GALERIE FOTO: Mos Craciun imparte daruri

Scenetă de Crăciun: O POVESTE DE CRACIUN

Distributie: Povestitor, Moş Crăciun, Fecioara Maria, Bătrânul Iosif, Hangiul, Femeia hangiului, Trei păstori, Trei magi, îngerul cu steaua, copii

Cadru:
Într-o parte a scenei este ieslea amplasată sub tradiţionalul brad de Crăciun. În partea opusă, sunt două scaune pe care stau un preot şi un povestitor. Sceneta începe cu cei doi vorbind unul cu altul, în timp ce restul personajelor vor intra în scenă treptat.

Preotul: Şi iarăşi e Crăciunul. O grămadă de lucruri de făcut. Dar ar trebui să-mi fac timp şi pentru acesta. Eşti aici din aceeaşi cauză ca şi mine?
Povestitorul: Dar tu din ce cauză eşti?
Preotul: Ca să văd din nou povestea Crăciunului…. Sceneta cu Naşterea Mântuitorului nostru Hristos.
Povestitorul: Rămâi aici! Cred că se vede bine din acest loc. Este un loc excelent, iar piesa tocmai începe.

PARTEA 1:
Povestitorul (ridicându-se de pe scaun şi adresându-se publicului): În acea vreme, Bethleemul era în fierbere. Târgul era plin de oameni care se grăbeau, se împingeau să ocupe câte o gazdă şi să-şi termine treburile importante pentru care fuseseră chemaţi de conducătorii vremii în acest oraş. Nimeni nu a luat seama la bărbatul grijuliu şi femeia însărcinată care tocmai sosisere, căutând şi ei, la rândul lor, un loc în care să înnopteze. Priveau neliniştiţi mulţimea oamenilor grăbiţi să-şi găsească un loc unde să-şi un adăpost peste noapte. Apoi, s-au oprit în dreptul unui vechi han, bătând sfios la uşă. Dinăuntru se auzi o voce morocănoasă care le-a zis:
Hangiu (cercetându-i cu o privire arogantă din cap până în picioare): Aţi venit să cerşiţi un loc de odihnă?
Bătrânul Iosif: Să cerşim?!
Hangiu (pe un ton tăios): Las` că vă ştiu eu pe voi ăştia! Vreţi să primiţi totul numai din milă. Ce aş putea primi de la voi pentru un pat pe care să vă întindeţi oasele obosite de drumul lung şi istovitor? Poate că numai praful de pe picioarele voastre … Ha, ha, ha… (râzând).
Bătrânul Iosif (privind cu amărăciune la Fecioara Maria): Mi se pare că aici nu găsim nimic din ce ne-ar trebui nouă. Hai să mergem mai departe (dau să plece, întorcând spatele hangiului).
Fecioara Maria (privind cu ochi rugători pe bătrânul Iosif): Dumul lung şi-obositor, printr-un neam neprimitor, tare mult mă-ngrijorează, Iosif. E târziu, sunt obosită şi mă simt şi prigonită de a lumii răutate.
Femeia hangiului (cercetând cu milă pe cei doi care dau să plece): Ia, staţi aşa!! Mi se pare că eşti pe calea de-a naşte, femeie. Unde să pleci? N-o să mai găsiţi nicăieri vreun loc în care să vă plecaţi capul; e întuneric şi frig de îţi îngheaţă pielea pe tine. Uite, vă propun un târg! Dacă îmi lăsaţi măgarul vostru, vă dau voie să înnoptaţi în grajd la noi. (apoi, adaugă cu ironie în glas) Iar, când s-or întoarce păstorii cu vitele, nu veţi duce lipsă nici de căldură. Puteţi merg şi înnopta acolo. (Către Fecioara Maria, făcând cu ochiul şi împingându-o obraznic cu umărul) Ce zici?
Fecioara Maria (ca pentru sine, aşezându-se împreună cu bătrânul Iosif în dreptul ieslei, sub brad): Ei se mulţumesc c-un măgar în loc să se bucure de darul special pe care, în această noapte, îl va primi întreaga lume: Naşterea lui Mesia.
Femeia hangiului: Pai, ce altceva puteţi să îmi daţi voi mie? Din câte văd, nu aveţi nici măcar o desagă. Cât despre copiii, nu ne plac; nici mie, nici hangiului. Sunt prea gălăgioşi.
Fecioara Maria: Nu înţelegi nimic! E vorba de cu totul altceva; despre un cadou dumnezeiesc. Aşteaptă, doar, miezul nopţii. Când se va-mplini sorocul, după cum a spus proorocul, în astă lume muritoare, într-o iesle cu mioare, Mesia va să pogoare din al Cerului lăcaş. Femeia hangiului: Încearcă să ademeneşti pe alţii cu poveştile tale. Cât despre mine, mă mulţumesc şi cu măgarul vostru. Sunt femeie muncită şi neodihnită. N-am vreme să umblu noaptea să caut prin iesle cine ştie ce nimicuri. Pe mâine dimineaţă! Mă duc să mă odihnesc.
Bătrânul Iosif (întinzând o pătură pe care să see aşeze Fecioara Maria): E încă în putere şi nu o interesează viaţa veşnică. Nu te necăji, Maria. E prea simplă să priceapă lucruri minunea din această noapte.

PARTEA a 2-a:
Hangiu (se apropie de iesle, însoţit de trei păstori): Ce se-mparte aici femeie?
Femeia hangiului (cu teamă): Eeee, nimic, bărbate. Vorbe multe şi deşarte.
Hangiu: Atunci de ce mai eşti încă aici? Treci că avem multă treabă. Uite, au venit păstorii cu vitele de la păscut şi vor să le bage-n grajd.
Primul păstor (către ceilalţi doi): Este exact aşa cum ni s-a spus.
Al doilea păstor: Aşa e! Aşa e! Pe câmp, îngerii au coborât şi din somn ei ne-au trezit…
Al treilea păstor: … Îndemnându-ne să mergem, vitele să le aducem ca să facă-n grajd căldură, pruncului ce pe lume va să vină.
Hangiu (certându-i pe păstori): Ce tot îndrugaţi. Haide! Treaba terminaţi. Vitele în grajd băgaţi, după ce le adăpaţi şi apoi, … plecaţi, plecaţi.
Primul păstor (către hangiu): Pe câmp, parcă, din a Cerului întins, o stea sfânta s-a desprins.
Al doilea păstor (către femeia hangiului): Îngeri mulţi au glăsuit, după cum s-a proorocit, că sorocul s-a-mplinit!
Al treilea păstor (către Fecioara Maria): Într-o iesle cu mioare, venit-a vremea să coboare în astă lume muritoare, un prunc sfânt, dumnezeiesc.
Fecioara Maria: Nu vă temeţi! Apropiaţi-vă! Chiar în ieslea asta-n care, aţi adus ăste mioare, ce căldură o să ţie, vă vestesc cu bucurie, Naşterea ce va să fie.
Primul păstor: Maic-a pruncului ceresc, am venit să străjuiesc şi la vreme să slujesc! Vom rămâne-aici la noapte să veghem această iesle. Nu-i aşa, fraţi, păstori?
Al doilea păstor: Noi păstorii ce pe camp, vitele păzim cu sârg, vom veghem pe mai departea la minunea ce se-ntâmplă-n această sfântă noapte.
Hangiu (strigând nervos la ei): Cu-a cui voie?
Al treilea păstor: Măi, hangiule avar, de minune n-ai habar. Dai din gură în zadar! Lasă oamenii în pace! Du-te la culcare.
Femeia hangiului (încercând să calmeze atmosfera): Mergi, bărbate, la culcare.
(Cu toţii adorm în faţa ieslei, în timp ce corul cântă colindul:
“O ce veste minunată”)

PARTEA a 3-a:

Gaşpar (către cei doi magi): Mântuirea. De asta am nevoie neapărat. Oare cât valorează în aur?
Melchior: Viaţa veşnică. Hm!? Şi eu îmi doresc asta. Dar, oare, e de vânzare?
Baltazar: O poţi avea fără să plăteşti nimic. Valoare ei adevărată este de neplătit. Chiar dacă ai încerca să economiseşti tot timpul vieţii, tot nu ai dispune de ceea ce ai nevoie ca să te mântuieşti.
Gaşpar: Şi, de unde putem lua noi mântuirea?
Baltazar: Haideţi, fraţi, la Bethleem, pe Mesia să-l găsim şi să I ne închinăm, mântuire să aflăm, frumoase daruri să-I dăm….
Împăratul Irod (ameninţător, cu sabia ridicată, le taie calea magilor): Staţi!!! De unde veniţi? Şi unde călătoriţi? Cine sunteţi? Cum vă numiţi ?
Gaşpar: Noi te cunoaştem pe tine. Eşti Irod împăratul iudeilor. Dar, văd că inima ta e plină de durere şi goliciune. Eşti tulburat. Ce s-a întâmplat?
Melchior: Noi, împărate, am venit tocmai de la Răsărit. Căutăm un Rege Sfânt, ce va veni pe pământ, să-I aducem închinare pentru-a lumii izbăvire de păcat.
Baltazar (arătând spre steaua pe care o poartă îngerul): Împăratule Iroade, să trăieşti, sănătos, să-mpărăteşti. După-această stea strălucită, preafrumoasă şi vestită, de la Răsărit venim şi sperăm să-l întâlnim pe Hristos Mântuitorul.
Gaşpar: Tot umblăm din ţară-n ţară, din cetate în cetate, şi din casă-n casă, mântuirea so aflăm, viaţă veşnică s-avem.
Împăratul Irod (cu ochi vicleni şi voce mieroasă): Despre ce mântuire vorbiţi? Şi eu vreau să trăiesc veşnic! Vă propun o afacere. Pot să ofer multe avuţii în schimbul ei. O să fiţi şi mâine aici, după ce o sa-l găsiţi, nu? (privind spre sabie): Vreau să-mi pregătesc cadoul pe care să i-l dau personal lui Mesia.
Gaşpar (către Irod): Nu putem să-l oferim noi, când l-om întâlni? Sau, vrei să i-l înmânezi personal?
Împăratul Irod: O, da, neapărat. Neapărat. Ha, ha, ha….. (iese din scenă râzând macabru)
Îngerul cu steaua: Crailor! Eu sunt îngerul lui Dumnezeu. Ascultaţi ce vă spun eu: haideţi ca să ne grăbim, spre Bethleem să pornim, pe Hristos ca să-L aflăm şi daruri să-i dăm. Uitaţi acolo-ndepărtare, minunata iesle-n care Mântuitorul s-a născut!
(Cu toţii, inclusiv cei adormiţi în faţa ieslei, cântă veseli în jurul Fecioarei Maria cu pruncul colindul: “Astăzi s-a născut Hristos”)

PARTEA a 4-a:
Povestitorul: Răsună blând spre seară al clopotelor cânt. Vine, vine, iată… Iisus pe-acest pământ. Magii i se-nchină, păstorii de asemenea, iar, îngerii din-ceruri Îl apără de rele.
Craii (îngenunchind în faţa ieslei) în cor: Doamne, Împărate sfinte, primeşte a noastră cinste, te rugăm ca să primeşti, de la noi, daruri cereşti.
Gaşpar (aşază darul la picioarele Fecioarei Maria): Aur, că eşti împărat!
Melchior (aşază darul la picioarele Fecioarei Maria): Smirnă, arhiereu fără păcat!
Baltazar (aşază darul la picioarele Fecioarei Maria): Şi tămâie, ca unui Dumnezeu adevărat!
Craii în cor: De pomenire să-ţi fie, la tot neamul omenesc şi poporul creştinesc.
Fecioara Maria (fericită pentru Naşterea Mântuitorului, face o urare tuturor celor adunaţi în jurul ei): Această zi preasfinţită, sărbătoare preamărită, s-o petreceţi toţi cu bine. Pentru-a vostră-nchinăciune, s-aveţi zilele senine. Darul mântuirii l-aţi aflat!
Femeia hangiului (supărată): Asta e valabil şi pentru mine? Eu toată viaţa am făcut doar rău altora, sunt plină păcate. Har mântuitor, viaţă veşnică. De asta am nevoie neapărat. Cu cât îl pot cumpăra? Mie nu-mi trebuie nimic gratis. Eu întotdeauna plătesc cum se cuvine. Îţi voi da măgarul tău înapoi. Ce zici? Îl primeşti?Fecioara Maria (râzând, arată spre pruncul din braţele ei): El a plătit deja în locul tău, ca tu să îl poţi avea. Femeia hangiului (strigând după hangiu, care apare somnoros de după brad): Vino-ncoa, bărbate! De asta ar avea nevoie şi bărbatul meu! Eu aş dori puţină mântuire şi pentru el.
Hangiu (buimac de somn şi speriat de prezenţa magilor întinde mâna spre aurul dăruit de magi, dând să-l bage în buzunar): Dar poate că bucata asta de aur… Ce crezi, nu mi-ar fi mai de folos decât mântuirea?Femeia hangiului: O, bărbate! Iar te umpli de păcate. Unde-i sufletul din tine? Hangiu: Ce ai tu de-a face cu sentimentele mele? Asta e problema mea. (către bătrânul Iosif) Las măgarul pentru aur! Facem târgul?
Gaşpar (privind cu tristeţe la hangiu): Dar eu nu vreau să vă dau cadoul meu dumneavoastră, ci acestui prunc minunat! Îngere prealuminat, fă ceva!
Îngerul cu steaua (către hangiu, punându-I bagheta cu steau pe umăr): Tu şi nevasta ta nu aveţi copii, dar de acum înainte toţi copiii din lume vor fi în grija ta în noaptea de Crăciun. Tu vei fi cel care le va face cadouri copiilor. Priveşte sub brad! An de an, când va sosi Crăciunul, de-acum şi până-n veci, vei împărţi cadouri copiilor din lume. Cât timp, în case, s-aprind calde lumini, se vor auzi colinde despre minunea sfântă, de-aici, din Bethleem. Copiii vor sta în jurul pomului de crăciun îmbrăcaţi cu haine frumoase, aşteptându-te pe tine şi zâmbind unii la alţii. Să ai grijă să îi faci de ce în ce mai fericiţi!
Hangiu (cuprins de o căldură deosebită şi căzând mut de uimire la picioarele îngerului): Simt că ceva lipsea până acum din viaţa mea. Întotdeauna am avut o senzaţie de neîmplinire, de dezamăgire. Dar poate că darul tău… Ce crezi, m-ar putea ajuta?
Îngerul cu steaua: Tu, Moş Crăciune, vesel, vei sosi de prin nămţi de-acum până-n vecie plin de bucurie şi vei duce daruri multe la fetiţe şi băieţi!
(corul cântă colindul: “Moş Crăciun”)

PARTEA a 5-a:
Împărtatul Irod (îşi face apariţia din spatele bradului, înconjurat de trei ostaşi care ţin legaţi cu sfoară câţiva copii, strigând): Porunca mea regească, vreau ca să se împlinească: Nici un prunc să nu mai fie în a mea împărăţie ce-o voi stăpâni în veci.
Copiii (în cor): A venit în asta ziuă Domnul Sfânt pe aceast pământ ca s-aducă mântuire, bucurie, izbăvire de păcate la tot omul bun şi sfânt. O, Iroade, fie-ţi milă de copiii care plâng!!!
Hangiu/Moş Crăciun (dă să plece cu desaga plină de daruri pentru copii şi se izbeşte de Împărtatul Irod): Ce mai nebun împărat! Măi, Iroade împărate, te-ai umplut de răutate. Mare ruşine să-ţi fie că îi chinui pe copii. Dacă nu o să le dai drumul o să mori, neruşinat. (Irod se prăbuşeşte la pâmânt. Moş Crăciun strânge în braţe copiii legaţi cu sfoară!). Voi copii, din toată lumea, de acum să ştiţi că eu, drept răsplată pentru faptul că am devenit mai bun, voi veni pe veci în case, strecurându-mă pe horn. O s-aduc mulţimi de daruri, iar voi veţi şti mereu că tot ce Moşul v-aduce îi datoraţi lui Dumnezeu.
Toate personajele din piesă (în cor):
Răsună blând spre seară
Al clopotelor cânt
Că vine, vine iară
Iisus pe-acest pământ.

Sculaţi, copii, degrabă,
Şi-n calea lui cântaţi
Cu cei buni este Domnul
Sculaţi, copii, sculaţi.

Sfârşit!

INVITATIE

Un Crăciun de poveste la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti. Sărbătoarea Naşterii Domnului (25 decembrie) reprezintă un ales popas duhovnicesc pentru enoriaşii Bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti care, potrivit tradiţiei, organizează, în ziua de 25 decembrie 2009, ora 12.30, sceneta religioasă pentru copii “POVESTE DE CRĂCIUN”.

Sceneta va fi precedată de un recital poetic al creaţiilor literare pe care copiii care participă la orele de cateheză de la această biserică le-au compus în cadrul cercului literar desfăşurat sub egida Hristos împărtăşit copiilor, precum şi de expoziţia de artă creştină “Şanse pentru fiecare copil”.

UNITATEA ŞI CONTINUITATE LA BISERICA SF. PANTELIMON DE LA FOIŞORUL DE FOC

Şcoală de învăţătură pentru copiii mahalalei. Chiar dacă trecutul bisericii Sf. Pantelimon (Foişorul de foc) din Bucureşti se pierde în negura vremurilor, ştim cu certitudine că pe lângă biserica cu hramul Sf. Pantelimon a existat şi o şcoală de învăţătură pentru copiii mahalalei, slujitorii acestei biserici contribuind la răspândirea ştiinţei de carte pe aceste locuri. Modesta şcoală s-a dezvoltat pe parcursul secolului al XIX-lea, dascălii primind într-un mod inedit mulţumiri din partea elevilor pentru că i-a învăţat carte. Astfel, cei dornici să înveţe cititul luau cu împrumut cărţile de cult ale Bisericii pe care făceau însemnări de genul: "Să şcie că am luat această carte de la biserică pentru ca să mă învăţu să citescu şi o să o pui la biserică" (Mineiul lunii iulie, Buda, 1805, însemnare făcută la p. 72-73), spune unul dintre aceştia.

Din nefericire, la începutul secolului al XX-lea, şcoala de învăţătură pentru copiii mahalalei deja nu mai exista. Ultimul dascăl care s-a ostenit cu învăţarea copiilor la această biserică a fost cântăreţul Ioan (Enache) Teodorescu. Într-o vară, pe când se afla cu copiii la umbra pomilor, învăţându-i să scrie şi să citească, a fost văzut şi admirat de scriitorul Ion Heliade Rădulescu (1802–1872), care apropiindu-se şi văzându-l că este surprins de privirea lui îi zise: "...să-şi vază de învăţat copii că bine face...", mărturisindu-i că este Heliade (Monografia Bis. Sf. Pantelemon din Bucureşti, p. 8). La începutul secolului al XX-lea şcoala nu mai funcţiona. (cf. POPESCU GH. EUGEN, în „Glasul Bisericii”, nr. 1-2/1971, pp. 128-142).

Ora de cateheză "Hristos împărtăşit copiilor" la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc.

La distanţă de un secol, de aproape un an de zile, a devenit un obicei al parohiei ca la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc, în fiecare zi de vineri, la ceas de Vecernie să se ţină ore de cateheză pentru copii care au creat deja o legătură sufletească între preoţii şi copiii credincioşilor care vin la această biserică. Cateheza, susţinută pe baza unui ghid catehetic, se desfăşoară în biserică, pentru a spori şansele fiecărui copil de a deveni un creştin practicant. Scopul acestor ore - desfăşurate în cadrul proiectului cu titlul "Hristos împărtăşit copiilor" - este de a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede vârste, învăţăturile biblice şi a-i ajuta astfel să atingă maturitatea întru credinţă. Pentru ca lecţiile să fie plăcute şi a se crea legături de prietenie între copii fiecare etapă a cursurilor s-a finalizat cu câte un proiect practic care a constat fie în punerea în scenă a unor piese de teatru religios, fie în editarea unei reviste, fie în organizarea unei expoziţii artistico-religioase.

Teatru religios. Piesele de teatru, realizate la biserica Sfântul Pantelimon de la Foişorul de Foc, de către copiii care au avut bunăvoinţa de a lucra în acest mod pentru Dumnezeu au devenit un imbold pentru derularea proiectului cu titlul "Hristos împărtăşit copiilor" în această parohie. Până acum au fost jucate două piese de teatru, una, de Crăciun, sub numele de Irozii, cealaltă, pregătită pe timpul verii, de hramul bisericii, sub numele de Sfântul Pantelimon.

În ciuda emoţiilor fiecărui copil implicat în realizarea acestor piese, piesele de teatru s-au bucurat de un binemeritat succes, ultima dintre ele, cea referitoare la viaţa Sf. Pantelimon fiind difuzată în premieră, datorită originalităţii sale, şi pe postul de radio Trinitas al Patriarhiei Române.

Ateneul Sfântului Pantelimon. În paralel cu realizarea pieselor de teatru, în duhul bisericesc al unităţii şi continuităţii care animă viaţa parohială, prin redactarea ca material didactic pentru ora de cateheză "Hristos împărtăşit copiilor", a fost reanimată revista “Ateneul Sfântului Pantelimon”, a cărui publicare a fost iniţiată de P.C. Pr. Gheorghe Popescu-Colibaşi (+ 1974). Precizăm că, deocamdată, reeditarea revistei parohiale “Ateneul Sfântului Pantelimon” se deruleaze în cadrul programului intitulat “Hristos împărtăşit copiilor”, dar nădăjduim ca în viitor să devină o adevărată revistă parohială care să reflecte din punct de vedere religios viaţa socială şi culturală din această parte a Bucureştiului.

Expoziţie. Însă, cel mai recent proiect îl constituie expoziţia de artă religioasă ATENEUL CREŞTIN cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului. În fiecare zi de vineri, la orele de cateheză, fiecare copil a pregătit câte o lucrare artistică care a fost inclusă în cadrul expoziţiei amintite.

Cerc literar religios. Dar, pe lângă icoanele din cadrul expoziţiei au fost relizate şi o serie de creaţii literare, înfiripate în cadrul unui început de cenaclu literar religios. Astfel, printre primele lucrări literare, s-au numărat poezile lui Mihail Tănăselea (Ajută-mă, Doamne!), Alina Bîgioiu (Sf. Cuvioasa Parascheva), Camelia Oprea, Cristea Marina şi Dumitru Roxana.

“Şanse pentru fiecare copil!”. Ţinând cont de iniţiativele mai vechi ale preoţilor de la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc, prin derularea acestor programe cultural-misionare, derulate în acest an sub numele “Şanse pentru fiecare copil!”, am dorit să contribuim la întărirea coeziunii sociale dintre credincioşii care frecventează biserica parohiei noastre. Intenţionăm să dezvoltăm proiectul “Şanse pentru fiecare copil!” prin acţiuni din ce în ce mai concrete care să anime viaţa bisericească din parohia noastră, la nivelul educaţiei religioase a copiilor, într-un procent de 100% în spiritul unităţii şi continuităţii specifice bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc.

Invitatie la "Un Craciun de Poveste "

A aparut noul numar din Ateneul Sf. Pantelimon

DESPRE ŞCOALA BISERICII SF. PANTELIMON

Este îndeobşte cunoscut roul pe care l-a avut tinda Bisericii şi chiliile din jurul ei pentru luminarea neamului. Slujitorii Bisericii Sf. Pantelimon au contribuit şi ei la răspândirea ştiinţei de carte pe aceste locuri. Unul din slujitorii care s-au ostenit pentru această nobilă misiune a însemnat pe o carte de cult a Bisericii: "Să şcie de când m-am apucatu de copii amu învăţatu, leatu 1813 Apr(ilie) 22..." (Penticostarion, Sibiu, 1805, însemnare făcută la p. 50; însemnarea continua şi pe pagina următoare, dar s-a şters).

Modesta şcoalî s-a dezvoltat cu timpul, unul din dascălii ei primind din partea unui elev mulţumiri pentru că l-a învăţat carte. "Şi am zisu logofătu Radu al jupânului... (şters) Cofitaru precum că am învăţatu aici la dascălul Stueanu. Sănătate dumitale dascăle Stuene precum că m-am mulţumitu de învăţătura dumitale, la leat 1838 Ianuar(i)e" (Mineiul lunii iulie, Buda, 1805, însemnare făcută la p. 51-52).

Cei dornici să înveţe cititul luau cu împrumut cărţile de cult ale Bisericii. "Să şcie că am luat această carte de la biserică pentru ca să mă învăţu să citescu şi o să o pui la biserică" (Mineiul lunii iulie, Buda, 1805, însemnare făcută la p. 72-73), spune unul dintre aceştia.

La 4 octombrie 1862, epitropia bisericii se adresează Municipiului cerând o aprobare pentru repararea odăii de şcoală, din curtea bisericii (Dosarul nr. 187, 1862, p. 47). Consiliul Municipal - Secţiunea Administrativă - Masa III, răspunde prin adresa nr. 6635 din 12 octombrie 1862, următoarele:

"Domnilor Epitropi,

Pentru motivele cuprinse în adresa D-um cu No. 10, şi în consideraţiune că timpul fiind scurt nu permite a se ţine licitaţiune la Municipalitate pentru facerea acelor reparaţiuni trebuincioase la încăperile şcoalei din curtea acei biserici , subsemnaţii aprobăm a le pune D-um. în lucrare cu suma de lei trei sute noue-zeci par(ale) trei-zeic şi trei No. 390-33 cuprinsă în devisulu ce ne aţi datu pe lîngă sus zisa adresă, pe care sumă o veţi trece între cheltuielile biserici pe annul curentu..." (Dosarul nr. 187, 1862, p. 47). Reparaţiile au întârziat să se facă, deoarece prin adresa din 17 octombrie 1862 Nr. 1817, se pune în vedere "să repare chiliile bisericii şi şcoala dinăuntru curţii bisericii" (Dosarul nr. 187, 1862, p. 49). În anii următori, contractele încheiate cu cântăreţii şi paraclisierii care se angajau la această biserică cuprindeau printre altele şi obligaţia de a învăţa copiii. "Învăţătura copiiloru din şcoală să fiă în tovărăşiă cu paraclisseru Enache, şi ori care din noi nu va stărui cu învăţătura loru să fiă lipsită de ori ce venit ar avea de la ei" (Dosarul nr. 188, 1863, p. 49).

Ultimul dască care s-a ostenit cu învăţarea copiilor la această biserică a fost cântăreţul Ioan (Enache) Teodorescu. Într-o vară, pe când se afla cu copiii la umbra pomilor, învăţându-i să scrie şi să citească, a fost văzut şi admirat de Ioan Heliade Rădulescu, care apropiindu-se şi văzându-l că este surprins de privirea lui îi zise: "...să-şi vază de învăţat copii că bine face...", mărturisindu-i că este Heliade (Monografia Bis. Sf. Pantelemon din Bucureşti, p. 8).

La începutul secolului nostru şcoala nu mai funcţiona.

CREATIILE COPIILOR DE LA BISERICA SF. PANTELIMON

Ad-o, Doamne

Adu-o, Doamne, ploaia Duhului cel Sfânt

Peste ai tăi copii aicea, pe pământ.

Ei, zinic, o doresc şi nu vor să îmbătrânească

Fără ca pe calea pocăinţei să păşească.

E timpul cel din urmă, e vremea de-mpăcare

Când trebuie să ducem copiii la culcare,

E vremea ce-a venit, iată, Domnul a sosit

Să ne intre-n case cu slavă şi mărire.

Întreg poporul Tău să-l duci la Tine

Pe toţi aceia pe care te-au crezut

Şi se roagă-n lacrimi zorii veşniciei

Când va începe o nouă zi a bucuriei.

(Mihai Tănăselea, 13 ani)

Interviu

referitor la piesele de teatru realizate prin programul Hristos împărtăşit copiilor

1. Care este părerea ta despre orele de cateheză?

Părerea lor despre orele de cateheză este una foarte bună, datorită faptului că învaţă multe lucruri frumoase, bune, educative şi necesare timpului în care trăim.

2. Ce alte activităţi religioase ai vrea să mai faci la orele de cateheză?

Copiii doresc ca la orele de cateheză să se facă mai multe piese de teatru.

3. În ce mod te-ai implicat la piesele de teatru?

Participând la orele de cateheză în cadrul cărora se făceau şi repetiţiile pentru piesele de teatru.

4. Care este părerea ta despre piesele de teatru?

Părerea copiilor despre piesele de teatru a fost una foarte bună pentru că sunt foarte frumoase şi foarte educative.

5. Care dintre piesele de teatru ţi-a plăcut mai mult?

Cel mai mult le-a plăcut piesa de teatru organizată de hramul bisericii "Sf. Pantelimon", dar altora le-a plăcut şi cealaltă piesă de teatru făcută de Crăciunul anului 2008, "Irozii".

(Sandu Teodora, 15 ani)

Sf. Cuvioasa Parascheva

În fiecare seară

Şi-n zilele de vară,

Mă rog Sfintei Parascheva

Să mă ridice în slavă.

Cu sufletul la Cer,

Sus la Dumnezeu,

Sper că El mă v-ajuta

Să pot vorbi cu ea.

Sper să am îndemânarea

Ca să-i spun

Cât o iubesc

Şi cât o preţuiesc.

(Alina, 13 ani)

Alina (10 ani)

Impresii de la piesele de teatru,

organizate prin programul Hristos împărtăşit copiilor

Piesele de teatru au fost realizate la biserica Sfântul Pantelimon, împreună cu preoţii acestui sfânt lăcaş, ajutaţi de copiii care au avut bunăvoinţa de a lucra pentru Dumnezeu. Deocamdată, pe parcursul anului s-au făcut doar două piese de teatru: una, de Crăciun, sub numele de Irozii, cealaltă, pregtită pe timpul verii, de hramul bisericii, sub numele de Sfântul Pantelimon.

Fiecare dintre copiii aflaţi la piese au avut mari emoţii în zilele în care s-a jucat sceneta Sf. Pantelimon, dar pe scena amenajată în faţa bisericii totul a decurs foarte bine. Apoi, fiecare a primit câte o diplomă pentru efortul depus.

Părintele Bogdan-Aurel şi soţia sa, d-na preoteasă Cristina Teleanu - care ne-a învăţat cum să jucăm, a avut multă răbdare cu noi cu toţi, deşi eram foarte mulţi, foarte năzdrăvani şi o supăram mereu - s-au purtat mereu frumos cu noi. Ei au fost ajutaţi de o fată, pe nume Gabriela, care, dacă ţipa la noi, nimeni nu mai scotea un sunet. (Sandu Elena, 13 ani)

Îngerul păzitor

Copilaşul la botez

Un nume primeşte

Şi, din Ceruri, Dumnezeu

Un înger îi dăruieşte.

Îngerul aproape stă,

Nevăzut, dar cu putere

Îl păzeşte pe copil

Să nu sufere durere.

Zi şi noapte-n orice loc,

De se joacă sau lucrează,

Copilul e ocrotit

De îngerul ce-l veghează.

(Oprea Camelia, 10 ani)

(Alina, 10 ani)

Hristos şi eu

Sunt creştin şi pot păstra

Dragostea mea

A Naşterii sărbătoare

A curpins întreg pământul

Ca Hristot cu iubire.

Copiii merg la şcoală

Şi au obligaţiile lor

Ca Hristos de pe pământ

Cu sarcinile de îndeplinit.

(Camelia oprea, 10 ani)

Dar de la Dumnezeu

Sunt creştin şi port în suflet

o credinţă minunată

Că Iisus Hristos e Fiu

Cerului nostru Tată.

În biserica Sa Sfântă

Dumnezeu pe toţi ne-aşteaptă

Să ne-asculte rugăciunea

Şi s-o împlinească-ndată.

(Daniela, 9 ani)

Dumnezeu

Dumnezeu ne ajută şi la bine şi la greu.
El e Tatăl cel Ceresc
Şi îndată de îi mulţumim
Ne ajută să gândim.

Când ne este greu
Ne ajută la toate
Când eşti rău
Nu te mai ajută
Doar dacă eşti bun şi înţelept.

Şi la şcoală trimite îngeraşul
Să te păzească de toate relele
Şi asta nu înseamnă că trebuie
Să te porţi urât
Sau să fim invidioşi unii pe alţii.

(Dumitru Roxana, 10 ani)

Vino!

Atâta timp am aşteptat
Ca să răspunzi chemării
De-atâta timp la Uşă-ţi bat
Dat tu M-ai dat uitării.

Am vrut lumină ca să fii
Să luminezi pământul
Am vrut Apostol să devin
Dar tu-ai respins Cuvântul.

(Mihail Tănăselea, 13 ani)

Ajută-mă, Doamne!

Ajută-mă să pot uita
Tot ce-mi rănise inima!
Spre Cer să pot zbura
Prin Duh să pot înainta.

Atinge-mă să pot iubi!
Pe cel ce iar mă va lovi
Căci har atunci eu voi primi
Să pot orice a suferi.
(Mihail Tănăselea, 13 ani)

Maica Domnului

Maica Domnului este preabuna noastră mamă;
Maica Domnului este milostivă, curată, înţeleaptă,
La greu şi la bine, mereu lângă tine.
Maica Domnului este tuturor de ajutor, chiar şi celor roă.
Maica Domnului se roagă Fiului Ei pentru noi,
Să ne ierte de greşeale şi să ne vegheze pretutindeni.
Maica Domnului Hristos, să ne rugăm frumos.

(Cristea Marina, 14 ani)

Să nu minţi!

Nicioadată să nu minţi!
Îngeraşul păzitor de la tine va pleca,
Iar în primejdii va veni cel rău,
Care te.a învăţat să minţi.
Orice ai face şi oriunde ai fi: NU MINŢI!
Adevărul iese ca uleiul la suprafaţă.

(Cristea Marina, 14 ani)

Dumnezeu a făcut totul

Dumnezeu a făcut totul:
Soarele, luna, pământul, oamenii, florile, animalele.
Oamenii i-a făcut după chipul şi asemănarea Sa.
Noi trebuie să îi fim recunoscători pentru toate.

(Cristea Marina, 14 ani)

Periodic

În duhul bisericesc al unităţii şi continuităţii care animă viaţa parohială, prin redactarea ca material didactic pentru ora de cateheză "Hristos împărtăşit copiilor", putem afirma că s-a reînfiinţat revista “Ateneul Sfântului Pantelimon”, a cărui publicare a fost iniţiată de P.C. Pr. Gheorghe Popescu-Colibaşi (+ 1974). Proiectul reeditării revistei parohiale “Ateneul Sfântului Pantelimon” se deruleze în cadrul programului intitulat “Hristos împărtăşit copiilor”, derulat de Sectorul cultural-misionar şi de asistenţă socială al Parohiei Sf. Pantelimon.

TALANTII VOLUNTARILOR SF. MC.PANTELIMON

Copiii care participă la orele de cateheză Hristos împărtăşit copiilor pregătesc expoziţia de artă creştină TALANTII VOLUNTARILOR SF. PANTELIMON cu ocazia celui de al doilea hram al bisericii Sf. Pantelimon, Cuvioasa Parascheva. Astfel, în fiecare zi de vineri, la orele de cateheză, fiecare copil pregăteşte câte o lucrare artistică care va fi inclusă în cadrul expoziţiei amintite. Pe lângă icoane, în cadrul Ateneului pot fi expuse şi creaţii literare. Astfel, primele lucrări literare, s-au numărat următoarele poezii:

Maica mea ce sfântă eşti,

Inima îţi dăruieşti, Fiul tău s-a răstignit,

Pentru noi El a murit. De îngeri înconjurat

Şi de Maică-nbrăţişat

Ca s-alunge de lângă pat

Pe Satan înfuriat.

(Maica mea ce sfântă eşti, Emma, 11 ani)

***

Maică dragă te iubesc

Şi de-aceia îţi doresc

Tot binele din lume

Pentru totdeauna!

(Pentru totdeauna, Roxana, 10 ani)

***

Maica mea cea sfântă,

Pentru noi tu dăruieşti

Darurile ce le primeşti

De la Fiul cel Ceresc.

Pentru darul cel ceresc,

Drept răsplată,

Şi eu pot să-şi dăruiesc

Toată dragostea din lume.

(Maica mea îţi dăruiesc, Camelia, 10 ani)

TEATRU RELIGIOS: Sf. Pantelimon, doctor fara de arginti

Povestitor:
Este bunã cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin cuvânt, este bunã cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin gând, este bunã cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin laudele rânduite de Bisericã, este bine sã încercăm să ne asemãnãm cu el şi prin viaţa noastră cea de toate zilele, dar, iubiti credinciosi, este bine să încercăm să ne asemănăm cu el şi prin teatru.

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a fost un doctor, dar unul fãrã de arginti, adicã unul care n-a umblat dupã averi când tãmãduia pe cei bolnavi. Dar, să lăsăm piesa de teatru să ni-l descrie singură pe acest sfânt cu nume de milostiv:

PARTEA I
ÎMPĂRATUL MAXIMIAN (286-305), 2 OSTAŞI, TÂNĂRUL PANTOLEON (Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon stă în stânga, îmbrăcat în medic, cu stetoscopul de gât şi cu cutia de medicamente în mână), EUSTOGHIE, TATĂL LUI PANTOLEON ŞI SENATOR LA CURTEA ÎMPĂRATULUI, EVULA, MAMA LUI PANTOLEON, MEDICUL EUFROSIN, 3 UCENICI DE-AI SĂI, SFÂNTUL ERMOLAE, PREOT LA BISERICA DIN NICOMIDIA, ORBUL VINDECAT.

Evula:
Fiului cartea îi place
Şi el medic se va face.
Pe colegi i-a întrecut,
Şi de aceea l-au urât.
Dar, îl îndemn ca să înveţe,
Pe oameni să îi respecte,
Cu credinţă-n Dumnezeu,
Aşa cum am crezut şi eu!

Eustoghie (În faţa unei mese cu tot felul de statui care îi înfăţişează pe idolii păgâni):
Eu nu cred în Dumnezeu,
Aşa că pe fiul meu
Nu vreau să îl faci creştin,
Ci la idoli să-l închin.
Pe la-împărat am fost
Copilului să-i dau un rost
Pe la curţile domneşti
Pentru daruri pământeşti.

Tânărul Pantoleon (Îmbrăţişându-şi ambii părinţi, care se certau din cauza lui):
Mamă, tată, dragii mei
Nu vă mai certaţi degeaba!
Eu nu cred în răutate
Ce aduce numai moartea
Căci am învăţat că viaţa
O salvează bunătatea.

Medicul Eufrosin

(împreună cu trei ucenici, îmbărcaţi în medici, intră în timp ce mama Evula iese din scenă):
Am aflat de la-mpărat
C-ai un fiu prealăudat
Şi-am venit ca să-l şcolesc
Pentru neamul cel regesc
Ca bine să le slujească
Şi să îi tămăduiască.

Tânărul Pantoleon:
Să vă spun povestea mea,
Minunându-vă de ea:
Când pe Domnul am aflat,
Oameni ce s-au creştinat
Am putut să lecuiesc
Pentru darul cel ceresc.

Tânărul Pantoleon (Adresându-se Sfântului Ermolae, preot la biserica din Nicomidia, care intră în scenă susţinut de un copil):
- Mulţumesc, părinte Ermolae
Mulţumesc!!!

Sfântul Ermolae (adesându-se medicului Eufrosin şi ucenicilor săi):
Oameni fără cumpătare
Nu-l corupeţi pe cel care
Fără să îi sărăcească
Şi din milă creştinească
Mângâie şi lecuieşte
Pe tot cel care boleşte.

Orbul vindecat de Sf. Pantelimon:
Da, aşa e!
Acest doctor mare
Fiind fără vindecare,
A făcut minune mare:
Ochilor mi-a dat lumină,
Prin credinţa Sa deplină
În religia creştină.
Fiind orb,
M-a vindecat,
Fără taxe sau peşcheşuri,
Cum cerură ceilalţi doctori.

Cei patru medici (în cor către tânărul Pantoleon):
Pentru că nu le ceri bani
Pacienţilor bolnavi
Ne laşi fără avuţii
Şi noi sărăciţi vom fi.
Maximiane-mpărate,
Vino de ne dă dreptate
Omorând pe omul care
Devine un doctor mare.
Împăratul Maximian (însoţit de doi ostaşi cărora le spune):
Luaţi-l şi să-l arestaţi,
Apoi să îl sfâşiaţi
Rănile să i le ardeţi,
Cu gheare de fier,
Cu făclii aprinse,
În plumb topit,
Să-l scufundaţi,
Cu sabia capu-i tăiaţi!

Sfântul Ermolae (adesându-se tânărului Ermolae):
Nu te teme, fiul meu,
Căci sunt cu tine
De ajutor să-ţi fiu
Pentru că ai făcut mult bine;
Iar numele Pantoleon
Pantelimon, de-acum,
Te va chema pe tine
Pentru ca-ntreaga lume
Să afle cât de milostiv
Ai, Sfinte Mare Mucenic
Şi ce mai inima de leu
Ai blândule martire.
(cei doi ostaşi îl iau pe Sf. Pantelimon şi îl conduc lângă tronul pe care în partea a II-a va sta Dumnezeu)

Povestitor:
Astăzi, noi toţi cei împovăraţi de boli sau chinuiţi sufleteşte alergăm cu încredere la acest Sfânt milostiv - care acum sălăşluieşti veşnic lângă tronul lui Dumnezeu - să îi cerem tămăduire, pentru noi şi pentru cei apropiaţi ai noştri!

PARTEA II
Sf. Pantelimon, Evula, Sf. Ermolae, 4 ÎNGERI PĂZITORI, 4 COPII (pot fi cei care au interpretat rolul medicului Eufrosin şi a celor trei ucenici ai săi).

Copilul care îl interpretează pe Sf. Pantelimon stă, alături de cel care joacă roulul Sf. Ermolae. Lângă ei, de-a dreapta şi de-a stânga, se află copiii şi îngerii păzitorii. Intră copiii rugători, voioşi. Ei au câte o floare în mână, pe care o pun pe rând piciorele Sfântului Pantelimon.

Primul copil (în genunchi cu ochii ridicaţi la Cer sau spre o icoană din biserică):
Doamne, Bunule Părinte,
La ruga mea ia aminte!
Mă rog să fiu înţelept,
Mai cuminte şi mai drept!
Mă rog să îmi ajuţi mereu,
Ca pe Sfântul Pantelimon,
Şi la bine, şi la rău,
Doamne, Dumnezeul meu!
(Apoi se retrage. Îngerul păzitor notează rugăciunea (mimat) şi Îi duce notiţa Sf. Pantelimon, cu o plecăciune).

Al doilea copil (cu ochii aţintiţi la Sf. Pantelimon):
Sfântule Pantelimoane,
Ispitele mă înconjoară,
Ajută-mă, ca la şcoală
Mintea mea din somn o scoală,
Respectând tot ce e sfânt
Să devin mai înţelept.
(Şi el se închină la icoană. Îngerul duce rugăciunea lui notată la picioarele Sf. Pantelimon)

Al treilea copil (adresându-se oamenilor din Biserică):
Mă-nchin Sfintei Teodora,
Mă rog Sfintei Minodora,
Mă plec şi Sfintei Marina,
Şi Sfintei Ecaterina,
Să m-ajute, cu toţi sfinţii,
Să-mi bucur mai mult părinţii;
Să fiu vesel, sănătos,
Cu sufletul bun, milos,
Să fiu lumii de-ajutător
Ca şi Sfântul Pantelimon!
(Îngerul îi duce rugăciunea către Sf. Pantelimon)

Îngerii păzitori în cor către copii:
Vă spunem micul nostru secret:
Nu obosim deloc
Ca să vă slujim cu zor;
Noi ducem doar rugăciuni
De la oamenii cei buni.
Şi nu obosim,
Fiindcă mult vă mai iubim!...

Sfântul Ermolae:
Armonie aurie,
Pace dulce, străvezie,
De-ar fi toţi din lume-aşa,
Răul n-ar mai încăpea!
Mai răbdaţi însă puţin,
Căci veţi fi scăpaţi de chin!
Toţi cei buni şi credincioşi,
Toţi cei harnici şi miloşi!

Sfantul Pantelimon (adresându-se celor patru copii):
Mi-am dat viaţa cu folos,
Din credinţă..., lui Hristos.
Iar pe trupu-mi adormit,
Biserică s-a zidit.
Din Rai pot să vă ajut,
Rugăciunea să v-ascult!

Sfântul Ermolae:
Vă dau sfat să nu uitaţi:
Pe bolnavi şi pe săraci
Cu drag să îi ajutaţi,
Căci credinţa fără fapte
Nu vă scapă de păcate!

Al patrulea copil (adresându-se Sf. Pantelimon):
Sfinte Mare Pantelimoane,
Mă rog astăzi preafierbinte,
Să îmi fi ocrotitor,
Inimii luminător!
Sunt creştin şi te cinstesc,
Sunt mai mic, dar te iubesc! Îngerul duce rugăciunea Sfântului Pantelimon.

Povestitor:
Dacă se îmbolnăvesc
Sfinţii foarte se grăbesc
Oamenilor să le-a ajute.
Numai ruga să n-o uite!
Dacă sunt prea încercaţi
De probleme, de dureri...
Vor fi ajutaţi din Cer!
Doamne, mulţi Ţi s-au rugat,
Dar cât de mulţi Te-au uitat!
Până când vei mai răbda,
Dacă nu s-or îndrepta?
Când îi judeci, Domnul meu,
Dacă au ales ce-i rău?

Sfântul Pantelimon:
Tare bine ar mai fi,
Copii răi n-aţi deveni...
Ştiţi că eu am fost tăiat,
De Maximian - împărat!
Cu sabia m-au ucis
După ce am stat închis,
Pentru că eram creştin,
Nu slujeam la zei păgâni!

Copiii rugători în cor: Da, o ştim!

Evula (adresându-se Sf. Pantelimon):
Oh, iubite, fiul meu,
Mâinile, cum să nu-mi frâng,
Cum să stau şi să nu plâng,
Când văd oameni încercaţi,
În păcate, cum se zbat...?!
Dă-le timp de îndreptat!!!
Îngerii păzitori:
Dă-le timp de îndreptat!!!

Copiii rugători:
Dă-ne timp de îndreptat!!!


- S F Â R Ş I T -

GABRIEL

MÂNGÂIEREA SF. PANTELIMON. Gabriel ar fi trebuit să fie încreştinat, însă - aşa cum spunea un medic - nu a fost suficient de puternic ca să reziste până la naştere. Sf. Pantelimon, spre mângâierea părinţilor, li s-a arătat în vis sub forma chipului de pe racla cu moaştele sale din biserica Sf. Pantelimon de lângă Foişorul de Foc: se făcea că Sf. Pantelimon se afla ca într-un potir care mustea de sânge; în timp ce era înghiţit de sânge, până la glezne, apoi până la brâu, apoi până la umăr, Sfântul Pantelimon repeta în continuu doar atât: "A murit!".

Partea minunată a acestui vis este că, deşi nu văzuseră încă modul în care fusese reprezentat Sf. Pantelimon pe această raclă, părinţii aveau să îl recunoască pe sfânt imediat ce aveau să dea cu ochii de chipul lui imprimat pe ea. Momentul a fost o mângâiere prin faptul că, ştiut fiind faptul că, îndeobşte, copiii nebotezaţi nu se înmormântează creştineşte, totuşi ei au trăit cu impresia că în momentul depunerii raclei cu moaştele la această biserică - asemănător unei slujbe de prohodire (conducere la groapă a celui răposat - n.n.) - copilul lor cel nenăscut se află în grija Sf. Pantelimon.

AUREL

POVESTIRI CREŞTINE LA GURA SOBEI. Pentru Aurel cele mai frumoase seri erau acelea în care, mama sa îi citea la gura sobei din Sfânta Scriptură. Culoarea portocalie a jarului, care scânteia vesel, se potrivea în chip minunat cu firul povestirilor biblice rostite cu glas blând de către femeie. Nimic nu părea să tulbure vraja acelei seri. Şi, totuşi, o mână nervoasă avea să smulgă din mâinile evlavioase fermecătoarea carte ţintind cu ea uşa deschisă a sobei care încălzise până atunci atmosfera caldă şi calmă a acelui cămin. Copilul privea cu compătimire filele împrăştiate ale cărţii care se prăbuşise dinaintea gurii flămânde a focului încăpăţânându-se astfel să apuce o altă traiectorie decât cea promisă de furia necontrolată a acelui tată. Era teafără şi promitea astfel şi alte multe ale seri de poveşti minunate care, poate, se vor sfârşi cu un somn liniştit netulburat de furiile tatălui său.

POVESTEA ÎNVĂŢĂTORULUI. Savura cu aceiaşi plăcere inclusiv poveştile spuse în mod candid de către învăţătorul său. Însă, dintre toate, una singură avea să nu o mai uite niciodată. Era vorba despre sacrificiul unei mame căreia i se furase copiii. Plecând în căutarea lor, pentru a primi câte o informaţie despre unde ar putea fi ei, începu să dea în schimb câte ceva din câte avea. În disperarea ei de a-şi afla pruncii răpiţi de o zgrimţurioaică, a ajuns în cele din urmă să îşi dea până şi unghiile, părul şi ochii ca preţ de răscumpărare a copiilor săi. Aurel recunoscuse în această poveste un sentiment pe care îl simţise de mult, şi anume dragostea de mamă. I se părea că mama lui seamănă mult cu cea din povestea învăţătorului.

MOARTEA BUNICII. O cunoscuse prea puţin pe bunica lui, însă, la moartea ei, când i se făcură toate pomenile după rânduială, mintea lui de copil a fost impresionată. Mesele de la pomeni, cu supa de tăieţei pe spată pe care obişnuia să o facă bunica lui sau cu poveştile despre petrecerea celor 40 de zile a sufletului mortului pe lângă casă l-au marcat. Şi, să nu uităm de păcaleala unchiul care - punând într-o farfurioară sare fină netezită cu cuţitul şi aşezându-o la capul sicriului – i-a făcut pe nepoţi să se gândească la sufletul bunicii din solniţă ca la duhul din lampa lui Aladin care le împlinşete orice dorinţă. Apoi, nu avea să uite dumincile petrecute în cimitir alături de rudele care veneau la mormântul bunicii. Datorită acestor momente, în cele din urmă, avea să ajungă să poarte lumina în noaptea Învierii, dar şi în unele duminici şi sărbători.

« ANCHETA » PROFESORULUI DE ISTORIE. Pe vremea comuniştilor, unii dintre creştini se fereau să se afle că merg la Biserică. Această laşitate românească avea să o observe şi Aurel, cu ochii săi de copil. Odată, în şcoala generală, la ora de istorie, profesorul i-a întrebat pe toţi elevii dacă obişnuiesc să meargă la Biserică. Frica, sau poate că doar obedienţa servilă, aşternu peste clasă o tăcere satisfăcătoare pe care conferea profesorului de istorie un aer de învingător. Umilă, se ridică în picioare doar fata femeii care vindea lumânări la pangarul bisericii. Ea îşi mărturisea "păcatul" de a mai merge la biserică din cauza "locului de muncă" al mamei sale. Intrigat de atitudinea colegilor, Aurel fu singurul care mărturisi că merge din convingere la Biserică.

Atunci profesorul, ascunzându-şi iritarea, l-a întrebat de ce crede în Dumnezeu ? Şi, Aurel, spre propria sa mirare, s-a tezit spunându-i acestuia că infinitul are un finit şi că, de fapt, Dumnezeu este cel care ţine în palmele sale, ca un glob de cristal, întreg universul. Aici s-a încheiat ancheta profesorului care nu a mai spus decât că nu va spune nimic în Cancelaria profesorilor de cele ce se întâmpălaseră-n clasă.

VASILE

CĂRŢILE CREŞTINE, NADĂ DE PEŞTI COMUNIŞTI. Pe vremea comuniştilor erau prea puţine cărţi cu conţinut creştin. De aceea, credincioşii evlavioşi le multiplicau de mână sau le băteau la maşină folosind indigoul. Printre asemenea credincioşi care se ocupau cu multiplicarea şi distribuirea unor asemenea cărţi se număra şi Vasile. Făcuse din această muncă clandestină (lb. rusă - samizdat) o formă de mărturisire a propriei sale credinţe în Dumnezeu. Numai că, puterea vremii, care se temea de asemenea metode "subversive", nu vedea cu ochi buni munca lui. Ei, săracii, credeau că aceste cărţi erau îndreptate împotriva abuzurilor pe care le comiteau în frunte cu conducătorul Statului. Mai ales, se temeau că aceste cărţi vor cădea în mâinile străinilor, făcând o proastă impresie.

CREŞTINI PESCUIŢI DIN APELE SECURITĂŢII COMUNISTE. Dar, tocmai aceste cărţi clandestine s-au dovedit a fi o nadă pe care Vasile le-a întins-o, fără să vrea, securiştilor comunişti. Într-o bună zi, au dat buzna în casa lui şi l-au arestat deodată cu cărţile sale pe care au început să le cerceteze, crezând că vor găsi în ele instigări la revoltă împotriva comuniştilor vremii. Curând, negăsindu-i nici o vină, l-au eliberta deodată cu cărţile sale. Dar, pentru că nu apucaseră de citit tot ce scria în ele, începură să-l caute şi să-l întrebe curioşi despre finalul poveştii unei vieţi de sfânt sau să-l roage să le explice învăţături de Teologie. În felul acesta, securiştii de ieri, aveau să devină creştinii de mâine.

ION

UN KANT DE ROMÂNIA. Povestea credinţei lui Ion datează din vremea comuniştilor, pe când lucra "la telefoane". Ion, ca majoritatea celor din vremea lui, nu prea avea habar de cele bisericeşti şi nici nu se gândea să refuze vreuna din plăcerile lumeşti. Totuşi, într-o seară, mergând pe un pod şi privind măreţia cerului înstelat se minună de măreţia Creatorului Său - aşa cum, odinioară făcuse şi filozoful german Kant -, dar, în acelaşi timp, realiză cât de puţine lucruri cunoaşte despre Dumnezeu. Astfel, se cuibări în sufletul său dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu.

PRIMA SPOVEDANIE. Într-o bună zi, văzându-l meşterind pe un stâlp de telefon, o credincioasă l-a rugat să facă un "pustiu de bine" şi să repare lumina din curtea bisericii. Drept urmare, a fost remarcat de un preot care , înţelegându-i nevoia unui adăpost în Bucureşti, i-a propus să locuiască în casa parohială. Acolo, locuia împreună cu un tânăr de seama lui, dar credincios şi cunăscător al celor bisericeşti. Acesta l-a sfătuit să se spovedească preotului şi i-a arătat cum ruşinea îl poate face pe om să nu îndrăznească să-şi mărturisească păcatele preotului. Tare se mai minună Ion văzţând câtă dreptate avea tânărul! Nici nu intră bine în biserică şi l-a cuprins o ruşine atât de mare că-i venea să o zbughească fără să mai privească în urmă. Dar, nu a mai apucat pentru că preotul, văzându-l, l-a chemat la sine. Şi s-a spovedit Ion pentru prima dată, aşa cum fusese învăţat de tânăr. Luase un Molitfelnic, văzu acolo ce înseamnă păcat şi, pe o foaie, şi-a scos de acolo cam tot ce înţelegea că nu se cuvine să facă un creştin adevărat.

BINEFACERILE VIEŢII CREŞTINE. Dar, povestea lui Ion nu se încheie aici. După ce reuşise să se împărtăşească, observă cum viaţa lui începe să ia o altă turnură. Se lăsă de băutură, începu să aibă spor la treabă şi, parcă, mintea începea să priceapă mai uşor elementele de teorie explicate de profesorii care îl învăţau o nouă meserie. Numai că, vrăşmaşul diavol, nu stătea nici el cu mâna în sân. De cum observă că Ion devine mai evlavios, începu să-l muncească fie în vis, fie în viaţa de zi cu zi. Speriat, se plânse preotului duhovnic care i-a spus: "De, măi Ioane! Cum credeai tu că înghite diavolul una ca asta? Se luptă să te întoarcă din drum. Dar..., nu te teme şi rabdă, Ioane! Roagă-te şi nu ceda ispitelor lui! Când îşi va da seama că munca sa e în zadar, o să te lase în pace".

HRISTOS IMPARTASIT COPIILOR

In fiecare zi de vineri, ora 17.oo, la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc au loc ore de cateheză pentru copii, desfăşurate sub numele "Hristos împărtăşit copiilor". Scopul acestui proiect este de a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede vârste, învăţăturile biblice şi a-i ajuta astfel să atingă maturitatea întru credinţă. Cateheza susţinută pe baza unui ghid catehetic se desfăşoară în biserică, pentru a spori şansele fiecărui copil de a deveni un creştin practicant.

Pentru ca lecţiile să fie plăcute şi a se crea legături de prietenie între copii, ne-am propus ca aceste cursuri sa se finalizeze cu un proiect practic realizat de copii. Anul acesta, proiectul constă în punerea în scenă a piesei de teatru religios "Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginţi", care se va juca în ziua de 27 iulie 2009, hramul bisericii din str. Iancu Căpitanu, nr. 24, sec. II, Bucureşti.

Dreptul la inhumare al copiilor mamelor de ingeri

12 May, 2009

Drepturile pacientilor, Initiative,amendamente,declaratii politice Recomanda acest articol

Urmare a acestui material,

http://www.urbaniulian.ro/2009/05/12/2009/05/11/”mamele-de-ingeri”-cer-protectie-din-partea-statului/,

Bogdan Teleanu s-a adresat Senatorului Urban Iulian cu solicitarea de a lua in calcul elaborarea unei initiative legislative care sa vizeze acordarea dreptului la inhumare al copiilor mamelor de ingeri.

Senatorul Urban Iulian declara faptul ca va incepe sa lucreze la o initiativa legislativa in acest sens :" Consider extrem de importanta aceasta solicitare venita din zona societatii civile. Trebuie sa acoperim toate aceste situatii, pentru ca statul roman este obligat sa vina macar cu o contributie mica insa de suflet, pentru a alina drama acestor familii si/sau femei care isi pierd copii la nastere ori inainte de nastere. Romania trebuie sa devina un stat democratic, care nu poate exista in conditiile in care nu este preocupat de absolut toate problemele cu care se confrunta cetatenii sai, pentru ca valoarea unei tari nu este data de teritoriul sau geografic ci de calitatea si valoarea celor care o locuiesc".

---------- Forwarded message ----------From: Bogdan Teleanu
Date: 2009/5/12Subject:

Dreptul la inhumare al copiilor mamelor de ingeri

To: iulian.urban@gmail.com

Stimate D-le Senator,
Observand copasiunea dumneavoastra pentru suferinta "mamelor de ingeri", va supun atentiei un aspect din viata acestora care sper sa gaseasca un cadru legislativ care sa le confere si dreptul al inhumarea copiilor care le-au murit in pantece. Pentru documentare va trimit alaturat doua link-uri catre doua materiale care sa va ajute sa intelegeti motivele pledoariei mele:

1. http://ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.com/2009/01/anse-pentru-fiecare-copil.html
2. http://ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.com/2009/04/varsta-de-la-care-fatul-este-persoana.html

Cu stima,

BOGDAN-AUREL TELEANU

Comments so far »

Bogdan Stanciu said
am May 12 2009 @ 9:49 pm
Bun gasit,
D-le Urban,
Iti transmit si pe aceasta cale aprecierile noastre pentru activitateaexceptionala depusa in aceste doar 6 luni de mandat.
De data aceasta iti scriu in legatura cu initiativa propusa in interesulmamelor care doresc sa isi poata ingropa copiii nascuti morti.
Noi suntem dispusi sa sustinem aceasta initiativa, dar ne-am dori foartemult ca din ea sa se poata extrage maximul de beneficii pentru valorile pecare le impartasim, se pare, cu totii.
Dupa cum cunosti, organizatiile noastre se ocupa cu protejarea vietiiumane in toate stadiile, dar si cu promovarea demnitatii fiintei umane, intimpul vietii ca si DUPA moarte.
Pentru aceea, ne dorim ca aceasta lege nu doar sa se permita ingropareacopiilor nascuti morti sau sa sileasca medicii la schimbarea atitudiniifata de parintii indurerati, dar in acelasi timp sa interzica practici pecare le consideram nedemne, cum ar fi asimilarea fetilor morti cudeseurile medicale, arderea sau utilizarea lor pentru productia decosmetice etc.
Problemele ridicate sunt foarte delicate si foarte mari, medical, bioeticsi juridic. Intrucat ceva imi spune ca vei fi, si pentru aceastainitiativa, varful de lance in Parlament, iti adresam rugamintea de alucra cu totii impreuna pentru un rezultat optim. De asemenea, ni se pareobligatorie consultarea Consiliului Etic si Juridic si a Comisiei deBioetica ale BOR.
Oricum, noi consideram ca acasta initiativa trebuie sa plece, din parteasocietatii civile, de la Bianca Brad si EMMA, deci ea ar trebui sa facaprimul pas.
Cu aceeasi pretuire,
–Bogdan I. StanciuPresedinte, Asociatia Provita Bucurestitel. (40) 0722 190 685 - fax (40) 31 815 27 80

VARSTA DE LA CARE FATUL ESTE PERSOANA LEGALA, SUBIECT DE CONTROVERSE RELIGIOASE SI CIVICE

Biserica ar vrea ca noul Cod penal sa interzica avortul - Gardianul (Val Valcu, Dumitru Manolache), marti, 14 aprilie 2009, nr. 2078

Noul Cod penal ar putea interzice avortul daca fatul de pâna la 24 de saptamâni capata statutul de persoana legala. In prezent, parintii care vor sa-si ingroape fatul mort in uter la fel ca pe un copil se izbesc de refuzul primariilor, care nu vor sa elibereze certificate de deces si autorizatii de inhumare. Deputatii care lucreaza la elaborarea noilor coduri sustin ca vor reglementa situatia astfel incât legea sa permita si ingroparea fatului cu vârsta sub 24 de saptamâni de sarcina, dar si avortul.

Grupari religioase, dar si oameni obisnuiti au solicitat ca fatul mort sau avortat sa poata fi ingropat, respectandu-se demnitatea fiintei umane. In actuala legislatie, actele necesare inhumarii presupun existenta unei “persoane legale” careia sa i se elibereze certificatul de deces. “Am avut un singur caz in peste 30 de ani, cand familia a dorit sa ingroape fatul mort si stiu ca au avut mari dificultati la primarie”, ne-a declarat prof. dr. Florin Nanu, de la Spitalul Caritas. “Pana acum vreo patru ani, o calugarita venea si lua avortonii, pe care ii ingropa undeva, pe terenul Bisericii, ne spune si prof. dr. Bogdan Marinescu. Cam la limita legii, cred, de aceea este posibil sa fi renuntat. Ar trebui gasita o solutie legala”. Fatul mort sau avortonul este considerat deseu biologic si este incinerat in crematoriul spitalului sau de catre firme specializate. Medicii considera ca se poate face avort la cerere pana in saptamana a 14-a de sarcina si avort terapeutic pana in saptamana 24, dincolo de care se vorbeste doar de nastere inainte de termen. Folosindu-se de aceasta clasificare medicala, legiuitorul recunoaste umanitatea fatului nenascut incepand din a 24-a de saptamana de sarcina.

Fatul nu este gunoi uman de care te debarasezi in mod igienic.

Conceptia crestina considera trupul omului drept templu al sufletului si deci incinerarea este apreciata drept o “cruzime fata de corp”. Iata de ce mai multi preoti pledeaza in favoarea unei legi care sa apere dreptul la inhumare a copiilor nascuti morti, inclusiv cei ai mamelor care se aflau in primele luni de sarcina. Aceasta idee este exprimata de preotul Aurel Bogdan Teleanu pe blogul personal ateneulsfantuluipantelimon blogspot.com. Sfintia sa apreciaza faptul ca, pentru prima data in legislatia romaneasca, un copil nenascut este declarat persoana umana, dar considera prevederea legala nesatisfacatoare din punct de vedere teologic, pentru ca limita recunoasterii legale a umanitatii copilului nenascut trebuie extinsa la mai putin de 24 de saptamani, stiut fiind faptul ca «omul este om din secunda conceptiei sale». “Traim intr-o societate in care primim, la cerere, un apendice, o masea extrasa sau bucati dintr-un organ genital, dar trupurile copiilor morti inainte de nastere nu pot fi recuperate de parinti spre a fi inhumate, ci sunt incinerate automat ca «gunoaie sau reziduuri umane de care te debarasezi in mod igienic». Aceasta anomalie juridica este determinata de arbitrariul eliberarii unui certificat de deces si a adeverintei de inhumare, care ar presupune automat inscrierea copiilor morti, inclusiv ai mamelor care se aflau in primele luni de sarcina, in registrele Starii Civile. Motivul impiedicarii obtinerii unui astfel de document este acela ca, prin intocmirea unui act copilului mort inainte de cel putin sase luni de nastere, se incalca dreptul la avort si contraceptie”. Parintele vede o solutie care ar rezolva problema in acordarea dreptului preotilor care asigura asistenta sociala in spitale sa solicite inhumarea tuturor copiilor nascuti morti. Totodata, in baza acestui drept, respectivii preotii ar trebui sa fie abilitati sa conduca la groapa, dar fara a savarsi slujba inmormantarii, trupurile tuturor copiilor nenascuti, morti nebotezati.

Noua prevedere nu recunoaste ca viata incepe in momentul conceptiei

Prevederile legale sunt criticate si de catre Bianca Brad, fondatoarea organizatiei E.M.M.A. ”Problema de fond este: de cand se recunoaste identitatea vietii, ne-a declarat Bianca Brad? Cum adica, pana la 24 de saptamani fatul nu reprezinta nimic si, asa dintr-o data, este om?”. La randul sau, domnul Bogdan I. Stanciu, presedintele filialei Bucuresti a Asociatiei “Provita” pentru nascuti si nenascuti, ne-a declarat: “Noi militam pentru recunoasterea drepturilor persoanelor nenascute incepand cu momentul conceptiei, pentru ca atunci incepe viata. Recunoasterea fatului ca om va insemna o multitudine de schimbari, inclusiv de atitudine, si poate chiar deschiderea unei dezbateri publice asupra momentului de inceput al vietii si asupra dreptului la viata al copilului nenascut”. Amendamentul propus de deputatul PSD Florin Iordache la noul Cod Penal a fost, de fapt, cel care a generat protestul asociatiilor religioase. L-am intrebat pe domnul deputat daca s-ar putea da dreptul familiilor sa-si ingroape copiii nenascuti, indiferent de varsta, mentinand in acelasi timp si dreptul femeilor la avort. “Am discutat cu reprezentantii Colegiului Medicilor, in functie de expertiza carora s-au facut unele amendamente, ne-a declarat domnul Iordache. Reglementarea modului in care se va face inhumarea nu tine de articolele de Cod Penal discutate, care se refera strict la avort. Vom tine seama de propunerile avansate de gruparile religioase si vom introduce aceste modificari in alte articole ale codului”.