SĂ FIM BUNI CREŞTINI ŞI BUNI ROMÂNI!

Există o generaţie de credincioşi ai Bisericii noastre care au demonstrat măsura ataşamentului lor faţă de valorile creştine rezistând cu demnitate în faţa regimului comunist din România. Cărţile sau benzile de magnetofon cu predicile părinţilor duhovniceşti îndrăgiţi sau cu cântări bisericeşti - care circulau sub formă de samizdat, fiind "arestate" şi cercetate ca nu cumva sa conţină informaţii subversive care puteau "atenta la siguranţa Statului" - i-au întors la credinţă până şi pe unii securişti ai timpului. Credinţa acestei generaţii a fost insuflată de preoţii care fiind la Canal trebuiau să moară, dar s-au încăpăţânat să trăiască, care “reciclau” ziarele ideologiste din puşcărie transformându-le în epitrahil spre a preface boţul de pâine uscată pe care o primeau ca hrană în Sfântă Împărtăşanie. Ei bine, din gura lor sfinţită cu Împărtăşania primită în puşcăriile comuniste, pe care gardienii nemiloşi încercau să o profaneze în fel şi chip, ignorând faptul că "nu ceea ce intră pe gură spurcă pe om, ci ceea ce iese pe gură, aceea spurcă pe om” (Matei 15, 11), au ieşit cuvintele care au animat credinţa acestei generaţii. Ce a învăţat această generaţie de la astfel de preoţi? Să fie "buni creştini şi buni români"!

După ce mentorii lor de atunci s-au stins din viaţa aceasta, aceşti creştini, martori ai atrocităţilor regimului comunist, s-au temut ca nu cumva focul credinţei lor să se stingă. Această generaţie martor şi-a crescut copiii îngrijoraţi că îşi pot pierde credinţa pe care le-o insuflaseră păstorii lor cei dintâi. Au educat generaţia anilor `90 să ţină aproape de Biserica strămoşească, de ierarhii şi preoţii ei, făcându-se misionari creştini utili într-o perioada de tranziţie care, parcă, nu se mai sfârşeşte odată. A fost mai uşor pentru că generaţia de tranziţie, crescută la umbra falnicilor creştini hrăniţi cu credinţa încercată a preoţilor care au pătimit sub comunism, din inerţie, a fost ceva mai ferită de explozia de libertinaj izbucnită în 1989. Prin grija preoţilor şi sarcinile părinţilor duhovnici care le-au cerut să se îngrijească de Biserica lui Hristos au înţeles care este lupta duhovnicească ce o au de dus împotriva ispitei păcatului şi s-au înscris programatic pe linia descrisă de precursorii lor.

Acum grija tuturor este ca tânăra generaţie de copii, aflată în formare, să ţină mai departe predaniile Mântuitorului Hristos împărtăşite lor din moşi strămoşi cu scopul de a deveni “buni creştini şi buni români”. Tentaţiile de a părăsi calea sunt mari, iar riscul de a se rătăci este amplificat de ignoranţa tipic adolescentină. Dat fiind pământul bun din care au răsărit aceste tinere vlăstare, ideal ar fi ca această generaţie să îşi tragă seva din generaţiile anterioare care le-au pregătit un drum încercat. În acest caz, preotului contemporan – după cum arăta părintele Victor N. Popescu în cartea "Sufletul preotului în lupta cu ispitele" – îi revine funcţia de "animator al sufletelor credincioşilor". Atunci când văgaşul e bun, aşa cum este în acest caz, el se constituie într-o veritabilă punte între generaţii, remorcând generaţiile una de alta, asemenea unor vagoane pentru ca să nu rătăcească drumul şi să deraieze: "Căci mulţimile au această tendinţă: ca să meargă pe un drum bine umblat de alte generaţii (...)".

COPILUL SI LEGUMA (proiect nou)

În ziua de 21 noiembrie 2010, la biserica Sf. Pantelimon de la Foisorul de Foc a demarat un nou proiect intitulat "Copilul si leguma". Aceasta initiativa a centrului social-cultural Ateneul Sf. Pantelimon are ca scop cultivarea respectului fata de mediu.

Pentru inceput s-a cultivat ceapa si usturoi, productia urmand a fi valorificata in interesul batranilor aflati in grija voluntarilor centrului Atenul sf. Pantelimon

GENERAŢIA HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR

În general, orice părinte creştin îşi doreşte ca fiul sau fiica lui să aibă o copilărie neîntinată de păcate şi de vicii. Pentru a-l ajuta pe copil să atingă maturitatea întru credinţă, se îngrijeşte să-i transmită, încă de la cea mai fragedă vârstă, tezaurul de învăţătură şi trăire creştină de care dispune Biserica. Apoi, conştient de avertizarea Sfântului Apostol Pavel că “tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (I Cor. 15, 33), se străduieşte să-l ferească de tot ceea ce i-ar putea periclita educaţia creştină. Şi cu toate acestea, observă cum pe zi ce trece copilul său parcă tinde să devină mai degrabă o copie fidelă a epocii secularizate în care trăieşte, decât a familiei care îl creşte.

Riscul plasării copilului în aria de influenţă a tovarăşiilor rele este practic aproape imposibil de controlat de bunul simţ părintesc. Unul dintre principalele motive îl constituie însăşi dezvoltarea fără precedent a tehnologiei informaţiei, care a condus la aplicarea principiului interactivităţii în domenii accesibile copiilor, precum jocurile pe calculator sau reţelele de socializare pe Internet. Chiar dacă s-ar interzice accesul total la orice mijloc de comunicaţie sau de informare (de la telefon mobil până la Internet), prin legăturile de prietenie cu cei de o vârstă cu el, copilul - mai mult derutat, decât protejat - va resimţi în continuare influenţa negativă a tovărăşiilor nocive. Ce poate să mai facă părintele în cazul acesta?

Sub presiunea pericolelor sociale care-i ameninţă fiul sau fiica, angajamentul misionar al Bisericii de a-i conduce pe copiii spre Mântuitorul nostru Hristos constituie cea dintâi alternativă la care se gândeşte în mod firesc familia creştină. Icoana copiilor care-L ascultă atenţi pe Fiul lui Dumnezeu - Pedagogul prin excelenţă, potrivit unei metafore utilizate de Clement Alexandrinu - este sugestiv de promiţătoare în acest sens. Scopul acestui tip de angajament bisericesc, care coincide cu cel părintesc, îl constituie dezvoltarea şi transformarea personală a copiilor prin atingerea maturităţii lor întru credinţă.

Numai că, experienţa practică din cadrul programului catehetic Hristos împărtăşit copiilor demonstrază faptul că, în ciuda supravegherii continue, simpla situare temporală şi spaţială a copiilor în interiorul Bisericii nu este suficientă pentru a-i feri de neghina tovărăşiilor rele. Chiar şi pe drumul de acasă până la Biserică, datorită subculturii de cartier sau a străzii, copiii pot fi expuşi unor diferite forme de exhibiţie (fumatul, spre exemplu) şi de exaltare a senzualităţii şi voluptăţii (de la flirt la sexualitate). Ce poate să facă Biserica în cazul acesta?

Copiii ating maturitatea întru credinţă nu prin constrângere, ci prin împărtăşirea bucuriei întâlnirii creştine în spaţii publice deschise. Astfel, în ciuda viciului şi al păcatului care-i determină pe unii părinţi să-şi izoleze fii sau fiicele, Biserica le oferă copiilor acestora bucuria întâlnirii creştine prin organizarea de acţiuni comune, dar nu stereotipe, în funcţie de simţirea, caracterul şi nevoile lor (comunitate catehetica pe internet, teatru religios, cursuri de colinde, expoziţie de icoane, concursuri de învăţătură şi artă creştină etc.). Astfel, părinţilor creştini nu le revine decât datoria de a-şi înfrânge orice temere nevrotică legată de inceritudinea viitorului propriilor copiii şi de a se încrede în pedagogia Mântuitorului nostru Hristos, Cel care a declarat în mod public: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!“ (Ioan 16, 33)”.

PROIECTE 2011

1. Copilul şi arta (continuă);

• vor fi realizate cel puţin patru noi piese de teatru;
• se va căuta apropierea copiilor de strana bisericească;

2. Copilul şi horticultura (nou);

• va fi realizată o producţie sezonieră de legume şi flori ;
  

3. Copilul şi bătrânul (nou);

• vor fi ajutaţi bătrânii din parohie care sunt imobilizaţi, dar doresc să menţină contactul cu biserica Sf. Mc. Pantelimon
  

4. Copilul şi muzica (nou);

OMUL NU ESTE DOAR TRUP !

Din păcate, decalajul dintre ştiinţă şi metafizică devine pe zi ce trece din ce în ce mai evident şi extrem de periculos. Ca o consecinţă a acestui fapt observăm cum astăzi plătim preţul unei erori fundamentale comise de o societate care, aflată în plină criză epocală încă din anii `80 ai secolului trecut, caută cu disperare un surogat de spiritualitate după ce l-a renegat pe cel vechi pentru că a ţinut şi ţine pare-se încă foarte greu pasul cu noile descoperiri ştiinţifice. Concret, putem spune că societatea cotemporană – încurajată şi de dezvoltarea spaţiului virtual prin intermediul mijloacelor tehno-ştiinţifice de informare şi comunicare, inclusiv tehnica 3D – comite o gravă eroare tinzând să depăşească barierele culturale exclusiv prin "limbajul trupului". Sesizând acest fenomen cu mult timp în urmă, preotul italian Battista Mondin se declara pe bună dreptate "înspăimântat de consecinţele identificării omului numai cu trupul său" (în "Una nuova cultura per una nuova societa. Analisi della crisi epocale della cultura moderna e dei progetti per superarla", Editrice Massimo, Milano, 1982, p. 22).

Ştiinţa, care operează numai cu dovezi de ordin material, este pe cale să transforme în mod programatic fiinţa umană într-o prizonieră a trupului, ceea ce în definitiv nu-l mai deosebeşte cu nimic pe om de animal. Astfel, problema decalajului dintre ştiinţă şi metafizică care se află la originea crizei actuale o constituie faptul că omul contemporan nu ştie cum să se descurce cu un suflet care transcende practic cu mult limitele propriilor dimensiuni corporale. Analizând cu atenţie această criză globală, se poate observa cu uşurinţă faptul că la originea ei se află o criză individuală pe care o trăieşte fiecare om în parte datorită discrepanţei dintre propriul trup şi suflet, aspect nu întâmplător subtil sugerat în primul film realizat în format 3D intitulat "Avatar" al producătorului canadian James Cameron. Astăzi, poate mai mult ca oricând, fiinţa umană - datorită excentricelor experienţe mentale de tip Frankenstein - resimte în mod tragic faptul că dinamismul său interior nu poate fi subordonat unei lumi materiale, oricât de cibernetizată ar fi ea (de aici şi problemele legate de biometrie!), care îşi revendică în mod injust primatul asupra celei spirituale.

Omul, încă de la începuturile existenţei sale, se află într-un proces progresiv de autoeliberare. În acest sens, atunci când slujitorii Bisericii propovăduiesc mântuirea omului au în vedere de fapt această vocaţie umană a autoeliberării, subînţelegându-se totodată faptul că se referă la o libertate în unitate care poate fi circumscrisă doar spiritual (Ioan 17, 20-21), iar nu material, oricât de avansate ar fi mijloacele tehno-ştiinţifice cu care se vrea să se încerce acest lucru. De aceea, pe fondul regresului metafizicii contemporane, Biserica – susţinând că desăvîrşirea minţii umane nu se cuvine să se producă potrivit raţiunilor materiale, ci celor spirituale izvorâte din lucrarea proniatoare continuă a harului dumnezeiesc (I Cor. 14, 20 şi I Petru 2. 1-2) – se confruntă astăzi cu provocărilor legate de un proces de descreştinare a oamenilor, operat de o societate în care primatul lumii materiale asupra celei spirituale se consolidează din ce în ce mai mult diminuând până la anihilare libertatea umană. De felul în care va reuşi să facă faţă acestor mari provocări depinde însăşi mântuirea propriilor săi credincioşi!(Ziarul Lumina, nr. 155 (1959), anul VII, sâmbătă, 2 iulie 2011, p. 2)

EFIGIA ATENEULUI SFANTULUI PANTELIMON

VREMEA INTERNETULUI SI TEOLOGIA CONTEMPORANA EI

Generatia "Hristos impartasit copiilor" trebuie invatata cum sa gândeasca cu propriul cap, iar nu sa se comporte ca o generatie de molai aflati sub vremuri. In tradiţia populară romaneasca, molâul este prostul satului care se conduce după bârfa ţaţelor, un biet neisprăvit aflat în primejdia de a pieri pur şi simplu intrucat "nu se învârte în jurul lucrurilor sau ideilor pentru a le cerceta sub toate aspectele", după cum se exprimă Honoré de Balzac. De aceea, sub presiunea provocarilor sociale specifice satului global creat de internet, angajamentul misionar al Bisericii trebuie sa fie acela de va conduce generatia copiilor contemporani cu Internetul spre Mântuitorul nostru Hristos. Icoana copiilor care-L ascultă atenţi pe Fiul lui Dumnezeu (efigia proiectului Ateneul Sfantului Pantelimon) - Pedagogul prin excelenţă, potrivit unei metafore utilizate de Clement Alexandrinu - este extrem de sugestiva în acest sens. Scopul acestui tip de angajament bisericesc, care trebuie sa coincida si cu cel al parintilor acestor copii, îl constituie dezvoltarea şi transformarea personală a generatiei "Hristos impartasit copiilor" prin atingerea maturităţii întru credinţă.

Doar invăţând să gândeasca liber prin ancorarea în credinţa că există un adevăr absolut, generatia Hristos impartasit copiilor implicit cu ajutorul Internetului va putea depăşi condiţia unei generatii pe care regimul comunist a incercat sa o tina cat mai departe de Biserica. Ea va fi generatia care are menirea de a depasi handicapul decalajului dintre stiinta si metafizica, inclusiv religie! Astfel, prin centrul de presa Basilica al Patriarhiei Romane, dar si prin initiativele eparhiale si parohiale, asa cum este si cea a parohiei noastre, Biserica incearca să răspundă teologic pe măsura provocărilor unei modernităţi faustiene. Iata un motiv in plus pentru care teologia vremurilor noastre va trebui răspundă cu mult mai mult curaj nevoilor reale de cunoaştere ale acestei generatii de copii. In acest scop va trebui sa depasim cu totii ispita de a fi atrasi de subiectele scandaloase, care ne conduce doar la o "teologie sub vremuri"! "Spiritul critic poate fi şi o formă de infantilism mental. El se exprimă, uneori, ca un soi de răzgândire a minţii, ca o formă de "proastă creştere" intelectuală", afirmă Andrei Pleşu (în Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, 2012, p. 80)."Metoda creării deliberate a stărilor conflictuale în speranţa rezolvării problemelor mai vechi (după modelul raţionalismului critic popperian specific societăţilor deschise) care va încerca doar să justifice substituirea unei teorii precedente cu una nouă, compatibilă însă cu factorii care au declanşat criza în cazul teoriei precedente, trebuie sa apuna!

FENOMENUL TELEVIZIUNII

Părintele Bogdan Teleanu de la Biroul de presă al Patriarhiei Române este de părere că, fără o cultură a comunicării atât a consumatorului, cât şi a difuzorului, fenomenul televiziunii constituie un real pericol public, primejdios pentru trupul şi sufletul oricărui om. "În mileniul al treilea, din cauza faptului că dependenţa de televizor devine un fenomen ce tinde să se generalizeze, lumea este prizoniera unui univers polifonic, multicolor, acaparant până la abuz şi agresiune. Practic, omul contemporan s-a lăsat încătuşat de telecomanda propriului televizor! Acesta trăieşte într-o realitate-surogat şi un pseudomediu înconjurător de care nu se mai poate desprinde singur, preferând vagabondajul intelectual şi imaginar în defavoarea unei culturi a comunicării. Ai senzaţia - după cum ilustra o reclamă celebră de prin anii â90 la Coca-Cola - că omul este imobilizat cu lanţuri în faţa televizorului său. Cum să mai meargă singur să deschidă uşa închisă la care aşteaptă, stă şi bate Mântuitorul Iisus Hristos? Omul contemporan s-a înconjurat de o multitudine de instrumente comunicaţionale, care amplifică, înregistrează, mixează şi, chiar mai mult, facilitează rostirea la distanţă. Frumos, dar la ce bun? Îndeobşte, oamenii care nu mai aud bine încep să vorbească din ce în ce mai tare, de parcă, odată cu neputinţa lor, întreaga lume a asurzit. (Ziarul Lumina, nr. 223 (1725), anul VI, luni, 27 septembrie 2010, p. 16).

Religie şi tehnolgie

In ultimii ani, tehnologia s-a dezvoltat în aşa măsură, încât - în special datorită internetului care a invadat viaţa noastră privată - conceptul de privacy, centrat în viziune europeană în jurul noţiunii de "date personale", necesită o urgentă revizuire. Scandalul din jurul dezvăluirilor făcute de organizaţia care deţine domeniul web Wikileaks a consolidat şi mai mult îndoielile referitoare la capacitatea vreunei instituţii de a păstra confidenţialitatea datelor, în special a celor cu caracter privat, demonstrând faptul că deţinerea puterii informaţiei a devenit o miză extrem de importantă pe toate planurile, inclusiv cel religios. În acest context, mai mult ca oricând, se pune problema ca accesul, rectificarea, ştergerea sau blocarea, dar şi colectarea, procesarea sau transferul datelor cu caracter personal sau privat să fie făcute cu şi mai multă responsabilitate şi, sperăm noi, cu un mai mare respect faţă de demnitatea persoanei umane.

În mod paradoxal, toată această tensiune în jurul deţinerii puterii informaţiei a potenţat foarte mult rolul aşa-numiţilor în mod metaforic gatekeepers (în româneşte gardieni, portari, paznici sau vameşi), adică a celor care - fie persoane, fie instituţii - controlează şi decid cu mai multă sau mai puţină prudenţă accesul la ceea este public sau privat. Prin urmare, dezbaterea are legătură, pe de o parte, cu imixtiunea în viaţa privată sau personală, iar pe de altă parte, cu accesul la ceea ce poate fi considerat public. Astfel, ne întrebăm: cine poate pretinde dreptul de a fi învestit cu puterea de a decide marginile a ceea ce se află în interiorul sferei private sau se situează în exteriorul ei? Cine se poate erija într-o autoritate care are dreptul de a modela realitatea stabilind graniţa dintre domeniul privat şi cel public?

Oare să-i încredinţăm imaginarului psihotehnologic - după o expresie a cercetătorului canadian Derrick de Kerckhove, considerat urmaşul lui Marshall McLuhan - dreptul de a ne contura o identitate electronică privată? Menţionăm că prin "psihotehnologie" se înţelege acel mediu intermediar care se interpune între noi şi realitate şi care consistă într-un "depozit de imagini" pe care noi toţi îl avem în comun în calitate de spectatori media. Cei care au vizionat filmul Matrix îşi amintesc, probabil, foarte bine modul în care conceptul de realitate este pus sub semnul întrebării de aşa-numita psihotehnologie. "Ce înseamnă realitate?", îl întreabă Morpheus pe Neo, unul dintre personajele filmului. "Dacă te referi la ceea ce percepem, la ceea ce putem mirosi, atinge sau vedea, aceste "realităţi" sunt simple semnale electrice interpretate de creier. Aceasta este lumea pe care tu o cunoşti, lumea aşa cum era la sfârşitul secolului XX, şi care acum există doar datorită unei neurostimulări interactive pe care noi o numim MATRIX. Ai trăit într-o lume fictivă, însă aceasta este lumea care există astăzi: bine ai venit în noua şi deşertica realitate!"

În concluzie, civilizaţia modernă, care se bazează pe principiul libertăţii, este ameninţată nu de tehnologie, ci de paradigmele filosofice care o circumscriu! Or, umanitatea are nevoie şi îşi apără legătura cu dimensiunea duhovnicească a vieţii, conştientă că realitatea spirituală este garanţia libertăţii sale, întrucât depăşeşte orice închipuire umană, nefiind condiţionată nici de imanenţa lucrurilor şi nici de virtualitatea imaginaţiei. De aceea, din punct de vedere religios, pretenţia unei autorităţi competente, alta decât în persoana lui Dumnezeu, care să acţioneze în numele unei prudenţe superioare, rămâne deocamdată nefondată din cauza intereselor egoiste care prevalează de cele mai multe ori realităţilor concrete ale vieţii. (publicat in Ziarul Lumina, nr. 36 (1840), anul VII, luni, 14 februarie 2011, p. 2)

FENOMENUL PUBLICITATII

"În mileniul al treilea, putem spune că, din cauza amplitudinii la care a ajuns fenomenul publicităţii, capacitatea de persuasiune a Bisericii este pusă la grea încercare. Principiile de marketing, care condiţionează din ce în ce mai mult accesul în spaţiul public, au dat naştere unei societăţi de consum în care oameni şi lucruri, deopotrivă, sunt consideraţi nişte produse care au public, preţ şi, mai ales, nevoie cu orice preţ de publicitate. Din punct de vedere bisericesc, publicitatea, implicit, lupta pentru imaginea publică, nu reprezintă o noutate, ci, mai degrabă, poate fi considerată o realitate istorică şi teologică insuficient analizată până în prezent. Să luăm spre exemplu celebrul măr biblic al cunoştinţei binelui şi răului - care a şi fost preluat ca imagine publicitară de firma MacIntosch - şi publicitatea făcută acestuia de Satana, deghizat în celebrul şarpe biblic (simbol utilizat în alte reclame publicitare), pentru a-i convinge pe Adam şi Eva să guste din el. În contextul unei lumi "orbite" de strălucirea "reclamelor publicitare", preocuparea pentru relevanţa mesajului Mântuitorului nostru Hristos constituie principala provocare a Bisericii", este de părere pr. dr. Bogdan Teleanu, de la Biroul de presă al Patriarhiei Române.

*(Ziarul Lumina, nr. 229 (1731), anul VI, luni,4 octombrie 2010, p.16

Teatru religios la Foişorul de Foc, cotidianul Ziarul Lumina, oct. 2010

La Biserica "Sfântul Pantelimon" de la Foişorul de Foc din Bucureşti va avea loc miercuri, 13 octombrie, premiera scenetei "Cuvioasa Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni". Sceneta de teatru religios va fi jucată de trupa "Ateneu", după un text compus de părintele Bogdan-Aurel Teleanu. "Protagoniştii piesei de teatru, participanţii la orele de cateheză "Hristos împărtăşit copiilor!", interpretează o piesă de teatru despre generozitatea umană, un semn al credinţei considerat demodat de cei care preferă cinismul modern în locul milosteniei creştine", a spus părintele Bogdan-Aurel Teleanu. (I.B.)

Sfânta Parascheva, personaj de teatru, Cotidianul Lumina (Ioan Buşagă), 16 octombrie 2010

La Biserica "Sfântul Pantelimon" de la Foişorul de Foc din Bucureşti s-a prăznuit joi, 14 octombrie, cel de-al doilea hram închinat Sfintei Cuvioase Parascheva. 

Trupa de teatru pentru copii Ateneu a interpretat piesa de teatru religios "Cuvioasa Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni".

Evenimentele la biserica de la Foişorul de Foc au început miercuri, 13 octombrie, cu săvârşirea Vecerniei, a Acatistului Cuvioasei Parascheva şi a Litiei. Credincioşii s-au închinat la moaştele Sfântului Pantelimon, dar şi la racla cu veşmântul Cuvioasei Parascheva.

După slujba Litiei, a avut loc premiera scenetei "Cuvioasa Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni", realizată de părintele Bogdan-Aurel Teleanu şi interpretată de către copiii care participă la orele de cateheză "Hristos împărtăşit copiilor!". "Prin piesa de teatru religios am dorit să punem în poveste viaţa Cuvioasei Parascheva, o picătură din ceea ce constă sfinţenia ei. Sceneta "Cuvioasa Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni" este o metaforă, care încearcă să repună la loc de cinste milostenia în societatea noastră, milostenie care vedem că din ce în ce mai mult este înlocuită de cinismul modern. Titlul este un joc de cuvinte, pe cât de adevărat, pe atât de profund, întrucât Maica noastră Parascheva ne-a învăţat să fim milostivi, deşi mulţi dintre cei cărora le-a făcut bine s-au arătat nemilostivi. Exemplul pe care îl dă Cuvioasa Parascheva este de extremă actualitate pentru creştinii de astăzi. Ea a făcut din virtutea milosteniei un principiu de viaţă vital pentru ea", ne-a declarat părintele Bogdan-Aurel Teleanu.

A fost lansat DVD-ul cu sceneta religioasă

După terminarea reprezentaţiei religioase a avut loc lansarea unui DVD, care conţine ecranizarea scenetei "Cuvioasa Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni". DVD-ul a fost realizat de către mijloacele media ale Patriarhiei Române, Trinitas Tv şi Radio Trinitas, reprezentat prin Mircea Toma

Cuvioasa Parascheva, film, inregistrare TRINITAS TV

PATIMI SI INVIERE, FILM, INREGISTRARE TVR 3

Sf. Mare Mucenic Pantelimon, teatru, inregistrare amator

NOI FRONTIERE MISIONARE: DRAMOTERAPIA RELIGIOASĂ

Catehizarea adulţilor cu ajutorul copiilor şi terapia cu ajutorul artei religioase sunt doar două din cele mai recente provocări misionare pe care le-am întrezărit prin aplicarea unor exerciţii practice în cadrul programului catehetic desfăşurat la parohii de către Patriarhia Română sub titlul Hrisos împărtăşit copiilor! Ambele situaţii demonstrează faptul că dramaturgia religioasă este capabilă să conducă spre Mântuitorul nostru Hristos! Monahul Nicolae Steinhardt, intuind rolul misionar al dramaturgiei prin antrenarea sensibilităţii artistice în proiecte cultural-religioase, susţine această calitate a ei folosind ca argument o nuvelă a lui Anatole France: „După cum primite vor fi fost şi giumbuşlucurile măscăriciului de la Nôtre Dame, acela care seara, după o zi de trudă şi tumbe, intră în măreaţa catedrală, îşi scoate din traistă uneltele lui de pehlivan şi începe a înghiţi foc şi a face tot soiul de năzdrăvenii în faţa icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul în braţe, spre indignarea paraclisierului care se pregătea să-l alunge cu aspră admonestare dacă nu ar fi văzut, înfiorându-se, cum Prea Curata coboară din icoană spre a-i şterge saltimbacului sudoarea de pe frunte cu propria-i mahramă, în vreme ce Pruncul râde şi bate din palme”.

Scopul acestor noi provocări misionare, aflate deocamdată în fază experimentală, este de a demonstra că sensibilitatea artistică, care se fereşte de exchibiţionism, exaltarea senzualităţii şi voluptăţii, poate fi valorificată în scopuri misionare bisericeşti precise. Concret, astăzi, din ce în ce mai mulţi oameni recunosc faptul că scopul contemplării unei opere de arta îl poate constitui motivul terapeutic. Însă, noutatea o constituie un domeniu care se află la graniţa dintre medicină, artă şi teologie şi care, în ţara noastră, implică muncă de voluntariat: dramaterapia religioasă. Chiar dacă meseria de dramart-terapeut religios nu există încă în lume, programul cultural-religios Ateneul Sfântului Pantelimon îşi propune derularea unui proiect a cărui ţintă o constituie persoanelor care sunt inhibate social, au o formă de autism sau le e frică să vorbească şi să te privească. Acest obiectiv nu se adresează, însă, celor agresivi care nu pot fi trataţi prin teatru, deoarece li s-ar amplifica furia. Pentru început, trupa de teatru Ateneu a bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti îşi propune să desfăşoare activităţi dramaterapeutice cu persoane care au nevoie de dezvoltare personală, vindecare emoţională şi transformare individuală prin proiectarea propriilor piese de teatru, Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginţi, Hristos a înviat şi Fântana Ortodoxiei.

Cuv. Parascha, teatru radiofonic

INVITATIE LA TEATRU

În premieră, trupa de teatru religios ATENEU prezintă, miercuri, 13 octombrie 2010, ora 20.00, sceneta Cuv.Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti (str. Iancu Căpitanu, nr. 24, Bucureşti, sect. II).

Protagoniştii piesei de teatru, participanţii la orele de cateheză “Hristos împărtăşit copiilor!”, interpretează o piesă de teatru despre generozitatea umană, un semn al credinţei considerat demodat de cei care preferă cinismul modern în locul milosteniei creştine, după un text compus de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU.

Trupa de teatru religios ATENEU, alcătuită din copii-actori amatori, a fost înfiinţată în anul 2009 şi face parte din cadrul proiectului cultural-religios “Ateneul Sfântului Pantelimon”, derulat la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorulde Foc în cadrul orelor de religie “Hristos împărtăşit copiilor”.

Distribuţia este următoarea: Cuvioasa Parascheva (Alina Vlad), Cerşetoarea (Teodora Sandu), Cerşetorul (Cristian Constantinescu), Fiica cerşetorilor (Cristina Chiroiu-Bolteanu), Preotul (Daniel Bouleanu), Nechita, tatăl Cuvioasei Parascheva (Mihai Tănăselea), Mama Cuvioasei Parascheva (Elena Sandu), Eftimie, fratele Cuvioasei Parascheva (Andrei Barbu), Tânărul peţitor (Cristina Chiroiu-Bolteanu), Fata preotului (Ana Manicea), Sluga (Gabriel Sandu), Corul îngerilor (Marina Cristea, Camelia Oprea, Elena Nicolae-Romaniuc, Antonia Chiroiu-Bolteanu), copiii (Florin Strâmbeanu, Mihaela Gheorghiu, Roxana şi Daniela Dumitru). Costumele au fost realizate de domnele Georgeta Vlad şi Gabriela Anghel.

Sedinta foto, Cuv. Parascheva, 1 octombrie 2010

The best...

FANTANA ORTODOXIEI.Povestea Crezului.Video

Şcoala de după şcoală: Cateheza completează ora de religie - Cotidianul Ziarul LUMINA, august 2010 (Otilia BĂLINIŞTEANU)

În procesul de conturare a personalităţii unui copil, educaţia moral-religioasă are un rol de căpătâi, pentru că începe prin a educa sufletul. O spun deopotrivă teologii, psihiatrii şi educatorii. Fără o educaţie pe potriva sufletului, omul nu s-ar putea dezvolta în armonie cu principalele repere ale vieţii. De aceea, educaţia religioasă trebuie începută în şcoală şi continuată, constant, şi în afara ei.

În ultimii ani subiectul educaţiei religioase a suscitat polemici aprinse, cele mai multe nejustificate, ridicându-se adesea problema necesităţii sau nu, în şcoală, a orelor de religie. Chiar dacă unele voci consideră şi acum inoportună existenţa orelor de religie în şcoli, roadele acestora se văd în latura moral-comportamentală a elevilor, informaţiile, valorile şi modelele de comportament astfel împărtăşite constituind repere solide în viaţa de mai târziu. "Trebuie să pornim în educaţie de la convingerea că rolul principal al acesteia constă în educarea sufletului, cuvânt care începe să ne pară demodat. Ce-i sufletul? Nimeni nu ştie, şi poate în asta constă măreţia lui. Dar este cel mai important element al vieţii omului. Educaţia trebuie să aibă un suport eminamente psihologic, potrivit sufletului oamenilor. Eu cred că trebuie să avem şi computere sofisticate, şi bănci moderne, dar trebuie să avem grijă şi de sufletul celor care le folosesc", consideră prof. univ. dr. Constantin Romanescu, psihiatru, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.

Pentru o aprofundare a cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite în cadrul orelor de religie, e necesar însă ca acest tip de educaţie să se realizeze şi în afara şcolii, respectiv în parohii şi biserici, astfel încât elevii să intre, în mod practic, în contact cu învăţăturile Bisericii, să le înţeleagă şi să le treacă prin filtrul minţii şi al sufletului. Exemple de bună practică, din acest punct de vedere, sunt orele de cateheză realizate în parohii din întreaga ţară, în cadrul proiectului naţional "Hristos împărtăşit copiilor". Scopul orelor de cateheză este acela de a-i ajuta pe copii să devină creştini practicanţi, prin transmiterea, chiar de la vârste fragede, a învăţăturilor biblice.

Teatru religios pentru copii

O formă de aplicare practică a învăţăturilor dobândite în cadrul orelor de cateheză sunt piesele de teatru religios. Astfel, copiii descoperă în profunzime universul biblic, intră în pielea personajelor, înţeleg mult mai bine mesajele Sfintei Scripturi, pun întrebări şi află răspunsuri. Este, până la urmă, şi o metodă de învăţare prin joc, metodă potrivită vârstei acestora. O idee ingenioasă, pusă în aplicare la Biserica "Sf. Pantelimon". "Noi nu am fi vrut să repetăm ceea ce se învaţă în şcoală, la orele de religie. De aceea, am optat pentru interpretarea unor scenete de teatru, prin intermediul cărora copiii pot să retrăiască anumite emoţii, să empatizeze cu sfinţii a căror viaţă este pusă în scenă. Efectiv ei se pun în pielea sfinţilor şi trăiesc învăţătura, jucându-se", spune părintele Bogdan Teleanu.

La Biserica "Sf. Pantelimon", programul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor" a pornit cu o grupă de până la 10 copii. În timp însă aceştia au îndrăgit atât de mult ceea ce învăţau la biserică încât numărul lor a crescut semnificativ. "Acum, când încercăm să punem în scenă o piesă de teatru, numărul lor depăşeşte 30. Se cheamă unii pe alţii, le place, aproape că suntem forţaţi să adaptăm piesele de teatru la numărul copiilor, pentru a-i prinde pe toţi în acest proiect", povesteşte părintele Teleanu.

Piesele de teatru pe care copiii le pun în scenă sunt realizate de preoţii Bisericii "Sf. Pantelimon", în funcţie de subiectul abordat şi de evenimentele care se derulează în cadrul parohiei. Astfel, una dintre piese a constat în punerea în scenă a vieţii Sf. Mc. Pantelimon. "La sărbătorile mari, Crăciun, Paşti, am pus, de asemenea, în scenă piese de teatru, iar pentru că 2010 este Anul Crezului ortodox, am compus o scenetă intitulată "Fântâna Ortodoxiei". În ciuda faptului că textul este greu, copiii l-au asimilat şi au început să pună întrebări, ceea ce înseamnă că scopul nostru a fost atins. Practic, pe parcursul a 15 minute, ei au reuşit să pună în scenă o istorie de aproape 500 de ani a Bisericii noastre", explică pr. dr. Bogdan Teleanu.

Catehizarea părinţilor cu ajutorul copiilor

Şi pentru că nimic nu e întâmplător, scenetele realizate de copii vor fi înregistrate pe suport video şi vor fi utilizate de către preoţii Bisericii "Sf. Pantelimon" în catehizarea adulţilor. Un instrument pe cât de ingenios, pe atât de util, ce demonstrează că în comunitatea creştină putem învăţa unii de la alţii, indiferent de vârstă. "Vom iniţia acest proiect începând din această duminică. Vom proiecta sceneta "Fântâna Ortodoxiei", dedicată Crezului ortodox, care ascunde în spate o întreagă teologie. Deci, vom folosi copiii şi în catehizarea adulţilor. Aşadar, nu adulţii îi învaţă pe copii, ci aceştia din urmă îşi catehizează părinţii", subliniază părintele Bogdan Teleanu.

"Hristos împărtăşit copiilor", în fiecare parohie din ţară

Implementat în urmă cu mai bine de cinci ani, programul "Hristos împărtăşit copiilor" constituie o alternativă a stilului clasic de catehizare. Astfel, mai întâi au fost pregătiţi preoţii, în vederea folosirii noilor instrumente de catehizare, iar apoi a fost realizat un curriculum biblic, pe baza căruia a fost dezvoltat programul, pe parcursul unui an de zile. Treptat, programul a cuprins întreaga Biserică Ortodoxă Română şi a devenit unul strategic pentru activitatea de catehizare a tinerilor. "În momentul de faţă există în toate eparhiile din ţară o structură catehetică înfiinţată la nivelul centrului eparhial şi un grup de responsabili de cateheză pe fiecare protopopiat, care se ocupă de coordonarea şi monitorizarea acestei activităţi în parohii. Ca indicatori, la mijlocul anului 2010 putem spune că programul a fost prezent în aproape toate parohiile din ţară, sub diferite forme: tabere de vară, cursuri de week-end, şcoli de duminică, concursuri, întâlniri cu tinerii, seri catehetice, dialoguri, piese de teatru. Aceste activităţi, puse sub egida programului "Hristos împărtăşit copiilor", întregesc imaginea unei mişcări care s-a produs în Biserică şi care a însufleţit opera catehetică a Bisericii adresată tinerilor", a explicat părintele Constantin Naclad, manager naţional al proiectului "Hristos împărtăşit copiilor", inspector pentru cateheză parohială în cadrul Sectorului Teologic-educaţional al Patriarhiei Române.

Multmilostiva lui Dumnezeu, rămasă nemilostivită de oameni (de spre viata Cuvioasei Paraschiva, 1023-1050 d.Hr.)

Scena 1
Doi cerşetori bat la uşa unei case în care mai multe persoane stau şi mănâncă la o masă. Cuvioasa Parascheva, la varsta de 10 ani, cu o lingură de lemn frumos ornamentată în mână le deschide.

Cerşetoarea: Dă-mi şi mie ceva de pomană.
Cuvioasa Parascheva: Nu ştiu ce înseamnă a da de pomană.
Cerşetoarea: Înseamnă să-mi dai de plidă lingura asta a ta fără să-ţi dau nimic în schimb!
Cuvioasa Parascheva: Poftim! E bine?
Cerşetoarea: Să fie pomană, copila mea! (Femeia ia lingura şi dă să plece. Bărbatul ei însă o prinde de mână şi o opreşte)
Cerşetorul: Bre, femeie, noi nu avem ce mânca şi ţie îţi arde să faci rost de mobilă de bucătărie?
Stai să îţi arăt eu cum se face! (către Cuvioasa Parascheva) Dar, altceva, fetiţo, nu aveţi prin casă?
Cuvioasa Parascheva: Nu ştiu, mă duc să văd. Veniţi mai târziu. (Cerşetorii pleacă, iar Parascheva intră în casă, unde la o masă se află părinţii ei care stau de vorbă cu un preot).
Preotul (Cuvioasa Parascheva încearcă să-I atragă atenţia, fiind prins într-o discuţie cu părinţii Cuv. Parascheva): De ce mă priveşti aşa atentă, fiică?
Cuv. Parascheva: Vreau sa aflu ce a spus Mântuitorul Hristos că trebuie să facem atunci când cineva sărac ne cere de pomană.
Preotul: Scris este în Sfânta Scriptură: “Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, sâ-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34)”.
Nechita, tatăl Cuvioasei Parascheva: Gata, draga mea, ajunge cu întrebările! Îl oboseşti de pomană pe părinte cu întrebările tale copilăreşti!
Mama Cuvioasei Parascheva (către Eftimie, fratele Cuvioasei): Mai bine, dragii mei, v-aţi duce pe-afară să vă jucaţi cu copiii de vârsta voastră. Eftimie, să ai grijă de sora ta!
Eftimie (ieşind împeună cu Parascheva din casă, se apropie de un grup de copii îmbrăcaţi sărăcăcios): Ne primiţi să ne jucăm cu voi?
Cuv. Parascheva: Ce haine rupte aveţi? De ce nu vă îmbrăcaţi mai frumos?
Fetiţă săracă 1: Vouă, celor bogaţi vă vine uşor să vorbiţi despre haine. Dar, ai mei sunt săraci şi nu au bani să ne cumpere nici măcar de mâncare. Aşa că sunt nevoită să le port numai pe astea. Cuv. Parascheva: Uite, îţi ofer crucea din aur pe care o port la gât!
Sfântul Eftimie: Nu este bine să-ţi dai crucea de pomană!
Cuv. Parascheva: Doamne fereşte! Doar crucea ne-a învăţat să fim milostivi! Cum este posibil să nu o pot da de pomană?
Fetiţa săracă 2 (lăcrimând a binecuvântat cu vorbe emoţionante pe binefăcătoarea sa): Dumnezeu să te binecuvinteze pentru gestul tău.
Altă fetiţă: Nu ai ceva şi pentru mine. Sunt la fel de săracă ca şi ea.
Cuv. Parascheva: Bani sau altceva de preţ nu mai am la mine, dar îţi voi dărui hainuţele mele. (face schimb de haine cu cealaltă fată).
Eftimie: Fată, să nu cumva să faci una ca aceasta, căci o supere pe mama. Pe lumea asta sunt mulţi săraci. Doar n-ai de gând să-i pricopseşti pe toţi?
Cerşetorul (cu capul plecat în semn de milă, linguşitor şi cu mâna întinsă îi taie cale lui Nechita, tatăl Cuvioasei, care se apropie de grupul celor patru copii,): Vă rog, ajutaţi un biet cerşetor orb, ajutati un biet cerşetor orb! Oh, pupaţi-aş tălpile, Măria ta! Fie-ţi milă de un orb.
Cuv. Paraschiva (care vine în întâmpinarea tatăului): Dar, adineauri cum ai văzut fără să aibă niciun ochi că i-am dat soţiei tale o lingură?
Nechita (uimit de felul în care era îmbrăcată Parascheva): Ce-i cu tine îmbrăcata aşa? Unde îţi sunt hăinuţele tale? (către cerşetor) Lasă-mă în pace, am altă treabă acuma!
Cerşetorul (ducând degetul la gură şi rugându-o pe Cuvioasa Parascheva să nu-l pârască): Ssssst! Taci, taci, să nu-I spui nimic că mă omori cu zile! (de frica lui Nechita, o ia la sănătoasa) Cuv. Paraschiva (râzând în hohote şi strigând după cerşetorul care a rupt-o la goană): Ha, ha, ha! Nu, doar te-am făcut să vezi mai bine decât o făceai până acum.
Nechita (îngrozit): Spune, Parascheva, cui ai dat hainele tale cele scumpe şi frumoase cu care te-am îmbrăcat?
Cuvioasa Parascheva (fericită): Le-am dăruit Mântuitorului Hristos prin mâinile copiilor săraci!

Scena 2
Virtutea sufletească a milostenie era reflectată şi pe faţa tânără a Cuvioasei Parascheva care, crescând şi devenind o fecioară foarte frumoasă, a fost cerută în căsătorie de tineri bogaţi care aveau o stare socială importantă şi înalte dregătorii, însă ea refuza de fiecare dată propunerile lor. Într-o zi, la poarta casei bătu un nou tânăr şi bogat peţitor. De faţă era şi preotul care obişnuia să calce pragul casei Cuvioasei Parascheva.

Tânărul: Întru mulţi ani să trăiţi! S-a dus vestea că aveţi fată de măritat şi, întrucât că a sosit timpul să o aşezaţi la casa ei, vă rog să îmi acordaţi mie cinstea de a-i fi soţ.
Mama ei: Acum, după ce fratele ei, Eftimie, a intrat în viaţa monahală şi a ajuns episcop al Matidiei, păstorind bine Biserica Mântuitorului Hristos, cea mai mare dorinţă a noastră, ca părinţi ai ei, este să o vedem aşezată la casa ei înainte ca noi să murim, căci nu vrem să rămână orfană şi neprotejată.
Cuv. Paraschiva: Şi tu şi tata sunteţi în floarea vârstei. Iar, tu, mamă, pari a fi o soră de-a mea mai mare. De ce vă gândiţi la moartea voastră? Doar, zilele omului sunt în mâna lui Dumnezeu.
Nechita: Da, dar vezi vremurile cum sunt şi nimeni nu ştie câte zile ne-o mai hărăzi Dumnezeu s-o mai ducem în această lume atât mie, cât şi mamei tale.
Cuv. Paraschiva: Dragilor, Tatăl Ceresc trăieşte, le vede şi le ocroteşte pe toate. Când cineva crede şi trăieşte conform sfaturilor şi poruncilor Lui, cum ar putea să rămână orfan?
Tânărul: Nu cred că vei urma până la capăt poruncile lui Dumnezeu! La cât eşti tu de miloasă, ce se va alege de marea bogăţie a părinţilor tăi, Parascheva, de nu te vei căsători cu mine?
Cuv. Paraschiva: Priveşte în jur! Există oare atâta bogăţie încât să ajungă să acopere toate nevoile şi lipsurile atâtor fiinţe nefericite?
Tânărul (încercând să facă o glumă): Păi, cum să nu se strângă în preajma voastră atâţia amărâţi când vi s-a dus vorba că sunteţi din ăia care aruncă banii pe fereastră…
Cuv. Paraschiva (îi tăie vorba râzând): Şi îmi voi petrece toată viaţa făcând numai asta! Uite, îmi este milă de tine şi, fiindcă ţii atât de mult la averea ta, nu pot să-ţi fiu soţie.
Tânărul (înveninat): Habar nu ai tu câte femei tinere îmi zâmbesc când mă văd?
Cuv. Paraschiva: Nu-i nimic, şi pe mine mă bufneşte râsul când văd cum gândeşti! Stai liniştit, până la urmă, vreuna mai neatentă se va găsi şi pentru tine.
Nechita: Draga mea, te rog nu fii atât de nesocotită, fiindcă, iată, din pricina ta ni se tulbură liniştea bătrâneţilor.
Cuv. Paraschiva: O să mă mărit doar atunci când voi fi aflat un tânăr care să fie asemene mie, având aceleaşi daruri de la Dumnezeu ca şi mine. Unul mai nevrednic şi mai prost decât mine nu voiesc a lua nici în ruptul capului. Cercetaţi, dar, pretutindeni şi de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogaţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea, atunci mă mărit. Dar, dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine!
Preotul: Eu ştiu un tânăr minunat, care te întrece pe tine în toate darurile care ai zis ca le ai!
Cuv. Paraschiva: Al cui fecior este cel pe care tu îl lauzi atâta, părinte?
Preotul: Acest tânăr este Mântuitorul nostru Hristos!
Cuv. Paraschiva: Oare este cu putinta ca să-L văd în viaţa aceasta? Rogu-te, părinte, ce să fac, ca să mă îndulcesc de sla¬va Lui şi să văd prealuminata şi preadorita Sa faţă pe care până şi îngerii din Cer doresc să o vadă.
Preotul: Adu-ţi aminte ce ţi-am spus în copilărie! Scris este în Sfânta Scriptură: “Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, sâ-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34)”. (Toată lumea se retrage la culcare, în timp ce Cuvioasa Parascheva rămâne singură în încăpere)
Cuv. Paraschiva (căzând pe gânduri): Adică, să ajung în Ţara Sfântă? Voi ajunge acolo unde și blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au călcat! Dar, pentru asta trebuie să fac mai înainte un ultim schimb de veşminte! (înainte însă de a ieşi, chemă o slugă şi îi ceru să îşi schimbe hainele cu ea) Dacă te vor întreba ai mei unde sunt să nu le spui nimic despre mine! Să tragi de timp cât mai mult, bine?
Sluga: De ce?
Cuv. Paraschiva: Aşa!? Că îţi spune eu!
Sluga: Şi ce să le spun?
Cuv. Paraschiva: C-am ieşit la plimbare.
Sluga: Unde, la plimabare?
Cuv. Paraschiva: La oraş, unde altundeva?
Sluga: Care oraş?
Cuv. Paraschiva: Constantinopol.

Scena 3
Sufletul ei ardea însă de dorința de a sluji lui Dumnezeu, după cuvântul auzit. Drept care, într-o bună zi a fugit de acasă fără știrea părinților, plecând la Constantinopol, unde s-a închinat în bisericile lui Dumnezeu, la moaștele Sfinților de acolo și a ascultat povățuirile duhovnicești ale sfinților bărbați de acolo. Astfel pregatită, a ajuns în cele din urmă până la Ierusalim, închinându-se la toate Locurile Sfinte. Între timp, în casa părinţilor ei...

Mama: Unde-i Parascheva. De ce-i porţi hainele? Ea şi cu gesturile ei creştineşti!?Spune-i să coboare îndată la masă.
Sluga: Apoi, nu pot.
Nechita: De ce nu poţi?
Sluga: E încuiată odaia.
Mama: Bate-i, să ne deschidă.
Sluga: Apoi, a luat cheia când a plecat.
Mama: Deci, a plecat?
Sluga: Nu, n-a plecat.
Nechita: Zici că nu-i acasă.
Sluga: Ba-i acasă.
Mama: Apoi, nu ai spus tu c-a plecat?
Sluga: Nu, n-a plecat. A ieşit doar ...
Mama: Unde?
Sluga: În oraş.
Nechita: Unde!? În care oraş?
Sluga: Constantinopol.
Mama (către Nechita): Aaaa!… păi vezi? A fugit de acasă.
Sluga: Nu. E la plimbare.
Nechita: Ba da, fugit fără să ne spună.
Mama: Nu se poate.
Nechita: Ba da, a fugit de acasă.
Mama (către slugă): Apoi vezi?
Sluga: Ce să văd?
Nechita: Că a plecat de acasă!
Sluga: A fugit?… Vedeţi, atunci, nu e aici.
Mama: Aşa ceva nu se poate!
Sluga: Da, ştiţi ce? A lăsat un bilet!
Mama: Nu se poate!
Nechita: Dă-l încoace imediat şi pleacă! Să nu te mai văd!
Mama (citind cu voce tare biletul din mâna lui Nechita peste umarul acestuia): “Întrucât, aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai mei mai mici, mie aţi făcut”(Mat. 25. 40).
Părintele (intră cu un sul în mână, aducând veşti despre Cuvioasa Paraschiva): Un părinte de la Constantiopol mi-a trimis veşti despre fiica voastră. Iată ce-mi scrie: După ce a văzut toate locurile binecuvântate din Constantinopolul, adică multe biserici şi moaşte ale multor sfinţi şi după ce a primit sfaturi şi binecuvântări de la bărbaţii cei sfinţi care se găseau acolo, a plecat în Calcedon pentru a se închina şi la moaştele Sfintei Muceniţe Eftimia…
Mama: Să mergem să o căutăm acolo!
Părintele: Staţi, că mai scrie ceva aici: … Părinţii de acolo ne-au spus că practică toate nevoinţele, ca: şederea în picioare de toată noaptea, posturi, suspine, lacrimi şi doliu permanent. Se pare că Sfânta avea o mare dorinţă de a merge la Ierusalim pentru a se închina la Locurile Sfinte de acolo! Astfel că, prin rânduiala lui Dumnezeu, s-au găsit unii creştini care au luat-o împreună cu ei în Ţara Sfântă…
Nechita: Să mergem şi noi după ea până acolo!
Părintele: O să mergem! O să mergem! Dar, aveţi puţintică răbdare! Nu am citit până la capăt scrisoarea! Continui?!
Nechita: Citeşte! Citeşte!
Părintele: După ce s-a rugat şi a primit multe binecuvântări, a văzut un înger luminat sub formă de tânăr, care a venit alături de ea şi i-a zis: “Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta!”. Astfel a pornit pe drumul de întoarcere spre casă, însă bolnavă şi sfârşită. Din păcate, cu tristeţe vă anunţăm că o furtună a scufunda vaporul cu care ea călătorea. (Nechita smulge scrisoare din mâna părintelui, iar mama Cuvioasei Parascheva se prăbuşeşte de durere. Toată lumea se adună în jurul ei ca să o consoleze).

Scena 4
Cuvioasa Parascheva, in varsta de 27 de ani, a ajuns în Epivata unde, fără ca nimeni să o recunoască, a întemeiat o obşte care se ocupa cu îngrijirea săracilor, a îngrijit de Biserică şi a ajutat pe cei suferinzi, pe văduve, pe orfani, pe bătrâni şi pe toţi care erau în nevoi. Dar, obijnuia ca, zilnic, să se aşeze în poarta casei părinteşti şi să cerşească.

Cuv. Paraschiva (tuşind într-una din cauza bolii): Mă voi aşeza aici, în poartă casei părinteşti. Mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat din acel naufragiu. Boala, anii şi viaţa aspră m-au făcut de nerecunoscut. Uite că trece cineva!? Da-ţi-mi ceva de mâncare.
Femeia 1: N-am timp. Nu te ţine de mine?! Sunt grăbită tare.
Cuv. Paraschiva (recunoscând că femeia era fata din copilărie căriea îi dăduse crucea de aur din copilărie): Fie-ţi milă de săracii mănăstirii unde vieţuiesc.
Femeia 1: Pleacă! N-am bani la mine!
Cuv. Paraschiva: Dar din dar se face rai, fiica mea?! Cu acea cruce care-o porţi la gât am hrăni săracii mănăstirii o lună.
Femeia 1 (fără să o recunoască): Nu pot să ţi-o dau. E o amintire de la cineva drag.
Cuv. Paraschiva (tuşeşte zgomotos): Hî, hî, hî...!
Femeia 1: Nu te apropia de mine să nucumva să mă îmolnăveşti! (Văzându-o pe Cuv. Paraschiva cum tuşeşte în continuare o luă la fugă, de frică să nu se molipsească de vreo boală de-a ei).
Cerşetoarea (se apropie de Cuvioasa Parascheva): Priveşte, bărbate!? Călugăriţa aia zedrenţăroasă ne fugăreşte toţi clienţii.
Cerşetorul: Hai, hai, pleacă de aici. Numai noi putem cerşi în locul acesta!
Cuv. Paraschiva (se prăbuşeşte la pământ din cauza bolii): Chemaţi preotul, vă rog.
Cerşetoarea: Ridică-te!? N-auzi? Nu te mai preface?
Tânărul (se apropie de cerşetori şi îi alungă, aruncând cu pietre în urma lor. O vede pe Cuv. Paraschiva prăbuşită la pământ şi tuşind): Ce privelişte jalnică. Mai are puţin şi moare. O să trimit slugile s-o ducă de aici. Hei?! Hei?! Ia, tu, slujă, vino şi ia de aici leşul acesta! (pleacă mai departe)
Sluga (se apropie şi, văzând că încă mai trăieşte, îşi zise în sine): Ar fi mai bine să îi întreb pe stăpâni dacă o primesc în casă? (se duc la părinţii Cuvioasei Paraschiva care stau la masă şi discută).
Sluga: În poarta casei s-a aciuat o femeie săracă şi bolnavă. Mă gândeam că, poate, vă faceţi milă şi o găzduiţi până îşi revine.
Mama: Cine ştie ce boli are.
Nechita: Nu o putem primi la noi. Mai bine, du-o la mănăstire săracilor. Anunţă-l pe părinte să meargă s-o vadă şi s-o împărtăşească acolo.
Sluga (o duce pe Cuvioasa Paraschiva până la mănăstire, o aşează pe o bancă şi îi aprinde o lumânare la cap): Uite, vine părintele! (Cuvioasa Parascheva îi strange mâinile şi scoate de la piept o scrisoare pe care i-o dă slugii).
Cuv. Paraschiva (cu voce stinsă): Dă-i-o părintelui să o citească şi să o ducă părinţilor mei! (se stinge încet, iar părintele îi închide ochii rămaşi deschişi privind spre Cer).
Părintele (o spovedeşte şi o împărtăşeşte, după care ia scrisoarea de la slugă şi citeşte cu voce tare): “Întrucât, aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai mei mai mici, mie aţi făcut”(Mat. 25. 40). PARASCHIVA. (Sluga şi părintele se privesc miraţi. Înţeleg în cele din urmă că cea care se afla în faţa lor era, de fapt, Cuvioasa Paraschiva. Sluga se duce să-I anunţe părinţii, în timp ce preotul o jeleşte): De-acum te-ai stins şi inima-n piept ne-o frângi. Ne doare că a fost aşa. O lume-ntreagă-n rugăciuni, dar ce păcat, că de pomană nu ţi-au dat! De-aceea, maică sfântă, te-am ruga ca să ne ierţi!
Mama (dă buzna în camera unde se afla Cuv. Parascheva, cade în genunchi plângând şi îi strange mâinile la piept): Fetiţa mea draga, moartă, moartă de foame şi frig la uşa casei părinteşti. (privind spre soţ) A vrut doar ca să se încălzească şi n-am primit-o-n casa noastră.
Nechita (cu mâinile împreunate, în spatele mamei, înebunit de durere): Tu, iarta-mă, fecioara mea! Spunei tatii că ţi-e sete şi-mi fă un semn să-ţi dau să bei. Ce-i pasă unei lumi întregi de moartea ta?
Părintele: Că mori târziu sau mori curând, de-ai fi să mori sătul, ori mori flămând, bogat, sărac, totuna e! Rând pe rând, ne ducem toţi la Dumnezeu! (în depărtare se aude cântarea îngerească: Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit…..)

CATEHIZAREA PARINTILOR CU AJUTORUL COPIILOR

Şi pentru că nimic nu e întâmplător, scenetele realizate de copii vor fi înregistrate pe suport video şi vor fi utilizate de către preoţii Bisericii "Sf. Pantelimon" în catehizarea adulţilor. Un instrument pe cât de ingenios, pe atât de util, ce demonstrează că în comunitatea creştină putem învăţa unii de la alţii, indiferent de vârstă. "Vom iniţia acest proiect începând din această duminică. Vom proiecta sceneta "Fântâna Ortodoxiei", dedicată Crezului ortodox, care ascunde în spate o întreagă teologie. Deci, vom folosi copiii şi în catehizarea adulţilor. Aşadar, nu adulţii îi învaţă pe copii, ci aceştia din urmă îşi catehizează părinţii", subliniază părintele Bogdan Teleanu.

(Pr. Bogdan Teleanu în "Şcoala de după şcoală: Cateheza completează ora de religie", articol publicat de Otilia Bălinişteanu în ziarul LUMINA, sâmbătă, 14 august 2010, nr. 187 (1689), anul VI, p. 16)

FÂNTÂNA ORTODOXIEI - INREGISTRARE DE PE TVRM

Luni, 26 iulie 2010, ora 20.30, la Biserica Sf. Pantelimon de la Foisorul de Foc (str. Iancu Căpitanu, nr. 24, Bucureşti, sect. II), a avut loc premiera piesei de teatru Fântâna Ortodoxiei, în interpretarea trupei de teatru religios Ateneu. Fântâna ortodoxiei este povestea Crezului Ortodox, căruia Patriarhia Română i-a consacrat anul omagial 2010. Această piesă de teatru a fost înscrisă la Festivalul de teatru religios Ateneu creştin, manifestare ce se va derula la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc cu ocazia hramului acestui lăcaş de cult din Bucureşti. Protagoniştii piesei de teatru, participanţii la orele de cateheză “Hristos împărtăşit copiilor!”, au interpretat o scenetă despre formularea Crezului Ortodox, după un text compus de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU.

Trupa de teatru religios ATENEU, compusă din copii-actori amatori, a fost înfiinţată în anul 2009 şi face parte din cadrul proiectului cultural-religios “Ateneul Sfântului Pantelimon”, derulat la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorulde Foc în cadrul orelor de religie “Hristos împărtăşit copiilor”.

Distribuţia este următoarea: Sf. Arhanghel Mihail (Teodora SANDU), Sf. Constantin cel Mare (Mihai TĂNĂSELEA), Licinius (Sebastian EREMIA), Maxentius (Andrei BARBU), Maximian (Gabriel SANDU), Sf. Silvestru (Cristian CONSTANTINESCU), Arie (Ana MANICEA), Eusebiu de Cezareea (Ana GHINEA), Sfântul Spiridon (Mihaela Gheorghiu), Sfântul Nicolae (Maria BARBU), Sfântul Atanasie (Elena NICOLAE-ROMANIUC), negustorul (Roxana DUMITRU), cumpărătorul (Camelia OPREA), toboşarul (Dana DUMITRU), arienii (Marina CRISTEA, Gabriela GHEORGHIU), Sf.Grigorie de Nazians (Daniel BOULEANU), Sf. Chiril al Ierusalimului (Florin STRÂMBEANU), Macedonie (Alexandru-Ştefan IANCU), Filozoful Maxim Cinicul (Alexandra BOBOACA), Împăratul Leon III (Alexandru STANCIU), Sf. Teodor Studitul (Cosmin MĂGUREANU), Femeia musulmană (Alina VLAD), Împărăteasa Irinia (Elena SANDU), povestitorul (Alina BÂGIOU).

VIATA SF. PANTELIMON - VIDEOINREGISTRARE AMATOR

FANTANA ORTODOXIEI - INREGISTRARE DE PE RADIOTRINITAS

HRISTOS A INVIAT! - INREGISTRARE DE PE RADIOTRINITAS

PREMIERĂ TEATRALĂ DE PAŞTI LA BISERICA SF. PANTELIMON DE LA FOIŞORUL DE FOC DIN BUCUREŞTI

În premieră, trupa de teatru religios ATENEU prezintă, duminică, 4 aprilie 2010 (prima zi de Paşti), ora 13.00, sceneta HRISTOS A ÎNVIAT! la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti (str. Iancu Căpitanu, nr. 24, Bucureşti, sect. II).

Protagoniştii piesei de teatru, participanţii la orele de cateheză “Hristos împărtăşit copiilor!”, interpretează o scenetă despre condiţia umană deplorabilă a celor care deşi cred în minuni, nu mai cred şi în Dumnezeu, după un text compus de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU.

Trupa de teatru religios ATENEU, compusă din copii-actori amatori, a fost înfiinţată în anul 2009 şi face parte din cadrul proiectului cultural-religios “Ateneul Sfântului Pantelimon”, derulat la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorulde Foc în cadrul orelor de religie “Hristos împărtăşit copiilor”.Distribuţia este următoarea: Pilat din Pont (Mihai TĂNĂSELEA), Irod Antipa (Alexandru STANCIU), Caiafa (Florin STRÂMBEANU), Ana (Daniel BOULEANU), soţia lui Pilat (Teodora SANDU), Iuda (Gabriel SANDU), soldaţii romani (Ana MANICEA, Maria BARBU), cei patru îngeri (Andrei BARBU, Elena NICOLAE-ROMANIUC, Camelia OPREA), Fecioara Maria (Alina BÂGIOU), femeile mironosiţe (Elena SANDU, Alina VLAD), negustorul (Roxana DUMITRU), Sf. Ap. Petru (Alexandru-Ştefan IANCU), Sf. Ap. Ioan (Cristian CONSTANTINESCU), Corul (Marina CRISTEA, Gabriela VLAD-ILIE).

Multumim pe aceasta cale prietenilor nostri, Mircea si Andreea Toma de la Radio TRINITAS pentru ajutorul acordat la realizarea acestui material de prezentare si pentru difuzarea piesei pe radio TRINITAS.

O POVESTE DE CRACIUN - INREGISTRARE DE PE RADIOTRINITAS

La biserica Sf. Pantelimon de la Foisorul de Foc, in ziua de Craciun a anului 2009, s-a nascut o trupa de actori amatori care joaca teatru religios, intitulata "Voluntarii Sf. Pantelimon". Deviza acestei trupe este "Sfintenie prin excelenta profesionala". Pe parcursul anului 2010, trupa de teatru religios "Voluntarii Sf. Pantelimon" au programate deja trei reprezentantii la biserica Sf. Pantelimon de la Foisorul de Foc din Bucuresti, respectiv pe data 27 iulie 2010 (Sf. Pantelimon), 14 octombrie 2010 (Cuv. Parascheva) si 25 decembrie 2010 (Nasterea Domnului).

VIATA SF. MC. PANTELIMON - INREGISTRARE DE PE RADIOTRINITAS

In fiecare zi de vineri, ora 17.oo, la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc au loc ore de cateheză pentru copii, desfăşurate sub numele "Hristos împărtăşit copiilor". Scopul acestui proiect este de a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede vârste, învăţăturile biblice şi a-i ajuta astfel să atingă maturitatea întru credinţă. Cateheza susţinută pe baza unui ghid catehetic se desfăşoară în biserică, pentru a spori şansele fiecărui copil de a deveni un creştin practicant.

Pentru ca lecţiile să fie plăcute şi a se crea legături de prietenie între copii, prima parte a cursurilor s-au finalizat in luna iulie 2009 cu un proiect practic care a constat în punerea în scenă a piesei de teatru religios "Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginţi", jucat în ziua de 27 iulie 2009, hramul bisericii din str. Iancu Căpitanu, nr. 24, sec. II, Bucureşti.

Mai jos puteti viziona cateva secvente fotografice din timpul reprezentatiei pe fondul unei inregistrari radiofonice a piesei de teatru in interpretarea copiilor care au participat la orele de cateheza "Hristos impartasit copiilor", difuzate de postul de radio Trinitas in ziua de 27 iulie 2009, in cadrul emisiunii "Biserica in societate".

FANTANA ORTODOXIEI (eseu)

SF. MARE MUCENIC PANTELIMON, DOCTORUL FĂRĂ DE ARGINŢI. Conştient că o minciună nu poate întreţine credinţa, ci, dimpotrivă, o face insuportabilă, Sf. Mare Mucenic Pantelimon, Doctorul Fără de Arginţi, a ales calea atingerii excelenţei profesionale prin dobândirea sfinţeniei. Puritatea crezului său l-a transformat într-un "izvor nesecat de tămăduirii", primind de la Dumnezeu şi de la oameni, deopotrivă, laudă ca aceasta: "Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri" (Acatistul Sf. Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon, Icos 12).

CIUMA EREZIILOR. Datorită purităţii credinţei unor sfinţi precum Sf. Mc. Pantelimon, credinţa ortodoxă a fost filtrată de-a lungul timpului de un sol neîntinat de păcate, aşa cum a fost sufletele acestor oameni, păstrându-se proaspătă în Biserica noastră. Astfel, ultimul sinod, al VII-lea Ecumenic (Niceea, 787), reunit prin hotărârea Sfintei împărătese Irina, nesuferind ca dreapta credinţă să fie vătămat de ciuma ereziilor au hotărât să păstreze neschimbate toate cele bune ale Bisericii Soborniceşti. Astfel, Părinţii celui de-al Şaptelea Sinod Ecumenic, înainte de a începe citirea Crezului Ortodox - adăpându-se din el ca dintr-o fântână curată în care se păstrează apa cea vie a dreptei credinţe - semnalază faptul că ei "nu înlătură nimic, nu adăugă nimic, ci păstrează neschimbate toate cele bune ale Bisericii Soborniceşti, urmând celor şase Sfinte Sinoade Ecumenice".

CIUMA ŞI FAMILIA GHICULEŞTILOR. Fântâna ortodoxiei, aşa cum am descris-o noi, reprezintă un antidot pentru condiţia umană deplorabilă a celor care deşi cred în minuni, nu mai cred şi în Dumnezeu. Şi, nu de puţine ori în istorie, oamenii priveau minunile, dar îl ignorau pe Dumnezeu. Numai îmbinate, credinţa şi fapta, la care după voinţa lui Dumnzeu se adaugă şi harul, pot face rod minunat, aşa cum reiese şi din istoricul ctitoriei bisericii Sf. Mc. Pantelimon de la Foişorul de Foc. Istoricul Dan Cernovodeanu afirmă, în Contribuţii la studiul stemei municipiului Bucureşti (în MIM, 1971,III, p. 171), că: "Numele cartierului, cu forma veche de Panteleimon, provine de la Sfântul cu acelaşi nume, mare mucenic şi tămăduitor, ocrotitor al întregului Bucureşti, până în secolul al XIX-lea când a fost înlocuit cu sfântul Dimitrie Basarabov". Este de bănuit faptul că una din cauzele alegerii ca patron a acestui sfânt se datorează evlaviei pe care i-o purta casa Ghiculeştilor. Motivul evlaviei probabil că îl constituie spaima pe care epidemiile de ciumă, foarte dese în acea epocă, le-a produs-o. Aşa se explică faptul că Grigore II Ghica ctitoreşte în 1750, special pentru bolnavii de tifos şi ciumă, “această cumplită şi năprasnică boală care se ivise în anul 1734 şi de care murise predecesorul său, Nicolae Mavrocordat”, o mănăstire şi un spital cu hramul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Evlavia pentru acest sfânt s-a perpetuat de-a lungul timpului în casa Ghiculeştilor, lucru care reiese şi din faptul că spitalul clinic Colentina, care a luat fiinţă în anul 1858 prin iniţiativa prinţului Scarlat Ghica, fusese iniţial denumit la acea vreme “Noul Pantelimon”. În acelaşi timp, voievodul Grigore Ghica, care a ratificat Convenţia de la Geneva din 1864, a organizat în ţara noastră Societatea Naţională de Cruce Roşie, organizaţie membră a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie ce-şi are originile în 1876, având ca prim scop militarii răniţi în război.

BISERICA SF. PANTELIMON, CONSTRUITĂ DE UN DEŢINUT. Popescu Gh. Eugen (în „Glasul Bisericii”, nr. 1-2/1971, pp. 128-142) afirmă că trecutul bisericii Sf. Pantelimon (Foişorul de foc) din Bucureşti se pierde în negura vremurilor. După tradiţie, a fost construită în sec. al XVII-lea de un deţinut care a evadat din pivniţele casei podarilor ce serveau de închisoare. Această casă era situată pe Podul Târgului de Afară (astăzi Calea Moşilor). Deasupra acestor pivniţie se găseşte casa cu etaj de la numărul 280, vizavi de strada Argeş. Inginerul Ion Florescu, cunoscătorul acestei tradiţii ne relatează: "Cam prin 1900 am cunoscut pe bătrânul şi sfătosul armean Haciadur der Margosian, care deschisese la parterul casei o provălia de coloniale, de unde cumpăram adesori dulciuri. Îndrăgindu-mă, bătrânul negustor mi-a istorisit numeroase întâmplări legate de trecutul acelei case, întâmplări auzite de la alţi oameni mai vârstnici de prin partea locului. Aşa am aflat că în urmă cu patru veacuri pe aici se întindea o pădure seculară de stejar, iar pe locul actualei case exista o mică poiană unde se stabilise un meşteşugar care fasona podini pentru uliţele Bucureştilor. Acesta şi-a amenajat aici o casă din bârne, alcătuită din mai multe odăi de locuit pentru el şi ajutoarele lui... Tot din relatările bătrânului Margosian am aflat că mai devreme, pe la începutul secolului al XVII-lea, turcii au înzestrat casa podarilor din poiana amintită cu adânci pivniţe boltite, amenajându-le spre a servi drept închisoare.
Din acele vremuri se păstrează şi amintirea evadării unui deţinut, care drept mulţumire că a scăpat cu viaţă, a construit pe locul unde se ascunsese o biserică din lemn... această tradiţie se pare a se confirma prin înscrisul de la actuala biserică Sf. Pantelimon, situată în imediata vecinătate, înscris care menţionează că lăcaşul din zid a fost construit în annul 1790, pe locul unei biserici din lemn" (cf. Simion Săveanu, Episoade necunoscute din Bucureştii de altădată (Pădurea seculară de la Obor), în rev. "Magazin", anul XIV, 685, sâmbătă, 21 noiembrie 1970, p. 2.)

BISERICA SF. PANTELIMON: POPA IVAN. Construită pe locul unei vechi biserici de lemn, prima datând din 1752 (atestată documentar în testamentul domnitorului Grigore Ghica din iulie 1752), cea de a doua din 1790 (construită de către preotul Ivan ot Silvestru), actuala formă a bisericii Sf. Pantelimon a fost finalizată, conform pisaniei, la 11 Aprilie 1876. Popa Ivan ot Silvestru mai este şi ctitorul bisericii Iancu-Nou [cf. N. Iorga, Inscriptii..., vol. I-II, Bucuresti, 1907, p. 351; nr. LXXIII/898 care menţionează o însemnare pe o Evanghelie din 1697, aparţinând bisericii Iancu-Nou: “Aceasta sf[â]nta si d[umne]zeiasca Evanghelie iaste cumparata de sfintiia sa parintele popa Ivan, ctitorul sfintei biserici Mah[alaua] Iancului din Bucuresti, dându-se si aciasta cu alte odoare ale bisericii. Eu robul lui D[umne]zeu pop[a] Ivan ot Silivestru; leat 1792”], dar al bisericii Sfântul Pantelimon, la 1790. Popă Ivan mai e cunoscut ca zugrav de icoane. Pictează câteva icoane la biserica Sfântul Pantelimon, precum şi mai multe icoane la biserica din Preoţesti-Ilfov, datate 1849. Pe toate icoanele iscăleşte «Popa Ivan ot Silivestru».

Se pare că a fost îngropat în biserica Silvestru, iar soţia sa se numea Maria.

Invitatie

Luni, 26 iulie 2010, ora 20.30, la Biserica Sf. Pantelimon de la Foisorul de Foc (str. Iancu Căpitanu, nr. 24, Bucureşti, sect. II), va avea loc premiera piesei de teatru Fântâna Ortodoxiei, în interpretarea trupei de teatru religios Ateneu. Fântâna ortodoxiei este povestea Crezului Ortodox, căruia Patriarhia Română i-a consacrat anul omagial 2010. Această piesă de teatru a fost înscrisă la Festivalul de teatru religios Ateneu creştin, manifestare ce se va derula la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc cu ocazia hramului acestui lăcaş de cult din Bucureşti.

Protagoniştii piesei de teatru, participanţii la orele de cateheză “Hristos împărtăşit copiilor!”, interpretează o scenetă despre formularea Crezului Ortodox, după un text compus de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU.

Trupa de teatru religios ATENEU, compusă din copii-actori amatori, a fost înfiinţată în anul 2009 şi face parte din cadrul proiectului cultural-religios “Ateneul Sfântului Pantelimon”, derulat la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorulde Foc în cadrul orelor de religie “Hristos împărtăşit copiilor”.

Distribuţia este următoarea: Sf. Arhanghel Mihail (Teodora SANDU), Sf. Constantin cel Mare (Mihai TĂNĂSELEA), Licinius (Sebastian EREMIA), Maxentius (Andrei BARBU), Maximian (Gabriel SANDU), Sf. Silvestru (Cristian CONSTANTINESCU), Arie (Ana MANICEA), Eusebiu de Cezareea (Ana GHINEA), Sfântul Spiridon (Mihaela Gheorghiu), Sfântul Nicolae (Maria BARBU), Sfântul Atanasie (Elena NICOLAE-ROMANIUC), negustorul (Roxana DUMITRU), cumpărătorul (Camelia OPREA), toboşarul (Dana DUMITRU), arienii (Marina CRISTEA, Gabriela GHEORGHIU), Sf.Grigorie de Nazians (Daniel BOULEANU), Sf. Chiril al Ierusalimului (Florin STRÂMBEANU), Macedonie (Alexandru-Ştefan IANCU), Filozoful Maxim Cinicul (Alexandra BOBOACA), Împăratul Leon III (Alexandru STANCIU), Sf. Teodor Studitul (Cosmin MĂGUREANU), Femeia musulmană (Alina VLAD), Împărăteasa Irinia (Elena SANDU), povestitorul (Alina BÂGIOU).

Sedinta foto, spectacol FANTANA ORTODOXIEI

Luni, 26 iulie 2010, ora 20.30, la Biserica Sf. Pantelimon de la Foisorul de Foc, va avea loc premiera piesei de teatru Fântâna Ortodoxiei, în interpretarea trupei de teatru religios Ateneu. Fântâna ortodoxiei este povestea Crezului ortodox, căruia Patriarhia Română i-a consacrat anul omagial 2010. Această piesă de teatru a fost înscrisă la Festivalul de teatru religios Ateneu creştin, manifestare ce se va derula la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc cu ocazia hramului acestui lăcaş de cult din Bucureşti.

The best...

Scenetă de teatru

FÂNTÂNA ORTODOXIEI

Scena 1

De o parte a Podului Vulturului, bătrânul împărat Maximian îl îndeamnă pe fiul său Maxentius să se lupte pentru conducerea Imperiului Roman cu Sfântul Constantin cel Mare, protectorul creştinilor. Pentru a-l provoca pe Sfântul Constantin cel Mare cei doi ţin înlănţuiţi pe creştini, printre care se numără şi Sfinţi Părinţi care vor participa la primul Sinod ecumenic de la Niceea. De partea cealaltă, în fruntea luptătorilor lui Constantin, ca o prefigurare a victoriei, se află Arhanghelul Mihail înveşmântat în armură de războinic. Armata împăratului nu este alcătuită din ostaşi de rând, ci din sfinţi militari: Sf. Gheorghe, Sf. Dimitrie, cei doi Teodori, Procopie şi Mercurie, care se îndreaptã spre locul bătăliei purtând un steag împodobit cu monograma lui Hristos, faimosul labarum. Alături de Sf. Constantin se află şi împăratul Licinius. În dreptul podului, împăratul Constantin se aşează în genunchi ca să se roage lui Dumnezeu în timp ce Arhanghelul Mihail îi arată pe cer semnul crucii şi inscripţia “În acest semn vei învinge”.

SFINŢII MILITARI (strigă în cor): Libertate! Libertate!

Arhanghelul Mihail: Libertatea înseamnă Hristos! Semnul Tău, Doamne se înfige în lume, iar minciuna cade-n noroi. Adevărul va să triumfe, iar Biserica odată cu El!

Maxentius (cuprins de groază): Aoleo! taică!...Da`, cine sunt toţi acei oameni?

Maximian (agitat): Cei pe care noi i-am persecutat şi care, încă, mai poartă stigmatul martiriului la care, încă, îi mai supunem pe creştini.

Maxentius: Văd că unul îşi arată mâna tăiată, altul, urechile, altul, nasul…Toţi poartă semnele lăsate de loviturile cu vinele de bou sau cu ciomegele, zdrobirile şi arsurile de pe trupurile lor pe care le-au îndurat în chinuri pentru Hristos.

Arhanghelul Mihail (înaintează cântând spre Maxentius, care îl priveşte din ce în ce mai temător. Treptat, cântarea este fredonată şi de corul sfinţilor militari): Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu! (cei doi Sfinţi Teodori îi eliberează de lanţuri pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi îi încătuşează pe cei doi împăraţi, scoţându-i astfel din scenă în timp ce cântă în continuare): Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru, Tu eşti Dumnezeu Carele faci minuni!

Sf. Constantin cel Mare: Să vină la mine preoţii Bisericii căci eu însumi vreau sa ma botez pentru a deveni creştin. Ce trebuie să fac pentru a putea fi botezat, Sfinte Silvestru?

Sf. Silvestru: În primul rând, Împărate, să ţii dreapta credinţă pe care noi o mărturisim în Crez. Se cuvine, deci, să crezi fără şovăire în Hristos Dumnezeu, să posteşti, apoi să capeţi milostivirea lui Dumnezeu, lepădându-te de păcatele ce ai săvârşit. Deci, leapădă acum haina împărătească şi timp de şase zile să posteşti. (îi ia hlamida de pe umeri) Dupa aceasta, porunceşte să fie eliberaţi din temniţe toţi creştinii, iar, din avuţiile tale, să faci milostenie multă la săraci.

Sf. Constantin cel Mare (către Împăratul Licinius): Licinius, cred că, în acest caz, ar cam trebui să proclamăm un edict prin care credinţa creştină să fie recunoscută ca religie egală în drepturi cu celelalte culte din imperiu.

Sf. Silvestru (către Sf. Constantin cel Mare): Crezi tu, Constantine, în Dumnezeu Tatăl?

Sf. Constantin: Cred în Dumnezeu Tatăl care a făcut cerul şi pământul.

Sf. Silvestru: Crezi şi în Dumnezeu Fiul?

Sf. Constantin: Cred şi într-Unul Domn Iisus Hristos, Unul Născut care din Tatăl s-a născut.

Botezul Sf. Constantin cel Mare este interupt brusc de preotul Arie, un predicator foarte mîndru şi neascultător din Alexandria Egiptului.

Arie (certându-l pe Sf. Silvestru): Cine este Iisus Hristos? În numele cui botezi tu, Sfinte Silvestru? În cine îl înveţi să creadă pe împăratul nostru?

Eusebiu de Cezareea: Dar, Arie, crezul pe care noi l-am mărturisit aici este în acord cu botezul şi cu tradiţia pe care am moştenit-o de la părinţii noştri care sunt aici de faţă şi mai poartă încă urmele stigmatelor martiriului la care au fost supuşi.

Arie: Lasă-mă, Eusebiu! De ce să mărturisească Împăratul Constantin şi credinţa în Domnul Iisus Hristos? A fost o vreme când Fiul nu exista, deci Acesta nu cred că este Dumnezeu! Ascultă-mă pe mine, Eusebiu: Hristos nu este Dumnezeu!!!

Toţi cei prezenţi (plini de uimire şi groază): Vai!

Eusebiu de Cezareea: Nu sunt de partea ta, Arie, ci mărturisesc, alături de toţi cei ce sunt aici de faţă, că, sigur, Mântuitorul Hristos este cu adevărat Dumnezeu, deofiinţă cu Tatăl. Numai că…, îmi repugnă să arunc anateme.

Toţi cei prezenţi (într-un glas): Nu mai putem răbda hula lui Arie împotriva Mântuitorului nostru Hristos şi a Presfintei Treimi! Împărate, cerem să se întrunească Sfântul Sinod al Bisericii celei Una ca să analizăm părerea lui Arie.

Împăratul Licinius (plin de invidie pentru că numai Sf. Constantin cel Mare este băgat în seamă de creştini): Disputele din interiorul Bisericii sunt mai periculoase decât războaiele sau alte conflicte şi provoacă imperiului un rău mai mare decât orice altceva. Constantin, cred că ar trebui să-i distrugem pe creştini de pe faţa pământului pentru că cu disputele lor distrug imperiul (dă să îi omoare cu sabia pe creştinii prezenţi la discuţie).

Sf. Constantin (prinde mâna înarmată a împăratului Licinius şi face un semn ostaşilor săi să-l încătuşeze şi să-l arunce în temniţă,după care se adresează tuturor celor de faţă): Ajunge cât sânge creştin s-a vărsat până-n prezent. Haideţi mai bine să convocăm Sinodul Bisericii. Conştiinţa unanimă şi comună a episcopilor adunaţi va elucida problema ridicată de Arie. În ce mă priveşte, voi organiza pe cheltuiala imperiului acest mare sinod.

Scena 2

Astfel, Împăratul şi Imperiul deveneau deodată instrumentele providenţiale ale Împărăţiei lui Hristos. Sf. Constantin cel Mare convoacă primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, unde, după lungi dezbateri, învăţătura lui Arie va fi condamnată şi se va adopta următoarea formulă teologică: “Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi deci, din veci cu El”. La acest Sinod au fost alcătuite primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), care sunt de atunci şi până astăzi rostite în Biserică. În mijlocul adunării primului sinod de la Niceea (325) stau Sfântul Spiridon, împreună cu mulți alți ierarhi printre care şi prietenul său Sfântul Nicolae. Sf. Atanasie, diacon, fără de barbă, şade la o masă şi scrie începutul Simbolului Credinţei, aşa cum îl formulează Sfinţii Părinţi care discută acolo.

Sf. Constantin: Eu, om fiind, nu mi se cade să fac această judecată, în care acuzatorii, cât şi acuzaţii sunt episcopi… Aşadar, imitând milostivirea lui Dumnezeu, să ne iertăm unii pe alţii, renunţând la acuzaţii, să ne împăcăm şi, abia după aceea, să examinăm cele ale credinţei pentru care ne-am întrunit aici.

Arie: Hristos nu este Dumnezeu!!!

Sf. Nicolae (către Arie): Răbdare, Arie. Nu vorbi în numele nostru, Arie.

Arie (plin de obrăznicie): Nu vorbesc în numele vostru, ci al Bisericii, Nicolae.

Sfântul Spiridon (luându-l şi el la rost pe Arie): Toate cele trei persoane ale lui Dumnezeu sunt de o fiinţă şi de aceeaşi cinste, Arie. Aşa cum această cărămidă arsă, pe care fac acum sfânta cruce şi o strâng în mână, este compusă din focul care a ars-o şi se ridică acum în sus, după cum binevezi, din apa care curge pe pământ şi din lutul care a rămas în mâna mea. Cărămida este simbolul Preasfintei Treimi. Focul inchipuie pe Tatăl, lutul pe Fiul întrupat, iar apa pe Duhul Sfânt, Mângâietorul care a fost trimis în lume. (întinde mâna în care are o cărămidă spre Arie care privește uimit cum din aceasta ţâşneşte apă, foc şi pământ, ilustrând astfel dogma Sfintei Treimi).

Arie (plin de obrăznicie): Ce vrăjitorie a fost aceasta, Spiridoane?

Sfântul Nicolae: Cum îţi permiţi să vorbeşti astfel cu un venerabil părinte al Bisericii, Arie? Prin această minune, Sfântul Spiridon a afirmat că Fiul e deofiinţă cu Tatăl şi născut din El mai înainte de veci.

Arie: Hristos a fost un păcătos, Nicolae.

Sf. Nicolae (pălmuindu-l pe smintitorul Arie): Ba, păcătos eşti tu, Arie.

Sf. Constantin (face semn soldaţilor să îl aresteze pe Sf. Nicolae): Să i se ia omoforul şi Evanghelia lui Nicolae şi să fie aruncat în temniţă pentru ca a îndrăznit să-l pălmuiască pe Arie.

Arhanghelul Mihail (care până în acel moment se afla lângă crucea ce trona deasupra Podului Vulturului smulge Evanghelia şi omoforul din mâna soldaţilor şi le înapoiază Sf. Nicolae): Sfinte Nicolae, primeşte din nou Evanghelia Mântuitorului Hristos în mâinile tale şi omoforul acesta pe piept.

Sf. Constantin (către Sfântul Nicolae, îngenunchind la picioare acestuia): Iertare, Sfinte Nicolae.

Sfinţii Părinţi (în cor): Arie să fie anatema!

Sf. Constantin: Să-l iertăm pe Arie şi pe discipolii săi, Eusebiu de Nicomidia şi Teognis de Niceea!

Sfântul Atanasie, diacon din Alexandriei (se ridică de la masă şi înmânează Sf. Constantin mai multe suluri pe care se ală scris Crezul ortodox): Sinodul să proclame în tot Imperiul printr-un document învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut".

Sf. Constantin (împărţind celor prezenţi sulurile pe care se află scris Crezul ortodox): Cer tuturor celor prezenţi să pastreze unitatea dreptei credinţe şi să evite pe cât posibil disputele doctrinare. Totodată, pentru a confirma oficial hotărârile acestui Sinod ecumenic, voi trimite scrisori cu cele stabilite aici Bisericilor regionale din întreg Imperiul Roman, spre a fi respectate întocmai.

Arie (Primeşte scrisoare, dar o rupe, moment în care cade trăznit la pământ, strigând): Mor blestemat!

Scena 3

Trecuse mai bine de jumatate de veac de când Sf. Împărat Constantin cel Mare convocase Sinodul de la Niceea pentru a stabili adevărata învăţătură de credinţă. Disputele teologice, însă, continuau. Când lucrurile păreau a se linişti, o nouă învăţătură greşită propovăduită de ereticul Macedonie pătrundea în cercurile religioase. Este vorba de erezia pnevmatomahilor (termen grecesc alcătuit din cuvintele Duh şi luptă), care nega dumnezeirea, egalitatea şi deofiinţimea Duhului Sfânt cu Tatăl şi cu Fiul. Atât de tare se amplificaseră discuţiile teologice încât până şi în târgurile din marile oraşe, între negustori şi cumpărători, se creau dispute nu atât din cauza preţurilor sau a mărfurilor, ci din cauza dogmei Sfintei Treimi.

Un cumpărător: Cu cât dai haina aceasta, negustorule?

Negustorul: Mai înainte de a-ţi vinde ţie ceva, răspunde-mi şi mie: Cum poate Sfânta Treime să fie un singur Dumnezeu? unu Poate unu să fie multiplu? Dacă nu-mi spui, nici eu nu-ţi vând nimic!

Cumpărătorul: Păi, aşa cum soarele care străluceşte asupra târgului acesta, deşi este doar unul pe cer, ne dă şi lumină şi căldură deodată.

Toboşarului cetăţii: Lume, lume, ia aminte la mine! Bum! Bum! (se aud bătile tobei). Din porunca-mpărătească, toţi arienii să elibereze bisericile cetăţii.

Un arian (aflat prin târg): Numai Grigorie l-a pus pe împărat să ne alunge din biserici ca să obţină tronul fără nicio-mpotrivire!

Alt arian: Nenorocitul ăsta de ţăran vrea să devină arhiepiscopul cetăţii. Şi unde? Tocmai în cea mai mare capital a imperiului, Constantinopol! (Sfântul Grigorie, însoţit doar de un diacon, trece prin târg mergând spre locul unde se desfăşurau lucrările celui de-al doilea Sinod Ecumenic, iar cei doi arieni şi-au ridicat mâinile să-l loveasă, dar cumpărătorul şi negustorul îl salvează din mâinile celor doi).

Cumpărătorul şi negustorul (strigând într-un glas): Sfântul Grigorie să urce pe tron!

Un diacon: Încetaţi, silentium! Faceţi linişte, vă roagă episcopul nostru! Nu mai strigaţi aşa. Astăzi suntem aici ca să mulţumim lui Dumnezeu; atât. Lăsaţi-le pe celelalte, la vremea lor…

Sf. Grigorie: Nu mai pot răbda! Bolile m-au îngenuncheat; trupul mi-e neputincios. Şi-acum, că zorii adevărului au răsărit, acum, că dreapta credinţă calcă liberă în cetate, sunt învinovăţit că aş fi iubitor de putere. Şi cine? Eu, străinul, care întreaga mea viaţă am iubit cu toată inima mea liniştea.

Filosoful Maxim Cinicul (acuzator): Făţarnicule, ţi-ai părăsit mica episcopie de la Sasima pentru a deveni episcopul Constantinopolui.

Sf. Grigorie: Dar, înţelegeţi că nu mă interesează tronurile. Lăsaţi-mă să trec! Trebuie să ajung la Sinod. (oamenii de dau din calea Sf. Grigorie de Nazians, iar el pătrunde în sala sinodală unde se mai aflau Sf.Atansie şi Nectarie. Maxim Cinicul îl îmbrânceşte şi se înfăţişează primul înaintea sinodalilor).

Macedonie (privind când spre Sfântul Grigorie, căzut pe jos, când spre Maxim Cinicul): Care dintre voi este arhiepiscopul Constantinopolului: Maxim Cinciul sau Grigorie de Nazians?

Sf. Grigorie de Nazians: Acum, că s-au sfârşit prigoanele, că ne-am luat bisericile şi episcopiile, cu ce episcopi să mergem la drum? Majoritatea sunt nevrednici, analfabeţi şi inconştienţi. Au

lăsat ogoarele şi trocul de prin târguri, măturatul pe corăbii şi prin porturi şi s-au făcut numaidecât episcopi. Le pasă doar de mâncare şi de traiul bun; să pună mâna pe mai multe, pe tronul cel mai mare. Hristoase împărate, nu ne lăsa aşa, fă ceva, sprijină-ne, alungă diavolii ce ne îneacă…

Sf. Chiril al Ierusalimului (către Maxim Cinicul, scoţându-l afară din sala sinodală): Tocmai pe Grigorie, teologul Treimii, ţi-ai găsit să-l îmbrânceşti, nelegiuitule?

Macedonie (luând apărarea lui Maxim Cinicul, spre care întinde protector braţul său): Grigorie s-a ridicat împotriva mea spunând că sunt un eretic pentru că nu cred că Sfântul Duh este Dumnezeu, iar tu Chiril îi iei apărarea?

Sf. Chiril al Ierusalimului: Dar şi tu, Macedonie, fiindcă nu cunoşti învăţătura ortodoxă în care Unitatea este contemplată ca trei şi Treimea este una, l-ai acuzat că predică mai mulţi dumnezei şi nu un singur Dumnezeu. Duhul este Dumnezeu! “Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”.

Macedonie: Sinodul acesta schimbă credinţa Niceii!

Sf. Grigorie de Nazians: Nu, n-ai dreptate, Macedonie. La Sinodul acesta din Constantinopol nu se schimbă credinţa Niceii. Ci pe aceasta am primit-o, pe aceasta am ţinut-o şi-o vom ţine. Ceea ce facem se chemă doar o adăugire a adevărului despre Duhul Sfânt. Declaraţia aceasta lipsea din Simbolul de la Niceea. Şi lipsea, adică Părinţii aceia sfinţi n-o făcuseră, fiindcă nu se ivise o astfel de problemă. Dar, fiindcă, tu, Macedonie ai ridicat-o, Însuşi Duhul Sfânt ne-a luminat să facem şi o declaraţie despre acest adevăr.

Macedonie: Părinţilor, le cam inventaţi! Nu pricepem ce înşiraţi aici! Grigorie, tu nu vrei decât să-ţi întăreşti tronul de arhiepiscop al capitalei.

Sf. Grigorie de Nazians: Fraţilor, nu sunt un inventator care strică tradiţia. Câte le învăţ, nu le las! În acestea pe care vi le-am înfăţişat, călăuză am avut pe Cuvântul dumnezeiesc; nu aşteptaţi, aşadar, să dau înapoi când trebuie să îmi mărturisesc cu voce tare credinţa!

Sf. Chiril al Ierusalimului: Cine-i poate convinge pe episcopi să nu-l mai amărască pe Sfântul Grigorie?

Sf. Grigorie de Nazians: Nu caut foloase personale! Îmi vine să fug, să fug de fiarele astea. Poate că e mai bine pentru Biserică să mă retrag, Chiril. Aşa, măcar, nici nu-i mai văd pe aceşti hulitori! (iese din scenă ţinându-şi faţa în palme. În Sinod, după plecarea Sf. Grigorie, era doar zarvă, doar certuri)

Sf. Chiril al Ierusalimului (strgându-i în urmă): Dacă pleci, Sfnte Grigorie, iei cu tine Treimea!

Sinodalii (Câţiva episcopi aleargă după el, dar îşi dau seama că este slăbit şi îl lasă să îşi continue drumul): S-a îmbolnăvit mai mult de amărăciunea cu care l-au adăpat ereticii. Sărmanul, e atât de bolnav… Trebuie să se facă ceva. Toate ereziile să fie anathema!

Sf. Chiril al Ierusalimului: Dacă omul care invocă dreptatea lui Dumnezeu nu poartă în el chipul blândeţii şi înţelepciunii Mântuitorului Hristos, aşa cum a fost Sfântul Grigorie de Nazians, atunci nu este decât un ateu sau eretic care îşi urmăreşte, sub pretextul religios, doar propriile interese.

Episcopii: Iartă-ne, Chiril. Ceea ce am zis înăuntrul şi în afara Sinodului a fost doar din pizmă. Şi noi credem că Sfântul Duh este Domnul de viaţă făcătorul care de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit.

Scena 4

După ce Biserica a învins fiecare erezie în parte de-a lungul a şase Sinoade ecumenice, a fost declanşata o ofensiva generala împotriva ansamblului învataturii ortodoxe: a început lupta împotriva icoanei. Astfel şi-a facut apariţia una dintre cele mai teribile erezii care a săpat fundamentul însuşi al crestinismului: iconoclasmul secolelor VIII si IX. Creştinii, somaţi de soldaţi, aduc în piaţa public din Constantinopol icoanele, printre care şi cea cu Sfânta Treime, pentru a fi arse. La Poarta de Bronz a Palatului Sacru din Constantinopol – locul unde împăratul se arăta poporului – împăratul Leon III arată mulţimii un arab ţinut în lanţuri.

Arabul (plin de îngâmfare): Sunteţi nişte barbari! Vă închinaţi la chipuri cioplite.

Împăratul Leon III (către arab): Am eliberat oraşul imperial de flota arabă! În cinstea acestui succes militar vreau ca toate icoanele din oraş să fie arse. Ozia, regele iudeilor, după opt sute de ani a înlăturat din Templu lui Solomon şarpele de aramă, iar eu, după opt sute de ani, am făcut să se scoată zeii din biserici reinstaurând adevărata religie.

Arabul: De frica islamului, lupţi împotriva icoanelor. Ce conducător nebun. Aşa ştii tu să-ţi aperi poporul? Păi, care este diferenţa între tine şi califul nostru care a dat ordin ca toate icoanele din bisericile crestine de pe teritoriul ocupat de musulmani să fie scoase afară.

Împăratul: Cei care se închină la icoane sunt nişte trădători şi infideli, ca şi Ioan Damaschinul, care se află în slujba stăpânului tău. Iată dovada trădării sale! Această scrisoare în care mă sfătuieşte să asediez Damascul, făgăduindu-mi că îmi va deschide porţile cetăţii.

Arabul (ca pentru sine): Ce om?! Îşi trădează până şi fraţii de-o credinţă cu el.

Împăratul Leon III: Domnul a încredinţat Imperiul împăraţilor, poruncindu-le totodată să se ocupe şi de Biserică, aşa cum Petru a fost conducatorul Apostolilor. În calitate de cap al Bisericii, eu poruncesc ca, în casa lui Dumnezeu, în loc de icoane să fie pictate flori, păsari felurite şi alte animale înconjurate de plante printre care mişună cocostârci, corbi şi pauni…

(Sfântul Teodor Studitul, care nu s-a supus poruncii domneşti de a-şi arunca icoanele, împreună cu o ceată de monahi organizează o procesiune cu icoanele cu cântări de slavă aduse lui Dumnezeu, trecând prin faţa împăratului.)

Sf. Teodor Studitul (continuând idea împăratului): … Iar biserica o să arate ca o livadă sau un coteţ de păsări.

(Mulţimea strânsă în piaţa începe să ia icoanele din grămada care urma a fi arsă şi se alătură călugărilor aflaţi în procesiune. Sfântul Teodor Studitul poartă icoana Sfintei Treimi).

Sf. Teodor Studitul (către mulţime): Aşa, fraţilor! Ţineţi predaniile aşa cum le-aţi primit de la Sfinţii Părinţi.

Împăratul Leon III (scrâşnind din dinţi de mânie. Către arab): Ah, călugării aştia. O să îi spulber de pe faţa pământului! (Catre Sf. Teodor Studitul) Oare n-a poruncit legea de demult, ce s-a scris cu degetul lui Dumnezeu, că nu se cuvine a sluji lucrul mîinilor omeneşti? Cum putem să socotim Dumnezeu pe Cel închipuit cu vopsele? Eu nu voiesc a închipui cu vopsele Dumnezeirea cea nevăzută şi neajunsă.

Sf. Teodor Studitul: Nici noi, împărate, nu scriem dumnezeirea, ci nescrisă o mărturisim şi o credem. Lui Dumnezeu ne închinăm şi pe El Îl cinstim închipuindu-l pe icoane, iar nu lemnului sau vopselelor din care sunt compuse acestea.

Imparatul Leon III: Te ştiu pe tine că totdeauna cele nepricepute grăieşti şi că eşti gîlcevitor şi mîndru şi tuturor potrivnic; iar acum ai venit să mă ocărăşti şi să mă huleşti şi pe mine, vorbind nu ca unui împărat, ci ca unuia din cei proşti. Pentru aceasta eşti vrednic de multe chinuri însă te cruţ, pînă cînd se va arăta mai cu adeverire judecata noastră şi atunci, dacă nu te vei pleca, vei primi vrednică pedeapsă pentru nebunia şi împotrivirea ta.

(În ciuda celor zise, Împăratul se răzgândeşte şi ordonă soldaţilor să-l prindă pe Sfântul Teodor Studitul): Puneţi mâna pe el!

Mulţimea (făcând zid în faţa Sfântul Teodor Studitul şi împiedicându-I pe soldaţi să îl prindă): Ce vom mai spune unui suflet atît de răzvrătit şi care nu voieşte să se vindece, cum este cel al acestui eretic împărat?

Sf. Teodor Studitul (către mulţime): Fraţilor, eu de mult doresc aceasta, ca să fiu hrănit cu chinuri pentru sfintele icoane.

(În faţa mulţimii, soldaţii nu mai îndrăznesc să se atingă de Sfântul Teodor Studitul şi, prin urmare, nu se mai supun ordinului, ci se alătură mulţimii luând şi ei icoane în mâini).

Sfântul Teodor Studitul: Deci, înţelege şi ia aminte, o, împărate, că nu este dreptul tău a judeca şi a porunci Bisericii. Stăpînirii tale se cuvine a lua în seamă şi a îndrepta lucrurile cele lumeşti, iar cele bisericeşti sînt date arhiereilor şi învăţătorilor Bisericii. Ţie îţi este poruncit numai a urma şi a te supune, căci aşa zice Apostolul: Dumnezeu a pus în Biserică mai întîi pe apostoli, al doilea pe prooroci, al treilea pe dascăli, iar nu pe împăraţi. Şi celelalte scripturi poruncesc ca lucrurile bisericeşti să le îndrepteze învăţătorii Bisericii, iar nu împăraţii.

Imparatul: Teodore, tu mă izgoneşti pe mine din Biserică?

Teodor: Nu eu, ci predaniile dumnezeieştilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi te izgonesc; căci chiar dacă înger din Cer ne va vesti ceva împotriva sfintei credinţe, anatema să fie. Iar dacă voieşti a fi în sînul Bisericii lui Hristos, împreună cu noi care ne închinăm icoanei lui Hristos, atunci urmează întru toate patriarhului şi cinstitului sobor, care este cu dînsul.

Imparatul: Eu nu vă opresc a face oricîte veţi voi, dar numai aceasta vă poruncesc: să nu puneţi icoane în cetatea împărătească, iar aiurea ori unde va voi cineva poate să le pună, pentru că eu nu vreau să mă închin icoanelor. (iese furios, târând după el pe arabul înlănţuit).

(din partea opusă apare Sfânta Împărateasă Irina, urmată de o mulţime de preoţi şi credincioşi, purtând în brate icoana Maicii Domnului cu pruncul).

Sf. Irina: Sfinţii Părinţi de la Sinodul al şaptelea ecumenic nu au adăugat nimic, ci au păstrat neschim­ba­te toate cele bune ale Bisericii Soborniceşti şi au urmat cele şase Sfinte Sinoade Ecumenice, mai întâi pe cel reunit în strălucita metropolă Niceea şi împreună cu el pe cel care a avut loc în cetatea împărătească de Dumnezeu ocrotită Constantinopol. Nimeni să nu cuteze a cugeta sau învăţa altfel, urmând ereticilor, şi lepădând ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al Crucii, fie icoană zugrăvita, fie Sfinte Moaşte de Mucenici! Haideţi să ne adăpăm cu toţii din fântâna ortodoxiei, aşa s-a păstrat în Predaniile legiuite ale Bisericii Sobornicesti:

(Urmeaza Crezul niceeo-constantinopo­litan rostit de toţi cei prezenţi):

Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul,

Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii.

Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,

Născut, iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire

S-a pogorât din ceruri

Şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara

Şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat,

Şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Sfintele Scripturi.

Şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii,

A Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru unul Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul,

Carele din Tatăl purcede,

Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit,

Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică,

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor,

Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie.

Amin!

SFÂRŞIT