Plăcerea de a căpăta daruri, intimă oricărui tip de psihologie umană, s-a impus ca emblemă definitorie a sărbătorilor de iarnă, în special de Sfântul Nicolae şi de Naşterea Domnului. Toţi copiii sunt învăţaţi că Moşu` - fie el Andrei, Nicolae sau Crăciun - vine noaptea şi le încarcă papucii ori bradul cu dulciuri, jucării sau daruri. Părinţii perpetuează obiceiul de a face cadouri, pe alocuri chiar din ce în ce mai costisitoare, iar societatea contemporană o susţine, din păcate, numai din interese comerciale. În plus, decadenţa morală şi promovarea non-valorilor a afectat grav până şi natura cadoului. Dacă generaţia actuală este confuză, o parte din vină o poartă şi uşurinţa cu care se aşteaptă să primească totul de-a gata.
Copile, nu spune pe un ton mofturos şi bătând din picior poruncitor “trebuie să primesc un dar” sau “mi se cuvine să primesc un cadou”! Ce cadou din lumea aceasta îţi poate cumpăra cuminţenia? Există vreunul? Iar tu, omule, care de copil ai fost educat după principiul “îţi dau ca să îmi dai”, află că nu se cuvine să faci lucruri mari şi minunate doar pentru ca să primeşti ceva în schimb! Iar acum, când ai şi tu copiii la rândul tău, nu-i învăţa şi pe ei să-şi negocieze cadoul care-l vor primi de Crăciun după principiile cinice cu care tu ai fost obişnuit.
Crizele existenţiale ale celor care îşi curmă viaţa considerând că nu mai merită să fie trăită provin tocmai din cultivarea unei filozofii a meritocraţiei fundamentată însă pe criteriile arbitrare şi aiuristice ale interesului sau trăirilor psihice de moment. Nu mai merită să trăiesc, îşi spun aceştia. Ori, dimpotrivă, mesajul Crăciunului este unul extrem de clar: viaţa, indiferent dacă ni se pare nouă că merită sau nu, trebuie trăită! Există un film clasic american dedicat Crăciunului (poate cea mai bună ecranizare de acest gen!) al lui Frank Capra, It's a Wonderful Life (1946), în care personajul principal, ajutat de un înger, înţelege cât de goală ar fi fost viaţa dacă el nu ar fi existat. Morala acestui film pentru care americanii au un adevărat cult, şi anume aceea că darurile, mai ales darul vieţii, nu slujesc intereselor egoiste, este extraordinară.
Toate cadourile, fie că sunt făcute de oameni, fie că sunt făcute de Dumnezeu, sporesc însuşirile omului şi dragostea lui de viaţă, slujind unui singur scop: mântuirea. În această perioada postului pregătitor pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, poate că mulţi doresc să afle cât mai multe despre Împărăţia lui Dumnezeu, dar prea puţini înţeleg faptul că mântuirea nu se obţine de-a gata, ci este un rod timpuriu al modului în care participăm constant şi activ la viaţa bisericească. Cei interesaţi de condiţia sufletelor noastre după moarte, dar şi cei care vor să-şi încheie urgent conturile cu această lume, ar trebui să intre mai des în biserici, aceste veritabile laboratoare ale mântuirii în care pot experimenta încă de acum viaţa de după viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu