Aniversarea Centenarului
Marii Unirii şi comemorarea eroilor care s-au jertfit în decembrie 1989 prin
spectacolul „Osânda Cărţilor” la Teatrul Naţional Bucureşti
Ateneul
Sfântului Pantelimon a organizat
spectacolul de teatru „Osânda cărţilor” în Sala Media
a Teatrului Naţional Bucureşti, miercuri, 19 decembrie 2018, ora 12.00, pentru aniversarea Centenarului Marii Unirii şi comemorarea
eroilor care s-au jertfit în decembrie 1989.
Realizarea unității naționale
de la 1 decembrie 1918 şi jertfa pentru libertatea, credinţa şi demnitatea
poporului român a eroilor din decembrie 1989 constituie un arc peste timp, ai
cărei pilaştri sunt adânc înrădăcinaţi în credinţa românilor în Dumnezeu.
Armata şi Biserica au consfinţit idealul de libertate
şi unitate națională
exprimat cu fermitate de poporul nostru în aceste două momente istorice
cruciale pentru România. Un simbol al efortului
comun al Armatei şi Bisericii de încurajare morală a luptătorilor pentru recunoaşterea valorii
identitare româneşti şi a respectului noilor generaţii faţă de înaintaşii eroi ar
putea fi reprezentat de imaginea preotului militar din Primul Război
Mondial.
Printre preoţii
confesori ai Primului Război Mondial s-a numărat şi părintele Creţu C. Gheorghe
(1880-1956) de la parohia Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc şi precursorul
aşezământului cultural „Ateneul Sfântului Pantelimon” de la această biserică
bucureşteană. Înzestrat cu talent oratoric, putere de convingere şi de
mobilizare, părintele Creţu C. Gheorghe a
îngrijit soldații răniți, a organizat colecte de cărţi şi de
alimente, încurajând moral şi ajutând material pe luptătorii români pentru
libertate şi unitate națională,
dar şi populaţia din Basarabia.
Ateneul Sfântului Pantelimon a aniversat Centenarul
Marii Unirii şi comemorează eroii care s-au jertfit în decembrie 1989 prin omagierea
personalităţii preotului militar Creţu C. Gheorghe, iniţiatorul unei mişcări
culturale intitulate în anul 1941 „Ateneul Sfântului Pantelimon” care a
supravieţuit represiunii comuniste din România prin cult, adică prin
valorificarea duhovnicească a „Acatistului Sfântului Pantelimon”.
Spectacolul „Osânda cărţilor” a fost însoţit
de o proiecţie video despre părintele Creţu C. Gheorghe şi o prezentare a „Jurnalului
de front” scris pe parcursul Primului Război Mondial.
###
Sala Media a
Teatrului Naţional Bucureşti – situată foarte aproape de scena principală a luptei împotriva lui
Ceauşescu în care au murit primii tineri călcaţi de TAB-uri în decembrie 1989, Piaţa
Universităţii - a fost locul cel mai potrivit
pentru a găzdui acest eveniment unic în tabloul
spiritual-cultural-artistic al vremurilor prezente profund măcinate de instabilitate
şi lipsă de esenţă.
„Ateneul
Sfântului Pantelimon” - prin programele pe care le-a dezvoltat în cei 10 ani de
activitate constantă de la reînfiinţare - a reuşit să adune la un loc actori profesionişti
care sunt pregătiţi să devină vocea care vorbeşte societăţii civile din
prezent, dar şi urmaşilor noştri, despre faptele bune şi valorile anonime care
se realizează permanent, dar care nu au încă posibilitatea să se facă cunoscute
pentru a deveni o forţă în slujba binelui.
Spectacolul
constituie
punctul de pornire într-o lecţie de istorie despre care se vorbeşte prea puţin,
dacă nu chiar deloc în contextul acesta în care anul 2018 este Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918
la nivelul Patriarhiei Române: cenzura
comunistă a cărţilor şi manualelor de istorie care cuprindeau harta României
Întregite sau referiri la acest capitol din trecutul patriei noastre.
Spectacolul
de teatru „Osânda cărţilor” este un puzzle artistic format din actori
profesionişti, (Simona Pandele, Răzvan Răduţă, Ana Maria Carablais,
Beatrice Rubică/Maria Ene, Axel Moustache şi Andrei Ciopec - voce, precum şi
copiii David Tudor - voce şi Dragoş Ene - voce) care prezintă perioade istorice din viaţa poporului român, respectiv Primul Război Mondial, Marea Unire şi
Perioada Comunistă, reflectate dramatic în viaţa unei familii tradiţionale
româneşti.
Proiectul s-a desfăşurat cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin ARCUB.
sursa: https://www.facebook.com/lumina.cuvantului/videos/306014670048668/
sursa: https://www.facebook.com/lumina.cuvantului/videos/306014670048668/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu