miercuri, 19 aprilie 2017

Masa de Sfintele Pasti, 16 aprilie 2017

În prima zi de Sfintele Paşti, 16 aprilie 2017, peste 20 de batrani din blocul de garsoniere p. 10 din Oborul Nou care se afla in evidenta Departamentului pentru copii si tineret ATENEUL SF. PANTELIMON au fost vizitaţi cu ocazia sarbatorii Învierii Domnului. Vizita pastorala a facut parte din programul "Stop singurătăţii!", prin intermediul caruia persoanele aflate in stare de vulnerabilitate, mai ales ca din cauza varstei sau a problemelor de sanatate sunt nedeplasabile din parohie au fost servite de catre tineri voluntari cu alimente. Multumim pe acesta cale organizatorilor, coordonati de DANIELA Vlad, Roxana şi Ramona Alecu, care au susţinut proiectul Departamentului pentru copii si tineret ATENEUL SF. PANTELIMON. 





Niciun comentariu: