GALA PREMIILOR ASPIR 2010

DECLARATIE DE INTENTII 2011

Toate activitatile cultural-educative si social-filantropice desfasurate de grupul catehetic ATENEU din anul 2011 se vor desfaura sub semnul ANUL ARTIZANULUI CRESTIN. Alegerea acestei teme are ca scop stimularea creativitatii şi dexteritatii tinerilor ateneisti de la biserica Sf. Mc. Pantelimon. In acest context, vor fi realizate ateliere de lucru, cenacluri cultural-religioase, manifestari teatrale si cinematografice a caror productie va fi valorificata in scop misionar-caritativ.
Astfel, printre proiectele care se vor derula pe parcursul anului 2011 enumeram:
1. Festivalul de teatru si film (cu prilejul sarbatorii Cuv. Parascheva);
2. Serata duhovniceasca (cu prilejul sarbatorii Sf. Mc. Pantelimon);
3. Targul de artizanat crestin (cu prilejul Nasterii Domnului);
4. Campania "Mangaierea bolnavilor si batranilor prin dramoterapia religioasa" (pe parcursul anului);
5. Campania "Catehizarea adultilor cu ajutorul teatrului religios jucat de copii" (pe parcursul anului);

MATINEU LA ATENEU DE CRĂCIUN: GALA PREMIILOR ASPIR

În ziua de 25 decembrie 2010, începând cu orele 12.00, la biserica Sf. Mc. Pantelimon de la Foişorul de Foc, are loc cea de a doua ediţie a Festivalului de teatru şi film religios "Ateneul Sfântului Pantelimon" (FTFRA 2010).

Pentru secţiunea de premiere a galei filmului religios MATINEU LA ATENEU, organizatorii FTFRA 2010 au selectat filmele "Patimi şi Înviere" (o producţie TVR 3), "Fântâna Ortodoxiei" (o producţie TVRM), "Cuv. Parascheva, Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni" (o producţie Trinitas TV). În cadrul galei, organizatorii FTFRA 2010 vor oferi premiul ASPIR (Atenul Sfântului Pantelimon - Inspiraţie şi Religie) pentru următoarele categorii:
1. Cel mai bun film;
2. Cel mai bun actor;
3. Cea mai bună actriţă;
4. Cel mai bun actor în rol secundar;
5. Cea mai bună actriţă în rol secundar;
6. Cel mai bun debut;
7. Recuzită, costume şi accesorii.
Printre cei nominalizaţi de organizatorii FTFRA 2010 la premiile ASPIR se numără Alina Vlad, Cristina Chiroiu-Bolteanu, Gabriel Sandu, Daniel Bouleanu, Georgeta Vlad şi Gabriela Anghel etc.

Pentru secţiunea de prezentare a unei noi producţii de film religios, organizatorii FTFRA 2010 vor oferi cinefililor creştini bucureşteni prilejul de a viziona în premieră transpunerea cinematografică a piesei de teatru "Un Crăciun de poveste". Protagoniştii filmului, participanţii la orele de cateheză “Hristos împărtăşit copiilor!”, dau viaţă unui scenariu compus de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU despre capacitatea de transformare a omului.

Este vorba de un scenariu clasic despre Naşeterea Mântuiorului nostru Hristos care dă expresie modului în care omul face alegerile în viaţă. Personajul principal, Moş Crăciun, un hangiu din Bethleem, are de ales între bucuria de a intra în posesia unui măgăruş sau aceea de oferi un ajutor pruncului Mesia ce urma să se nască în acea noapte. Iniţial optează pentru măgăruş, dar naşterea Mântuitorului Hristos îi va schimba perspectiva materialistă pe care o avea până în acel moment sfânt asupra vieţii.

Actorii fac parte din trupa de teatru religios ATENEU, înfiinţată în 2009 şi care îşi derulează activitatea în cadrul orelor de religie “Hristos împărtăşit copiilor” prin proiectul cultural-religios “Ateneul Sfântului Pantelimon” de la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorulde Foc. Distribuţia este următoarea: Micul Mesia (Theodor-Ioan TELEANU), Fecioara Maria (Alina BÂGIOI), Iosif (Mihai Tănăselea), Hangiul Crăciun (Daniel BOULEANU), Hangiţa Crăciuniţa (Teodora SANDU), Magi (Gabriel SANDU, Alexandru-Ştefan IANCU, Cosmin MĂGUREANU), Păstori (Alina VLAD, Camelia OPREA, Roxana DUMITRU), Îngeri (Elena SANDU, Cristina CHIROIU-BOLTEANU, Antonia CHIROIU-BOLTEANU, Ema PENDIUC, Marina CRISTEA), Copii (Andrei Barbu, Daniela DUMITRU), Măgăruşul (Florin STRÂMBEANU), Povestitorul (Cristian Constantinescu), Negustorii (Vlad Gheorghiu, Gabriela Gheorghiu, Elena Sandu, Ana Manicea). Costumele au fost realizate de domnele Georgeta Vlad şi Gabriela Anghel.

SEMNIFICATIA TERMENULUI "ATENEU"

ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON SE AUTODEFINESTE CA UN SPATIU AL LIBERTATII PENTRU VIZIUNEA MICILOR ÎNTREPRINZĂTORI CREŞTINI!

În ciuda etimologiei sale neclare, cuvântul ateneu (gr. tekne - artă, tehnică) sugerează înţelepciunea sau inteligenţa practică a artizanilor, a abilităţii şi ingeniozităţii lor de a lucra manual. "Tekne este un tip de cunoaştere ce poate fi predată altora", afirmă Platon. Analizând expresia "fiii înţelepciunii", Andrei Pleşu spune următoarele: "Teknon implică o înrudire de ordin superior, o "calificare" prin adeziune, prin integrarea într-o categorie mai înaltă. Luca invocă, prin acest termen, "fiii înţelepciunii". (...) Paidion se va îndrepta, aşadar, spre condiţia mai consistentă a lui teknon, pentru a atinge, în cele din urmă, postura de hyios, "adopţia", filialitatea" (Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, 2012, p. 105 şi 107). Aceste pasaje trebuie corelat cu următorul în care se spune: "S-a observat însă, pe bună dreptate, că "înţelegerea" de care vorbeşte Matei nu trebuie privită ca o virtute strict cognitivă. Nu ni se cere o simplă adeziune mentală la mesajul auzit, ci trecerea de la asimilare la valorificare. Testul "înţelegerii" adevărate este fertilitatea pe care o granatează, efectul ei pragmatic, energia ei roditoare" (Ibidem, p. 80). Şi, concluzionează astfel: "Nu este suficient să primeşti, dacă prin "a primi" înţelegi strict "a încasa", a păstra timorat, neproductiv, ceea ce ţi se încredinţează" (Ibidem, p. 178).

În acest sens, filozoful german Hannah Arendt descrie comportamentul artizanului (the craftsman) în felul următor: „Opera artizanului era ghidată de idee, de modelul pe care l-a contemplat mai înainte ca procesul de fabricare să fi început sau să se fi terminat; în primul rând, pentru a avea indicaţii despre ceea ce urma să se facă şi, apoi, pentru a verifica produsul finit”. Hannah Arendt consideră că artizanul (homo faber), spre deosebire de animal laborans, a cărui grijă este de a se „adapta” la condiţiile lumii , este cel care stabileşte sau, mai bine zis, creează condiţiile în care vieţuieşte, fiind „constructorul lumii (the builder of the world) şi producătorul de lucruri (the producer of things)” .

Din punct de vedere social, capacitatea creatoare a omului determină, de fapt, diferenţa dintre animal laborans şi homo faber: „Spre deosebire de animal laborans, a cărui viaţă socială este similară celei de turmă, fiind incapabil să edifice şi să locuiască în sfera publică şi mundană, homo faber este capabil, în cel mai înalt grad, să aibă propria sa sferă publică, chiar dacă nu este politică, în sensul deplin al cuvântului”.

În acest sens, recunoaşterea demnităţii umane depinde de gradul de afirmare publică a lui homo faber prin intermediul valorii sustenabile a acţiunilor sale.

Referitor la orginea antonimului cuvântului "ateneu", şi anume "idiot, autorul cărţii The Constant Choice. An Everyday Journey From Evil Toward Good (published by Greenleaf Book Group Press Austin, Texas, 2013), PETER GEORGESCU, afirmă următoarele: "In Greek and Latin, “idiot” means “a private person”: that is, someone caught up in a private world of self-preservation and safety with no regard for the common good or obligations of citizenship. The word “idiot” was used derisively in ancient Athens to refer to one who declined to take part in public life. In our own days, we confuse this “idiocy”—the lack of commitment to a community outside oneself—with freedom. It’s a scandal. It’s one form of nihilism" (p. 294).

SCOPUL PROGRAMULUI ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON:
- Atingerea maturităţii întru credinţă nu prin constrângere, ci prin împărtăşirea bucuriei întâlnirii creştine în spaţii publice deschise.

OBIECTIVE PRINCIPALE ALE PROGRAMULUI:
1. Atragerea de voluntari în scopul cultivării credinţei creştin-ortodoxe;
2. Îmbogăţirea patrimoniului cultural bisericesc printr-o reală şi o justă apreciere şi valorificare a valorilor cuprinse în învăţătura bisericească;
3. Elaborarea de produse culturale de calitate special pentru persoanele sărace - pornind de la principiul că fenomenul artistic a precedat virtual căderea în păcat a protopărinţilor noştri Adam şi Eva (Fac. 1, 31) - cu scopul echilibrării interesului manifestat faţă de cultura de masă, din păcate, în detrimentul culturii elitiste;
4. Practicarea sfinţeniei în circumstanţe concrete ale vieţii (la nivel de familie, parohie, şcoală, stradă, cartier, oraş, ţară etc) conform principiilor de credinţă filtrată de-a lungul timpului de solul neîntinat de păcate al vieţii sfinţilor Bisericii Ortodoxe;
5. Acţiuni în domeniul adaptabilităţii tinerilor creştin-ortodocşi (formarea profesională şi învăţarea de-a lungul vieţii prin furnizarea de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi necesare practicării ocupaţiilor de tip "dominant" (ex. învăţător ), "de străpungere" (ex. îngrijitor bătrâni la domiciliu) sau "care şi-au schimbat semnificativ conţinutul" (ex. specialist în relaţii publice) prin susţinerea de cursuri de formare;

OBIECTIVE SECUNDARE:
1. Amplificarea la nivel parohial a manifestărilor umane bineplăcute lui Dumnezeu prin împletirea în mod abil şi echilibrat a învăţăturii creştine cu experienţa umană cotidiană cu scopul de a combate influenţele secularizante sau vulgarizante oferite de cultura străzii sau de cartier.
2. Dezinhibarea socială prin încurajarea tinerilor creştini de a se comporta (a vorbi şi a acţiona) cu demnitate în public cu scopul transformării şi dezvoltării personale sănătoase;
3. Valorificarea unei sensibilităţi artistice care se fereşte de exchibiţionism, de exaltarea senzualităţii şi a voluptăţii, în scopuri misionare bisericeşti precise;
4. Angajare misionară în scopul mijlocirii bucuriei întâlnirii unui creştin cu altul în societatea contemporană cu scopul trăirii unei vieţi bisericeşti lipsite de inhibiţii conform principiilor şi valorilor noastre creştine;
5. Însuşirea de către tinerii creştini a idealului de a deveni “buni creştini şi buni români” prin demonstrarea măsurii ataşamentului lor faţă de valorile creştine ortodoxe româneşti aşa cum se desprind ele din predaniilor Mântuitorului Hristos împărtăşite din moşi strămoşi;
6. Depăşirea etapei de alfabetizare creştină a culturii şi civilizaţiei europene prin pătrunderea duhului Mântuitorului nostru Hristos şi a Evangheliei Sale în fiinţa reprezentanţilor acestora.

STRATEGIE:
Nu ne putem gândi iubirea lui Dumnezeu ca la o artă de seducţie dumnezeiească pentru că ar însemna ca Acesta printr-un act de cucerire să încalce grav libertatea umană. Dacă, după cum se exprimă Sf. Chiril al Alexandriei, "strălucirea iubirii este în noi chipul Mântuitorului nostru Hristos" rezultă că şi noi oamenii trebuie să învăţăm arta iubirii dumnezeieşti care nu înseamnă în nici un caz seducţie, ci în mod strict doar LIBERTATE ÎN HRISTOS. În mod firesc, se pune următoarea întrebare: Ce fel de libertate este aceasta? Este o libertate prin care omul se recucereşte pe sine, iar nu pe alţii! După exemplul Mântuitorului nostru Hristos, restauratorul omului constă tocmai în acest act de recucerire a propriului sine! Asta însemnă tocmai conştientizarea oamenilor că au pierdut ceva care merită recucerit. Ce am pierdut oare? INOCENŢA (de fapt acesta este şi sinonimul expresiei "sărăcia cu duhul")! Din acest punct de vedere putem face următoarea afirmaţie: "Inocenţă, Mântuitorul Hristos este personificarea numelui tău!"

Astăzi, datorită mizeriei devărasată de-a lungul timpului în spaţiul public şi a deprinderii de mascare a ruşinii eşecului orin arogarea unor false merite, oamenii şi instituţiile (una dintre acestea fiind chiar Biserica!) cu greu mai fac faţă ecologizării sale. Ce se mai poate face când o întreagă societate începe să perceapă răul ca pe un fapt banal, iar oprobiul public nu mai funcţionează? Răspunsul nostru, care este în acelaşi timpşi un APEL, este următorul: Să fie susţinute acţiunile bisericeşti de încurajare a libertăţii în Hristos prin înlocuirea sistematică a păcatelor propagate de cultura de masă care au contribuit din plin la pierderea inocenţei societăţii româneşti cu virtuţile umane şi teologice care le corespund!

Acest APEL LA ECOLOGIZAREA SPAŢIULUI PUBLIC ROMÂNESC pleacă de la premisa că societatea românească are nevoie de o ecologizare a întregului său spaţiu public! În acest sens, trebuie înţeles faptul că adevărata binefacere nu constă într-o temporizare sau o banalizare a acţiunii răului, ci printr-o reală consolidare a propriei libertăţi interioare. Cât de liber sufleteşte se mai poate simţi un om într-un prezent ameninţat de un viitor sumbru? De aceea credem că absenţa libertăţii în Hristos este cea mai cumplită dintre oricare dinte bolile sufleteşti şi trupeşti de care poate suferi un om. Astfel, cu cât va ajunge să iubească mai puţin păcatul şi să se dezobişnuiască cu prezenţa acestuia în propria proximitate, cu atât omul va fi mai liber şi îl va iubi mai mult pe Dumnezeu.

TERAPIE ŞI EDUCAŢIE PRIN TEATRU RELIGIOS

În ciuda faptului că tot mai puţini români merg la teatru, preferând mai mult spectacolele de divertisment de la televizor care parodiază vremurile de criză pe care le traversăm, la nivel parohial se poate constata - mai ales în prejma marilor sărbători, aşa cum este în această perioadă Naşterea Domnului, dar şi la diverse hramuri bisericeşti - un interes crescut pentru scenetele religioase. Animatorii acestui fenomen bisericesc sunt acei preoţi care doresc să resusciteze interesul pentru orele de cateheză cu ajutorul teatrului religios, o artă pe care, alături de poezie sau pictură, o consideră nimerită să exprime sentimente şi să transmită nemijlocit impresii referitoare la credinţa în Dumnezeu.

Pe de o parte, teatrul religios, cu textele sale extrase din Sfânta Scriptură sau Sfânta Tradiţie, reprezintă o modalitate artistică de mărturisire a mesajului Evangheliei capabilă să conducă spre Mântuitorul nostru Hristos. Din această cauză, şi interpretarea actoricescă se cuvine să confere un ritm, o fluiditate şi, chiar o muzicalitate pe măsură, asemănătoare psalmodierii cântărilor bisericeşti la strană. Pentru că este indicat ca teatrul religios să împletească în mod abil şi echilibrat istoria sacră cu experienţa umană cotidiană, trebuie luat în serios faptul că actorii amatori - care de regulă sunt copii sau tineri - nu vor putea intra foarte bine în rol atâta timp cât nu se vor lepădă de orice inflenţă secularizantă sau vulgarizantă oferită de cultura străzii sau a cartierului în care trăiesc. În sens contrar, experienţa teatrală nu va mai putea oferi o lectură biblică capabilă să-i trezească pe adulţii spectatori din somnul cotidian şi să-i transpună într-un univers revelat, povestit cu o foarte puternică credinţa în Dumnezeu. Pe fondul îngrijorării crescute a părinţilor faţă influenţele nefaste din societatea contemporană asupra copiilor lor, credem că teatrul religios jucat în comunitatea parohială va putea constitui un mod eficient de catehizare a tinerilor şi adulţilor, deopotrivă, numai şi numai printr-o reală transformare duhovnicească a interpreţilor şi a spectatorilor săi.

Pe de altă parte, încă din vechime au fost recunoscute beneficiile terapeutice ale creării sau a simplei contemplări a unei opere de artă. Din acest punct de vedere, valorificarea dramaturgiei religioase de către slujitorii Bisericii poate fi făcută nu doar din motive misionare, ci şi terapeutice, teatrul religios putând fi înscris nu doar între activităţile cultural-artistice, ci şi cele de asistenţă socială desfăşurate în comunităţile parohiale. Efectele benefice pe care le poate oferi dramaterapia religioasă, chiar dacă reprezintă o noutate în domeniu, nu sunt deloc de neglijat dacă ţinem cont că terapia prin teatru, în general, priveşte acele persoane care au nevoie de dezvoltare personală, vindecare emoţională, transformare individuală sau, mai grav, au o formă de autism. Dacă prin teatru religios se ajunge la situaţia ca măcar o singură persoană să fie dezinhibată social, fiind încurajată să vorbească şi să-şi privească cu demnitate semenii în public, recuperarea ei ar constitui un mare căştig pentru societate, în general, şi pentru Biserică, în special.

Însă, efectele pozitive ale educaţiei şi terapiei cu ajutorul teatrului religios nu trebuie exagerate întrucât există riscul de a se crea aşteptări foarte mari cu investiţii prea mici. Pentru ca pretenţiile tuturor adulţilor să fie rezonabile este suficient să facem observaţia că un rol major în contrabalansarea influenţelor străzii sau ale cartierului îl are şi familia. Ori, dacă adulţii nu sunt dispuşi să-şi facă autocritica degeaba aşteaptă ca piesele de teatru religios ale copiilor lor să-I ajute pe aceştia să-şi depăşească condiţia, să producă miracolul transformării duhovniceşti, ca să nu mai vorbim de rostul lor terapeutic. În acest caz, cel puţin, numai după un serios proces de conştiinţă oamenii - copii, tineri sau vârstnici - vor înţelege ce oferă cu adevărat Biserica.

Arhiva foto 2010

The best...

SĂ FIM BUNI CREŞTINI ŞI BUNI ROMÂNI!

Există o generaţie de credincioşi ai Bisericii noastre care au demonstrat măsura ataşamentului lor faţă de valorile creştine rezistând cu demnitate în faţa regimului comunist din România. Cărţile sau benzile de magnetofon cu predicile părinţilor duhovniceşti îndrăgiţi sau cu cântări bisericeşti - care circulau sub formă de samizdat, fiind "arestate" şi cercetate ca nu cumva sa conţină informaţii subversive care puteau "atenta la siguranţa Statului" - i-au întors la credinţă până şi pe unii securişti ai timpului. Credinţa acestei generaţii a fost insuflată de preoţii care fiind la Canal trebuiau să moară, dar s-au încăpăţânat să trăiască, care “reciclau” ziarele ideologiste din puşcărie transformându-le în epitrahil spre a preface boţul de pâine uscată pe care o primeau ca hrană în Sfântă Împărtăşanie. Ei bine, din gura lor sfinţită cu Împărtăşania primită în puşcăriile comuniste, pe care gardienii nemiloşi încercau să o profaneze în fel şi chip, ignorând faptul că "nu ceea ce intră pe gură spurcă pe om, ci ceea ce iese pe gură, aceea spurcă pe om” (Matei 15, 11), au ieşit cuvintele care au animat credinţa acestei generaţii. Ce a învăţat această generaţie de la astfel de preoţi? Să fie "buni creştini şi buni români"!

După ce mentorii lor de atunci s-au stins din viaţa aceasta, aceşti creştini, martori ai atrocităţilor regimului comunist, s-au temut ca nu cumva focul credinţei lor să se stingă. Această generaţie martor şi-a crescut copiii îngrijoraţi că îşi pot pierde credinţa pe care le-o insuflaseră păstorii lor cei dintâi. Au educat generaţia anilor `90 să ţină aproape de Biserica strămoşească, de ierarhii şi preoţii ei, făcându-se misionari creştini utili într-o perioada de tranziţie care, parcă, nu se mai sfârşeşte odată. A fost mai uşor pentru că generaţia de tranziţie, crescută la umbra falnicilor creştini hrăniţi cu credinţa încercată a preoţilor care au pătimit sub comunism, din inerţie, a fost ceva mai ferită de explozia de libertinaj izbucnită în 1989. Prin grija preoţilor şi sarcinile părinţilor duhovnici care le-au cerut să se îngrijească de Biserica lui Hristos au înţeles care este lupta duhovnicească ce o au de dus împotriva ispitei păcatului şi s-au înscris programatic pe linia descrisă de precursorii lor.

Acum grija tuturor este ca tânăra generaţie de copii, aflată în formare, să ţină mai departe predaniile Mântuitorului Hristos împărtăşite lor din moşi strămoşi cu scopul de a deveni “buni creştini şi buni români”. Tentaţiile de a părăsi calea sunt mari, iar riscul de a se rătăci este amplificat de ignoranţa tipic adolescentină. Dat fiind pământul bun din care au răsărit aceste tinere vlăstare, ideal ar fi ca această generaţie să îşi tragă seva din generaţiile anterioare care le-au pregătit un drum încercat. În acest caz, preotului contemporan – după cum arăta părintele Victor N. Popescu în cartea "Sufletul preotului în lupta cu ispitele" – îi revine funcţia de "animator al sufletelor credincioşilor". Atunci când văgaşul e bun, aşa cum este în acest caz, el se constituie într-o veritabilă punte între generaţii, remorcând generaţiile una de alta, asemenea unor vagoane pentru ca să nu rătăcească drumul şi să deraieze: "Căci mulţimile au această tendinţă: ca să meargă pe un drum bine umblat de alte generaţii (...)".

COPILUL SI LEGUMA (proiect nou)

În ziua de 21 noiembrie 2010, la biserica Sf. Pantelimon de la Foisorul de Foc a demarat un nou proiect intitulat "Copilul si leguma". Aceasta initiativa a centrului social-cultural Ateneul Sf. Pantelimon are ca scop cultivarea respectului fata de mediu.

Pentru inceput s-a cultivat ceapa si usturoi, productia urmand a fi valorificata in interesul batranilor aflati in grija voluntarilor centrului Atenul sf. Pantelimon

GENERAŢIA HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR

În general, orice părinte creştin îşi doreşte ca fiul sau fiica lui să aibă o copilărie neîntinată de păcate şi de vicii. Pentru a-l ajuta pe copil să atingă maturitatea întru credinţă, se îngrijeşte să-i transmită, încă de la cea mai fragedă vârstă, tezaurul de învăţătură şi trăire creştină de care dispune Biserica. Apoi, conştient de avertizarea Sfântului Apostol Pavel că “tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (I Cor. 15, 33), se străduieşte să-l ferească de tot ceea ce i-ar putea periclita educaţia creştină. Şi cu toate acestea, observă cum pe zi ce trece copilul său parcă tinde să devină mai degrabă o copie fidelă a epocii secularizate în care trăieşte, decât a familiei care îl creşte.

Riscul plasării copilului în aria de influenţă a tovarăşiilor rele este practic aproape imposibil de controlat de bunul simţ părintesc. Unul dintre principalele motive îl constituie însăşi dezvoltarea fără precedent a tehnologiei informaţiei, care a condus la aplicarea principiului interactivităţii în domenii accesibile copiilor, precum jocurile pe calculator sau reţelele de socializare pe Internet. Chiar dacă s-ar interzice accesul total la orice mijloc de comunicaţie sau de informare (de la telefon mobil până la Internet), prin legăturile de prietenie cu cei de o vârstă cu el, copilul - mai mult derutat, decât protejat - va resimţi în continuare influenţa negativă a tovărăşiilor nocive. Ce poate să mai facă părintele în cazul acesta?

Sub presiunea pericolelor sociale care-i ameninţă fiul sau fiica, angajamentul misionar al Bisericii de a-i conduce pe copiii spre Mântuitorul nostru Hristos constituie cea dintâi alternativă la care se gândeşte în mod firesc familia creştină. Icoana copiilor care-L ascultă atenţi pe Fiul lui Dumnezeu - Pedagogul prin excelenţă, potrivit unei metafore utilizate de Clement Alexandrinu - este sugestiv de promiţătoare în acest sens. Scopul acestui tip de angajament bisericesc, care coincide cu cel părintesc, îl constituie dezvoltarea şi transformarea personală a copiilor prin atingerea maturităţii lor întru credinţă.

Numai că, experienţa practică din cadrul programului catehetic Hristos împărtăşit copiilor demonstrază faptul că, în ciuda supravegherii continue, simpla situare temporală şi spaţială a copiilor în interiorul Bisericii nu este suficientă pentru a-i feri de neghina tovărăşiilor rele. Chiar şi pe drumul de acasă până la Biserică, datorită subculturii de cartier sau a străzii, copiii pot fi expuşi unor diferite forme de exhibiţie (fumatul, spre exemplu) şi de exaltare a senzualităţii şi voluptăţii (de la flirt la sexualitate). Ce poate să facă Biserica în cazul acesta?

Copiii ating maturitatea întru credinţă nu prin constrângere, ci prin împărtăşirea bucuriei întâlnirii creştine în spaţii publice deschise. Astfel, în ciuda viciului şi al păcatului care-i determină pe unii părinţi să-şi izoleze fii sau fiicele, Biserica le oferă copiilor acestora bucuria întâlnirii creştine prin organizarea de acţiuni comune, dar nu stereotipe, în funcţie de simţirea, caracterul şi nevoile lor (comunitate catehetica pe internet, teatru religios, cursuri de colinde, expoziţie de icoane, concursuri de învăţătură şi artă creştină etc.). Astfel, părinţilor creştini nu le revine decât datoria de a-şi înfrânge orice temere nevrotică legată de inceritudinea viitorului propriilor copiii şi de a se încrede în pedagogia Mântuitorului nostru Hristos, Cel care a declarat în mod public: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!“ (Ioan 16, 33)”.

PROIECTE 2011

1. Copilul şi arta (continuă);

• vor fi realizate cel puţin patru noi piese de teatru;
• se va căuta apropierea copiilor de strana bisericească;

2. Copilul şi horticultura (nou);

• va fi realizată o producţie sezonieră de legume şi flori ;
  

3. Copilul şi bătrânul (nou);

• vor fi ajutaţi bătrânii din parohie care sunt imobilizaţi, dar doresc să menţină contactul cu biserica Sf. Mc. Pantelimon
  

4. Copilul şi muzica (nou);

OMUL NU ESTE DOAR TRUP !

Din păcate, decalajul dintre ştiinţă şi metafizică devine pe zi ce trece din ce în ce mai evident şi extrem de periculos. Ca o consecinţă a acestui fapt observăm cum astăzi plătim preţul unei erori fundamentale comise de o societate care, aflată în plină criză epocală încă din anii `80 ai secolului trecut, caută cu disperare un surogat de spiritualitate după ce l-a renegat pe cel vechi pentru că a ţinut şi ţine pare-se încă foarte greu pasul cu noile descoperiri ştiinţifice. Concret, putem spune că societatea cotemporană – încurajată şi de dezvoltarea spaţiului virtual prin intermediul mijloacelor tehno-ştiinţifice de informare şi comunicare, inclusiv tehnica 3D – comite o gravă eroare tinzând să depăşească barierele culturale exclusiv prin "limbajul trupului". Sesizând acest fenomen cu mult timp în urmă, preotul italian Battista Mondin se declara pe bună dreptate "înspăimântat de consecinţele identificării omului numai cu trupul său" (în "Una nuova cultura per una nuova societa. Analisi della crisi epocale della cultura moderna e dei progetti per superarla", Editrice Massimo, Milano, 1982, p. 22).

Ştiinţa, care operează numai cu dovezi de ordin material, este pe cale să transforme în mod programatic fiinţa umană într-o prizonieră a trupului, ceea ce în definitiv nu-l mai deosebeşte cu nimic pe om de animal. Astfel, problema decalajului dintre ştiinţă şi metafizică care se află la originea crizei actuale o constituie faptul că omul contemporan nu ştie cum să se descurce cu un suflet care transcende practic cu mult limitele propriilor dimensiuni corporale. Analizând cu atenţie această criză globală, se poate observa cu uşurinţă faptul că la originea ei se află o criză individuală pe care o trăieşte fiecare om în parte datorită discrepanţei dintre propriul trup şi suflet, aspect nu întâmplător subtil sugerat în primul film realizat în format 3D intitulat "Avatar" al producătorului canadian James Cameron. Astăzi, poate mai mult ca oricând, fiinţa umană - datorită excentricelor experienţe mentale de tip Frankenstein - resimte în mod tragic faptul că dinamismul său interior nu poate fi subordonat unei lumi materiale, oricât de cibernetizată ar fi ea (de aici şi problemele legate de biometrie!), care îşi revendică în mod injust primatul asupra celei spirituale.

Omul, încă de la începuturile existenţei sale, se află într-un proces progresiv de autoeliberare. În acest sens, atunci când slujitorii Bisericii propovăduiesc mântuirea omului au în vedere de fapt această vocaţie umană a autoeliberării, subînţelegându-se totodată faptul că se referă la o libertate în unitate care poate fi circumscrisă doar spiritual (Ioan 17, 20-21), iar nu material, oricât de avansate ar fi mijloacele tehno-ştiinţifice cu care se vrea să se încerce acest lucru. De aceea, pe fondul regresului metafizicii contemporane, Biserica – susţinând că desăvîrşirea minţii umane nu se cuvine să se producă potrivit raţiunilor materiale, ci celor spirituale izvorâte din lucrarea proniatoare continuă a harului dumnezeiesc (I Cor. 14, 20 şi I Petru 2. 1-2) – se confruntă astăzi cu provocărilor legate de un proces de descreştinare a oamenilor, operat de o societate în care primatul lumii materiale asupra celei spirituale se consolidează din ce în ce mai mult diminuând până la anihilare libertatea umană. De felul în care va reuşi să facă faţă acestor mari provocări depinde însăşi mântuirea propriilor săi credincioşi!(Ziarul Lumina, nr. 155 (1959), anul VII, sâmbătă, 2 iulie 2011, p. 2)

EFIGIA ATENEULUI SFANTULUI PANTELIMON

VREMEA INTERNETULUI SI TEOLOGIA CONTEMPORANA EI

Generatia "Hristos impartasit copiilor" trebuie invatata cum sa gândeasca cu propriul cap, iar nu sa se comporte ca o generatie de molai aflati sub vremuri. In tradiţia populară romaneasca, molâul este prostul satului care se conduce după bârfa ţaţelor, un biet neisprăvit aflat în primejdia de a pieri pur şi simplu intrucat "nu se învârte în jurul lucrurilor sau ideilor pentru a le cerceta sub toate aspectele", după cum se exprimă Honoré de Balzac. De aceea, sub presiunea provocarilor sociale specifice satului global creat de internet, angajamentul misionar al Bisericii trebuie sa fie acela de va conduce generatia copiilor contemporani cu Internetul spre Mântuitorul nostru Hristos. Icoana copiilor care-L ascultă atenţi pe Fiul lui Dumnezeu (efigia proiectului Ateneul Sfantului Pantelimon) - Pedagogul prin excelenţă, potrivit unei metafore utilizate de Clement Alexandrinu - este extrem de sugestiva în acest sens. Scopul acestui tip de angajament bisericesc, care trebuie sa coincida si cu cel al parintilor acestor copii, îl constituie dezvoltarea şi transformarea personală a generatiei "Hristos impartasit copiilor" prin atingerea maturităţii întru credinţă.

Doar invăţând să gândeasca liber prin ancorarea în credinţa că există un adevăr absolut, generatia Hristos impartasit copiilor implicit cu ajutorul Internetului va putea depăşi condiţia unei generatii pe care regimul comunist a incercat sa o tina cat mai departe de Biserica. Ea va fi generatia care are menirea de a depasi handicapul decalajului dintre stiinta si metafizica, inclusiv religie! Astfel, prin centrul de presa Basilica al Patriarhiei Romane, dar si prin initiativele eparhiale si parohiale, asa cum este si cea a parohiei noastre, Biserica incearca să răspundă teologic pe măsura provocărilor unei modernităţi faustiene. Iata un motiv in plus pentru care teologia vremurilor noastre va trebui răspundă cu mult mai mult curaj nevoilor reale de cunoaştere ale acestei generatii de copii. In acest scop va trebui sa depasim cu totii ispita de a fi atrasi de subiectele scandaloase, care ne conduce doar la o "teologie sub vremuri"! "Spiritul critic poate fi şi o formă de infantilism mental. El se exprimă, uneori, ca un soi de răzgândire a minţii, ca o formă de "proastă creştere" intelectuală", afirmă Andrei Pleşu (în Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, 2012, p. 80)."Metoda creării deliberate a stărilor conflictuale în speranţa rezolvării problemelor mai vechi (după modelul raţionalismului critic popperian specific societăţilor deschise) care va încerca doar să justifice substituirea unei teorii precedente cu una nouă, compatibilă însă cu factorii care au declanşat criza în cazul teoriei precedente, trebuie sa apuna!

FENOMENUL TELEVIZIUNII

Părintele Bogdan Teleanu de la Biroul de presă al Patriarhiei Române este de părere că, fără o cultură a comunicării atât a consumatorului, cât şi a difuzorului, fenomenul televiziunii constituie un real pericol public, primejdios pentru trupul şi sufletul oricărui om. "În mileniul al treilea, din cauza faptului că dependenţa de televizor devine un fenomen ce tinde să se generalizeze, lumea este prizoniera unui univers polifonic, multicolor, acaparant până la abuz şi agresiune. Practic, omul contemporan s-a lăsat încătuşat de telecomanda propriului televizor! Acesta trăieşte într-o realitate-surogat şi un pseudomediu înconjurător de care nu se mai poate desprinde singur, preferând vagabondajul intelectual şi imaginar în defavoarea unei culturi a comunicării. Ai senzaţia - după cum ilustra o reclamă celebră de prin anii â90 la Coca-Cola - că omul este imobilizat cu lanţuri în faţa televizorului său. Cum să mai meargă singur să deschidă uşa închisă la care aşteaptă, stă şi bate Mântuitorul Iisus Hristos? Omul contemporan s-a înconjurat de o multitudine de instrumente comunicaţionale, care amplifică, înregistrează, mixează şi, chiar mai mult, facilitează rostirea la distanţă. Frumos, dar la ce bun? Îndeobşte, oamenii care nu mai aud bine încep să vorbească din ce în ce mai tare, de parcă, odată cu neputinţa lor, întreaga lume a asurzit. (Ziarul Lumina, nr. 223 (1725), anul VI, luni, 27 septembrie 2010, p. 16).

Religie şi tehnolgie

In ultimii ani, tehnologia s-a dezvoltat în aşa măsură, încât - în special datorită internetului care a invadat viaţa noastră privată - conceptul de privacy, centrat în viziune europeană în jurul noţiunii de "date personale", necesită o urgentă revizuire. Scandalul din jurul dezvăluirilor făcute de organizaţia care deţine domeniul web Wikileaks a consolidat şi mai mult îndoielile referitoare la capacitatea vreunei instituţii de a păstra confidenţialitatea datelor, în special a celor cu caracter privat, demonstrând faptul că deţinerea puterii informaţiei a devenit o miză extrem de importantă pe toate planurile, inclusiv cel religios. În acest context, mai mult ca oricând, se pune problema ca accesul, rectificarea, ştergerea sau blocarea, dar şi colectarea, procesarea sau transferul datelor cu caracter personal sau privat să fie făcute cu şi mai multă responsabilitate şi, sperăm noi, cu un mai mare respect faţă de demnitatea persoanei umane.

În mod paradoxal, toată această tensiune în jurul deţinerii puterii informaţiei a potenţat foarte mult rolul aşa-numiţilor în mod metaforic gatekeepers (în româneşte gardieni, portari, paznici sau vameşi), adică a celor care - fie persoane, fie instituţii - controlează şi decid cu mai multă sau mai puţină prudenţă accesul la ceea este public sau privat. Prin urmare, dezbaterea are legătură, pe de o parte, cu imixtiunea în viaţa privată sau personală, iar pe de altă parte, cu accesul la ceea ce poate fi considerat public. Astfel, ne întrebăm: cine poate pretinde dreptul de a fi învestit cu puterea de a decide marginile a ceea ce se află în interiorul sferei private sau se situează în exteriorul ei? Cine se poate erija într-o autoritate care are dreptul de a modela realitatea stabilind graniţa dintre domeniul privat şi cel public?

Oare să-i încredinţăm imaginarului psihotehnologic - după o expresie a cercetătorului canadian Derrick de Kerckhove, considerat urmaşul lui Marshall McLuhan - dreptul de a ne contura o identitate electronică privată? Menţionăm că prin "psihotehnologie" se înţelege acel mediu intermediar care se interpune între noi şi realitate şi care consistă într-un "depozit de imagini" pe care noi toţi îl avem în comun în calitate de spectatori media. Cei care au vizionat filmul Matrix îşi amintesc, probabil, foarte bine modul în care conceptul de realitate este pus sub semnul întrebării de aşa-numita psihotehnologie. "Ce înseamnă realitate?", îl întreabă Morpheus pe Neo, unul dintre personajele filmului. "Dacă te referi la ceea ce percepem, la ceea ce putem mirosi, atinge sau vedea, aceste "realităţi" sunt simple semnale electrice interpretate de creier. Aceasta este lumea pe care tu o cunoşti, lumea aşa cum era la sfârşitul secolului XX, şi care acum există doar datorită unei neurostimulări interactive pe care noi o numim MATRIX. Ai trăit într-o lume fictivă, însă aceasta este lumea care există astăzi: bine ai venit în noua şi deşertica realitate!"

În concluzie, civilizaţia modernă, care se bazează pe principiul libertăţii, este ameninţată nu de tehnologie, ci de paradigmele filosofice care o circumscriu! Or, umanitatea are nevoie şi îşi apără legătura cu dimensiunea duhovnicească a vieţii, conştientă că realitatea spirituală este garanţia libertăţii sale, întrucât depăşeşte orice închipuire umană, nefiind condiţionată nici de imanenţa lucrurilor şi nici de virtualitatea imaginaţiei. De aceea, din punct de vedere religios, pretenţia unei autorităţi competente, alta decât în persoana lui Dumnezeu, care să acţioneze în numele unei prudenţe superioare, rămâne deocamdată nefondată din cauza intereselor egoiste care prevalează de cele mai multe ori realităţilor concrete ale vieţii. (publicat in Ziarul Lumina, nr. 36 (1840), anul VII, luni, 14 februarie 2011, p. 2)

FENOMENUL PUBLICITATII

"În mileniul al treilea, putem spune că, din cauza amplitudinii la care a ajuns fenomenul publicităţii, capacitatea de persuasiune a Bisericii este pusă la grea încercare. Principiile de marketing, care condiţionează din ce în ce mai mult accesul în spaţiul public, au dat naştere unei societăţi de consum în care oameni şi lucruri, deopotrivă, sunt consideraţi nişte produse care au public, preţ şi, mai ales, nevoie cu orice preţ de publicitate. Din punct de vedere bisericesc, publicitatea, implicit, lupta pentru imaginea publică, nu reprezintă o noutate, ci, mai degrabă, poate fi considerată o realitate istorică şi teologică insuficient analizată până în prezent. Să luăm spre exemplu celebrul măr biblic al cunoştinţei binelui şi răului - care a şi fost preluat ca imagine publicitară de firma MacIntosch - şi publicitatea făcută acestuia de Satana, deghizat în celebrul şarpe biblic (simbol utilizat în alte reclame publicitare), pentru a-i convinge pe Adam şi Eva să guste din el. În contextul unei lumi "orbite" de strălucirea "reclamelor publicitare", preocuparea pentru relevanţa mesajului Mântuitorului nostru Hristos constituie principala provocare a Bisericii", este de părere pr. dr. Bogdan Teleanu, de la Biroul de presă al Patriarhiei Române.

*(Ziarul Lumina, nr. 229 (1731), anul VI, luni,4 octombrie 2010, p.16

Teatru religios la Foişorul de Foc, cotidianul Ziarul Lumina, oct. 2010

La Biserica "Sfântul Pantelimon" de la Foişorul de Foc din Bucureşti va avea loc miercuri, 13 octombrie, premiera scenetei "Cuvioasa Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni". Sceneta de teatru religios va fi jucată de trupa "Ateneu", după un text compus de părintele Bogdan-Aurel Teleanu. "Protagoniştii piesei de teatru, participanţii la orele de cateheză "Hristos împărtăşit copiilor!", interpretează o piesă de teatru despre generozitatea umană, un semn al credinţei considerat demodat de cei care preferă cinismul modern în locul milosteniei creştine", a spus părintele Bogdan-Aurel Teleanu. (I.B.)

Sfânta Parascheva, personaj de teatru, Cotidianul Lumina (Ioan Buşagă), 16 octombrie 2010

La Biserica "Sfântul Pantelimon" de la Foişorul de Foc din Bucureşti s-a prăznuit joi, 14 octombrie, cel de-al doilea hram închinat Sfintei Cuvioase Parascheva. 

Trupa de teatru pentru copii Ateneu a interpretat piesa de teatru religios "Cuvioasa Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni".

Evenimentele la biserica de la Foişorul de Foc au început miercuri, 13 octombrie, cu săvârşirea Vecerniei, a Acatistului Cuvioasei Parascheva şi a Litiei. Credincioşii s-au închinat la moaştele Sfântului Pantelimon, dar şi la racla cu veşmântul Cuvioasei Parascheva.

După slujba Litiei, a avut loc premiera scenetei "Cuvioasa Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni", realizată de părintele Bogdan-Aurel Teleanu şi interpretată de către copiii care participă la orele de cateheză "Hristos împărtăşit copiilor!". "Prin piesa de teatru religios am dorit să punem în poveste viaţa Cuvioasei Parascheva, o picătură din ceea ce constă sfinţenia ei. Sceneta "Cuvioasa Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni" este o metaforă, care încearcă să repună la loc de cinste milostenia în societatea noastră, milostenie care vedem că din ce în ce mai mult este înlocuită de cinismul modern. Titlul este un joc de cuvinte, pe cât de adevărat, pe atât de profund, întrucât Maica noastră Parascheva ne-a învăţat să fim milostivi, deşi mulţi dintre cei cărora le-a făcut bine s-au arătat nemilostivi. Exemplul pe care îl dă Cuvioasa Parascheva este de extremă actualitate pentru creştinii de astăzi. Ea a făcut din virtutea milosteniei un principiu de viaţă vital pentru ea", ne-a declarat părintele Bogdan-Aurel Teleanu.

A fost lansat DVD-ul cu sceneta religioasă

După terminarea reprezentaţiei religioase a avut loc lansarea unui DVD, care conţine ecranizarea scenetei "Cuvioasa Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni". DVD-ul a fost realizat de către mijloacele media ale Patriarhiei Române, Trinitas Tv şi Radio Trinitas, reprezentat prin Mircea Toma

Cuvioasa Parascheva, film, inregistrare TRINITAS TV

PATIMI SI INVIERE, FILM, INREGISTRARE TVR 3

Sf. Mare Mucenic Pantelimon, teatru, inregistrare amator

NOI FRONTIERE MISIONARE: DRAMOTERAPIA RELIGIOASĂ

Catehizarea adulţilor cu ajutorul copiilor şi terapia cu ajutorul artei religioase sunt doar două din cele mai recente provocări misionare pe care le-am întrezărit prin aplicarea unor exerciţii practice în cadrul programului catehetic desfăşurat la parohii de către Patriarhia Română sub titlul Hrisos împărtăşit copiilor! Ambele situaţii demonstrează faptul că dramaturgia religioasă este capabilă să conducă spre Mântuitorul nostru Hristos! Monahul Nicolae Steinhardt, intuind rolul misionar al dramaturgiei prin antrenarea sensibilităţii artistice în proiecte cultural-religioase, susţine această calitate a ei folosind ca argument o nuvelă a lui Anatole France: „După cum primite vor fi fost şi giumbuşlucurile măscăriciului de la Nôtre Dame, acela care seara, după o zi de trudă şi tumbe, intră în măreaţa catedrală, îşi scoate din traistă uneltele lui de pehlivan şi începe a înghiţi foc şi a face tot soiul de năzdrăvenii în faţa icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul în braţe, spre indignarea paraclisierului care se pregătea să-l alunge cu aspră admonestare dacă nu ar fi văzut, înfiorându-se, cum Prea Curata coboară din icoană spre a-i şterge saltimbacului sudoarea de pe frunte cu propria-i mahramă, în vreme ce Pruncul râde şi bate din palme”.

Scopul acestor noi provocări misionare, aflate deocamdată în fază experimentală, este de a demonstra că sensibilitatea artistică, care se fereşte de exchibiţionism, exaltarea senzualităţii şi voluptăţii, poate fi valorificată în scopuri misionare bisericeşti precise. Concret, astăzi, din ce în ce mai mulţi oameni recunosc faptul că scopul contemplării unei opere de arta îl poate constitui motivul terapeutic. Însă, noutatea o constituie un domeniu care se află la graniţa dintre medicină, artă şi teologie şi care, în ţara noastră, implică muncă de voluntariat: dramaterapia religioasă. Chiar dacă meseria de dramart-terapeut religios nu există încă în lume, programul cultural-religios Ateneul Sfântului Pantelimon îşi propune derularea unui proiect a cărui ţintă o constituie persoanelor care sunt inhibate social, au o formă de autism sau le e frică să vorbească şi să te privească. Acest obiectiv nu se adresează, însă, celor agresivi care nu pot fi trataţi prin teatru, deoarece li s-ar amplifica furia. Pentru început, trupa de teatru Ateneu a bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti îşi propune să desfăşoare activităţi dramaterapeutice cu persoane care au nevoie de dezvoltare personală, vindecare emoţională şi transformare individuală prin proiectarea propriilor piese de teatru, Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginţi, Hristos a înviat şi Fântana Ortodoxiei.

Cuv. Parascha, teatru radiofonic

INVITATIE LA TEATRU

În premieră, trupa de teatru religios ATENEU prezintă, miercuri, 13 octombrie 2010, ora 20.00, sceneta Cuv.Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti (str. Iancu Căpitanu, nr. 24, Bucureşti, sect. II).

Protagoniştii piesei de teatru, participanţii la orele de cateheză “Hristos împărtăşit copiilor!”, interpretează o piesă de teatru despre generozitatea umană, un semn al credinţei considerat demodat de cei care preferă cinismul modern în locul milosteniei creştine, după un text compus de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU.

Trupa de teatru religios ATENEU, alcătuită din copii-actori amatori, a fost înfiinţată în anul 2009 şi face parte din cadrul proiectului cultural-religios “Ateneul Sfântului Pantelimon”, derulat la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorulde Foc în cadrul orelor de religie “Hristos împărtăşit copiilor”.

Distribuţia este următoarea: Cuvioasa Parascheva (Alina Vlad), Cerşetoarea (Teodora Sandu), Cerşetorul (Cristian Constantinescu), Fiica cerşetorilor (Cristina Chiroiu-Bolteanu), Preotul (Daniel Bouleanu), Nechita, tatăl Cuvioasei Parascheva (Mihai Tănăselea), Mama Cuvioasei Parascheva (Elena Sandu), Eftimie, fratele Cuvioasei Parascheva (Andrei Barbu), Tânărul peţitor (Cristina Chiroiu-Bolteanu), Fata preotului (Ana Manicea), Sluga (Gabriel Sandu), Corul îngerilor (Marina Cristea, Camelia Oprea, Elena Nicolae-Romaniuc, Antonia Chiroiu-Bolteanu), copiii (Florin Strâmbeanu, Mihaela Gheorghiu, Roxana şi Daniela Dumitru). Costumele au fost realizate de domnele Georgeta Vlad şi Gabriela Anghel.

Sedinta foto, Cuv. Parascheva, 1 octombrie 2010

The best...

FANTANA ORTODOXIEI.Povestea Crezului.Video

Şcoala de după şcoală: Cateheza completează ora de religie - Cotidianul Ziarul LUMINA, august 2010 (Otilia BĂLINIŞTEANU)

În procesul de conturare a personalităţii unui copil, educaţia moral-religioasă are un rol de căpătâi, pentru că începe prin a educa sufletul. O spun deopotrivă teologii, psihiatrii şi educatorii. Fără o educaţie pe potriva sufletului, omul nu s-ar putea dezvolta în armonie cu principalele repere ale vieţii. De aceea, educaţia religioasă trebuie începută în şcoală şi continuată, constant, şi în afara ei.

În ultimii ani subiectul educaţiei religioase a suscitat polemici aprinse, cele mai multe nejustificate, ridicându-se adesea problema necesităţii sau nu, în şcoală, a orelor de religie. Chiar dacă unele voci consideră şi acum inoportună existenţa orelor de religie în şcoli, roadele acestora se văd în latura moral-comportamentală a elevilor, informaţiile, valorile şi modelele de comportament astfel împărtăşite constituind repere solide în viaţa de mai târziu. "Trebuie să pornim în educaţie de la convingerea că rolul principal al acesteia constă în educarea sufletului, cuvânt care începe să ne pară demodat. Ce-i sufletul? Nimeni nu ştie, şi poate în asta constă măreţia lui. Dar este cel mai important element al vieţii omului. Educaţia trebuie să aibă un suport eminamente psihologic, potrivit sufletului oamenilor. Eu cred că trebuie să avem şi computere sofisticate, şi bănci moderne, dar trebuie să avem grijă şi de sufletul celor care le folosesc", consideră prof. univ. dr. Constantin Romanescu, psihiatru, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.

Pentru o aprofundare a cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite în cadrul orelor de religie, e necesar însă ca acest tip de educaţie să se realizeze şi în afara şcolii, respectiv în parohii şi biserici, astfel încât elevii să intre, în mod practic, în contact cu învăţăturile Bisericii, să le înţeleagă şi să le treacă prin filtrul minţii şi al sufletului. Exemple de bună practică, din acest punct de vedere, sunt orele de cateheză realizate în parohii din întreaga ţară, în cadrul proiectului naţional "Hristos împărtăşit copiilor". Scopul orelor de cateheză este acela de a-i ajuta pe copii să devină creştini practicanţi, prin transmiterea, chiar de la vârste fragede, a învăţăturilor biblice.

Teatru religios pentru copii

O formă de aplicare practică a învăţăturilor dobândite în cadrul orelor de cateheză sunt piesele de teatru religios. Astfel, copiii descoperă în profunzime universul biblic, intră în pielea personajelor, înţeleg mult mai bine mesajele Sfintei Scripturi, pun întrebări şi află răspunsuri. Este, până la urmă, şi o metodă de învăţare prin joc, metodă potrivită vârstei acestora. O idee ingenioasă, pusă în aplicare la Biserica "Sf. Pantelimon". "Noi nu am fi vrut să repetăm ceea ce se învaţă în şcoală, la orele de religie. De aceea, am optat pentru interpretarea unor scenete de teatru, prin intermediul cărora copiii pot să retrăiască anumite emoţii, să empatizeze cu sfinţii a căror viaţă este pusă în scenă. Efectiv ei se pun în pielea sfinţilor şi trăiesc învăţătura, jucându-se", spune părintele Bogdan Teleanu.

La Biserica "Sf. Pantelimon", programul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor" a pornit cu o grupă de până la 10 copii. În timp însă aceştia au îndrăgit atât de mult ceea ce învăţau la biserică încât numărul lor a crescut semnificativ. "Acum, când încercăm să punem în scenă o piesă de teatru, numărul lor depăşeşte 30. Se cheamă unii pe alţii, le place, aproape că suntem forţaţi să adaptăm piesele de teatru la numărul copiilor, pentru a-i prinde pe toţi în acest proiect", povesteşte părintele Teleanu.

Piesele de teatru pe care copiii le pun în scenă sunt realizate de preoţii Bisericii "Sf. Pantelimon", în funcţie de subiectul abordat şi de evenimentele care se derulează în cadrul parohiei. Astfel, una dintre piese a constat în punerea în scenă a vieţii Sf. Mc. Pantelimon. "La sărbătorile mari, Crăciun, Paşti, am pus, de asemenea, în scenă piese de teatru, iar pentru că 2010 este Anul Crezului ortodox, am compus o scenetă intitulată "Fântâna Ortodoxiei". În ciuda faptului că textul este greu, copiii l-au asimilat şi au început să pună întrebări, ceea ce înseamnă că scopul nostru a fost atins. Practic, pe parcursul a 15 minute, ei au reuşit să pună în scenă o istorie de aproape 500 de ani a Bisericii noastre", explică pr. dr. Bogdan Teleanu.

Catehizarea părinţilor cu ajutorul copiilor

Şi pentru că nimic nu e întâmplător, scenetele realizate de copii vor fi înregistrate pe suport video şi vor fi utilizate de către preoţii Bisericii "Sf. Pantelimon" în catehizarea adulţilor. Un instrument pe cât de ingenios, pe atât de util, ce demonstrează că în comunitatea creştină putem învăţa unii de la alţii, indiferent de vârstă. "Vom iniţia acest proiect începând din această duminică. Vom proiecta sceneta "Fântâna Ortodoxiei", dedicată Crezului ortodox, care ascunde în spate o întreagă teologie. Deci, vom folosi copiii şi în catehizarea adulţilor. Aşadar, nu adulţii îi învaţă pe copii, ci aceştia din urmă îşi catehizează părinţii", subliniază părintele Bogdan Teleanu.

"Hristos împărtăşit copiilor", în fiecare parohie din ţară

Implementat în urmă cu mai bine de cinci ani, programul "Hristos împărtăşit copiilor" constituie o alternativă a stilului clasic de catehizare. Astfel, mai întâi au fost pregătiţi preoţii, în vederea folosirii noilor instrumente de catehizare, iar apoi a fost realizat un curriculum biblic, pe baza căruia a fost dezvoltat programul, pe parcursul unui an de zile. Treptat, programul a cuprins întreaga Biserică Ortodoxă Română şi a devenit unul strategic pentru activitatea de catehizare a tinerilor. "În momentul de faţă există în toate eparhiile din ţară o structură catehetică înfiinţată la nivelul centrului eparhial şi un grup de responsabili de cateheză pe fiecare protopopiat, care se ocupă de coordonarea şi monitorizarea acestei activităţi în parohii. Ca indicatori, la mijlocul anului 2010 putem spune că programul a fost prezent în aproape toate parohiile din ţară, sub diferite forme: tabere de vară, cursuri de week-end, şcoli de duminică, concursuri, întâlniri cu tinerii, seri catehetice, dialoguri, piese de teatru. Aceste activităţi, puse sub egida programului "Hristos împărtăşit copiilor", întregesc imaginea unei mişcări care s-a produs în Biserică şi care a însufleţit opera catehetică a Bisericii adresată tinerilor", a explicat părintele Constantin Naclad, manager naţional al proiectului "Hristos împărtăşit copiilor", inspector pentru cateheză parohială în cadrul Sectorului Teologic-educaţional al Patriarhiei Române.

Multmilostiva lui Dumnezeu, rămasă nemilostivită de oameni (de spre viata Cuvioasei Paraschiva, 1023-1050 d.Hr.)

Scena 1
Doi cerşetori bat la uşa unei case în care mai multe persoane stau şi mănâncă la o masă. Cuvioasa Parascheva, la varsta de 10 ani, cu o lingură de lemn frumos ornamentată în mână le deschide.

Cerşetoarea: Dă-mi şi mie ceva de pomană.
Cuvioasa Parascheva: Nu ştiu ce înseamnă a da de pomană.
Cerşetoarea: Înseamnă să-mi dai de plidă lingura asta a ta fără să-ţi dau nimic în schimb!
Cuvioasa Parascheva: Poftim! E bine?
Cerşetoarea: Să fie pomană, copila mea! (Femeia ia lingura şi dă să plece. Bărbatul ei însă o prinde de mână şi o opreşte)
Cerşetorul: Bre, femeie, noi nu avem ce mânca şi ţie îţi arde să faci rost de mobilă de bucătărie?
Stai să îţi arăt eu cum se face! (către Cuvioasa Parascheva) Dar, altceva, fetiţo, nu aveţi prin casă?
Cuvioasa Parascheva: Nu ştiu, mă duc să văd. Veniţi mai târziu. (Cerşetorii pleacă, iar Parascheva intră în casă, unde la o masă se află părinţii ei care stau de vorbă cu un preot).
Preotul (Cuvioasa Parascheva încearcă să-I atragă atenţia, fiind prins într-o discuţie cu părinţii Cuv. Parascheva): De ce mă priveşti aşa atentă, fiică?
Cuv. Parascheva: Vreau sa aflu ce a spus Mântuitorul Hristos că trebuie să facem atunci când cineva sărac ne cere de pomană.
Preotul: Scris este în Sfânta Scriptură: “Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, sâ-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34)”.
Nechita, tatăl Cuvioasei Parascheva: Gata, draga mea, ajunge cu întrebările! Îl oboseşti de pomană pe părinte cu întrebările tale copilăreşti!
Mama Cuvioasei Parascheva (către Eftimie, fratele Cuvioasei): Mai bine, dragii mei, v-aţi duce pe-afară să vă jucaţi cu copiii de vârsta voastră. Eftimie, să ai grijă de sora ta!
Eftimie (ieşind împeună cu Parascheva din casă, se apropie de un grup de copii îmbrăcaţi sărăcăcios): Ne primiţi să ne jucăm cu voi?
Cuv. Parascheva: Ce haine rupte aveţi? De ce nu vă îmbrăcaţi mai frumos?
Fetiţă săracă 1: Vouă, celor bogaţi vă vine uşor să vorbiţi despre haine. Dar, ai mei sunt săraci şi nu au bani să ne cumpere nici măcar de mâncare. Aşa că sunt nevoită să le port numai pe astea. Cuv. Parascheva: Uite, îţi ofer crucea din aur pe care o port la gât!
Sfântul Eftimie: Nu este bine să-ţi dai crucea de pomană!
Cuv. Parascheva: Doamne fereşte! Doar crucea ne-a învăţat să fim milostivi! Cum este posibil să nu o pot da de pomană?
Fetiţa săracă 2 (lăcrimând a binecuvântat cu vorbe emoţionante pe binefăcătoarea sa): Dumnezeu să te binecuvinteze pentru gestul tău.
Altă fetiţă: Nu ai ceva şi pentru mine. Sunt la fel de săracă ca şi ea.
Cuv. Parascheva: Bani sau altceva de preţ nu mai am la mine, dar îţi voi dărui hainuţele mele. (face schimb de haine cu cealaltă fată).
Eftimie: Fată, să nu cumva să faci una ca aceasta, căci o supere pe mama. Pe lumea asta sunt mulţi săraci. Doar n-ai de gând să-i pricopseşti pe toţi?
Cerşetorul (cu capul plecat în semn de milă, linguşitor şi cu mâna întinsă îi taie cale lui Nechita, tatăl Cuvioasei, care se apropie de grupul celor patru copii,): Vă rog, ajutaţi un biet cerşetor orb, ajutati un biet cerşetor orb! Oh, pupaţi-aş tălpile, Măria ta! Fie-ţi milă de un orb.
Cuv. Paraschiva (care vine în întâmpinarea tatăului): Dar, adineauri cum ai văzut fără să aibă niciun ochi că i-am dat soţiei tale o lingură?
Nechita (uimit de felul în care era îmbrăcată Parascheva): Ce-i cu tine îmbrăcata aşa? Unde îţi sunt hăinuţele tale? (către cerşetor) Lasă-mă în pace, am altă treabă acuma!
Cerşetorul (ducând degetul la gură şi rugându-o pe Cuvioasa Parascheva să nu-l pârască): Ssssst! Taci, taci, să nu-I spui nimic că mă omori cu zile! (de frica lui Nechita, o ia la sănătoasa) Cuv. Paraschiva (râzând în hohote şi strigând după cerşetorul care a rupt-o la goană): Ha, ha, ha! Nu, doar te-am făcut să vezi mai bine decât o făceai până acum.
Nechita (îngrozit): Spune, Parascheva, cui ai dat hainele tale cele scumpe şi frumoase cu care te-am îmbrăcat?
Cuvioasa Parascheva (fericită): Le-am dăruit Mântuitorului Hristos prin mâinile copiilor săraci!

Scena 2
Virtutea sufletească a milostenie era reflectată şi pe faţa tânără a Cuvioasei Parascheva care, crescând şi devenind o fecioară foarte frumoasă, a fost cerută în căsătorie de tineri bogaţi care aveau o stare socială importantă şi înalte dregătorii, însă ea refuza de fiecare dată propunerile lor. Într-o zi, la poarta casei bătu un nou tânăr şi bogat peţitor. De faţă era şi preotul care obişnuia să calce pragul casei Cuvioasei Parascheva.

Tânărul: Întru mulţi ani să trăiţi! S-a dus vestea că aveţi fată de măritat şi, întrucât că a sosit timpul să o aşezaţi la casa ei, vă rog să îmi acordaţi mie cinstea de a-i fi soţ.
Mama ei: Acum, după ce fratele ei, Eftimie, a intrat în viaţa monahală şi a ajuns episcop al Matidiei, păstorind bine Biserica Mântuitorului Hristos, cea mai mare dorinţă a noastră, ca părinţi ai ei, este să o vedem aşezată la casa ei înainte ca noi să murim, căci nu vrem să rămână orfană şi neprotejată.
Cuv. Paraschiva: Şi tu şi tata sunteţi în floarea vârstei. Iar, tu, mamă, pari a fi o soră de-a mea mai mare. De ce vă gândiţi la moartea voastră? Doar, zilele omului sunt în mâna lui Dumnezeu.
Nechita: Da, dar vezi vremurile cum sunt şi nimeni nu ştie câte zile ne-o mai hărăzi Dumnezeu s-o mai ducem în această lume atât mie, cât şi mamei tale.
Cuv. Paraschiva: Dragilor, Tatăl Ceresc trăieşte, le vede şi le ocroteşte pe toate. Când cineva crede şi trăieşte conform sfaturilor şi poruncilor Lui, cum ar putea să rămână orfan?
Tânărul: Nu cred că vei urma până la capăt poruncile lui Dumnezeu! La cât eşti tu de miloasă, ce se va alege de marea bogăţie a părinţilor tăi, Parascheva, de nu te vei căsători cu mine?
Cuv. Paraschiva: Priveşte în jur! Există oare atâta bogăţie încât să ajungă să acopere toate nevoile şi lipsurile atâtor fiinţe nefericite?
Tânărul (încercând să facă o glumă): Păi, cum să nu se strângă în preajma voastră atâţia amărâţi când vi s-a dus vorba că sunteţi din ăia care aruncă banii pe fereastră…
Cuv. Paraschiva (îi tăie vorba râzând): Şi îmi voi petrece toată viaţa făcând numai asta! Uite, îmi este milă de tine şi, fiindcă ţii atât de mult la averea ta, nu pot să-ţi fiu soţie.
Tânărul (înveninat): Habar nu ai tu câte femei tinere îmi zâmbesc când mă văd?
Cuv. Paraschiva: Nu-i nimic, şi pe mine mă bufneşte râsul când văd cum gândeşti! Stai liniştit, până la urmă, vreuna mai neatentă se va găsi şi pentru tine.
Nechita: Draga mea, te rog nu fii atât de nesocotită, fiindcă, iată, din pricina ta ni se tulbură liniştea bătrâneţilor.
Cuv. Paraschiva: O să mă mărit doar atunci când voi fi aflat un tânăr care să fie asemene mie, având aceleaşi daruri de la Dumnezeu ca şi mine. Unul mai nevrednic şi mai prost decât mine nu voiesc a lua nici în ruptul capului. Cercetaţi, dar, pretutindeni şi de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogaţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea, atunci mă mărit. Dar, dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine!
Preotul: Eu ştiu un tânăr minunat, care te întrece pe tine în toate darurile care ai zis ca le ai!
Cuv. Paraschiva: Al cui fecior este cel pe care tu îl lauzi atâta, părinte?
Preotul: Acest tânăr este Mântuitorul nostru Hristos!
Cuv. Paraschiva: Oare este cu putinta ca să-L văd în viaţa aceasta? Rogu-te, părinte, ce să fac, ca să mă îndulcesc de sla¬va Lui şi să văd prealuminata şi preadorita Sa faţă pe care până şi îngerii din Cer doresc să o vadă.
Preotul: Adu-ţi aminte ce ţi-am spus în copilărie! Scris este în Sfânta Scriptură: “Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, sâ-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34)”. (Toată lumea se retrage la culcare, în timp ce Cuvioasa Parascheva rămâne singură în încăpere)
Cuv. Paraschiva (căzând pe gânduri): Adică, să ajung în Ţara Sfântă? Voi ajunge acolo unde și blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au călcat! Dar, pentru asta trebuie să fac mai înainte un ultim schimb de veşminte! (înainte însă de a ieşi, chemă o slugă şi îi ceru să îşi schimbe hainele cu ea) Dacă te vor întreba ai mei unde sunt să nu le spui nimic despre mine! Să tragi de timp cât mai mult, bine?
Sluga: De ce?
Cuv. Paraschiva: Aşa!? Că îţi spune eu!
Sluga: Şi ce să le spun?
Cuv. Paraschiva: C-am ieşit la plimbare.
Sluga: Unde, la plimabare?
Cuv. Paraschiva: La oraş, unde altundeva?
Sluga: Care oraş?
Cuv. Paraschiva: Constantinopol.

Scena 3
Sufletul ei ardea însă de dorința de a sluji lui Dumnezeu, după cuvântul auzit. Drept care, într-o bună zi a fugit de acasă fără știrea părinților, plecând la Constantinopol, unde s-a închinat în bisericile lui Dumnezeu, la moaștele Sfinților de acolo și a ascultat povățuirile duhovnicești ale sfinților bărbați de acolo. Astfel pregatită, a ajuns în cele din urmă până la Ierusalim, închinându-se la toate Locurile Sfinte. Între timp, în casa părinţilor ei...

Mama: Unde-i Parascheva. De ce-i porţi hainele? Ea şi cu gesturile ei creştineşti!?Spune-i să coboare îndată la masă.
Sluga: Apoi, nu pot.
Nechita: De ce nu poţi?
Sluga: E încuiată odaia.
Mama: Bate-i, să ne deschidă.
Sluga: Apoi, a luat cheia când a plecat.
Mama: Deci, a plecat?
Sluga: Nu, n-a plecat.
Nechita: Zici că nu-i acasă.
Sluga: Ba-i acasă.
Mama: Apoi, nu ai spus tu c-a plecat?
Sluga: Nu, n-a plecat. A ieşit doar ...
Mama: Unde?
Sluga: În oraş.
Nechita: Unde!? În care oraş?
Sluga: Constantinopol.
Mama (către Nechita): Aaaa!… păi vezi? A fugit de acasă.
Sluga: Nu. E la plimbare.
Nechita: Ba da, fugit fără să ne spună.
Mama: Nu se poate.
Nechita: Ba da, a fugit de acasă.
Mama (către slugă): Apoi vezi?
Sluga: Ce să văd?
Nechita: Că a plecat de acasă!
Sluga: A fugit?… Vedeţi, atunci, nu e aici.
Mama: Aşa ceva nu se poate!
Sluga: Da, ştiţi ce? A lăsat un bilet!
Mama: Nu se poate!
Nechita: Dă-l încoace imediat şi pleacă! Să nu te mai văd!
Mama (citind cu voce tare biletul din mâna lui Nechita peste umarul acestuia): “Întrucât, aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai mei mai mici, mie aţi făcut”(Mat. 25. 40).
Părintele (intră cu un sul în mână, aducând veşti despre Cuvioasa Paraschiva): Un părinte de la Constantiopol mi-a trimis veşti despre fiica voastră. Iată ce-mi scrie: După ce a văzut toate locurile binecuvântate din Constantinopolul, adică multe biserici şi moaşte ale multor sfinţi şi după ce a primit sfaturi şi binecuvântări de la bărbaţii cei sfinţi care se găseau acolo, a plecat în Calcedon pentru a se închina şi la moaştele Sfintei Muceniţe Eftimia…
Mama: Să mergem să o căutăm acolo!
Părintele: Staţi, că mai scrie ceva aici: … Părinţii de acolo ne-au spus că practică toate nevoinţele, ca: şederea în picioare de toată noaptea, posturi, suspine, lacrimi şi doliu permanent. Se pare că Sfânta avea o mare dorinţă de a merge la Ierusalim pentru a se închina la Locurile Sfinte de acolo! Astfel că, prin rânduiala lui Dumnezeu, s-au găsit unii creştini care au luat-o împreună cu ei în Ţara Sfântă…
Nechita: Să mergem şi noi după ea până acolo!
Părintele: O să mergem! O să mergem! Dar, aveţi puţintică răbdare! Nu am citit până la capăt scrisoarea! Continui?!
Nechita: Citeşte! Citeşte!
Părintele: După ce s-a rugat şi a primit multe binecuvântări, a văzut un înger luminat sub formă de tânăr, care a venit alături de ea şi i-a zis: “Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta!”. Astfel a pornit pe drumul de întoarcere spre casă, însă bolnavă şi sfârşită. Din păcate, cu tristeţe vă anunţăm că o furtună a scufunda vaporul cu care ea călătorea. (Nechita smulge scrisoare din mâna părintelui, iar mama Cuvioasei Parascheva se prăbuşeşte de durere. Toată lumea se adună în jurul ei ca să o consoleze).

Scena 4
Cuvioasa Parascheva, in varsta de 27 de ani, a ajuns în Epivata unde, fără ca nimeni să o recunoască, a întemeiat o obşte care se ocupa cu îngrijirea săracilor, a îngrijit de Biserică şi a ajutat pe cei suferinzi, pe văduve, pe orfani, pe bătrâni şi pe toţi care erau în nevoi. Dar, obijnuia ca, zilnic, să se aşeze în poarta casei părinteşti şi să cerşească.

Cuv. Paraschiva (tuşind într-una din cauza bolii): Mă voi aşeza aici, în poartă casei părinteşti. Mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat din acel naufragiu. Boala, anii şi viaţa aspră m-au făcut de nerecunoscut. Uite că trece cineva!? Da-ţi-mi ceva de mâncare.
Femeia 1: N-am timp. Nu te ţine de mine?! Sunt grăbită tare.
Cuv. Paraschiva (recunoscând că femeia era fata din copilărie căriea îi dăduse crucea de aur din copilărie): Fie-ţi milă de săracii mănăstirii unde vieţuiesc.
Femeia 1: Pleacă! N-am bani la mine!
Cuv. Paraschiva: Dar din dar se face rai, fiica mea?! Cu acea cruce care-o porţi la gât am hrăni săracii mănăstirii o lună.
Femeia 1 (fără să o recunoască): Nu pot să ţi-o dau. E o amintire de la cineva drag.
Cuv. Paraschiva (tuşeşte zgomotos): Hî, hî, hî...!
Femeia 1: Nu te apropia de mine să nucumva să mă îmolnăveşti! (Văzându-o pe Cuv. Paraschiva cum tuşeşte în continuare o luă la fugă, de frică să nu se molipsească de vreo boală de-a ei).
Cerşetoarea (se apropie de Cuvioasa Parascheva): Priveşte, bărbate!? Călugăriţa aia zedrenţăroasă ne fugăreşte toţi clienţii.
Cerşetorul: Hai, hai, pleacă de aici. Numai noi putem cerşi în locul acesta!
Cuv. Paraschiva (se prăbuşeşte la pământ din cauza bolii): Chemaţi preotul, vă rog.
Cerşetoarea: Ridică-te!? N-auzi? Nu te mai preface?
Tânărul (se apropie de cerşetori şi îi alungă, aruncând cu pietre în urma lor. O vede pe Cuv. Paraschiva prăbuşită la pământ şi tuşind): Ce privelişte jalnică. Mai are puţin şi moare. O să trimit slugile s-o ducă de aici. Hei?! Hei?! Ia, tu, slujă, vino şi ia de aici leşul acesta! (pleacă mai departe)
Sluga (se apropie şi, văzând că încă mai trăieşte, îşi zise în sine): Ar fi mai bine să îi întreb pe stăpâni dacă o primesc în casă? (se duc la părinţii Cuvioasei Paraschiva care stau la masă şi discută).
Sluga: În poarta casei s-a aciuat o femeie săracă şi bolnavă. Mă gândeam că, poate, vă faceţi milă şi o găzduiţi până îşi revine.
Mama: Cine ştie ce boli are.
Nechita: Nu o putem primi la noi. Mai bine, du-o la mănăstire săracilor. Anunţă-l pe părinte să meargă s-o vadă şi s-o împărtăşească acolo.
Sluga (o duce pe Cuvioasa Paraschiva până la mănăstire, o aşează pe o bancă şi îi aprinde o lumânare la cap): Uite, vine părintele! (Cuvioasa Parascheva îi strange mâinile şi scoate de la piept o scrisoare pe care i-o dă slugii).
Cuv. Paraschiva (cu voce stinsă): Dă-i-o părintelui să o citească şi să o ducă părinţilor mei! (se stinge încet, iar părintele îi închide ochii rămaşi deschişi privind spre Cer).
Părintele (o spovedeşte şi o împărtăşeşte, după care ia scrisoarea de la slugă şi citeşte cu voce tare): “Întrucât, aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai mei mai mici, mie aţi făcut”(Mat. 25. 40). PARASCHIVA. (Sluga şi părintele se privesc miraţi. Înţeleg în cele din urmă că cea care se afla în faţa lor era, de fapt, Cuvioasa Paraschiva. Sluga se duce să-I anunţe părinţii, în timp ce preotul o jeleşte): De-acum te-ai stins şi inima-n piept ne-o frângi. Ne doare că a fost aşa. O lume-ntreagă-n rugăciuni, dar ce păcat, că de pomană nu ţi-au dat! De-aceea, maică sfântă, te-am ruga ca să ne ierţi!
Mama (dă buzna în camera unde se afla Cuv. Parascheva, cade în genunchi plângând şi îi strange mâinile la piept): Fetiţa mea draga, moartă, moartă de foame şi frig la uşa casei părinteşti. (privind spre soţ) A vrut doar ca să se încălzească şi n-am primit-o-n casa noastră.
Nechita (cu mâinile împreunate, în spatele mamei, înebunit de durere): Tu, iarta-mă, fecioara mea! Spunei tatii că ţi-e sete şi-mi fă un semn să-ţi dau să bei. Ce-i pasă unei lumi întregi de moartea ta?
Părintele: Că mori târziu sau mori curând, de-ai fi să mori sătul, ori mori flămând, bogat, sărac, totuna e! Rând pe rând, ne ducem toţi la Dumnezeu! (în depărtare se aude cântarea îngerească: Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit…..)

CATEHIZAREA PARINTILOR CU AJUTORUL COPIILOR

Şi pentru că nimic nu e întâmplător, scenetele realizate de copii vor fi înregistrate pe suport video şi vor fi utilizate de către preoţii Bisericii "Sf. Pantelimon" în catehizarea adulţilor. Un instrument pe cât de ingenios, pe atât de util, ce demonstrează că în comunitatea creştină putem învăţa unii de la alţii, indiferent de vârstă. "Vom iniţia acest proiect începând din această duminică. Vom proiecta sceneta "Fântâna Ortodoxiei", dedicată Crezului ortodox, care ascunde în spate o întreagă teologie. Deci, vom folosi copiii şi în catehizarea adulţilor. Aşadar, nu adulţii îi învaţă pe copii, ci aceştia din urmă îşi catehizează părinţii", subliniază părintele Bogdan Teleanu.

(Pr. Bogdan Teleanu în "Şcoala de după şcoală: Cateheza completează ora de religie", articol publicat de Otilia Bălinişteanu în ziarul LUMINA, sâmbătă, 14 august 2010, nr. 187 (1689), anul VI, p. 16)