D-na IRINA PETRESCU, ajutorul nostru nepretuit a trecut la cele vesnice: A FOST MINUNAT!

 

Doamna Irina Petrescu -actrita de teatru si film, precum si enoriasa a parohiei bisericii Sfantul Pantelimon - care ne-a onorat cu prezenta la o seama din repetitii, la filmare, cat si la premiera pieselor noastre de teatru, a trecut la cele vesnice astazi, 19 martie 2013.

Sfatul sau nepretuit pe care ni l-a dat cu toata dragostea ne-a ajutat sa dam contur scenetelor noastre de teatru, astfel incat sa devina captivanta din toate punctele de vedere. Dupa premiera piesei Hristos a inviat (2010), domnia sa a facut urmatoarea declaratie de presa:"I-am simtit foarte concentrati, cu emotie, dar foarte prompti. Nu s-au balbait, nu s-au incurcat. Unul dintre ei mi-a spus ca s-a sarit peste o replica, dar nici nu mi-am dat seama pentru ca nu s-a cunoscut. Am fost la cateva repetitii care au fost mai dezordonate, dar cand s-a filmat pentru TVR 3 - atunci a fost primul contact cu aceasta avengura mai neobisnuita - a fost minunat".

***

IN MEMORIAM DOAMNEI IRINA PETRESCU facem cunoscut un fragment consideraţiile pe care aceastăactriţă cu sufletde copil le-a făcut despre proiectul „Ateneul Sfântului Pantelimon”, aşa cum au fost suprinse în cadrul emisiunii dezbatere „Teatru religios – Mijloc de catehizare”, difuzată de Trinitas Tv în data de 30 iulie 2012:

Momentul în care, la rugămintea părintelui Bogdan Teleanu, acum câţiva ani am luat contact (cu copiii din trupa de teatru parohial „Ateneul Sfântului Pantelimon” – n.n.) a fost o surpriză extraordinară! Contactul cu copiii mi s-a părut absolut fascinant! Deşi provin dintr-o familie de pedagogi şi psihologi. eu nu am niciunfel de talent pedagogic. Nu ştiu să mă apropii de copii! Nu ştiu să-i stăpânesc, atunci când ei devin mai năzdrăvani decât copiii obişnuiţi, mai ales într-un cerc mai special, aşa cum este cel al Bisericii. Însă ideea părintelui Bogdan mi s-a părut absolut extraordinară: este un mod de a apropia sufletul unui copil de Biserică şi de credinţă prin nişte mijloace foarte laice. Şi este un mijloc atât de atrăgător care cred că şi-a găsit efectul, cel puţin acum câţiva ani! 

Printr-un teatru care comunică trăirile unor personaje care au trăit o altă viaţă părintele a dezvoltat aproape imediat gustul sau,mai bine-zis, apetitul acestor copiii pentru ideile creştine. E adevărat că textele scrise pentru ei – şi am descoperit asta la a doua şi la a treia întâlnire – au fost scrise de părintele Bogdan în funcţie de caracterul lor. Am descoperit, de pildă, o fetiţă extraordinară (Alina Bâgioi - n.n.) care juca rolul Fecioarei Maria într-o scenetă de Paşte. Am regăsit-o, ulterior, şi în celelalte montări pe suportul unei fiinţe care trece de obişnuitul unui personaj. Avea ceea ce se cheamă „transfigurare”. 

Transmitea extraordinar de limpede şi de uşor o emoţie pe care, dacă ar fi lucrat cu ea un profesor de teatru sau un profesor de limba română, n-ar fi reuşit atât de bine să o facă ca atunci când a lucrat, în cadrul Bisericii, cu părintele Bogdan sau cu minunata sa soţie, Cristina, care este ca o mamă, ca o „directoare de grădiniţă pentru năzdrăvani”. Pentru că, după cum se ştie, copiii nu-şi pot concentra atenţia pentru o foarte lungă perioadă, şi atunci, pe rând sau toţi odată, scăpau într-un joc necontrolat. Ei bine, doamna Cristina ştia să-i strunească. Eu nu ştiam! Pe mine lucrul acesta mă dezarma. Spuneam: „Nu pot să fac nimic! Ei au chef de joacă!” Ori, a şti să-i aduci din joacă spre ceva serios, care să se întoarcă şi spre ei înapoi este ceva extrardinar! 

După aceea, eu mai am un prieten în echipă: Florinel. El este cel mai năzdrăvan, cel mai histrion. Lui îi place cel mai tare să se joace de-a joaca pentru că teatru este, totuşi, o joacă. Cred că are şanse să se îndrepte cu timpul spre această nefericită meserie. El era întotdeauna cel rău, cel diabolic. La un momendat era chiar măgăruşul. Când am făcut rost de la teatrul de copii de un cap de măgar, să-l fi văzut, era atât de fericit! Era strigat de ceilaţi copii: „Unde e măgarul? Măgarul Florin să vină mai repede!” Cine credeţi că alerga fericit ca şi când i s-ar fi spus să vină Făt-Frumos Florin. Ei, această plăcere de joc nu poate veni decât numai în întâmpinarea strădaniei pedagogice pe care o face părintele Bogdan cu aceşti copii. Şi cred că este o modalitate extraordinară de atragere a copiilor la credinţă. 

Am senzaţia că aceşti copiii vor fi mai altfel pentru anii care vin. Se vor dezvolta mai bogat pe dinăutru decât pe dinafară. Vor fi mai feriţi de tentaţia vulgarităţii străzii, a violenţei străzii. Apoi, în timpul acestor repetiţii cred că se cultivă şi un soi de spirit de echipă de prietenie.Copiii simt ce înseamnă emoţia spectacolului. I-am văzut atât de fericiţi când apăreau costumele. Se bucurau aşa cum ne bucurăm noi la teatru când apar prima dată costumele după probe, după tot felul de încercări. La biserica era o sărbătoare. Toţi îşi ajutau colegii să-şi ţină mai bine strânsă hăinuţa, capşonul. Era o bucurie fără margini! Mi-a făcut o mare bucurie părintele că m-a invitat! Nu am putut să-i fiu de folos decât spunându-le să vorbească mai tare sau să vorbească cu partenerul, iar nu cu publicul. Dar acestea sunt indicaţii neimportante, neesenţiale. 

 Mai este un lucru pe care vreau să-l subliniez şi anume că ei învaţă înainte de a învăţa temeinic la şcoală exprimarea gramaticală corectă. În clipa în care ei au de învăţat sau de spus un text li se atrage atenţia asupra ideii frazei şi a ceea ce trebuie accentuat pentru ca ideea frazei să ajungă la spectator, la cel care priveşte. Atunci va şti întotdeauna când şi cum să accentueze verbul. Va învăţa ce este verbul într-o frază, că el este motorul ideii din fraza aceea, va învăţa ce este subiectul, va învăţa ce este atributul, caracterizarea, complementele de timp, de loc, de spaţiu, organizarea lor în frază în scopul de a face maiuşor de transmis mesajul. Acesta cred că este unul din studiile de bază pe care un profesor de teatru îl dezvoltă la clasa cu care lucrează. Este teoria mea, aproape o ideea fixă. Dacă nu înţelegi tu ce vrea să spună fraza pe care o ai de spus nici cel care te ascultă nu o va înţelege, oricât ai spune-o de tare, de repede sau de încet. Iar sensul nu-l poate da decât gramatica, adică organizarea armonioasă, melodică, adică topica frazei. A învăţa de mic copil, înainte de a ajunge pe cale ştiinţifică, pedagogică, mi se pare un mare câştig pentru ei ca oameni indiferent că vor fi profesor, preoţi, ingineri sau conducători de sindicat. Ei trebuie să ştie ce spun! 

SPRE DOCUMENTARE:
1. INTERVIU TRINITAS tv:DESPRE TEATRUL RELIGIOS CU D-NA IRINA PETRESCU
2. ALBUM CARE O ARE IN CENTRU PE DOAMNA IRINIA PETRESCU:Ateneul Sfântului Pantelimon – Un proiect de suflet care a împlinit 5 ani

3. ARHIVA FOTO ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON (momente de la repetitiile pentru piesa de teatru Fantana ortodoxiei): FANTANA ORTODOXIEI.Povestea Crezului.
Videohttp://ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.ro/2011/09/blog-post_27.html

 

REVISTA PRESEI:

1. Agentia de presa BASILICA, 21 martie 2013: O mare artistă alături de copiii Sfântului Pantelimon 

Irina Petrescu cunoscuta actriță de teatru și film a trecut la cele veșnice în data de 19 martie. Enoriasă fidelă a Parohiei „Sfântul Pantelimon” – Foișorul de foc, a fost totodată și susținătoarea proiectului „Ateneul Sfântului Pantelimon”.

”Doamna Irina Petrescu a fost sufletul proiectului Ateneul Sfântului Pantelimon.  Avea sufletul la fel de curat ca sufletul unui copil! Cu discreţia şi delicateţea dânsei se apropia de aceşti copii aşa cum mi-aş fi dorit ca mulţi alţii din parohia noastră să se aproprie şi să se aplece asupra educaţiei copiilor. Se apropia de aceşti copii cu timiditatea ca nu cumva să îi intimideze”, a mărturisit pentru TRINITAS TV Pr. Bogdan Teleanu, preot slujitor la Biserica „Sfântul Pantelimon” - Foişorul de Foc.

Implicată trup şi suflet în proiectul parohiei, Irina Petrescu a dat contur scenetelor de teatru astfel încât să devină captivante şi pentru copii şi pentru spectatorii lor.

Irina Petrescu era nelipsită de la premierele Ateneului „Sfântului Pantelimon”. Micii actori au câştigat, de marţi, un spectator în ceruri.

2. TV TRINITAS, 20 martie 2013:

3. Pro TV, 22 martie 2013: Irina Petrescu a fost condusa pe ultimul drum. Au plans-o cerul si actori de renume

Ca multi dintre uriasii actori ai scenei romanesti, si Irina Petrescu este de acum una cu vesnicia. Ea a fost inmormantata vineri, in cimitirul Reinvierea din Capitala. Artisti, regizori, prieteni si spectatori deopotriva, au aplaudat-o pentru ultima oara. "Prea devreme s-a dus, putea sa mai dea nastere multor personaje", au spus cu regret multi dintre ei. Dincolo de cuvinte si regrete au ramas aplauzele pentru care fiecare suflet de actor a tanjit atunci cand s-a aflat pe scena.

"Marea calatorie" a Irinei Petrescu a inceput cu un popas la Teatrul Bulandra, unde jumatate de veac a insufletit zeci de personaje.Cu haine cernite si lacrimi in ochi, prietenii din copilarie, din teatru si film sau, pur si simplu, oamenii care au indragit-o pe Irina Petrescu, au venit sa-si ia ramas-bun.
Marturie au stat mesajele ascunse printre flori si lumanarile arzande parca a vesnicie. Si Patriarhul Daniel a tinut sa transmita un mesaj: "Este o mare pierdere nu numai pentru teatrul romanesc, ci si pentru Biserica Ortodoxa Romana, pentru ca doamna Irina Carmen Petrescu a fost o fiica credincioasa a Bisericii", a spus Constantin Stoica, purtator de cuvant al Patriarhiei Romane.

Si nu intamplator au venit aceste cuvinte. O vreme, Irina Petrescu a ajutat cativa mici actori sa cunoasca tainele scenei intr-un proiect drag inimii ei numit "Ateneul Sfantului Pantelimon". Copilasii au aparut in piese de teatru religios chiar in biserica Sfantul Pantelimon. Actrita a comentat la vremea respectiva ca exista oameni care cred in minuni, insa nu si in Dumnezeu.

In linistea care s-a lasat dupa plecarea ei dincolo ramane loc pentru amintiri nepretuite. Inmormantarea s-a savarsit discret, asa cum a fost si vrerea ei, la cimitirul Reinvierea din Bucuresti.

Pe unii dintre fostii ei colegi ii vom putea revedea curand, pe micul ecran, alaturi de Irina Petrescu. ProCinema va difuza sambata seara, de la ora 20, filmul "Castelul din Carpati", din distributia caruia fac parte Octavian Cotescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Marcel Iures si Dorel Visan.

 4. DeCeNews, 22 martie 2013: Omagiu pentru Irina Petrescu: A fost minunat! (Elena Badea)

Parohia bisericii Sfântul Pantelimon regretă trecerea la cele veșnice, în data de 19 martie 2013, a actriței de teatru și film Irina Petrescu, un ajutor neprețuit pentru instituția de cult. “A fost minunat!”, atât mai pot spune reprezentanții parohiei despre marea doamnă Irina Petrescu, o actriță cu suflet de copil, implicată în proiectul “Ateneul Sfântului Pantelimon“.

Irina Petrescu va fi înmormântată astăzi, la ora 13:00, la Cimitirul Reînvierea, însă considerațiile celor din parohia bisericii Sfântul Pantelimon vor fi păstrate de-a lungul timpului, pentru cea care i-a onorat cu prezența la o seamă din repetiții, la filmare, cât și la premiera pieselor lor de teatru.

“Sfatul sau neprețuit pe care ni l-a dat cu toată dragostea ne-a ajutat să dăm contur scenetelor noastre de teatru, astfel încât să devină captivantă din toate punctele de vedere. După premiera piesei Hristos a înviat (2010), domnia sa a făcut următoarea declarație de presă: “I-am simțit foarte concentrați, cu emoție, dar foarte prompți. Nu s-au bâlbâit, nu s-au încurcat. Unul dintre ei mi-a spus că s-a sărit peste o replică, dar nici nu mi-am dat seama pentru că nu s-a cunoscut. Am fost la câteva repetiții care au fost mai dezordonate, dar când s-a filmat pentru TVR 3 – atunci a fost primul contact cu aceasta avengură mai neobișnuită – a fost minunat”, evocă reprezentanții parohiei Sfântul Pantelimon.

Irina Petrescu: Teatrul parohial apropei sufletul unui copil de Biserică. În memoriam Doamnei Irina Petrescu, aceștia reamintesc un fragment din considerațiie pe care actrița despre proiectul „Ateneul Sfântului Pantelimon”, aşa cum au fost suprinse în cadrul emisiunii dezbatere „Teatru religios – Mijloc de catehizare”, difuzată de Trinitas Tv în data de 30 iulie 2012: “Momentul în care, la rugămintea părintelui Bogdan Teleanu, acum câţiva ani am luat contact (cu copiii din trupa de teatru parohial „Ateneul Sfântului Pantelimon” – n.n.) a fost o surpriză extraordinară! Contactul cu copiii mi s-a părut absolut fascinant! Deşi provin dintr-o familie de pedagogi şi psihologi. eu nu am niciun fel de talent pedagogic. Nu ştiu să mă apropii de copii! Nu ştiu să-i stăpânesc, atunci când ei devin mai năzdrăvani decât copiii obişnuiţi, mai ales într-un cerc mai special, aşa cum este cel al Bisericii. Însă ideea părintelui Bogdan mi s-a părut absolut extraordinară: este un mod de a apropia sufletul unui copil de Biserică şi de credinţă prin nişte mijloace foarte laice. Şi este un mijloc atât de atrăgător care cred că şi-a găsit efectul, cel puţin acum câţiva ani!

(…) eu mai am un prieten în echipă: Florinel. El este cel mai năzdrăvan, cel mai histrion. Lui îi place cel mai tare să se joace de-a joaca pentru că teatru este, totuşi, o joacă. Cred că are şanse să se îndrepte cu timpul spre această nefericită meserie. El era întotdeauna cel rău, cel diabolic. La un momendat era chiar măgăruşul. Când am făcut rost de la teatrul de copii de un cap de măgar, să-l fi văzut, era atât de fericit! Era strigat de ceilaţi copii: „Unde e măgarul? Măgarul Florin să vină mai repede!” Cine credeţi că alerga fericit ca şi când i s-ar fi spus să vină Făt-Frumos Florin. Ei, această plăcere de joc nu poate veni decât numai în întâmpinarea strădaniei pedagogice pe care o face părintele Bogdan cu aceşti copii. Şi cred că este o modalitate extraordinară de atragere a copiilor la credinţă.

Am senzaţia că aceşti copiii vor fi mai altfel pentru anii care vin. Se vor dezvolta mai bogat pe dinăutru decât pe dinafară. Vor fi mai feriţi de tentaţia vulgarităţii străzii, a violenţei străzii. Apoi, în timpul acestor repetiţii cred că se cultivă şi un soi de spirit de echipă de prietenie.Copiii simt ce înseamnă emoţia spectacolului. I-am văzut atât de fericiţi când apăreau costumele. Se bucurau aşa cum ne bucurăm noi la teatru când apar prima dată costumele după probe, după tot felul de încercări. La biserica era o sărbătoare. Toţi îşi ajutau colegii să-şi ţină mai bine strânsă hăinuţa, capşonul. Era o bucurie fără margini! Mi-a făcut o mare bucurie părintele că m-a invitat! Nu am putut să-i fiu de folos decât spunându-le să vorbească mai tare sau să vorbească cu partenerul, iar nu cu publicul. Dar acestea sunt indicaţii neimportante, neesenţiale.

Mai este un lucru pe care vreau să-l subliniez şi anume că ei învaţă înainte de a învăţa temeinic la şcoală exprimarea gramaticală corectă. În clipa în care ei au de învăţat sau de spus un text li se atrage atenţia asuora ideii frazeiu şi a ceea ce trebuie accentuat pentru ca ideea frazei să ajungă la spectator, la cel care priveşte. Atunci va şti întotdeauna când şi cum să accentueze verbul. Va învăţa ce este verbul într-o frază, că el este motorul ideii din fraza aceea, va învăţa ce este subiectul, va învăţa ce este atributul, caracterizarea, complementele de timp, de loc, de spaţiu, organizarea lor în frază în scopul de a face maiuşor de transmis mesajul. Acesta cred că este unul din studiile de bază pe care un profesor de teatru îl dezvoltă la clasa cu care lucrează. Este teoria mea, aproape o ideea fixă. Dacă nu înţelegi tu ce vrea să spună fraza pe care o ai de spus nici cel care te ascultă nu o va înţelege, oricât ai spune-o de tare, de repede sau de încet. Iar sensul nu-l poate da decât gramatica, adică organizarea armonioasă, melodică, adică topica frazei. A învăţa de mic copil, înainte de a ajunge pe cale ştiinţifică, pedagogică, mi se pare un mare câştig pentru ei ca oameni indiferent că vor fi profesor, preoţi, ingineri sau conducători de sindicat. Ei trebuie să ştie ce spun!”

5. Cotidianul ZIARUL LUMINA, 23 martie 2013:  Credincioasă fiică a Bisericii Ortodoxe Române

Actriţa Irina Petrescu a fost ieri înmormântată în cimitirul Reînvierea. Ieri, în Sala „Liviu Ciulei“ a Teatrului Bulandra, pe care l-a slujit mai bine de 50 de ani, prieteni, actori şi toţi cei care au admirat-o au venit să-şi ia rămas-bun. Părintele consilier patriarhal Constantin Stoica, coordonatorul Biroului de presă al Patriarhiei Române, a citit următorul mesaj de condoleanţe transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi adresat familiei regretatei artiste:

Vestea trecerii la cele veşnice a doamnei Irina Petrescu ne-a îndurerat pentru pierderea unei artiste de excepţie a teatrului românesc şi a unei fiice credincioase a Bisericii Ortodoxe Române.

Distincţia, nobleţea sufletească, discreţia şi atenţia permanent acordată celor din jurul său în viaţă şi pe scenă vor rămâne pentru totdeauna în memoria vie a iubitorilor teatrului şi filmului românesc, precum şi a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române a cărei fiică duhovnicească s-a considerat dintotdeauna. Doamna Irina Petrescu şi-a dedicat întreaga viaţă artei, având convingerea că, slujind semenilor, Îi slujeşte lui Dumnezeu, omul fiind creat după chipul lui Dumnezeu.

În aceste momente grele pentru familie şi pentru toţi care au cunoscut-o şi au preţuit-o ca om şi artist, adresăm tuturor un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul doamnei Irina Petrescu în Împărăţia Sa împreună cu drepţii, iar pe cei îndoliaţi şi îndureraţi să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obşte şi a iubirii milostive a Preasfintei Treimi.

Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată,

† Daniel 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 Alături de micii actori de la „Ateneul Sfântului Pantelimon“. Irina Petrescu era enoriaşă a Parohiei „Sfântul Pantelimon“ de la Foişorul de Foc din Bucureşti, implicându-se activ într-unul dintre proiectele misionare ale acesteia. Era alături de copiii din trupa de teatru „Ateneul Sfântului Pantelimon“, venind cu indicaţii regizorale, cu sfaturi legate de cum trebuie înţeles rolul, făcându-se iubită de cei mici. „Doamna Irina Petrescu ne-a onorat cu prezenţa la o seamă din repetiţii, la filmare şi la premiera pieselor noastre de teatru. Sfatul său nepreţuit pe care ni l-a oferit cu toată dragostea ne-a ajutat să dăm contur scenetelor noastre de teatru“, a declarat pr. Bogdan Teleanu, slujitor la Biserica „Sfântul Pantelimon“. 

În emisiunea „Ziarul Lumina. Actualităţi“, pe tema teatrului religios, difuzată de Televiziunea Patriarhiei Române în data de 30 iulie 2012, Irina Petrescu caracteriza teatrul la parohie ca fiind „un mod de a apropia sufletul unui copil de Biserică şi de credinţă prin nişte mijloace foarte laice. Şi este un mijloc atât de atrăgător, care cred că şi-a găsit efectul, cel puţin acum câţiva ani. Am senzaţia că aceşti copii vor fi mai altfel pentru anii care vin. Se vor dezvolta mai bogat pe dinăutru decât pe dinafară. Vor fi mai feriţi de tentaţia vulgar ităţii străzii, a violenţei străzii“, era de părere nobila artistă.

DESPRE TEATRUL RELIGIOS CU D-NA IRINA PETRESCU