şi ne obligă la aprofundarea mesajului lor, în centrul atenţiei acestuia se află acum noi initiative, care fac parte integrantă din programul dedicat Centenarului Marii Uniri la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti. Încă de la început, ultimele noastre propuneri s-au bucurat de simpatie publică, fiind unanim acceptată impresia generală că ele reprezintă o tentativă de recuperare a istoriei, fapt care a şi generat consensul în privinţa punerii lor în practică.  

Asumându-şi responsabilitatea morală pentru acest demers recuperator, sub auspiciile Ateneului Sfântului Pantelimon  au demarat demersurile pentru realizarea bustului celui ce a fost un vrednic preot paroh al bisericii Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti, preotul căpitan în rezervă Gheorghe C. Creţu, emiment profesor de religie la Colegiile "Mihai Viteazu" şi "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. Sperăm ca bustul să îşi găsească un sculptor pe măsură şi să reprezinte în final o izbutită operă artistică.

 În contextul în care în timpul Primului Război Mondial Biserica funcționa instituţional cu o conducere bicefală - în Muntenia, Mitropolitul primat fiind Conon, iar în Moldova, fiind Mitropolit Pimen -, singurul preot din Regat, părintele Gh. Creţu, prezent în soborul de preoţi condus de arhimandritul Gurie Grosu care a oficiat la 27 martie 1918 în Catedrala Naşterii Domnului din Chişinău slujba de Te Deum care a consfinţit Actul Unirii Basarabiei cu România "dictează pe româneşte ecteniile ce trebuiau zise cu această ocazie" şi "cu de la sine putere, pune să se pomenească IPS Mitropolit Pimen şi apoi Arhiepiscopul locului, alături de mult iubitul rege Ferdinand", fapt care a făcut o frumoasă impresie la Chişinău. 

Să nu pierdem din vedere faptul că, înainte de 27 martie 1918, statutul acestei provincii româneşti cel de stat independendent intitulat "Republica Democrată Moldovenească" (24 ianuarie 1918), fapt care a determinat Arhiepiscopia Chişinăului să urmărească în mod expres obţinerea autocefaliei. Ori, gestul făcut de părintele Gheorghe Creţu de a nu pomeni "Sinodul şi Patriarhul Rusiei" la Te Deum-ul care inaugura decizia unirii Basarabiei cu patria mamă anunţa transferul de subordonare canonică a Basarabiei faţă de Biserica Ortodoxă Română! De altfel, după o lună, la 17 aprilie 1918, Mitropolitul Pimen Georgescu, în calitate de preşedinte al Sfântului Sinod, îi trimite Arhiepiscopului de Chişinău, Atanasie Gribanovschi, o telegramă, prin care acesta din urmă este invitat să se alăture Bisericii Ortodoxe Române. (https://orthopraxia.wordpress.com/2011/06/26/arhiepiscopia-chisinaului-in-perioada-interbelica-1918-1940/)  Buzilă Boris (în lucrarea Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia (1812-1918, 1918-1944), Bucureşti, Ed. Fundaţiei Culturale Române, – Chişinău, Întreprinderea Editorial-Poligrafică Ştiinţa, 1996, pag. 76) aminteşte chiar de un proiect de lege iniţiat de "Sinodalii români şi Ministerul Cultelor prin care în Basarabia, în timpul slujbelor, să se pomenească Casa Regală Română şi Mitropolitul Pimen al Moldovei”. 

 

Într-un mod parcă profetic, datorat în special contactului constant cu basarabenii pe care i-a învăţat să scrie româneşte ca parte a îndatoririlor avute în cadrul Serviciului Religios al Armatei, părintele Gheorghe Creţu avea să emită la 14 februarie 1918 următorul avertisment, făcând practic cronica unui dezastru anunţat: „Aici, în Basarabia, ogorul este mare, dar semănătorii sunt foarte puțini. Depinde de stăpânul ogorului, dacă va ști să aleagă semănători harnici și pricepuți, care să semene grâu. De se va urma să se trimită și aici semănătorii de căpătuială, spre a-i procopsi, rezultatul va fi că, în loc de grâu, vom secera furtună.” (Gheorghe NICOLESCU, Gheorghe DOBRESCU şi Andrei NICOLESCU, Preoţi în lupta pentru Marea Unire 1916-1919, Editor Fundaţia General Ştefan Guşă, p. 245). Din nefericire, clasa conducătoare românească nu a luat în serios avertismentul părintelui Gheorghe Creţu, ceea ce a permis "propagandei obsesive și mincinoase a sovieticilor să aibă cîștig de cauză și să răspîndească imaginea unei Basarabii sărace, prădată de moșierii de la București", după cum subliniază Alberto Basciani în indroducerea la Dificila Unire: Basarabia şi România mare 1918-1940, tradusă recent din italiană la Editura Cartier (p. 14).  Acest autor italian nota faptul că, la  numai câteva luni după înfăptuirea Unirii, circula un memoriu trimis în numele Sfatului Țării în care se putea citi: „Țăranii sînt scoși noaptea să facă de gardă, măsură foarte bună, dar făcută întotdeauna pe sprînceană, fiind chemați mereu oamenii care nu se au bine cu jandarmii. Dimineața, în loc să dea drumul oamenilor, îi țin toată ziua la postul de jandarmi, pentru diferite lucruri. La cel mai mic protest, omul e declarat bolșevic, spion rus și altele, bătut crunt și de multe ori se face cerere de expulzare. (…) În toate domeniile administrative domnește teroare, jigniri și corupție.“ (p. 130) 

  

În paralel cu demersurile edificării acestei lucrări, Ateneul Sfântului Pantelimon lansează o campanie de căutare și descoperire a mormântului fiului părintelui Gheorghe Creţu, Corneliu, deținut politic pentru că a interpretat la pian o melodie interzisă de regimul comunist şi despre care, din momentul arestării sale până în zilele noastre, familia Creţu nu a mai primit nici o veste.

Convinşi de dificultatea acestui demers, sperăm totuşi ca rămășițele omenești ale acestuia să facă cât mai curând obiectul unei cercetări în scopul recuperării memoriei unei victime a regimului comunist. Acțiunea urmărește practic căutarea și descoperirea mormântului lui Corneliu Creţu, mort într-unul din penitenciarele din România şi îngropat probabil într-una din gropile comune, alături de cei pe care evlavia populară a început să-i numească „Sfinții Închisorilor”. În încercarea lor de exterminare a elitei româneşti prin masacru, comuniştii au supus poporul român la un uriaş martiriu.  
 

Dar nu doar oamenii au fost supuşi unui crud tratament, ci şi cărţile lor, cele mai multe tocmai pentru că vorbeau de Unirea Basarabiei cu România, după cum subliniam în spectacolul şi romanul "Osânda cărţilor". Astfel, cel de-al treilea demers are în vedere realizarea unui muzeu al Ateneului Sfântului Pantelimon.  În acest sens, vom întreprinde paşii necesari astfel încât termenul de finalizare a proiectului să fie respectat, astfel încât acest muzeu să poată fi inclus în planul manifestărilor ce vor avea loc la 1 Decembrie.

Prezentăm transparent aceste planuri iniţiate de cei care într-adevăr au fost victime ale dictaturii, fie că e vorba de nazism, fie că e vorba de comunism, convinşi că din asemenea iniţiative pot să răsară concepte educaţionale noi în România care să ofere cursuri pentru formarea părinţilor sau viitorilor părinţi, bunicilor, educatorilor, persoanelor care lucrează în centrele sociale, asistentelor medicale şi oricărei persoane interesate şi implicate în dezvoltarea copiilor şi tinerilor. Considerăm că propriile noastre traume sau a celor dragi nouă reprezintă o motivaţie suficientă de a ne determina să ne dedicăm studiului dezvoltării copiilor şi tinerilor, contribuind la descoperirea unor aspecte importante care influenţează dezvoltarea umană.