Duminică, 4 martie 2018, la biserica „Sfântul Pantelimon“ - 
Foişorul de Foc din Capitală poate fi vizitată expoziţia „Dumnezeu s-a milostivit“, ce cuprinde lucrări ale copiilor participanţi la cercul
 de pictură din cadrul programului catehetic „2018 - Educaţie prin ochii credinţei“.  
Expoziţia „Dumnezeu s-a milostivit“, alături de alte icoane pictate de copii din parohiile din Protoieria Sector 2 Capitală,  a contribuit la organizarea  în cadrul celei de a XI-a ediţii a 
manifestării religios-culturale intitulată ,,ICOANA - FEREASTRĂ SPRE 
DUMNEZEU” a unui moment cultural-artistic religios la Centrul Cultural Mihai
Eminescu, instituţie publică de cultură  aflată în subordinea Consiliului Local al
Primăriei Sectorului 2 (Str. Jean Louis Calderon, nr.
39, Sector 2), apreciat de domnul Nicolae Hriţcu, consilier patriarhal, secția Patrimoniu religios a Sectorului Cultură şi patrimoniu religios a Patriarhiei Române, de părintele Ioan 
Popescu, protoiereul Protopopiatului Sector 2 Capitală şi de domnul Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2. 
Icoanele cu care copii şi tinerii 
parohiei Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc au participat la această 
expoziţie au fost realizate pe parcursul celor patru ateliere de pictură
 pe lemn intitulate “Dumnezeu s-a milostivit” ce s-a derulat în 
cadrul evenimentelor dedicate "Anului omagial al unității de credință și
 de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în 
Patriarhia Română" . 
Copiii au pictat icoanele lor cu 
conştiinţa că opera lor va contribui la o cercetare mai atentă a 
trecutului şi o valorificare a contribuţiei celor care au înfăptuit 
idealul reîntregirii României. 
 Icoanele „Dumnezeu s-a milostivit” de la
 biserica „Sfântul Pantelimon” – Foişorul de Foc din Bucureşti, 
realizate sub coordonarea doamnei Georgeta Muller, au fost pictate de 
către următorii copii:  1. Mincu Ana-Maria, 11 ani, 2. Mincu Ciprian, 13
 ani, 3. Teleanu Ana-Maria, 5 ani, 4. Teleanu Theodor-Ioan, 8 ani, 5. 
Neacsu Mihai, 12 ani, 6. Hurmuzache Maria, 5 ani, 7. Mitran Raluca, 24 
ani, 8. Gavrilă Andrei, 12 ani, 9. Răzvan Boc, 26 ani, 10. Ungurianu 
Elena, 12 ani, 11. Sorescu Vlad, 12. Sorescu Andrei, 6 ani, 13. Voicu 
Andreea, 14. Maximilian Cotrut, 7 ani, 15. Mincu Ioana, 5 ani.   
 Totodată, prin desfăşurarea acestui eveniment, coordonatorii doresc 
susţinerea campaniei parohiale „Faceţi artă religioasă, nu kitsch!“ şi, mult mai important, sfinţirea icoanelor care se va desfăura duminică, 4 martie 2018, de la 
ora 11:30, în biserica „Sfântul Pantelimon“ - 
Foişorul de Foc din Capitală. 

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu