ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON

PREZENTARE DE CARTE, 5 februarie 2012

2012-02-05T17:44:00.012+02:00

Duminică, 5 februarie 2012, la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc, a avut loc prezentarea cărţii "DE DEMULT" care contine o piesă de teatru scrisă în 1914 de col. magistrat DINIU N. IOAN (1893-1985). Cu acest prilej, a fost lansată o invitaţie de către doamna Virgina Sorescu, fiica scriitorului, ca trupa de teatru ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON să pună în scenă acestă scenetă despre activitatea misionar-religioasă de încreştinare dintre anii 300-304 din Iudeea.

FAPTE SI CONSECINTE

2012-02-03T14:01:00.003+02:00

COMPLETATI SĂPTĂMÂNAL AGENDA URMĂTOARE:

MATERIAL AUXILIAR:
I. Păcate: minciuna, furtul, mândria, ura, jurământul, desfrâul, ura, invidia, zgârcenia, răutatea, negarea binelui, adevărului, vieţii şi dragoste etc.!
2. Fapte bune: a hrăni pe cel flămând, a da apă celui însetat, a îmbrăca pe cel gol, a cerceta pe cei închişi, a îngriji de cei bolnavi, a adăposti pe cei străini, a îngropa pe cei morţi, a converti la pocăinţă un suflet rătăcit, a învăţa pe neştiutor, a povăţui la bine, a face rugăciunea pentru aproapele, a mângâia descurajaţii, a răbda ocarile, a ierta greşiţilor etc.!

LANSARE DE CARTE: CUVINTE PENTRU COPII ŞI PĂRINŢII LOR

2012-01-27T13:01:00.010+02:00

Duminică, 28 ianuarie 2012, la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc, începând cu ora 12.00, în cadrul Şcolii de duminică, va avea loc prezentarea cărţii în format electronic "Cuvinte pentru copii şi părinţii lor" a preotului Bogdan-Aurel TELEANU cu ocazia intrării în cel de-al cincilea an de slujire preoţească la Biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc. Cartea este dedicată memoriei părintelui Gheorghe Popescu-Colibaşi, cel care a lansat conceptul de "Ateneul Sfântului Pantelimon".

PRECIZARE: Intrucat intentionam o editare pe hartie a cartii, rugam sa intelegeti motivele pentru care am intrerupt difuzarea acesteia pe internet!

LANSARE DE CARTE

2012-01-20T12:21:00.013+02:00

Duminică, 22 ianuarie 2012, la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc, începând cu ora 12.00, în cadrul Şcolii de duminică, a avut loc prezentarea cărţii "Eminescu istoric, preţuit de N. Iorga. Mileniul întunecat" a domnului Dan Ion Predoiu. Cu acest prilej, a fost lansat blogul BUCURIA ÎNTÂLNIRII, pruducţie a ATENEULUI SFÂNTUL PANTELIMON.

Dan Ion Predoiu. Inginer constructor, Doctor în ştiinţe tehnice. Membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Analist economic. Publicist.

Autorul prezintă o sinteză a Istoriei Românilor...

Un rol deosebit în continuitatea şi unitatea neamului daco-românesc l-a avut Biserica Ortodoxă Română...

SCOALA DE DUMINICA IN PRIMUL WEEKEND DE DUPA INCENDIU

2012-01-15T18:22:00.005+02:00

Difuzarea pe cele două ecrane mari amplasate în curtea bisericii a scenetei PATIMI ŞI ÎNVIERE, o piesă de teatru despre condiţia umană deplorabilă a celor care deşi cred în minuni, nu cred în Dumnezeu, în paralel cu ecranizare transmisă de postul de televiziune TRINITAS al Patriarhiei Române în data de 16 ianuarie 2012, la sfârşitul slujbei de resfinţire şi a Sfintei Liturghii oficiate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la biserica Sfântul Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti în prima duminică după incendiul din seara zilei de 9 ianuarie 201

PATIMI SI INVIERE - INREGISTRARE DE PE TVR 3

2012-01-14T11:30:00.001+02:00

În seara zilei de 9 ianuarie 2012, turla Pantocrator (Atotţiitorul - n.n.) a bisericii Sf. Pantelimon, care adăposteşte conform tradiţiei ortodoxe bisericeşti icoana Mântuitorului nostru Hristos , a fost sacrificată pentru a Salva restul lăcaşului de cult. În prezent, biserica Sf. Pantelimon are un nou Pantocrator ocrotitor. Actualul chip al Mântuitorului Hristos din Turla Pantocrator a bisericii Sf. Pantelimon, identic cu cel din Catedrala patriarhală, este Hristos cel ce ieri, de astăzi şi din veci, mereu Acelaşi. Sub ochii săi luminoşi credincioşii au făcut ultimele retuşuri înainte de a începe slujba din această duminică.

Drept recunoştinţă adusă Mântuitorului nostru Hristos pentru salvarea bisericii Sf. Pantelimon, după Sf. Liturghie, în cadrul şcolii de duminică, va fi difuzată piesa Patimi şi Înviere, după un scenariu şi o regie care aparţine parohiei Sf. Pantelimon. La biserica Sf. Pantelimon funcţionează - în cadrul proiectului catehetic Hristos împărtăşit copiilor - trupa de teatru ATENEU. Cu prilejul resfinţirii bisericii, sperăm ca cei prezenţi să asiste la proiectarea acestei piese de teatru intitulată PATIMI ŞI INVIERE, o piesă emblematică pentru ceea ce s-a întâmplat pe parcursul celor trei zile cât a durat refacerea bisericii de după incendiul din seara zilei de 9 ianuarie 2012.

PRECIZARE: Piesa PATIMI ŞI ÎNVIERE SE AFLA ŞI PE YOUTUBE la urmatoarea adresa:

VIZIONARE PLĂCUTĂ!

MATINEU LA ATENEU DE BOBOTEAZĂ

2012-01-09T07:30:00.004+02:00

8 ianuarie 2012 - MATINEU LA ATENEU DE BOBOTEAZĂ: PIESA DE TEATRU RELIGIOS CĂTRE TINERI ŞI PĂRINŢII LOR/DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT (DESPRE DREPTATE & CONTRA CINISMULUI): Proiectarea pieselor de teatru religios din arhiva personala a parohei in cadrul Scolii parohiale de duminică. După vizionarea piesei de teatru DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT (Viaţa Sf. Ioan Botezătorul), cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. DOGMA SFINTEI TREIMI;
2. TAINA SF. BOTEZ;
3. VIAŢA SF. IOAN BOTEZĂTORUL.

DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT, VIATA SF. IOAN BOTEZATORUL, video

2012-01-02T11:16:00.001+02:00

ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON - MEMORIU DE ACTIVITATE 2011-2012

2012-01-01T10:28:00.011+02:00

1. 26 iulie 2011 - TEATRU LA ATENEU: premiera piesei de teatru DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT în interpretarea trupei de teatru religios Ateneu. DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT este povestea vieţii Sf. Ioan Botezătorul şi reprezintă un proiect derulat în contextul în care 2011 a fost declarat Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română.
2. 11 septembrie 2011 - DINEU LA ATENEU: CATEHIZAREA ADULŢILOR CU AJUTORUL SCENETELOR DE TEATRU JUCATE DE COPII prin proiectarea piesei Dumnezeu s-a milostivit, dedicată anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română.
3. 11 septembrie 2011 - ŞCOALA DE DUMINICĂ (Debutul proiectului). În perspectivă, programul va cuprinde: cateheza "Hristos împărtăşit copiilor", atelier de teatru religios pentru copiii între 6 şi 14 ani - MATINEU LA ATENEU (vizionarea, comentarea şi interpretarea unor piese de teatru produse special pentru ei), agapă duminicală pentru copii, deplasarea la domiciliul unor persoane vârstince din parohie pentru a le oferi o bucată de pâine.
4. 25 septembrie 2011 - MATINEU LA ATENEU 1: PIESE DE TEATRU RELIGIOS CĂTRE TINERI ŞI PĂRINŢII LOR/HRISTOS A INVIAT! (DESPRE CREDINTA & CONTRA SCLAVIEI PĂCATULUI): Proiectarea pieselor de teatru religios din arhiva personala a parohei in cadrul Scolii parohiale de duminică. După vizionarea piesei de teatru HRISTOS A INVIAT!, cu ajutorul fişei auxiliare s-au discutat urmatoarele teme:
1. Problema raportului dintre minuni şi Dumnezeu;
2. Problema raportului dintre libertatea umană şi ajutorul lui Dumnezeu;
3. Problema raportului dintre libertatea umană şi "dreptul" la păcat.
5. 2 octombrie 2011 - MATINEU LA ATENEU 2: PIESE DE TEATRU RELIGIOS CĂTRE TINERI ŞI PĂRINŢII LOR/CUVIOASA PARASCHIVA, MULTMILOSTIVA LUI DUMNEZEU NEMILOSTIVITA DE OAMENI (DESPRE MILOSTENIE & CONTRA TUPEULUI SAU A MÂNDRIEI): Proiectarea pieselor de teatru religios din arhiva personala a parohei in cadrul Scolii parohiale de duminică. După vizionarea piesei de teatru, cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Problema raportului dintre păcat şi milostenie (sau comuniunea de interese şi generozitatea umană?);
2. Problema raportului dintre milostenie, libertatea umană şi "dreptul" la păcat;
3. Problema raportului dintre "dreptul" la păcat şi ruşine
6. 9 octombrie 2011 - MATINEU LA ATENEU 3: PIESE DE TEATRU RELIGIOS CĂTRE TINERI ŞI PĂRINŢII LOR/SF. M. MC. PANTELIMON, DOCTORUL FARA DE ARHINTI(DESPRE SFINTENIE & CONTRA CORUPŢIEI): Proiectarea pieselor de teatru religios din arhiva personala a parohei in cadrul Scolii parohiale de duminică. upă vizionarea piesei de teatru SF. M. MC. PANTELIMON, DOCTORUL FARA DE ARGINTI, cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Motivaţiile şi consecinţele sfinţeniei în circumstanţele concrete ale vieţii (De ce aş deveni un sfânt?);
2. Problema raportului dintre păcat, în special corupţie, şi sfinţenia la şcoală sau la locul de muncă (Să ne fie ruşine de propriile păcate!);
3. Sfinţenia, condiţie "sine qua non" a demnităţii umane (Sfinţenia presupune curajul afirmării demnităţii umane! DE CE SĂ FIM DEMNI?).
7. 16 octombrie 2011 - MATINEU LA ATENEU 4: PIESE DE TEATRU RELIGIOS CĂTRE TINERI ŞI PĂRINŢII LOR/DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT (DESPRE DREPTATE & CONTRA CINISMULUI): Proiectarea pieselor de teatru religios din arhiva personala a parohei in cadrul Scolii parohiale de duminică. După vizionarea piesei de teatru DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT (Viaţa Sf. Ioan Botezătorul), cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Dumnezeu respectă libertatea noastră de a opta între a deveni sfinţi sau păcătoşi!
2. Dreptate&Sfinţenie (sfintenia, o formă de revoltă împotriva ororilor comise în general de păcat?).
3. Dumnezeu este mult mai milostiv decât suntem noi, oamenii!
8. 17 octombrie 2011 - Difuzarea de catre "Radio Trinitas" a piesei de teatru SCOALA CALUGARIEI / VIATA CUV. DIMITRIE CEL NOU DIN BASARABI, inregistrata cu ocazia celui de-al doilea hram al bisericii Sf. M.Mc. Pantelimon de la Foisorul de Foc.
9. 23 octombrie 2011 - MATINEU LA ATENEU 5: PIESE DE TEATRU RELIGIOS CĂTRE TINERI ŞI PĂRINŢII LOR/FANTANA ORTODOXIEI (DESPRE RESPECTAREA VALORILOR & CONTRA INVIDIEI): Proiectarea pieselor de teatru religios din arhiva personala a parohei in cadrul Scolii parohiale de duminică. După vizionarea piesei de teatru FÂNTÂNA ORTODOXIEI (despre Crezul Ortodox), cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Invidia, piedică în calea sfinţeniei.
2. Păcatul invidiei, sursa disputelor periculoase pentru sufletul şi trupul omului.
3. Lui Dumnezeu nu-i plac disputele!
10. 30 octombrie 2011 - MATINEU LA ATENEU 6: PIESE DE TEATRU RELIGIOS CĂTRE TINERI ŞI PĂRINŢII LOR/UN CRACIUN DE POVESTE (DESPRE INOCENTA & CONTRA PROSTIEI): Proiectarea pieselor de teatru religios din arhiva personala a parohei in cadrul Scolii parohiale de duminică. După vizionarea piesei de teatru UN CRACIUN DE POVESTE (despre NASTEREA MANTUITORULUI NOSTRU HRISTOS), cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Naşterea Domnului nostru Hristos, renaşterea/învierea omului.
2.Naşterea şi Învierea Domnului nostru Hristos & Sfinţenia omului (posibilitatea transformării duhovniceşti a omului).
3. Naşterea Domnului & Nevinovăţia pruncilor.
11. 6 noiembrie 2011 - MATINEU LA ATENEU 7: PIESE DE TEATRU RELIGIOS CĂTRE TINERI ŞI PĂRINŢII LOR/ŞCOALA CĂLUGĂRIEI (DESPRE ASCULTARE & CONTRA VICLENIEI): Proiectarea pieselor de teatru religios din arhiva personala a parohei in cadrul Scolii parohiale de duminică. După vizionarea piesei de teatru ŞCOALA CĂLUGĂRIEI (despre Viaţa Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului), cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Adevăr & Minciună.
2.Ascultare & Viclenie (inclusiv cea călugărească).
3. Şcoala călugăriei, şcoala ascultării.
12. 13 noiembrie 2011: ATENEU PE BLOG: Vernisajul expoziţiei de fotografie "Ateneu pe blog" cu ocazia aniversării a 3 ani de la prima postare pe blogul www.ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.com. În cadrul expoziţiei vor fi prezentate enoriaşilor bisericii Sf. Pantelimon cele mai reuşite postări pe blog.
13. 20 noiembrie 2011: ATENEU PE HÂRTIE: Vernisajul expoziţiei de fotografie "Ateneu pe hârtie" cu ocazia aniversării a 3 ani de la lansarea periodicului ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON. În cadrul expoziţiei vor fi prezentate enoriaşilor bisericii Sf. Pantelimon toate cele opt numere ale periodicului, pe care le-am publicat până la această dată.
14. 1 decembrie 2011: TÂRGUL DE ARTIZANAT CREŞTIN (cu prilejul Nasterii Domnului) care are ca scop valorificarea în scop misionar-caritativ a manifestării teatrale şi cinematografice O POVESTE DE CRĂCIUN. Cărţi poştale cu cele mai frumoase momente artisitce din această piesă de teatru vor fi valorificate pentru a pregăti campania "Mângâierea bolnavilor prin dramoterapia religioasa" din data de 4 decembrie 2011 (vezi aici imaginea cărţii poştale).
15. 4 decembrie 2011: ATENEU DE SĂRBĂTORI PENTRU TINERII CU DIZABILITĂŢI. (exerciţii practice în cadrul Şcolii de duminică): Programul cultural-religios Ateneul Sfântului Pantelimon şi-a propus derularea unui proiect ce are în vedere contemplarea operelor de artă în scop terapeutic a cărui ţintă o constituie persoanelor care sunt inhibate social, au o formă de autism sau le e frică să vorbească şi să te privească, aşa cum este cazul celor 60 + 14 de persoane adulte cu handicap neuropsihic internate în strada Balotului din zona Fundeni.. Pe lângă administrarea Sfintei Împărtăşanii, s-au desfăşurat activităţi dramaterapeutice cu persoanele de la acest centru prin proiectarea piesei de teatru religios POVESTE DE CRĂCIU şi colindarea celor care au nevoie de dezvoltare personală, vindecare emoţională şi transformare individuală.
16. 11 decembrie 2011: - HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR PRIN TAINA EUHARISTIEI (moment liturgic de spovedit şi împărtăşit a copiilor care participă la Şcoala de duminică)
15. 11 decembrie 2011: Proiectul HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT ADULŢILOR CU AJUTORUL COPIILOR-CATEHIZAREA PĂRINŢILOR. Acest proiect constă în vizionarea de către adulţi a înregistrării video a scenetei "Şcoala călugăriei", realizată de copii în cadrul programului "Hristos împărtăşit copiilor". Credem că folosind o strategie catehetică pe cât de ingenioasă, pe atât de utilă, răbdarea şi interesul comunităţii parohiale faţă de munca generaţiei "Hristos împărtăşit copiilor" a demonstrat că în comunitatea creştină putem învăţa unii de la alţii, indiferent de vârstă. De altfel, sceneta "Şcoala călugăriei", dedicată vieţii Sf. Dimitrie Basarabov, Ocrotitorul Bucureştilor, prin care practic copiii îşi catehizează părinţii a constituit pretextul unei dezbateri aprinse despre rezistenţa noilor generaţii de tineri în faţa tentaţiilor de însingurare şi de alienare a unei societăţi de consum extrem de persuasivă. Astfel, proiecţia piesei de teatru amintită a fost dublată de un interviu radio referitor la această temă.
15. 17 decembrie 2011: DESCHIDE USA CRESTINE - CAMPANIA STOP INSINGURARII.Anul acesta, obiceiul preotului de “a merge cu icoana” în ajunul Naşterii Domnului (25 decembrie) în parohia Sfântul Pantelimon de la Foisul de Foc din Bucureşti este dublat de campania "STOP ÎNSINGURĂRII". Campania urmăreşte convingerea cât mai multeor familii tinere de creştini să îngrijească de câte un bătrân din parohie care trăieşte sentimentul singurătăţii ca pe o boală care îl face să-şi dorească cât mai curând sfârşitul vieţii.
16. 25 decembrie 2011: TEATRU LA ATENEU - Sceneta religioasă pentru copii “POVESTE DE CRĂCIUN”, organizată pentru enoriaşii Bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului (25 decembrie).
17. 2-5 ianuarie 2012: CAMPANIA CONECTEAZĂ-TE LA VIAŢA PAROHIEI!.Anul acesta, obiceiul preotului de “a merge cu botezul” în ajunul Bobotezei (6 ianuarie) în parohia Sfântul Pantelimon de la Foisul de Foc din Bucureşti este dublat de campania "CONTECTEAZĂ-TE LA VIAŢA PAROHIEI". Campania urmăreşte convingerea cât mai multor familii tinere de creştini care au acces la Interent să urmărescă pagina de blog Ateneul Sfântului Pantelimon. În acest scop au fost împărţite cărţi poştale ilustrate cu secvenţe şi cele mai importante replici din piesa de teatru religios "Dumnezeu s-a milostivit!", o producţie proprie programului Ateneul Sf. Pantelimon.
18. 16 ianuarie 2012: Difuzarea pe cele două ecrane mari amplasate în curtea bisericii a scenetei PATIMI ŞI ÎNVIERE, o piesă de teatru după un scenariu propriu şi interpretată de trupa ATENEU a parohiei Sfântul Pantelimon despre condiţia umană deplorabilă a celor care deşi cred în minuni, nu cred în Dumnezeu, în paralel cu ecranizare transmisă de postul de televiziune TRINITAS al Patriarhiei Române în data de 16 ianuarie 2012, la sfârşitul slujbei de resfinţire şi a Sfintei Liturghii oficiate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la biserica Sfântul Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti în prima duminică după incendiul din seara zilei de 9 ianuarie 2012.
19. 22 ianuarie 2012: Prezentarea cărţii "Eminescu istoric, preţuit de N. Iorga. Mileniul întunecat" a domnului Dan Ion Predoiu. Cu acest prilej, a fost lansat blogul BUCURIA ÎNTÂLNIRII, pruducţie a ATENEULUI SFÂNTUL PANTELIMON dedicat semnificaţiei vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România (7, 8 şi 9 mai 1999).
20. 29 ianuarie 2012: Prezentarea cărţii în format electronic "Cuvinte pentru copii şi părinţii lor", un ghid practic propriu alcătuit în cadrul programului catehetic Hristos împărtăşit copiilor.
21. 5 februarie 2012: Prezentarea cărţii "DE DEMULT" care contine o piesă de teatru scrisă în 1914 de col. magistrat DINIU N. IOAN (1893-1985). Cu acest prilej, a fost lansată o invitaţie de către doamna Virgina Sorescu, fiica scriitorului, ca trupa de teatru ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON să pună în scenă acestă scenetă despre activitatea misionar-religioasă de încreştinare dintre anii 300-304 din Iudeea.

DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT

2012-01-01T09:14:00.000+02:00

DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT
Scena 1
În vremea împăratului Irod cel Mare, dreptul Zaharia, preot din tată în fiu, şi soţia lui Elisabeta, deşi erau nişte oameni vrednici înaintea lui Dumnezeu, nu au putut până la bătrâneţe să aibă copii. La poporul evreu acesta era considerat un mare blestem. În timpul săptămânii când era de rând la templu, Zaharia a intrat să tămâieze, pe când tot poporul se afla afară şi se ruga.

IOANA (femeia lui Huza, economul lui Irod): Zaharia mai este şi preot ! Unul ca el n-ar trebui nici măcar să aducă jertfe la templul!
O FEMEIE: Cît a plîns, cît s-a rugat şi a postit ca nevasta lui să nască un copil, dar în zadar! Cine ştie ce blestem zace pe capul lui de nu poate avea măcar un copil!
ZAHARIA (mâhnit de cele auzite despre sine în popor păşeşte în templu cu ochii în lacrimi): Doamne, milostiv fii norodului acestuia şi mie păcătosului!
ARHANGHELUL GAVRIIL (arătându-i-se preotului Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii): Zaharia, rugăciunile ţi-au fost ascultate. Dumnezeu s-a milostivit de norodul acesta şi de familia ta. Neprihănita Elisabeta, nevasta ta, stearpă și înaintată în vârstă, va naște un copil al cărui nume trebuie să fie Ioan.
ZAHARIA (cuprins de panică, scapă cădelniţa din mână): Doamne miluieşte!
ARHANGHELUL GAVRIIL (apropiindu-se de el mângâindu-l): Nu te teme, Zaharie! Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu, şi sunt trimis să-ţi binevestesc naşterea unui fiu.
ZAHARIA (căruia nu-i vine să creadă ce aude): Oare, fi-vom vrednici eu şi soţia mea de o asemenea mare minune?
ARHANGHELUL GAVRIIL : Acum, după ce tu ai cerut-o, te mai şi îndoieşti de milostenia pe care Dumnezeu a făcut-o cu voi la bătrâneţe? Speram că vestea mea va fi pentru tine pricină de mare bucurie și veselie.
ZAHARIA (sceptic) : Dar, oare, nu o să râdă lumea de cărunteţile noastre?
ARHANGHELUL GAVRIIL: Ce-ţi pasă ţie de gura lumii? Dar, pentru că ai întrebat îţi voi spune că mulți chiar se vor bucura de nașterea lui, căci va fi mare înaintea Domnului. Va întoarce pe mulți din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu ca să întoarcă inimile părinților la copii, și pe cei neascultători la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.
ZAHARIA (plin de uimire): Dar, e mai mult decât am cerut noi de la Dumnezeu.
ARHANGHELUL GAVRIIL: Dacă rădăcina este sfântă, apoi sfinte sunt şi ramurile, părinte Zaharia. Prooroc Celui Preaînalt va fi cel ce va să se nască din voi!
ZAHARIA: După ce voi cunoaşte aceasta? Pentru că eu sunt bătrân şi femeia mea trecută în zilele ei.
ARHANGHELUL GAVRIIL : Iată, vei fi mut şi nu vei putea grăi până în ziua în care se vor plini acestea, fiindcă nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor.
ZAHARIA (adună de pe jos cădelinţa şi iese din templu făcâd semne că este mut şi ca lumea să se dea la o parte din drum ca să meargă spre casă) : Mmmmm…
O FEMEIE: O fi văzut vreo vedenie în templu de a zăbovit atâta timp înăuntru.
SOLDATUL: Să-l ajutăm pe bietul om să ajungă acasă! Of, amărâtul de el. Nu degeaba am spus eu că se umple de păcate dacă mai cădeşte la templu.
ELISABETA (ieşindu-i în cale şi făcâdu-şi loc prin mulţime să ajungă la el): De unde nou aceast mare necaz?
ZAHARIA (îmbrăţişându-o scrie pe o tăbliţă vestea că va naşte un fiu).
ELISABETA (după ce citeşte plină cu uimire cele scrise pe tăbliţă, strigă cuprinsă de bucurie către toţi cei adunaţi împrejur): Iată, de acum, datorită rugăciunilor preotului Zaharia, ne vor ferici toate neamurile. Minune mare ne-a făcut nou Domnul! Vom avea un copil şi numele lui va fi Ioan. Zaharia, să mergem cu toţii spre casă.
IOANA (auzind urarea fecioarei Maria): Văd că frica i-a cuprins pe toţi. Oare ce va să fie cu pruncii aceştia? Care din ei va să fie împăratul Iudeii? Sau poate Mesia? Trebuie să-i spun neapărat lui Huza, bărbatul meu, ca să-l informeze despre acest fapt imediat pe împăratul Irod.

Scena 2
La vremea cuvenită, Elisabeta a născut un fiu, iar vecinii şi rudele care auziseră că Domnul i-a arătat mare îndurare, se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta, au venit cu toţii să taie pruncul împrejur, dorind să-i pună numele Zaharia. Gândind să-l ucida pe pruncul Ioan, împăratul Irod Antipa îi porunceşte soldatului care îi vestise această naşterea să meargă într-adins la casa lui Zaharia.

IROD CEL MARE: Soldat, cum se va numi acest copil a cărui naştere a înfricoşat tot ţinutul Iudeii?
HUZA (economul lui Irod): Femeia mea a spus că Ioan, mărite Iroade.
IROD CEL MARE: Poruncesc să moară! Nici un împărat al Iudei nu va purta acest nume! Unde le-a fost mintea părinţilor lui când s-au gândit să-mi facă probleme? Nu ştiau că mi se pun împotrivă? Acest copil nu trebuia să se nască! Voiesc să moară de mâna soldaţilor mei! Huza, ia cu tine un soldat şi mergi de-mi împlineşte pe dată porunca!
HUZA (însoţit de un soldat, iese din palat şi vine la casa preotului Zaharia cu gândul de a-l ucide pe Ioan, la poarta căreia se afla mulţime multă care aştepta ca pruncul să fie tăiat împrejur): Ce se întâmplă, aici?
O FEMEIE : Este ziua a opta de la naşterea pruncului lui Zaharia şi am venit cu toţii să ne bucurăm căci este tăierea-mprejur. Oare ce nume-i vor pune? Îl vor chema Zaharia, ca pe tatăl său?
HUZA : Am înţeles că Ioan?
O FEMEIE : Ce-nseamnă numele acesta?
MULŢIMEA : Chiar, aşa ! Nimeni din rubedenii nu poartă numele de Ioan. De unde atunci acest nume? De ce Ioan?
ELISABETA (ieşind în prag cu pruncul, însoţită de preotul Zaharia, care nu poate să vorbească) : Ioan, dragii mei, înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”. Pentru că Domnul a avut milă de bătrâneţile mele şi ale soţului meu, preotul Zaharia, îi vom da copilului nostru numele de Ioan.
HUZA: Încălcaţi tradiţiile ! Nimeni din neam nu poartă un asemenea nume!
ZAHARIA (cere o tăbliţă pe care scrie ceva şi o arată mulţimii. În acel moment îşi recapătă glasul şi strigă mulţimii adunată în pridvorul casei): Ioan este numele lui!
O FEMEIE (uimită de minunea petrecută sub ochii ei, strigă): Ce va fi oare acest copil? Stearpa a născut la bătrânete, mutul a început să vorbească. Ce tată şi ce mamă au mai dus o viaţă mai curată ca părinţii acestui prunc Ioan? Ioan. Ioan…
MULŢIMEA (scandează în cor) : Ioan, Ioan, Ioan.
ELISABETA: Domnul a venit în ajutorul poporului său, cum făgăduise părinţilor noştri. Din pântecele meu Ioan a săltat, văzând pe maica Domnului, Fecioara Maria, vara mea, cum de el s-a apropiat. Binecuvântată fie ea între femei şi binecuvântat fie şi rodul pântecelui ei. Ioan va merge înainte şi îl va mărturisi pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu ce se va naşte dintr-Însa.
ZAHARIA (privind către prunc, începe să proorocească): Și tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Lui,și să dai poporului Său cunoștința mîntuirii, care stă în iertarea păcatelor lui;datorită marei îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne -a cercetat Soarele care răsare din înălțime, ca să lumineze pe cei ce zac în întunerecul și în umbra morții, și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!
HUZA: Oameni buni, în zadar căutaţi să vă faceţi o părere sigură, că tot nu puteţi judeca cu toată limpezimea. Chiar dacă lăudaţi pe cel care este vrednic de laude, cel defaimat a osândit copilul să moară!
O FEMEIE (înghiontindu-l pe soldat) : Cine? Spune-ne cine vrea să-l omoare?
SOLDATUL (fugind din mijlocul mulţimii înfuriate): Însuşi Împăratul Irod!
ZAHARIA (către mulţimea temătoare): Când e vorba de laudă ori de osândă, numai Dumnezeu este un judecător drept. Elisabeta, fugi în munte cu pruncul, iar eu mă voi duce la templu să mă rog! (pleacă spre templu, iar împăratul Irod şi ostaşii lui îl ajung chiar în momentul în care vroia să intre să slujească)
ARHANGHELUL GAVRIIL (o ia protector de mână pe Elisabeta ce poartă în braţe pe pruncul Ioan şi i se adresează lui Zaharia): Nu te teme, Zaharia! Eu o voi ascunde de ochii ostaşilor lui Irod într-o peşteră din munte. (luând în braţe sale pruncul, îi face următoarea proorocie) La plinirea vremii, pruncule,tu vei merge să botezi cu apă, iar peste Cel care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acela să ştii că este Cel ce va boteaza cu Duhul Sfânt şi vei mărturisi că El este Însuşi Fiul lui Dumnezeu.
IROD ANTIPA (însoţit de soldatul fugar, trece pe lângă Elisabeta care este acoperită protector de înger pentru ca să nu fie văzută şi se îndreaptă spre Zaharia) : Dă-mi-l pe fiul tău Ioan.
ZAHARIA: Eu acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar pe fiul meu nu-l ştiu unde este.
IROD CEL MARE: Unde ai ascuns pe fiul tău? Dă-mi-l ! De nu îmi vei da fiul, apoi tu însuţi vei muri.
ZAHARIA: Puteţi ucide trupul meu bătrân, căci Domnul va primi sufletul meu. (soldatul ucigaş se repede spre el şi îl ucide la intrare în biserică. Sângele lui care s-a varsat pe marmură s-a închegat şi s-a făcut ca piatra spre mărturia creimei şi osândirii lui Irod).

Scena 3
La răul Iordan, rând pe rând, oamenii vin la Sfântul Ioan Botezătorul să-şi spună păcatele şi să fie botezaţi.

SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL (îmbrăcat într-o haină aspră din păr de cămilă peste care se încinsese cu o cingătoare de piele, către mulţimile adunate în jurul lui, arată spre o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos): Iată Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica păcatul lumii. Am văzut Duhul coborându-Se din Cer ca un porumbel şi a rămas peste El. (către mulţimea adunată la Iordan) Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor!
HUZA: Dar, cine eşti tu ? Mesia? Nu mănânci, nici nu bei. Ai demon în tine!
SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL : Nu sunt eu Hristos, ci doar glasul celui care strigă în pustie: îndreptaţi căile Domnului! Eu vă botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L ştiţi, Care este mai mare decât mine şi eu nu sunt vrednic sa Îi dezleg cureaua încălţămintelor Lui.
SOLDATUL: Dar, noi, soldaţii, ce trebuie să facem ca să fim vrednici de noua împărăţie?
SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL: Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, ci să fiţi multumiţi cu solda voastră. Ar fi o crimă să se profite de harul lui Dumnezeu şi să fie îndrumat într-o direcţie greşită, pur pământească.
HUZA: Ce vorbeşti acolo ? Noi suntem popor ales. Putem să facem tot ce vrem, căci Dumnezeu nu se va răzbuna pe noi. (către soldat) : Anunţă-l pe Irod că l-am găsit pe Ioan, pe care tată-l său voria să-l omoare pe când era abia născut.
SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL: Minciuna, laşitatea şi lăcomia voastră nu întreţin credinţa, ci, dimpotrivă, o fac insuportabilă. Pui de năpîrci, cine v'a învățat să fugiți de mînia viitoare? Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră.
HUZA: Timp de peste 400 de ani naţiunea noastră nu a mai auzit voce de profet. De ce botezi, dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici proorocul? De vrei să te ascultăm pe tine tocmai acum?
IOANA: Rabbi, Acela Care era cu tine dincolo de Iordan şi despre Care tu ai mărturisit, iată că botează şi El şi toţi se duc la El.
SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL: Un om nu poate sa ia nimic dacă nu i s'a dat din cer. Tu eşti martoră că am spus : Nu eu sunt Hristosul, ci sunt trimis inaintea Lui. Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea Viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.
IOANA: Am trebuinţă să fiu botezată de Tine! (pleacă capul ca să fie botezată)
SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL: Eu te botez doar cu apă spre pocăinţă, dar mergi şi te botează de către Cel ce este mai puternic decât mine. Cel ce m-a trimis pe mine să botez cu apă, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Şi am vazut şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu. Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era.
HUZA: Gata! Ţi-ai împlinit misiunea de a-L face cunoscut lui Israel pe Mesia. Ce vrei să mai faci de acuma?
SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL: Într-adevăr! A sosit vremea ca Mântuitorul Hristos să crească, iar eu să mă micşorez.
IROD ANTIPA (care trece pe acolo, prin mijlocul acelei mulţimi de la Iordan, împreună cu Irodiada, soţia fratelui său, îi face semn lui Huza să se apropie): Cine zice omul acesta că este?
SOLDATUL: Proorocul care vesteşte că Mesia a venit, măria ta.
IROD ANTIPA: Trebuia să fi murit atunci când tatăl meu, Irod cel Mare, a poruncit uciderea tuturor pruncilor din Betleem! (către soldat) Îmi subminează puterea. Arestează-l!
SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL (zărindu-l pe Irod Antipa în timp ce este înlănţuit de soldat): Pocăieşte-te, împărate! Ştii bine că nu ţi se cuvine, Iroade, să o ai de soţie pe cumnata ta, Irodiada! Nu este drept nici înaintea lui Dumnezeu, nici înaintea fratelui său şi nici înaintea oamenilor.

Scena 4
Într-o întâlnire, la Roma, Irod Antipa se îndrăgosteşte de nepoata sa, Irodiada, soţia fratelui său Filip. Irodiada îşi lasă soţul şi se duce cu fiica ei la Irod Antipa. Sfântul Ioan devine o persoană incomodă, datorită faptului că, în repetate rânduri, atrăgea atenţia regelui Irod asupra desfrâului de la curtea regală şi, în principal, asupra conduitei sale imorale în cea ce priveşte căsătoria cu cumnata sa, Irodiada. În aceste condiţii, regele, la fel de diplomat, a recurs la o practică, actuală şi în zilele noastre, l-a închis pe Sfântul Ioan Botezătorul în temniţa din cetatea Macherus.

IROD ANTIPA (care îşi aniversa ziua de naştere i se adresează Sfântului Ioan Botezătorul care zace înlănţuit la picioarele lui): Te-am închis pentru că m-am săturat de mustrările tale, Ioane. Vrei să-mi pui în cap acest popor zelos? Sper să le fie de cap tuturor celor care vor mai îndrăzni să se mai ia de Irodiada!
IRODIADA (care participa la petrecere, către fiica ei): Irod e trist. Salomeea, acum e momentul să îl înveseleşti cu dansul tău! Ioan are din ce în ce mai mare influneţă asupra lui.
SALOMEEA: Farmecul meu îl va convinge, oare, pe Irod?
IRODIADA: Mi-e teamă să nu ne repudieze. Suntem în pericol de a rămâne pe drumuri şi chiar de a fi ucise cu pietre de popor pentru desfrânare.
SALOMEEA (dansând cu voluptate în faţa mesenilor aflaţi la banchet, placu privirii desfrânate a tatalui său vitreg): Dansez pentru tine împărate ca să te fac fericit !
IROD ANTIPA (mai mult decât „bine dispus”, este atât de încântat de dansul fiicei sale vitrege, Salomeea): Cere-mi orice vrei, și-ți voi da! Îţi voi îndeplini orice vei cere, până la jumătate din regatul meu.
SALOMEEA (se retrage, simţind nevoia să ceară sfatul mamei sale): Ce să-i cer, mamă?
IRODIADA (către Salomeea): Oferta atât de generoasă a lui Irod nu mă surprinde, chiar şi în condiţiile în care este mort de beat. Promisiunea lui este o minciună voalată. Tu eşti minoră şi nu poţi guverna singură, cu atât mai mult cu cât nu eşti fiica lui legitimă. Să-l încercăm doar. Cere-i capul lui Ioan!
SALOMEEA (cu voce tare să o audă mulţimea): Să-mi fie adus imediat pe tipsie capul lui Ioan Botezatorul!
SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL (care priveşte ruşinat şi cu tristeţe la această scenă, i se adresează cu mânie Irodiadei): Prin păcat, te stăpânşete tiranic Satana. Seria fărădelegilor tale este totală, Irodiada! Ţi-ai dezonorat familia printr-un incest, ţi-ai necinstit soţul printr-un crunt adulter, ţi-ai pângărit sufletul împingându-i fiica la desfrâu şi îţi vei pătatmâinile de sânge prin moartea mea, doar pentru confortul tău. De ce mă-omori? Eu ştiu pentru ce pier: prin moartea mea, slujesc lui Dumnezeu! Sfinţenia mea este o formă de revoltă împotriva păcatului! Dar tu, Irodiada, ştii pentru ce-ai cerut să mor?
IRODIADA: Moartea ta este o uşurare pentru mine şi o garanţie că voi duce o viaţă fericită de acum încolo. De ce, Ioane, n-aş avea şi eu dreptul la păcat?
IROD ANTIPA(simţindu-se încurcat din cauza jurământului său): Să fie omorât Cel Drept (Sentiţa îi fu pe loc executată de soldat)
SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL (ultimele sale cuvinte rostite în timp ce îşi pleacă capul deasupra căruia se afla spada unui soldat): Pe cât de mult cred eu în Tine, Doamne, pe-atât de mult şi Tu să crezi în mine!
SOLDATUL (are cu un platou în mână pe care se află o cupă plină cu sângele Sfântului Ioan Botezătorul): Aici se află sângele lui Ioan, ca dovadă că porunca ta, Iroade, a fost executată!
IROD ANTIPA (dându-i-l Salomeei) : Ioan era mai de preţ decât întreaga mea împărătie!
SALOMEEA (luând platoul cu potirul de la ostaş, arată mamei sale trofeul cu un aer satisfăcut): Manânca, o, mamă, trupul celui care a trăit ca unul fără trup, şi bea sângele lui. Cel nu înceta să ne facă reproşuri va tăcea de-acum pentru totdeauna. Capul Sfântului să fie aruncat într-un loc de ruşine, soldat.
HUZA (în acest timp Huza intră ducând un sul în mână): Pilat l-a trimis pe Hristos Galileeanul să-L judeci pentru că tu eşti regele iudeilor. Arhiereii şi cărturarii aşteaptă un răspuns? Ce să le spun?
IROD ANTIPA (panicat): Un alt răzvrătitor al poporului? M-am săturat! Nu mai suport. Nu cumva o fi şi înviat deja Ioan? Eu am pus să i se taie capul, iar el s-a sculat deja din morţi. Galileanul Hristos să fie judecat de sinedriu. Eu unul nu mai voiesc să-i găsesc singur nicio vină!
IOANA (femeia lui Huza, luând platoul din mâinile Salomeei) : Înaintemergătorule Ioane, te-ai arătat cu adevărat mai cinsitit decât proorocii pentru că L-ai botezat în Iordan pe Dumnezeu Cel ce S-a arătat în trup, pe Cel ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare mila. Nu se cuvine ca trupul tău să stea într-un loc de necinste, ci o să fie îngropat cu multă cuviinţă.

Distribuţia actorilor în această piesă de teatru:
Sf. Ioan Botezătorul: Daniel Bouleanu
Preotul Zaharia: Cristian Constantinescu
Elisabeta: Ana Manicea
Sf. Ap. Petru: Florin Strâmbeanu
Sf. Ap. Ioan: Gabriel Sandu
Sf. Ap. Andrei: Nicolae Constantinescu
Irod cel Mare: Mihai Tănăselea
Irod Antipa: Alexandru Stanciu
Soldatul: Andrei Barbu
Irodiada: Teodora Sandu
Salomeea: Alina Vlad
Huza: Alexandru Ştefan-Iancu
Ioana: Elena Sandu
Alţii: Antonia Chiroiu-Bolteanu, Cristina Chiroiu-Bolteanu, Camelia Oprea, Daniela Dumitru, Elena Nicolae-Romaniuc

O minunată lecţie de viaţă în postul Naşterii Domnului 2011

2011-12-22T12:51:00.000+02:00

Plăcerea de a căpăta daruri, intimă oricărui tip de psihologie umană, s-a impus ca emblemă definitorie a sărbătorilor de iarnă, în special de Sfântul Nicolae şi de Naşterea Domnului. Toţi copiii sunt învăţaţi că Moşu` - fie el Andrei, Nicolae sau Crăciun - vine noaptea şi le încarcă papucii ori bradul cu dulciuri, jucării sau daruri. Părinţii perpetuează obiceiul de a face cadouri, pe alocuri chiar din ce în ce mai costisitoare, iar societatea contemporană o susţine, din păcate, numai din interese comerciale. În plus, decadenţa morală şi promovarea non-valorilor a afectat grav până şi natura cadoului. Dacă generaţia actuală este confuză, o parte din vină o poartă şi uşurinţa cu care se aşteaptă să primească totul de-a gata.

Semnificaţia cadoului este mult mai profundă şi face parte dintr-o strategie pedagogică creştină desfăşurată pe întreaga durată a Postului Crăciunului care ne predă tuturor lecţia generozităţii. Oricât de mari şi de minunate ar fi cadourile, acestea aspecte sunt mai puţin relevante decât onestitea cu care sunt dăruite. Darul, de fapt, este un semn sincer al bunătăţii şi al bucuriei comuniunii. Asemenea darurilor oferite de Dumnezeu (harismele), cadoul trebuie să transmit un mesaj de “dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credinţă, blândeţe etc." (Gal, 5, 22). Acestor mesaje li se mai pot adăuga “duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei credinţe” (Isaia 11, 2).

Copile, nu spune pe un ton mofturos şi bătând din picior poruncitor “trebuie să primesc un dar” sau “mi se cuvine să primesc un cadou”! Ce cadou din lumea aceasta îţi poate cumpăra cuminţenia? Există vreunul? Iar tu, omule, care de copil ai fost educat după principiul “îţi dau ca să îmi dai”, află că nu se cuvine să faci lucruri mari şi minunate doar pentru ca să primeşti ceva în schimb! Iar acum, când ai şi tu copiii la rândul tău, nu-i învăţa şi pe ei să-şi negocieze cadoul care-l vor primi de Crăciun după principiile cinice cu care tu ai fost obişnuit.Crizele existenţiale ale celor care îşi curmă viaţa considerând că nu mai merită să fie trăită provin tocmai din cultivarea unei filozofii a meritocraţiei fundamentată însă pe criteriile arbitrare şi aiuristice ale interesului sau trăirilor psihice de moment. Nu mai merită să trăiesc, îşi spun aceştia. Ori, dimpotrivă, mesajul Crăciunului este unul extrem de clar: viaţa, indiferent dacă ni se pare nouă că merită sau nu, trebuie trăită! Există un film clasic american dedicat Crăciunului (poate cea mai bună ecranizare de acest gen!) al lui Frank Capra, It's a Wonderful Life (1946), în care personajul principal, ajutat de un înger, înţelege cât de goală ar fi fost viaţa dacă el nu ar fi existat. Morala acestui film pentru care americanii au un adevărat cult, şi anume aceea că darurile, mai ales darul vieţii, nu slujesc intereselor egoiste, este extraordinară.

Toate cadourile, fie că sunt făcute de oameni, fie că sunt făcute de Dumnezeu, sporesc însuşirile omului şi dragostea lui de viaţă, slujind unui singur scop: mântuirea. În această perioada postului pregătitor pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, poate că mulţi doresc să afle cât mai multe despre Împărăţia lui Dumnezeu, dar prea puţini înţeleg faptul că mântuirea nu se obţine de-a gata, ci este un rod timpuriu al modului în care participăm constant şi activ la viaţa bisericească. Cei interesaţi de condiţia sufletelor noastre după moarte, dar şi cei care vor să-şi încheie urgent conturile cu această lume, ar trebui să intre mai des în biserici, aceste veritabile laboratoare ale mântuirii în care pot experimenta încă de acum viaţa de după viaţă.

<<< ATENEUL SFÂNTULU PANTELIMON - Campania "Conectează-te la viaţa parohială!"

2011-12-21T14:08:00.002+02:00

<<< ŞANSE PENTRU FIECARE COPIL - Campania "Lăsaţi copiii în viaţă!"

2011-12-21T13:13:00.001+02:00

<<< 7 PIESE DE TEATRU PENTRU COPII SI PARINTI - Campania "Faceţi artă religiosă, nu kitsch!"

2011-12-21T12:04:00.005+02:00

(Vezi piesa 1, piesa 2, piesa 3, piesa 4, piesa 5, piesa 6, piesa 7!)

<<< DESCHIDE USA CRESTINE - CAMPANIA STOP INSINGURARII

2011-12-20T11:41:00.001+02:00

Anul acesta, obiceiul preotului de “a merge cu icoana” în ajunul Naşterii Domnului (25 decembrie) în parohia Sfântul Pantelimon de la Foisul de Foc din Bucureşti este dublat de campania "STOP ÎNSINGURĂRII". Vizitarea credincioşilor de către preot trebuie înţeleasă ca un act liturgic, dar şi ca un bun mod de cunoaştere a credincioşilor din parohie, cu bucuriile sau necazurile lor, iar, dupa caz, ajutorarea lor. Unul dintre avantajele slujirii preoţeşti îl constituie respectul. La fiecare casă, toţi membrii familiei, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, aşteaptă într-o încăpere special pregătită sosirea preotului. Tocmai acest capital de încredere poate constitui într-un factor de coeziune pe care dorim să-l valorificăm în cadrul campaniei STOP ÎNSINGURĂRII. Concret, ne-am propus ca, folosind acest capital de stimă şi încredere, să convingem cât mai multe familii tinere de creştini să îngrijească de câte un bătrân din parohie care trăieşte sentimentul singurătăţii ca pe o boală care îl face să-şi dorească cât mai curând sfârşitul vieţii.

Campania STOP ÎNSINGURĂRII porneşte de la premisa că omul păcătos, lipsit de sfinţenie şi de iubire, este o victimă a propriei sale însingurări. Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, în lucrarea „Dumnezeu este lumină”, făcea următoarea consideraţie: „Sfântul se caracterizează printr-o atenţie fără greş faţă de semeni, de generozitate, de jertfelnicie faţă de toţi fără nici o grijă de sine, de un duh care încălzeşte pe ceilalţi şi le dă siguranţa că nu sunt singuri”. În acest sens, fiecare familie care se îngrjeşte cu devotament de câte un bătrân se apropie de această stare de sfinţenie, a cărui caracterisitică esenţială este virtutea iubirii. Prin campania STOP ÎNSINGURĂRII sperăm să se creeze un transfer de iubire. "Iubirea - afirmă Sf. Chiril al Alexandriei - nu mi se impune cu sila, nu mă lasă singur, nu-mi slăbeşte puterile, nu mă simt stăpânit de altul, ameninţat de viclenia lui".

"POVESTE DE CRĂCIUN" pentru "UN CRĂCIUN DE POVESTE" la ATENEUL SF. PANTELIMON (invitatie)

2011-12-20T11:25:00.002+02:00

"POVESTE DE CRĂCIUN" pentru "UN CRĂCIUN DE POVESTE" la
biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti,
duminică, 25 decembrie 2011, orele 11.30:

Sărbătoarea Naşterii Domnului (25 decembrie) reprezintă un ales popas duhovnicesc pentru enoriaşii Bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti care, potrivit tradiţiei, organizează, în ziua de 25 decembrie 2011, ora 11.30, sceneta religioasă pentru copii “POVESTE DE CRĂCIUN”.

Cei care doresc să preguste momentul o pot fac accesând linkurile mai jos:

Text
Foto 1
Foto 2
Audio
Video
Fisa de lucru

ATENTIE/NOU!!! De asemenea, cu această ocazie atragem atenţia asupra altor două activităţi mai noi desfăşurate sub ausoicii Ateneului:

1. CAMPANIA STOP ÎNSINGURĂRII!!! (Comunitatea parohială în sprijinul bătrânilor singuri)
2. AUDIOBOOK (despre Nasterea Domnului & despre Marketing religios)

AUDIOBOOK 2: DESPRE NASTEREA DOMNULUI

2011-12-20T10:53:00.003+02:00

AUDIOBOOK 1: PILDA DREGATORULUI BOGAT (Marketing religios)

2011-12-15T12:49:00.001+02:00

DECLARATIE DE INTENTII 2012

2011-12-12T12:11:00.003+02:00

Astfel, printre proiectele care se vor derula pe parcursul anului 2012 enumeram:
1. Publicarea ghidului omiletico-catehetic cu titlul "Cuvinte pentru copii şi părinţii lor" (cu prilejul împlinirii a cinci ani de slujire ca preot la parohia Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti);
2. Serată duhovnicească (cu prilejul cărora vor fi rejucate cele 7 piese de teatru religiosîn funcţie de sărbătorile pe care le reflectă);
3. Targul de artizanat crestin (cu prilejul marilor sărbători creştine);
4. Campania "Mangaierea bolnavilor si batranilor prin dramoterapia religioasa" (pe parcursul anului);
5. Campania "Catehizarea adultilor cu ajutorul teatrului religios jucat de copii" (pe parcursul anului);

LECTIA 12: 11 Decembrie 2011

2011-12-07T10:30:00.014+02:00

I. ŞCOALA PAROHIALĂ DE DUMINICĂ

11 decembrie 2011

orele 11.30-12.30

Programul catehetic din cadrul Scolii de duminica va cuprinde:

- 20 min.: Cateheza "HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR/ALEGE ŞCOALA",

- 20 min.: SĂ ÎNVĂŢĂM COLINDE! (proiect în cadrul catehezei duminicale "HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR/ALEGE ŞCOALA"),
- 20 min.: Repetiţie generală pentru sceneta de Crăciun O POVESTE DE CRĂCIUN.(distribuirea numărului 2 din revista ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON care conţine sceneta de teatru "O poveste de Crăciun" - descarcă numărul 2 din arhiva de aici)
- Agapă duminicală pentru copii,
- 20 min.: COPILUL, BĂTRÂNUL ŞI PÂINEA (un proiect care constă în deplasarea unora dintre membrii Şcolii de duminică la domiciliul unor persoane vârstnice din parohie pentru a le oferi o bucată de pâine).

II. HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT ADULŢILOR CU AJUTORUL COPIILOR
orele 16.30-19.00

- 20 min: proiectul HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT ADULŢILOR CU AJUTORUL COPIILOR care constă în vizionarea de către adulţi a înregistrării video a scenetei "Şcoala călugăriei", realizată de copii în cadrul programului "Hristos împărtăşit copiilor". Această scenetă de teatru a servit la catehizarea adulţilor în cadrul unui proiect care doreşte să valorifice efortul copiilor de a pune în scenă viaţa Sf. Dimitrie Basarabov folosind o strategie pe cât de ingeniosă, pe atât de util, ce demonstrează că în comunitatea creştină putem învăţa unii de la alţii, indiferent de vârstă. Sceneta "Şcoala călugăriei", dedicată vieţii Sf. Dimitrie Basarabov, Ocrotitorul Bucureştilor, ascunde în spate o întreagă teologie prin care practic, în felul acesta copiii îşi catehizează părinţii.
- 20 min.: Noua generaţie de creştini în societatea de consum! (discuţie pe marginea unei înregistrări audio-video, cum este spre exemplu cea de mai jos)

LECTIA 11 (proiect practic): ATENEU DE SĂRBĂTORI PENTRU TINERII CU DIZABILITĂŢI , 4 decembrie 2011

2011-11-28T10:10:00.010+02:00

Exerciţii practice în cadrul Şcolii de duminică. Astăzi, din ce în ce mai mulţi oameni recunosc faptul că scopul contemplării unei opere de arta îl poate constitui motivul terapeutic. Însă, noutatea o constituie un domeniu care se află la graniţa dintre medicină, artă şi teologie şi care, în ţara noastră, implică muncă de voluntariat: dramaterapia religioasă. Chiar dacă meseria de dramart-terapeut religios nu există încă în lume, programul cultural-religios Ateneul Sfântului Pantelimon şi-a propus derularea unui proiect a cărui ţintă o constituie persoanelor care sunt inhibate social, au o formă de autism sau le e frică să vorbească şi să te privească. Acest obiectiv nu se adresează, însă, celor agresivi care nu pot fi trataţi prin teatru, deoarece li s-ar amplifica furia. Pentru al doilea an consecutiv, trupa de teatru Ateneu a bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti îşi propune să desfăşoare activităţi dramaterapeutice cu persoane care au nevoie de dezvoltare personală, vindecare emoţională şi transformare individuală prin proiectarea propriilor piese de teatru, aşa cum este cazul celor 60 + 14 de persoane adulte cu handicap neuropsihic internate în strada Balotului din zona Fundeni.

Epistola II către Corinteni, cap. 7:
1. Despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi îmi este de prisos să vă scriu.
2. Că ştiu bunăvoinţa voastră, cu care, pentru voi, mă laud către macedoneni; că Ahaia s-a pregătit din anul trecut, şi râvna voastră a însufleţit pe cei mai mulţi.
3. Am trimis dar pe fraţi, ca lauda noastră pentru voi, în privinţa aceasta, să nu fie zadarnică, ci să fiţi gata, precum ziceam,
4. Ca nu cumva, când macedonenii vor veni împreună cu mine şi vă vor găsi nepregătiţi, să fim ruşinaţi noi, ca să nu zicem voi, în această laudă încrezătoare.
5. Am socotit deci că este nevoie să îndemn pe fraţi să vină întâi la voi şi să pregătească darul vostru cel dinainte făgăduit, ca el să fie gata, aşa ca un dar, nu ca o faptă de zgârcenie.
6. Aceasta însă zic: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera.
7. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună.
8. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun,
9. Precum este scris: "Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac".
10. Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre,
11. Ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu.
12. Pentru că slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu;
13. Slăvind ei pe Dumnezeu, prin adeverirea acestei ajutorări, pentru supunerea mărturisirii voastre Evangheliei lui Hristos şi pentru dărnicia împărtăşirii către ei şi către toţi,
14. Se roagă pentru voi, şi vă iubesc pentru harul lui Dumnezeu cel ce prisoseşte la voi.
15. Iar lui Dumnezeu mulţumire pentru darul Său cel negrăit.

LECTIA 10: ATENEU IN SUFLET, 27 noiembrie 2011

2011-11-22T10:38:00.038+02:00

ŞCOALA PAROHIALĂ DE DUMINICĂ

20 noiembrie 2011

orele 11.30-12.30

Programul catehetic din cadrul Scolii de duminica va cuprinde:

- HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR PRIN TAINA EUHARISTIEI (moment liturgic de spovedit şi împărtăşit a copiilor care participă la Şcoala de duminică)

- 10 min.: TÂRGUL DE ARTIZANAT CREŞTIN (cu prilejul Nasterii Domnului) care are ca scop valorificarea în scop misionar-caritativ a manifestării teatrale şi cinematografice O POVESTE DE CRĂCIUN. Cărţi poştale cu cele mai frumoase momente artisitce din această piesă de teatru vor fi valorificate pentru a pregăti campania "Mângâierea bolnavilor prin dramoterapia religioasa" din data de 4 decembrie 2011 (vezi aici imaginea cărţii poştale).
- 20 min.: SĂ ÎNVĂŢĂM COLINDE! (proiect în cadrul catehezei duminicale "HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR/ALEGE ŞCOALA"),
- 20 min.: Repetiţie generală pentru sceneta de Crăciun O POVESTE DE CRĂCIUN.(distribuirea numărului 2 din revista ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON care conţine sceneta de teatru "O poveste de Crăciun" - descarcă numărul 2 din arhiva de aici)
- Agapă duminicală pentru copii,

LECTIA 9: ATENEU PE HARTIE-LANSAREA UNUI PERIODIC SUB AUSPICIILE COLINDULUI ROMANESC (Maturizarea întru credinţă prin cuvant scris), 20 noiembrie 2011

2011-11-14T14:20:00.029+02:00

« ATENEU PE BLOG »

ŞCOALA PAROHIALĂ DE DUMINICĂ
20 noiembrie 2011
orele 11.30-12.30 Programul catehetic din cadrul Scolii de duminica va cuprinde:

- 20 min.: SĂ ÎNVĂŢĂM COLINDE! (proiect în cadrul catehezei duminicale "HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR/ALEGE ŞCOALA"),

- 30 min.: ATENEU PE HARTIE/LANSAREA PERIODICULUI ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON, PERIODICUL SI MATERIALUL DIDACTIC ALE PROGRAMULUI PAROHIAL HRISTOS IMPARTASIT COPIILOR .Maturizarea întru credinţă prin cuvant scris pe hârtie (un proiect care valorifica lucrarea misionara proprie a parohiei realizata prin intermediul periodicului ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON, distribuit copiilor care face parte din trupa de teatru Ateneu),
- Agapă duminicală pentru copii,

- 20 min.: COPILUL, BĂTRÂNUL ŞI PÂINEA (un proiect care constă în deplasarea unora dintre membrii Şcolii de duminică la domiciliul unor persoane vârstnice din parohie pentru a le oferi o bucată de pâine).După prezentarea blogului ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON, se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:

1. Apa cea vie a cuvântului lui Dumnezeu.
TEZA: Copiii credincioşilor noştri au nevoie de apa cea vie a cuvântului lui Dumnezeu ca antidot împotriva fricii induse de o perfidă cultură a morţii. Într-o lume în care valoarea banului este mai mare decât cea a adevărului, copiii credincioşii noştri sunt pândiţi de primejdia dezorientării spirituale, indusă printre altele şi cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă, transformate în acest caz în adevărate ciomege al morţii.
2. Pledoarie pentru îmbogăţirea vocabularului creştin!
TEZA: Poate că prin naşterea numeroasă de moştenitori, aşa cum a fost cazul generaţiei baby-boom, se smulge provizoriu masca înfricoşătoare a morţii. Din păcate, în loc ca acest moment de graţie în istorie să reprezinte, după cum se exprimă Sfântul Ioan Gură de Aur, o „schiţă a imaginii învierii”, generaţia egoistă a anilor 1943-1960 se pare că le-a pregătit un viitor sumbru urmaşilor lor care, deja, îşi arată roadele otrăvite. Sfinţii Părinţi vorbesc despre o persistenţă a păcatului în lume prin transmiterea unei sămânţe a păcatului de la memoria unui om la memoria altui om prin intermediul cuvântului otrăvit.
3. Vulgarizarea limbajului efect al diminuării credinţei în Dumnezeu.
TEZA: Dată fiind relaţia cuvânt-cultură, considerăm că limbajul poate concentra în el o întreagă cultură, aşa cum şi o cultură poate fi, la rândul ei, extensia unui simplu cuvânt. Cuvintele sunt purtătoare de valori şi un puternic factor generator de spiritualitate, prin intermediul lor făcându-se cunoscută viziunea oamenilor de valoare.

LECTIA 8: ATENEU PE BLOG (Alfabetizarea credintei internautilor din parohie), 13 noiembrie 2011

2011-11-10T12:24:00.036+02:00

« ATENEU PE BLOG »

ŞCOALA PAROHIALĂ DE DUMINICĂ
13 noiembrie 2011
orele 11.30-12.30
BLOGUL, FORMĂ DE SAMIZDAT DIGITAL!

Programul catehetic din cadrul Scolii de duminica va cuprinde:

- 20 min.: Cateheza "HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR/ALEGE ŞCOALA",

- 30 min.: ATENEU PE BLOG.Alfabetizarea credintei internautilor din parohie (un proiect care valorifica lucrarea misionara proprie a parohiei intitulata "Sapte piese de teatru pentru copii si parintii lor. Vezi piesa 1, piesa 2, piesa 3, piesa 4, piesa 5, piesa 6, piesa 7!),
- Agapă duminicală pentru copii,
- 20 min.: COPILUL, BĂTRÂNUL ŞI PÂINEA (un proiect care constă în deplasarea unora dintre membrii Şcolii de duminică la domiciliul unor persoane vârstnice din parohie pentru a le oferi o bucată de pâine).

După prezentarea blogului ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON, se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:

1. Incluziune sociala - incluziune digitala in contextul programului catehetic Hristos impartasit copiilor (pentru documentare a se vedea articolul Hristos impartasit copiilor).
2. Ce inseamna tehnologia informatiei pentru generatia Hristos impartasit copiilor? (pentru documentare a se vedea articolele: Religie & tehnologie, Fenomenul televiziunii, Fenomenul publicitatii , Realitatea virtuala etc.).
3.PREZENŢA BISERICII ÎN SPAŢIUL DIGITAL PRIN INTERMEDIUL BLOGULUI!
4. MESAJ CATRE O GENERATIA CONTEMPORANA CU INTERNETUL, GENERATIA HRISTOS IMPARTASIT COPIILOR! (a se vedea pentru documentare articolul Omul nu este doar trup!)

PREZENŢA BISERICIEASCĂ ÎN SPAŢIUL DIGITAL PRIN INTERMEDIUL BLOGULUI

2011-11-09T08:29:00.017+02:00

BLOGUL SE PREZINTĂ DREPT O FORMĂ DE SAMIZDAT DIGITAL!

Creearea unui blog este una din nevoile umane create de marketingul incluziunii digitale. Astfel, putem afirma că blogul reprezintă o experienţă personală care trădează această nevoie artificială, indispensabilă chiar şi membrilor Bisericii. Importanţa din ce în ce mai mare pe care aceştia o acordă nevoii de a-şi face un blog ridică următoarea problemă de conştiinţă: utilizarea blogului se face pentru sine sau pentru Hristos? Chiar dacă nevoia te învaţă, inclusiv cum să comunici prin intermediul unui blog, totuşi ea nu reprezintă o motivaţie suficientă pentru acţiunile ce omul le întreprinde în acest spaţiu digital. Dacă plecăm de la premiza că nevoile sunt o consecinţă a păcatului strămoşesc comis de protopărinţii noştri Adam şi Eva, rezultă că şi blogul nu trebuie să reprezinte altceva decât un instrument important de misiune bisericească, iar nu de satisfacere a nevoii de incluziune digitală. Dacă se constată că virtutea ascultării duhvniceşti - semn că oile îşi urmează cu încredere păstorul rânduit de Dumnezeu - se alterează din cauza înmulţirii falselor nevoi, atunci este un semn clar că utilizatorii blogului au uitat că, în domeniul nevoilor personale, sau de grup, prioritatea o constituie Dumnezeu, Unicul Necesar.

Din păcate, blogul conferă creştinului ortodox inclusiv posibilitatea unei exprimări personale, adică a unei opinări care riscă să determine adoptarea unor tactici discursive utilizate de gnosticism şi respinse de Biserică. Precizăm în acest sens că eroarea principală a metodei practicate de gnostici consta în faptul că ei se recomandau pe sine, adică propriile lor opinii, ca normă sau regulă a adevărului. Constatăm astfel cum civilizaţia modernă, care se bazează pe principiul libertăţii, nu este ameninţată de tehnologie, ci de paradigmele filosofice care o circumscriu! De aceea, considerăm necesar ca membrii Bisericii să adopte o atitudine prudentă faţă de tipul de incluziune digitală promovată de bloguri, care are rolul de a facilita tranziţia de la opinia publică la opinia publicată. Din punctul nostru de vedere creştin, utilizarea forţei opiniei publice în problemele bisericeşti, după principiul democratic că „poporul nu greşeşte niciodată”, reprezintă o pistă falsă, fiind riscantă din cauza tendinţei oamenilor spre greşeală, păcat sau răutate. În capitolul XXV, intitulat „Cum să disciplinăm imaginaţia şi memoria” din scrierea „Războiul nevăzut”, Sf. Nicodim Aghioritul vorbeşte despre imaginaţie, făcând referire la ceea ce reprezintă pentru el noţiunea de „opinie”: „Pentru că mintea, nefiind liberă de imaginaţiile pasionante ale lucrurilor ce cad sub simţuri, până să ajungă la raţionamentele spirituale şi imateriale ce se află în trupuri şi în vietăţi, e robită numai de forma şi aparenţa externă şi satisfăcută de ea, câştigă opinii şi pasiuni false, cum zice Sfântul Maxim, în loc de a afla impasibilitate şi adevăr, cum s-a întâmplat multor filozofi naturalişti”.

În concluzie, putem afirma că nevoia de incluziune publică potenţată de lărgirea accesului la spaţiul digital a ajuns într-un punct interesant al dezbaterii prezenţei bisericeşti pe Internet, mai ales pe blog! Tensiune creată în jurul deţinerii puterii informaţiei a potenţat foarte mult rolul aşa-numiţilor în mod metaforic gatekeepers (în româneşte gardieni, portari, paznici sau vameşi), adică a celor care - fie persoane, fie instituţii (includem aici şi Biserica) - controlează şi decid cu mai multă sau mai puţină prudenţă accesul la ceea este public sau privat. ÎN ACEST CONTEXT, BLOGUL SE PREZINTĂ DREPT O FORMĂ DE SAMIZDAT DIGITAL! Dacă plecăm de la premisa că misiunea Bisericii nu încetează în faţa spaţiului public, adică nu se rezumă la spaţiul privat, rezultă că pentru a evita orice eroare gnostică orice creştin va trebui să adopte un discurs public care să urmărească obţinerea unui consens al argumentelor, şi nu al inimilor, după cum aprecia Jürgen Habermas. Cu alte cuvinte, Biserica în ansamblu va trebui să depună un efort mai mare pentru ca mesajul Mântuitorului nostru Hristos să pătrundă şi în ambientul creat de incluziune digitală, inclusiv în domeniul creării şi utilizării blogului. Respectând valorile promovate de cultura digitală prin intermediul blogurilor în măsura în care acestea sunt conciliabile cu învăţătura de credinţă, sperăm ca Biserica să favorizeze şi mai mult efortul de introducere a seminţele de credinţă în crăpăturile monolitului digital. Astfel, sperăm că infuzia progresivă de informaţie creştină realizată şi cu ajutorul blogurilor credincioşilor Biserici noastre să restabiliească în final echilibrul necesar dintre revelaţia dumnezeiască şi opinia publică, dintre mesajul inspirat de Dumnezeu şi producţiile minţii umane, adică dintre vox Dei (Glasul lui Dumnezeu) şi vox populi (vocea poporului), al căror punct de interferenţă reprezintă, de fapt, şi limitele catehizării în spaţiul virtual.

SCOALA CALUGARIEI. video

2011-11-07T10:44:00.005+02:00

SCOALA CALUGARIEI - TEATRU RADIOFONIC

2011-10-25T16:32:00.002+03:00

ŞCOALA CĂLUGĂRIEI (Povestea vieţii Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor)

2011-10-25T15:36:00.014+03:00

Nu se cunoaste cu exactitate când a trăit Sfântul Dimitrie din Basarabi, însă ipoteza cea mai vehiculată este aceea ca a trăit în sec. al XIII-lea, în timpul "imperiului" vlaho-bulgar de la Târnovo, întemeiat de fraţii Petru şi Asan.

Dar, dincolo de controversele istorice, rămâne viaţa lui deosebită. Părinţii lui erau oameni săraci care nu l-au putut da la învăţătură; de aceea, de mic a fost nevoit să-şi câştige cele necesare traiului. În duminici şi sărbători lua parte alături de părinţi şi ceilalţi credincioşi la slujbele săvârşite la biserica din satul său. Ani în şir a păscut vitele şi oile ţăranilor din sat pe colinele din preajma Dunării.
Ciobănaşii din acele vremuri, aşa cum era şi copilul Dimitrie, aveau un program special. Mai întâi hotărau din ajun în ce „împărăţie” merg a doua zi, satul Basarabi fiind înconjurat de coline întretăiate de văi, fiecare dintre ele cu numele lor. Fiecare „ţară” avea un nume, fiecare „palat” avea ceva specific. Nu mergeau mereu în acelaşi loc. Ca de obicei, Sfântul Dimitrie primise de la mama lui schimburi, hăinuţe curate, sigur, modeste şi porţia de hrană pentru ziua următoare de păstorit. Însă, ideea plecării la mănăstire care îi încolţise în minte pe câmp de ceva vreme l-a determinat să se consulte şi cu părinţii săi. Iar, momentul oportun nu a întârziat să apară.
Într-o duminică pe când se afla la biserică, după Sfânta Liturghie Dimitrie luă văcuţa, o sărută ca şi când ar fi cineva foarte apropiat şi pleacă spre Lunca Vlahilor unde îl aşteaptau ceilaţi ciobănaşi. Aici, în timp ce vitele păşteau, a început să culeagă zmeură într-un coş de nuiele. Două păsărele cleveteau aprinse pe ramurile unui copac din apropiere. Erau frumuşele, pictate în gri şi galben. Erau nişte piţigoi care mare gălăgie mai făceau. Lui Dimitrie îi părea rău că nu le înţelegea limba, pentru că discuţia lor era înfocată. Stând puţin aplecat asupra tufei şi culegând zmeură bob cu bob, una dintre păsări a zburat spre el şi, într-un viraj ascuţit, i-a retezat căciula din cap. S-a mirat pe moment, dar era convins, că pasărea a greşit drumul, coborând mai jos decât vroia. Pasărea gălăgioasă s-a oprit în pomul cel mai apropiat, apoi, fără să zăbovească mult, a zburat din nou spre Dimitrie, căruia i se zburlise părul sub căciulă. În cele din urmă s-a aşezat, ciripind agitată. Nu mai încăpea nici o îndoială. Pasărea, de fapt, îl atacase. I s-a părut stranie întâmplarea, dar nu s-a lăsat şi culegea zmeura mai departe, aşa cum nici ele nu se lăsau şi îl certau în continuare.
Din greşeală, în timp ce culegea zmera, călcase pe un cuib acoperit de ierburi şi strivise puişorii care se aflau în el. Profund mâhnit a început să plângă. Din acel moment, s-a hotarat, spre pocăinţă, să lase desculţ timp de trei ani, fie iarna, fie vara, piciorul care strivise cuibul, faptă considerată de el drept o crimă. Dimitrie, care întotdeauna era cu alţii, cu turmele lor, în ziua aceea avea să le dea „dajdia” pentru pentru paza văcuţei sale, rugându-i să o aibă în grijă până în seara, când se întorceau în sat. Aceasta, la îndemnul păstorului, avea să intre singură prin porţile pe care le ştia, în curţile casei sale părinteşti, în timp ce el va fi pornit deja la drum, direct spre ţinta stabilită în zarea îndepărtată, pentru a învăţa ceea ce considera el a fi "şcoala călugăriei" într-o peşteră ce se afla în apropierea satului său natal, pe marginea Lomului în care avea să ducă o viaţă pustincească.

În acea peşteră, pe măsură ce creştea cu vârsta şi cu înţelepciunea, s-a trezit în el şi mai mult dorul după viaţa monahală, deşi practicase şi până atunci, poate fără ca să-şi dea seama, "sfaturile" cerute oricărui călugăr: sfinţenia vieţii (fecioria) şi sărăcia. Îi mai lipsea doar unul: smerenia (ascultarea). Numai că el niciodată nu şi-a părăsit peştera săpată în stâncă de pe malul râului Lom. Într-una din zile, de peştera sa s-au apropiat doi călugări. El se apropie de cei doi cu reverenţă, sărutându-le picioarele. Văzându-i zdrenţele, scârbiţi, călugării au făcut un pas înapoi, dar toruşi au făcut asupra lui, semnul crucii. I-au spus să se ridice şi au început să-l cerceteze, vrând să afle de unde vine, de cât timp trăia acolo şi ce canoane practică pentru mântuirea sufletului său. Sf. Dimitrie, făcând din nou o reverenţă, le-a explicat că el sudiază şcoala călugăriei. Unul dintre călugări i-a cerut să-i facă demonstraţie de ascultare şi să-l urmeze la mănăstire. Astfel, Sfântul Dimitrie se va călugări în Mănăstirea lui Basarab I de la marginea satului natal.
Sfantul Dimitrie a trăit ca un sfânt ascuns, adânc simţitor la durerea oricărei vieţuitoare, fie pasăre, fie vită, fie mai ales fiinţa omenească. La moartea fostului stareţ, preoţii şi ceilalţi frat ai lavrei au voit să-l facă pe Dimitrie stareţ pentru că era un om cu o viaţă îmbunătăţită. La câtva timp după ce a refuzat să le fie stareţ, părintele Dimitrie a trecut la Domnul. Sihastrul s-a întors pe malul râului Lom. Acolo şi-a întins trupul între două lespezi uriaşe, ca într-un sicriu de piatră, în timp ce sufletul său se muta la cele vesnice. AUTOR : pr. Bogdan-Aurel TELEANU

ANUNT IMPORTANT: Duminică, 30 octombrie 2011, ora 10.00, postul de televiziune TVRM va transmite in cadrul emisiunii ECUMENICA inregistrarea piesei de teatru SCOALA CALUGARIEI despre viata Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou Basarabov.

Arhiva foto, Sf. Dimitrie Basarabov, 2011

2011-10-25T15:22:00.019+03:00

ŞCOALA CĂLUGĂRIEI. Viaţa Sf. Dimitrie Basarabov - piesa de teatru religios dedicată memoriei patriarhului TEOCTIST

2011-09-27T12:28:00.008+03:00

Scena 1

Nu se cunoaste cu exactitate când a trăit Sfântul Dimitrie din Basarabi. Ipoteza cea mai vehiculată este aceea ca a trăit în sec. al XIII-lea, în timpul "imperiului" vlaho-bulgar de la Târnovo, întemeiat de fraţii Petru şi Asan. Dincolo de controversele istorice, rămâne însă viaţa lui deosebită. Părinţii lui erau oameni săraci care nu l-au putut da la învăţătură; de aceea, de mic a fost nevoit să-şi câştige cele necesare traiului. În Duminici şi sărbători lua parte alături de părinţi şi ceilalţi credincioşi la slujbele săvârşite la biserica din satul său. Ani în şir a păscut vitele şi oile ţăranilor din sat pe colinele din preajma Dunării. Ciobănaşii din acele vremuri, aşa cum era şi copilul Dimitrie, aveau un program special. Mai întâi hotărau din ajun în ce „împărăţie” merg a doua zi, satul Basarabi fiind înconjurat de coline întretăiate de văi, fiecare dintre ele cu numele lor. Fiecare „ţară” avea un nume, fiecare „palat” avea ceva specific. Nu mergeau mereu în acelaşi loc. Ca de obicei, Sfântul Dimitrie primise de la mama lui schimburi, hăinuţe curate, sigur, modeste şi porţia de hrană pentru ziua următoare de păstorit. Însă, ideea plecării la mănăstire care îi încolţise în minte pe câmp de ceva vreme l-a determinat să se consulte şi cu părinţii săi. Iar, momentul oportun nu a întârziat să apară. Astfel, într-o duminică pe când se afla la biserică, după Sfânta Liturghie...

DIMTRIE (în faţa Sfântului Altar, în timp ce se miruia după Sfânta Liturghie): Sărut-mâna, taică părinte, că merg la câmp!
PREOTUL: În ce "împărăţie" a câmpurilor din jurul satului mergeţi astăzi, Dimitrie?
DIMTRIE: În "Crângul piţigoilor" din lunca vlahilor.
PREOTUL: Dă „dajdia” celorlalţi pentru pentru paza mioarelor, ca să le aibă în grijă până în seara, când se întorceau în sat, iar tu rămâi la şcoala de duminică.
MAMA (intervenind în discuţia dintre cei doi): Nu, Doamne fereşte, nu! Lasă-l să-şi câştige traiul. Nici vorbă de şcoală! Trebuia să venim la biserică, dar acum să meargă sănătos şi cu vitele la păscut.
PREOTUL (Către Dimitre): Dar, tu ce vrei, Dimitrie?
DIMITRIE: Eu aş vrea să învăţ şcoala călugăriei!

PREOTUL (către tatăl lui Dimitrie): Ce cuvânt frumos din gura unui copil! Auzi femeie? Multi dintre oameni sunt în aşa hal pentru că nu îşi ştiu vocaţia. Văd că pe fiul tău îl încearcă gândul călugăriei? Păcat, însă, că nu va putea merge la mănăstire! Sunteţi oameni ai Bisericii, daţi-i binecuvantarea!
MAMA: Nu şi nu şi nu!
PREOT (văzând că nu se poate înţelege cu mama băiatului, se adresează tatălui): E duminică, Moş Dumitre! Măcar lăsaţi-l pe băiat să rămâie şi la şcoala din pridvorul bisericii, că învaţă foarte bine. E rău dacă lipseşte, că pierde şirul învăţăturii... Nu merită să lase învăţătura doar pentru un colţ de pâine şi un drob de sare pe care îl primeşte de la cei cărora le paşte vitele.

TATĂL (către preot): Nu eu, vai de păcatele mele, ci femeia mea nu-l lasă la şcoală. Ştiţi cum se spune, părinte: "Dumnezeu a făcut lumea şi s-a odihnit; apoi a făcut bărbatul şi s-a odihnit. Dar, mai apoi a făcut şi femeia şi de atunci nimeni nu s-a mai odihnit".

PREOT: Dacă îi place lui, de ce nu-l lăsaţi? Văd că vocaţia asta a lui, mănăstirească, este ca momentul în care te îndrăgosteşti. Iar, Dimitrie a intrat deja în săptămâna cea oarbă.

MAMA (nervoasă): Iertaţi, părinte, dar din câte ştiu eu până şi dragostea trece prin stomac. Oricum, nu avem de gând să-l facem popă!

PREOTUL: Dumnezeu să mă ierte, dar nu prea ştii ce vorbeşti, femeie. Păcat, de copil! În afară de viaţa din sat şi de ţarinile care înconjoară satul, nu cunoşte nici o altă direcţie.
TATĂL: Aşa-i treaba în satul ăsta. Cel plecat la oraş pentru vreo slujbă, suferă ocara satului. Strigă lumea în urma lui că-i un târgoveţ, un prăpădit sau un amărât. E o fată din sat, care lucrează la oraş, în casa unui bogătaş şi, uneori, vine acasă. Nici o cinste nu-i dă nimeni!
PREOTUL (îndreptându-se cu Dimitrie de mână spre grupul de 4-5 copiii care şedeau pe o laviţă în pridvorul bisericii): Cine ştie Moş Dumitre, cine ştie! (luând tăbliţa din mâna unui copli şi dându-i-o lui Dimitrie să citească): Ia să te vedem, copile! Ce este scris pe tăbliţa asta?
DIMITRIE (silabisind): Fraţii mei, iubiţi dobitoacele necuvântâtoare, pe fraţii noştri greieri căţăraţi pe frunzele de iarbă ce ne stau în cale, pe surorile noastre păsărelele ce ne încântă inima cu veselia lor, dar şi orice lucru neînsufleţit. Numai aşa veţi putea îmbrăţişa lumea cu o dragoste atotcuprinzătoare. Iubind aşa, nu veţi sta împotriva celor lăsate de Dumnezeu.
PREOTUL: Bravo. Bine ai mai scris! Într-adevăr, aşa ne învaţă şi Sfântul Antonie cel Mare : «Oamenii au minte, suflet şi duh, dobitoacele numai duh şi suflet, iar ierburile numai viaţă, fără suflet, fără duh şi fără minte».

PREOTUL (ia tăbliţa din mâna lui Dimitrie şi o dă tatălui): Hai, încearcă şi tu să citeşti!
TATAL (profund intimidat, dar şi emoţionat de reuşita copilului): Uite, părinte! Noi vedem tăbliţa asta, dar nu ştim să citim! Măi, băiete, mai citeşte ce-ai citit şi rândul trecut!
DIMITRIE: Fraţii mei, iubiţi dobitoacele necuvântâtoare…

TATĂL (întrerupându-l): Dar se ştie din neam în neam şi fără să citesc ce scrie pe tăbliţa asta că atunci când ducem la păscut sau vindem animalul care ne-a hrănit şi ne-a ajutat, noi ţăranii îl sărutăm ca şi când ar face parte din familie.
PREOTUL: Da, dar acum ce se ştie este şi scris. Verba volant, scripta manent, spune un proverb latin, Moş Dumitre.

TATĂL: Mda, înţelepciune străină în candela credinţei străbune.
PREOTUL: Nu, Moş Dumitre! E o înţelepciune pe care călugării bulgari şi vlahi mai învăţaţi din mănăstirile noastre au a binevoit şi au încuviinţat să o toarne cu măsură în sufletele credincioşilor Sfintei noastre Biserici şi pe care aş vrea să o moştească şi Dimitrie, feciorul tău.

MAMA (ca să scape de gura preotului face promisiune, pierzând din vedere că se afla în sfânta biserică): Dacă este aşa cum spui tu, părinte, apăi noi îi dăm binecuvântarea. O gură de hrănit mai puţin! Oricum, ce o fi om mai vedea! (răstindu-se la Dimitrie) Ce stai şi caşti gura? Ai schimburi, hăinuţe curate şi porţia de hrană pregătite! Hai, fugi cu vitele la păscut.

PREOTUL (privind cu mulţumire în urma copilului, strigă în urma lui): Dumnezeu să te aibă în pază, copile!

Scena 2
Dimitrie ia văcuţa, o sărută ca şi când ar fi cineva foarte apropiat şi pleacă spre Lunca Vlahilor unde îl aşteaptau ceilaţi ciobănaşi. Aici, în timp ce vitele păşteau, a început să culeagă zmeură într-un coş de nuiele. Două păsărele cleveteau aprinse pe ramurile unui copac din apropiere. Erau frumuşele, pictate în gri şi galben, parcă erau piţigoi. Dar mare gălăgie mai făceau, îi părea rău că nu le înţelegea limba, pentru că discuţia lor era înfocată. Stând puţin aplecat asupra tufei şi culegând zmeură bob cu bob, una dintre păsări a zburat spre el şi, într-un viraj ascuţit, i-a retezat părul din cap. S-a mirat pe moment, dar era convins, că pasărea a greşit drumul sau nivelul, coborând mai jos în aer, decât vroia. Pasărea gălăgioasă s-a oprit în pomul cel mai apropiat şi fără să zăbovească mult, a zburat din nou spre Dimitrie, zburlindu-i părul din nou. Apoi s-a aşezat, ciripind agitată. Nu mai încăpea nici o îndoială. Pasărea, de fapt, îl atacase. I s-a părut stranie insinuarea, dar nu s-a lăsat şi culegea zmeura mai departe, aşa cum nici ele nu se lăsau şi îl certau în continuare. Din greşeală, în timp ce culegea zmera, călcase pe un cuib acoperit de ierburi şi strivise puişorii care se aflau în el. Profund mâhnit a început să plângă. Din acel moment, Dimitrie s-a hotarat, spre pocăinţă, să lase desculţ timp de trei ani, fie iarna, fie vara, piciorul care strivise cuibul, faptă considerată de el drept o crimă. Dimitrie, care întotdeauna era cu alţii, cu turmele lor, în ziua aceea avea să le dea „dajdia” pentru pentru paza văcuţei sale, rugându-i să o aibă în grijă până în seara, când se întorceau în sat. Aceasta, la îndemnul păstorului, avea să intre singură prin porţile pe care le ştia, în curţile casei sale părinteşti, în timp ce el va fi pornit deja la drum, direct spre ţinta stabilită în zarea îndepărtată, pentru a învăţa ceea ce considera el a fi "şcoala călugăriei" într-o peşteră ce se afla în apropierea satului său natal, pe marginea Lomului în care avea să ducă o viaţă pustincească.

VĂCARUL: Ce vânt vă aduce pe aici?
COPILUL VĂCARULUI: L-am adus pe Dimitrie în noua împărăţie. Ai mai fost în "Crângul piţigoilor" vreodată? Priveşte?! E plin de zmeură aici. Poţi să culegi câtă vrei şi să asculţi zarva piţigoilor, Dimitrie.
VĂCARUL (întinzându-se înapoi pe iarbă cu mâinile aşezate sub ceafă): Mda. Tare frumoasa zarva pitigoilor?! Balamucul lor odihnitor te face parcă mai vesel. Simţi că mai ai foarte puţin până la Dumnezeu.
DIMITRIE (remarcă doi pţigoi pe rămurica unui copac din apropiere): Măi piţigoi, ce căutaţi voi prin zăvoi? Puteţi să vă opriţi din ciorovăială ca să staţi de vorbă şi cu mine? Ce zbanghii sunteţi!? Hai, duce-ţi-vă de aici! E al meu zmeurişul şi am dreptul să culeg zmeura, chiar dacă voi sunteţi aşa de supărate şi nu mă lăsaţi nicicum.
VĂCARUL (întrerupând scena cerţii dintre Dimitrie şi păsărele): Vezi, că poate au cuib în tufă, de aceea sunt aşa de supărate! (au început să caute cuibul la rădăcina tufişului; dând la o parte câteva crengi cu mare grijă, copilul i-a arătat lui Dimitrie cuibul de pasăre pe care călcase din greşeală).
DIMITRIE (la vederea cuibului zdrobit): Sunt nenorocit, mai nenorocit decât am fost vreodată! Nu o să mai port niciodată încălţăminte în picioare din pricina asta?!
VĂCARUL: Aici cred ca a fost mana lui Dumnezeu, dragă Dimitrie.
DIMITRIE (plângând în hohote): Cum aşa? În ce fel? Explică-mi, fiindcă îmi pare tare rău că am călcat pe cuibul lor şi le-am strivit puişorii.
VĂCARUL: După câte ştiu eu, piţigoii, ca şi copiii, sunt o mângâiere pentru suflet chiar dacă sunt puşi pe tărăboi. Atunci când dai într-unul ţipă doi. Dar, au şi cusururi: sunt răutăcioşi cu cei mai slabi decât dănşii. În plus, mai şi au prostul obicei de a nu-şi prea bate capul să-şi găsească loc potrivit pentru cuib, ci îl folosesc pe cel părăsit de alte păsări. De-aia mai spunem despre femeile leneşe care n-au terminat de tors câlţii până la sfârşitul iernii, că vor face piţigoii cuib în lâna sau fuiorul lor netors. Aşa că, dacă piţigoii ăia nu se sălăşluiau într-un loc străin, acum nu erau morţi. Vezi, pedeapsa pentru lenea lor?
DIMITRIE (cu obrajii udaţi de lacrimi, cerând iertare Celui de Sus, i-a mângâiat şi i-a îngropat lângă cuib): Atunci, o să mă pedepsesc şi eu şi nu o să mă mai întorc acasă, ci mă voi sălăşlui în vechea peşteră a pustnicilor vlahi de pe malul Dunării, aşa cum au făcut şi păţigoii aceştia. Oricum, ai mei au promis părintelui că nu se vor împotrivi dacă eu voiesc cu adevărat să învăţ şcoala călugăriei.
VĂCARUL: Dumnezeu uită! Îşi ascunde faţa, şi în veac nu va vedea că ai omorât nişte piţigoi!
DIMITRIE: De ce mă ispiteşti, văcare? O, tu cel plin de toata viclenia şi de toata înşelăciunea, încetează odată a strâmba căile Domnului cele drepte!?
VĂCARUL: Oare n-ar fi mai bine să te duci acasă, că e cam greu de trăit în pustia aceea? Cum sare şi zboară piţigoiul încoace şi încolo, aşa nu nimereşte promisiunea neîntemeiată! Ce te mai vaieţi şi te blestemi acolo?
DIMITRIE: Nici vorbă de blestem, iar de întors acasă nici atat! NU ÎNŢELEGI CĂ DE FAPT EU VREAU SĂ ÎNVĂŢ ŞCOALA CĂLUGĂRIEI, iar nu viclenia călugărească?
VĂCARUL: Un suflet prea mare pentru un păcat atât de mic! Te rog, nu te nenoroci doar pentru atâta lucru! E mai bine văcar, decât călugăr, Dimitrie!
DIMITRIE: Nu!? Eu vreau să mă fac călugăr! Cu astfel de cuvinte nu mă scoţi din Iad…ci mă afunzi mai tare în el, văcare?! Voi rămâne aici, în pustietate!
VĂCARUL: Pune-ţi măcar încălţăminte în picioare, Dimitrie!
DIMITRIE: Şi păsărelele pe care le-am omorât erau atât de firave, lăbuţele lor ca nişte fire de paie, dar tutuşi până să le omor eu reuşiseră să se hrănească şi pe timp foarte rece.
VĂCARUL: Nimeni nu şi-a urât propriul trup vreodată!
DIMITRIE: Doamne, iartă-l pe văcar că din cauza nevredniciei mele vorbeşte aşa! Nu pot susţine cu neruşinare că nu s-a întâmplat nimic! Ce minunată ar fi lumea dacă ar exista mai multă ruşine şi mai puţină viclenie! Duhul vicleniei alungă Duhul Sfânt din inima şi mintea noastră! Prefer goliciunea picioarelor decât a inimii şi minţii mele, văcare!

Scena 3

În acea peşteră, pe măsură ce creştea cu vârsta şi cu înţelepciunea, s-a trezit în el şi mai mult dorul după viaţa monahală, deşi practicase şi până atunci, poate fără ca să-şi dea seama, "sfaturile" cerute oricărui călugăr: sfinţenia vieţii (fecioria) şi sărăcia. Îi mai lipsea doar unul: smerenia (ascultarea). Numai că el niciodată nu şi-a părăsit peştera săpată în stâncă de pe malul râului Lom. Într-una din zile, de peştera sa s-au apropiat doi călugări. El se apropie de cei doi cu reverenţă, sărutându-le picioarele. Văzându-i zdrenţele, scârbiţi, călugării au făcut un pas înapoi, dar toruşi au făcut asupra lui, semnul crucii. I-au spus să se ridice şi au început să-l cerceteze, vrând să afle de unde vine, de cât timp trăia acolo şi ce canoane practică pentru mântuirea sufletului său. Sf. Dimitrie, făcând din nou o reverenţă, le-a explicat că el sudiază şcoala călugăriei. Unul dintre călugări i-a cerut să-i facă demonstraţie de ascultare şi să-l urmeze la mănăstire. Astfel, Sfântul Dimitrie se va călugări în Mănăstirea lui Basarab I de la marginea satului natal.

CĂLUGĂR (zărindu-l pe Dimitrie): Părinte stareţ, mi se pare că văd o nălucă!
STARETUL (catre Dimitrie): Măi baiete, ce cauţi tu în pustietatea asta? Du-te la ai tăi, ce stai aici singur ca un vagabond?
DIMITRIE (se apropie cu sfială de cei doi călugări): Sărut-mâna, părinţilor! Nu mi-s singur, ci cu Dumnezeu, iar de întors acasă nici vorbă cu vreau să aud. Sunt aici ca să învăţ şcoala călugăriei!
STAREŢUL: Dacă înţeleg eu bine, tu nu participi la Sfânta Liturghie, nici nu reciţi psalmii şi nici nu citeşti o altă scriere sfântă! Vai, dar este de neimaginat lucrul acesta! Această situaţie trebuie să se schimbe!
CĂLUGĂR: Părinte stareţ, priveşte la picioare lui! Băietul ăsta merge descult prin zăpadă. O să se îmbolnăvească!
STARETUL: Lasă-l măi, să se nevoiască!
CĂLUGĂR (catre Dimitrie): Totuşi, oare n-ar fi mai bine să te duci acasă? Sau ai fost alungat pentru că oi fi cine ştie ce om rău?
DIMITRIE: Prigoniţi fără vină, ca şi mine acum, au fost şi piţigoii al cărui cuib l-am zdrobit sub picioarele mele în Crâng! Dacă nu aş fi fost prigonit fără vină acum n-aş fi cunoscut suferinţa păsărilor. Ele au tot - şi sfinţenie, şi dragoste, şi milă. Au tot, în afară de mântuire, ca şi mine acum.
CĂLUGĂR: Da, acum se mai crede şi duhovnicul piţigoilor!
STARETUL: Încetează! Nu vezi? Baietul acesta vrea să ajungă om sfânt, frate! Ce pustnic tânăr!!! Dacă asta îi este voia, de ce să nu-i dăm pace? Sau, ai bine, să vină cu noi la mănăstire!
DIMITRIE: Mai bine rămâneţi voi de aici! Nu plecaţi, ci rămâneţi să întemeiem aici o nouă obşte.
CĂLUGĂR: Asta nu e călugărie ce vrea să facă el! Cine ştie ce duh străin de neascultare l-o fi îndemnat să fugă de acasă? Că mai multe sunt vânturile care zbuciumă sufletul unui pustinic decât cele care zbuciumă marea! Mai multe chiar decât cele ale unui călugăr!
STAREŢUL: Dar, de ce nu ai veni tu la mănăstirea de unde suntem noi!
DIMITRIE: M-au îndemnat să îmbrăţişez viaţa pustnicească harul Domnului şi conştiinţa păcatelor săvîrşite, iar nu duhul neascultării cum credeţi voi. "Că eram fără de minte şi nu ştiam; ca un dobitoc eram înaintea lui Dumnezeu" (Ps. 72, 22).
CALUGAR: Părinte Stareţ, nu este bine ceea ce se întâmplă şi te rog să nu-l primesti in mănăstire, altfel plec eu.
STARETUL: Dacă vrei, poţi pleca, dar Dimitrie va veni cu mine la manastire.
CALUGAR: Dar cum este posibil să renunţi atât de uşor la mine, eu care te-am ascultat mereu?
STARETUL: Tu şti, deja, ce-i ascultarea. Dacă ai pleca, cu siguranţă că ai şti cum să te porţi, nici nu mă îndoiesc! Dacă însă el ar ramane singur aici, ca si pana acum, ce ar face? Asta de ce nu te-ai întrebat? De ce te-ai gândit doar la tine?
CALUGAR (catre staret): Iertare.
STARETUL: Ei, lasă! Nu poţi greşi tu cât pot eu să iert!
DIMITRIE: Ce cuvânt frumos...!
STARETUL (catre Dimitrie): De unde eşti?
DIMITRIE: Sunt din Basarabov. Viaţa sătenilor mei se depăna asemenea cu cea a vieţuitorilor din mănăstiri. Asemenea acestora – a monahilor – şi credincioşii din sat postesc, se roagă seara şi dimineaţa, frecventează slujbele şi se împărtăşesc, iar în familii nu se aude vreun cuvânt urât, cuvânt de blestem sau altele de felul acesta. Aş putea mărturisi deci, că afară de pilda evlaviei bunilor mei părinţi şi a sătenilor, nimeni nu m-a îndemnat să iau drumul mănăstirii, a cărei valoare n-aş putea să o definesc, rămânând în suflet însă vie.
STARETUL: Atunci, ce stai aici în pustie, frate drag? Hai la mănăstire! Acolo e altceva! E o pregustare a Paradisului .... Viaţa călugărilor se desfăşoară în rugăciune şi este mai frumoasă decât cea pe care o cunoşteai în satul tău. Cine eşti? Cum te numeşti?
DIMITRIE: Dimitrie, boarul din Basarabov! Iar, dacă Dumnezeu are un plan cu mine, trec prin foc şi prin apă! Doar stiti ca pentru un crestin adevarat cele mai de seamă indatoriri sunt a iubi si a-si dovedi curajul!
CĂLUGĂR (încercându-l): Iertare că ţi-am tulburat liniştea! Am fost rău cu tine! Sper sa nu ne urasti pentru asta!
DIMITRIE: Doamne fereşte! Cu cu bucurie, fac ascultare faţă de trimişii lui Dumnezeu. Când am probleme greu de rezolvat, când mă frământă ceva şi nu pot găsi o soluţie, pun genunchiul la rugăciune în peştera mea, rugându-mă lui Dumnezeu să mă lumineze şi Dumnezeu mă ajută! Personal, cred că Dumnezeu v-a trimis să primesc un cuvânt de binecuvântare, de îmbărbătare şi de linişte.
STARET (constatator): Aşa umil şi nebăgat în seamă de oameni, sărac şi fără înţelepciunea veacului tău, şi totuşi având cu tine comoara cea cerească a învăţăturii sfinte, fiind înălţat de Dumnezeu la atâta pricepere duhovnicească... Cu adevărat un suflet călugăresc! Cred că tocmai ţi-ai încheiat şcoala aceasta a călugăriei! Cu voia lui Dumnezeu, când mă va chema la el, nădăjduiesc că ai grijă de fraţii tăi din mănăstirea din care am venit noi.
DIMITRIE: Nu, nu mi-am încheiat şcoala! Doar că acum, consider că dau cel mai greu dintre examene cu frăţiile voastre! Examenul ascultării!
CĂLUGĂR: Hai, Părinte Dimitrie, hai împreună cu noi să ne înveţi şi pe noi şcoala călugăriei!

Scena 4
Sfantul Dimitrie a trăit ca un sfânt ascuns, adânc simţitor la durerea oricărei vieţuitoare, fie pasăre, fie vită, fie mai ales fiinţa omenească. La moartea fostului stareţ, preoţii şi ceilalţi frat ai lavrei au voit să-l facă pe Dimitrie stareţ pentru că era un om cu o viaţă îmbunătăţită. La câtva timp după ce a refuzat să le fie stareţ, părintele Dimitrie a trecut la Domnul. Sihastrul s-a întors pe malul râului Lom. Acolo şi-a întins trupul între două lespezi uriaşe, ca într-un sicriu de piatră, în timp ce sufletul său se mută la cele vesnice.

CĂLUGĂRII: Dimitrie, primeşte să ne fii stareţ!
DIMITRIE: Lăsaţi-mă, părinţilor, să-mi plâng păcatele mele! Nu sunt un om atât de destoinic încât să mă îngrijesc de sufletele altora! Lucrul acesta se potriveste pentru părinţii îmbunătăţiţi, aşa cum a fost răposatul părinte stareţ care m-a condus spre această mănăstire.
CĂLUGĂRII: Ca frate, dar noi de-acum te vrem şi ca stareţ!
DIMITRIE: Fraţilor, cei dintre voi care s-ar gândi la mine ca la un viitor stareţ, să ştiţi că nu gândiţi drept. În aceşti primi ani petrecuţi alături de voi, aripile mele au slăbit. Ele nu mai pot să mă conducă spre zările unde trebuie să meargă mănăstirea noastră, chiar dacă , aşa cum spuneam că, duhovniceşte, aceştia sunt primii mei ani de vieţuire în mănăstire!
CĂLUGĂRUL: Nimeni nu ştie ceasul chemării sale la Domnul! Vorbeşti în dodii, părinte Dimitrie. Nu mai înţelegem nimic din cele ce spui tu.
DIMITRIE: Parintilor, vă mărturisesc că eu nu pot să vă fiu egumen şi părinte duhovnicesc, căci am greşit înaintea Domnului.
PĂRINŢII: Ai afirmat odată, părinte Dimitrie, că virtutea poate fi comunicată fără să vorbeşti şi fără să taci. Ce ai vrut să spui?
DIMITRIE: Ah, dacă aţi şti cum cântau păsările când înfloreau copacii, primăvara, pe vremea când eram un biet copil mai înainte de a ucide acei piţigoi! …
PĂRINŢII (cu lacrimi): Nu ne lăsa sărmani, că n-are cine să ne povăţuiască pe calea mântuirii. Să rămână pacatul asupra noastra, numai să nu ne laşi singuri.
DIMITRIE: O să vă fiu egumen, numai dacă îmi făgăduiţi să împliniţi cuvântul meu! Aripile morţii sunt gata să mă cuprindă în îmbrăţişarea cea mai de pe urmă! Privind lumea aşa cum e ea, noi trebuie să descifrăm în această lume, cum se spune, semnele vremii. Un bun credincios ştie care a fost semnul chemării sale la credinţă şi dacă îi descoperă Dumnezeu ştie şi momentul trecerii sale la cele veşnice. Dar, îngăduiţi-mi trei zile ca să mă merg să mă rog pentru ultima dată în peştera unde m-aţi găsit şi dacă Dumnezeu va voi, voi primi bucuros!
CĂLUGĂRUL: Ce, te crezi cumva vreun oracol? De unde ştii tu voia lui Dumnezeu? Stai! Să nu te duci! De ce stăruieşti într-o astfel de încăpăţânare? Ascultă şi nu mai încerca să pleci nicăieri. În tot ce ai facut se vede dorinţa de a învăţa şcoala călugăriei. Ori, această şcoală a călugăriei nu este alta decât mănăstirea aceasta în care stăm noi. Ce va rămâne din ea dacă şi tu vei pleca?
DIMITRIE: Ziduri, ziduri.
CĂLUGĂRUL: De ce „ziduri”?
DIMITRIE: Măi, părinţilor, pentru că duhul ce suflă între zidurile acestei mănăstiri este mult mai liber decât voi. Dacă Dumnezeu nu dă cuiva să înţeleagă calea ascultării, acela - chiar de va avea înaintea sa pe Sfinţii Apostoli - până şi asupra lor va arunca cu pietre. În ascultarea pe care eu am făcut-o există multă libertate care a făcut ca zidurile şcolii călugăriei pe care eu am urmat-o să fie străbătute cu multa uşurinţă, în ciuda îngustimii şi umezelii lor. E drept! Voi sunteţi înalţi ca brazii, dar tot ca brazii puteţi cădea la prima furtună, pentru că nu vă înfigeţi rădăcinile unde trebuie!
CĂLUGĂRUL: Unde anume, părinte Dimitrie?
DIMITRIE: Stau cu mâinile întinse şi cu ochii umezi, căci la atâta amar de vreme de când sunt cu voi, nu găsesc un alt loc pentru şcoala călugăriei decât în peştera de pe râul Lom, acolo unde drumurile voastre s-au încrucişat prima dată cu un fost văcar. Adevărata şcoală a călugăriei este un edificiu de sfinţenie, în altarul răscumpărător al căruia trebuie să vedem însăşi voinţa lui Dumnezeu de mântuire a tuturor. Sunt sigur că, această şcoala a mântuirii acestui popor va rodi cu adevărat între vlahi! Altfel, totul e în zadar.
CĂLUGĂR: Dar eu am încredere numai în tine!
DIMITRIE: Frate Ioane, ai venit la mănăstire să cauţi oameni sfinti? Niciodata în viaţa ta să nu te iei după om, oricât de sfânt ţi s-ar părea. Astăzi te foloseşti de el, iar mâine te poţi sminti. Voieşti să ai călăuză pe viaţă? Citeşte Sfânta Scriptură şi invataturile Sfintilor Parinti si urmeaza pe cat poti şi fără viclenie învăţăturile lor, de care niciodata nu te vei sminti.
CĂLUGĂR: Am părăsit mănăstirea pentru a străbate lumea largă şi a-l întâlni pe cel mai înduhovnicit monah. Am ajuns la o altă mănăstire, unde am fost întrebat: De unde vii? Şi când i-am spus de unde sunt am fost întrebat dacă nu cunosc pe un părinte cu numele Dimitrie. Uluit, am răspuns că da. Atunci mi s-a spus că nu mai este altul ca el. Aşa că te întreb: De ce, părinte Dimitrie, nu m-ai învăţat lucrurile extraordinare pe care le cunoşti?
DIMITRIE: Frate Ioane, când tu cădeai, eu aprindeam cădelniţa, când tu slujeai, eu îţi pregăteam hainele de slujbă. Vezi, în fiecare moment te învăţam câte ceva!
CĂLUGĂR:Degeaba pleci, că tot în mâinile noastre o să vii!
DIMITRIE: Eu am nădejde în mila lui Dumnezeu!
CĂLUGĂR: Din ce să-ţi facem mormântul?
DIMITRIE: Dacă-i moarte, nu-i nimic! Să nu-mi faceţi mormânt. Ci să mă puneţi între două pietre pe malul râului. După moartea mea, să iei tu cojocul cu mantaua pe care mă culc; fratelui Macarie să-i dai pielea de oaie, iar fratele Gherasim să ia sacul.

(Sihastrul se întoarce pe malul râului Lom. Acolo îşi întinde trupul între două lespezi uriaşe, ca într-un sicriu de piatră, în timp ce sufletul său se mută la cele vesnice. )

ACTORI:

POVESTITORUL: Elena Sandu
Sf. DIMITRIE BASARABOV: Andrei Barbu
PREOTUL: Cristian Constantinescu
MAMA: Teodora Sandu
TATAL: Mihai Tănăselea
COPIII: Antonia Chiroiu-Bolteanu, Cristina Chiroiu-Bolteanu altii copii din parohie
VĂCARUL: Gabriel Sandu
COPILUL VACARULUI:
CĂLUGĂR: Alina Vlad
STARET: Daniel Bouleanu
ALTI CALUGARI:

Fisa 7 (Despre ascultare & contra vicleniei)

2011-09-26T14:22:00.002+03:00

După vizionarea piesei de teatru ŞCOALA CĂLUGĂRIEI (despre Viaţa Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului), cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Adevăr & Minciună.
2.Ascultare & Viclenie (inclusiv cea călugărească).
3. Şcoala călugăriei, şcoala ascultării.

LECTIA 6 (MANTUIREA: NASTEREA DOMNULUI, INVIEREA OMULUI)

2011-09-26T14:00:00.001+03:00

După vizionarea piesei de teatru UN CRACIUN DE POVESTEA (despre NASTEREA MANTUITORULUI NOSTRU HRISTOS), cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Naşterea Domnului nostru Hristos, renaşterea/învierea omului.
2.Naşterea şi Învierea Domnului nostru Hristos & Sfinţenia omului (posibilitatea transformării duhovniceşti a omului).
3. Naşterea Domnului & Nevinovăţia pruncilor.

FISA DE LUCRU 5

2011-09-26T13:16:00.001+03:00

După vizionarea piesei de teatru FÂNTÂNA ORTODOXIEI (despre Crezul Ortodox), cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Invidia, piedică în calea sfinţeniei.
2. Păcatul invidiei, sursa disputelor periculoase pentru sufletul şi trupul omului.
3. Lui Dumnezeu nu-i plac disputele!

Fisa 4 (DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT, DAR OMUL NU!)

2011-09-26T12:38:00.000+03:00

După vizionarea piesei de teatru DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT (Viaţa Sf. Ioan Botezătorul), cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Dumnezeu respectă libertatea noastră de a opta între a deveni sfinţi sau păcătoşi!
2. Sfinţenia, o formă de revoltă împotriva ororilor comise în general de păcat?
3. Dumnezeu este mult mai milostiv decât suntem noi, oamenii!

Sfintenia la locul de munca (FISA NR. 3: DE CE SĂ FII DEMNI/SFINŢI?)

2011-09-26T12:24:00.005+03:00

După vizionarea piesei de teatru SF. M. MC. PANTELIMON, DOCTORUL FARA DE ARGINTI, cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Motivaţiile şi consecinţele sfinţeniei în circumstanţele concrete ale vieţii (De ce aş deveni un sfânt?);
2. Problema raportului dintre păcat, în special corupţie, şi sfinţenia la şcoală sau la locul de muncă (Să ne fie ruşine de propriile păcate!);
3. Sfinţenia, condiţie "sine qua non" a demnităţii umane (Sfinţenia presupune curajul afirmării demnităţii umane! DE CE SĂ FIM DEMNI?).

ACTUALITATEA MILOSTENIEI (fisa nr. 2: DE CE SĂ FIM MILOSTIVI?)

2011-09-26T11:09:00.007+03:00

După vizionarea piesei de teatru, cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Problema raportului dintre păcat şi milostenie (sau comuniunea de interese şi generozitatea umană?);
2. Problema raportului dintre milostenie, libertatea umană şi "dreptul" la păcat;
3. Problema raportului dintre "dreptul" la păcat şi ruşine.

INVIEREA MANTUITORULUI HRISTOS (fisa de lucru nr. 1: DE CE SĂ FIM CREDINCIOŞI?)

2011-09-19T12:04:00.003+03:00

După vizionarea piesei de teatru HRISTOS A INVIAT!, cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Problema raportului dintre minuni şi Dumnezeu;
2. Problema raportului dintre libertatea umană şi ajutorul lui Dumnezeu;
3. Problema raportului dintre libertatea umană şi "dreptul" la păcat.

RETROSPECTIVA "ATENEUL SF. PANTELIMON 2010"

2011-09-11T10:44:00.001+03:00

1. 12 februarie 2010 - s-a derulat programul educativ-religios CITIŢI SCRIPTURILE!, al cărui scop este cultivarea dragostei copiilor faţă de textul Sfintei Scripturi. Grupul celor 20 de copii din cadrul programului "Hristos împărtăşit copiilor" de la biserica Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc au primit câte un Nou Testament cu Psalmi, fiind îndemnaţi astfel ca la începutul Postului Paştilor să citească Sf. Scriptură şi să se roage mai mult.
2. 20 martie 2010 - trupa de teatru ATENEU a bisericii Sf. Pantelimon din Bucuresti s-a întâlnit cu dl. George Pistireanu, care locuieşte în parohia acestei biserici. Domnia sa a avut rabdarea de a asista la repetitiile pentru sceneta de teatru HRISTOS A INVIAT! si, ulterior, sa raspunda intreabrilor pe care membrii trupei i le-a adresat. George Piştireanu interpretează rolul unui tânăr puşcăriaş în filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", recent premiat la Berlin cu distincţia Ursul de argint şi Cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Stockholm (nov. 2010).
3. 4 aprilie 2010 (prima zi de Paşti) - premiera scenetei HRISTOS A ÎNVIAT!, o scenetă despre condiţia umană deplorabilă a celor care deşi cred în minuni, nu mai cred şi în Dumnezeu, difuzată şi pe postul de televiziune TVR 3.
4. 26 iulie 2010 - a avut loc premiera piesei de teatru FÂNTÂNA ORTODOXIEI în interpretarea trupei de teatru religios Ateneu. Fântâna ortodoxiei este povestea Crezului Ortodox, căruia Patriarhia Română i-a consacrat anul omagial 2010. Această piesă de teatru a fost înscrisă la Festivalul de teatru religios Ateneu creştin, manifestare care s-a derulat la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc cu ocazia hramului acestui lăcaş de cult din Bucureşti şi a fost difuzată de postul de televiziune TVRM.
5. 15 august 2010 - debutul proiectului CATEHIZAREA ADULŢILOR CU AJUTORUL SCENETELOR DE TEATRU JUCATE DE COPII prin proiectarea piesei Fântâna Ortodoxiei, dedicată anului omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti în Patriarhia Română.
6. 13 octombrie 2010 - premiera scenetei Cuv.Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni, o piesă de teatru despre generozitatea umană, un semn al credinţei considerat demodat de cei care preferă cinismul modern în locul milosteniei creştine, a cărei ecranizare a fost difuzată de TRINITAS TV în data de 14 octpmbrie 2010, orele 13.15.
7. 21 noiembrie 2010 - a demarat un nou proiect intitulat COPILUL ŞI LEGUMA. Aceasta initiativa a centrului social-cultural Ateneul Sf. Pantelimon are ca scop cultivarea respectului fata de mediu.
8. 10 decembrie 2010 - a demarat proiectul TERAPIE PRIN TEATRU RELIGIOS prin proiectarea piesei de teatru Cuv.Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni şi oferirea de daruri celor 60 de persoane adulte cu handicap neuropsihic internate în strada Balotului din zona Fundeni
9. 25 decembrie 2010 - a doua ediţie a Festivalului de teatru şi film religios "Ateneul Sfântului Pantelimon" (FTFRA 2010), desfăşurată sub titlul MATINEU LA ATENEU, compusă din gala premiilor ASPIR 2010 (Ateneul Sf. Pantelimon - Inspiraţie şi Religie) pentru cel mai bun film al anului produs de trupa de teatru Ateneu în decursul anului, precum şi premiera ecranizării teatrale a scenetei religioase "O poveste de Crăciun".

ZIARUL ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON

2011-09-03T10:07:00.001+03:00

Descarca ziarul format PDF in propriul calculator accesand casutele de mai jos!

Radio Trinitas, 29 august 2011

2011-09-01T11:17:00.000+03:00

DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT, VIATA SF. IOAN BOTEZATORUL, inregistrare audio

2011-08-30T13:46:00.003+03:00

Reportaj Radio Romania Actualitati, iulie 2011

2011-08-08T10:44:00.003+03:00

Reportaj TVR, Universul credintei, 31 iulie 2011

2011-08-03T10:55:00.001+03:00

Imagini foto de la premiera piesei DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT, 26 iulie 2011

2011-08-03T09:53:00.010+03:00

The best ...

REALITATEA VIRTUALA

2011-07-10T12:17:00.000+03:00

Părintele Bogdan Teleanu spune că realităţile, ca simple semnale electrice interpretate de creier care, datorită unei neurostimulări interactive, pot fi reproduse cu ajutorul tehnicii moderne într-un spaţiu virtual comun, aşa cum se doreşte a fi internetul. "Internetul şi, implicit, orice spaţiu construit virtual nu sunt scutite de această paradigmă filozofică, existând şi aici tendinţa depăşirii barierelor culturale exclusiv prin "limbajul trupului". Sunt de-a dreptul înspăimântat de consecinţele identificării omului numai cu trupul său! Internetul, operând cu simple semnale electrice interpretate, constituie o deşertică realitate şi - în cazul în care nu este folosit în mod chibzuit şi eficient - o pierdere de vreme. În ciuda mirajului său, el este pe cale să transforme în mod programatic fiinţa umană într-o prizonieră a unui trup pasiv, ceea ce îl deosebeşte pe om până şi de animal. Biserica se confruntă astăzi cu provocările legate de un proces de descreştinare a oamenilor, operat de o societate în care primatul lumii materiale asupra celei spirituale se consolidează din ce în ce mai mult, diminuând până la anihilare libertatea umană. De aceea, în paralel cu progresul tehnologic, umanitatea are nevoie şi îşi apără legătura cu dimensiunea duhovnicească a vieţii, conştientă că realitatea spirituală este garanţia libertăţii sale, întrucât depăşeşte orice închipuire umană, nefiind condiţionată nici de imanenţa lucrurilor şi nici de virtualitatea imaginaţiei", concluzionează părintele Bogdan Teleanu. (Ziarul Lumina, nr. 161 (1965), anul VII, sambata, 09 Iulie 2011)

Un prim obiectiv al proiectului/2011: GENERAŢIA HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR

2011-05-03T11:04:00.008+03:00

Copilul, bătrânul şi pâinea: Duminical, după ce s-au împărtăşit, în perioada Postului Sfintelor Pasti (6 martie 2011 - 24 aprilie 2011) membrii trupei Atenei s-au deplasat la domiciliul unor persoane vârstince din parohie pentru a le oferi o bucată de pâine şi un cuvânt bun, dorind ca astfel să menţină contactul acestora cu biserica Sf. Mc. Pantelimon. Din păcate, la nivelul parohiei mai este de lucrat la nivelul coeziunii dintre tineri şi bătrâni.

PRECIZARE

2011-01-31T10:11:00.013+02:00

Întrucât în anul 2010, pe lângă realizări, au existat şi probleme de comportament individual care au afectat imaginea de grup a trupei de teatru Ateneu, facem următoarea precizare:

1. Trupa de teatru ATENEU face parte din proiectul cultural-religios ATENEU ORTODOX.
2. Scopul proiectului ATENEU ORTODOX este de a combate tendinţele de secularizare a Bisericii prin promovarea valorilor creştin-ortodoxe.
3. Orice susţinător sau colaborator al proiectului trebuie să fie sau să-şi dorească să devină un bun creştin ortodox.
4. Câştigarea încrederii părinţilor copiilor care fac parte din proiectul cultural-religios ATENEU ORTODOX în pedagogia Mântuitorului nostru Hristos, Cel care a declarat în mod public: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!“ (Ioan 16, 33)”.

În concluzie, orice încercare de compromitere prin deturnarea sensului lucrării ATENEU ORTODOX reprezintă, de fapt, un obstacol în calea lucrării de promovare a valorilor creştin-ortodoxe, fiind catalogate ca atare. Ne exprimăm speranţa că, în perspectivă, să se realizeze o primenire a resurselor umane implicate în acest proiect care să fie animate de principiile unei culturi de grup care poate să susţină cu succes trăirea autentic religios-creştină astfel încât, în virtutea principiului transperenţei, să reflecte pozitiv numai şi numai mesajul Mântuitorului nostru Hristos.

.

MEMBRII GRUPULUI CATEHETIC HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR:
Florin Strâmbeanu
Andrei Barbu
Alina Vlad
Antonia Chiroiu-Bolteanu
Cristina Chiroiu-Bolteanu,
Camelia Oprea,
Daniela Dumitru,
Elena Nicolae-Romaniuc,
Ana Manicea

Cristina
Emma

GALA PREMIILOR ASPIR 2010

2010-12-28T08:18:00.008+02:00

POVESTE DE CRACIUN 2010

2010-12-25T18:54:00.001+02:00

DECLARATIE DE INTENTII 2011

2010-12-23T10:14:00.005+02:00

Toate activitatile cultural-educative si social-filantropice desfasurate de grupul catehetic ATENEU din anul 2011 se vor desfaura sub semnul ANUL ARTIZANULUI CRESTIN. Alegerea acestei teme are ca scop stimularea creativitatii şi dexteritatii tinerilor ateneisti de la biserica Sf. Mc. Pantelimon. In acest context, vor fi realizate ateliere de lucru, cenacluri cultural-religioase, manifestari teatrale si cinematografice a caror productie va fi valorificata in scop misionar-caritativ.
Astfel, printre proiectele care se vor derula pe parcursul anului 2011 enumeram:
1. Festivalul de teatru si film (cu prilejul sarbatorii Cuv. Parascheva);
2. Serata duhovniceasca (cu prilejul sarbatorii Sf. Mc. Pantelimon);
3. Targul de artizanat crestin (cu prilejul Nasterii Domnului);
4. Campania "Mangaierea bolnavilor si batranilor prin dramoterapia religioasa" (pe parcursul anului);
5. Campania "Catehizarea adultilor cu ajutorul teatrului religios jucat de copii" (pe parcursul anului);

MATINEU LA ATENEU DE CRĂCIUN: GALA PREMIILOR ASPIR

2010-12-21T10:45:00.000+02:00

În ziua de 25 decembrie 2010, începând cu orele 12.00, la biserica Sf. Mc. Pantelimon de la Foişorul de Foc, are loc cea de a doua ediţie a Festivalului de teatru şi film religios "Ateneul Sfântului Pantelimon" (FTFRA 2010).

Pentru secţiunea de premiere a galei filmului religios MATINEU LA ATENEU, organizatorii FTFRA 2010 au selectat filmele "Patimi şi Înviere" (o producţie TVR 3), "Fântâna Ortodoxiei" (o producţie TVRM), "Cuv. Parascheva, Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni" (o producţie Trinitas TV). În cadrul galei, organizatorii FTFRA 2010 vor oferi premiul ASPIR (Atenul Sfântului Pantelimon - Inspiraţie şi Religie) pentru următoarele categorii:
1. Cel mai bun film;
2. Cel mai bun actor;
3. Cea mai bună actriţă;
4. Cel mai bun actor în rol secundar;
5. Cea mai bună actriţă în rol secundar;
6. Cel mai bun debut;
7. Recuzită, costume şi accesorii.
Printre cei nominalizaţi de organizatorii FTFRA 2010 la premiile ASPIR se numără Alina Vlad, Cristina Chiroiu-Bolteanu, Gabriel Sandu, Daniel Bouleanu, Georgeta Vlad şi Gabriela Anghel etc.

Pentru secţiunea de prezentare a unei noi producţii de film religios, organizatorii FTFRA 2010 vor oferi cinefililor creştini bucureşteni prilejul de a viziona în premieră transpunerea cinematografică a piesei de teatru "Un Crăciun de poveste". Protagoniştii filmului, participanţii la orele de cateheză “Hristos împărtăşit copiilor!”, dau viaţă unui scenariu compus de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU despre capacitatea de transformare a omului.

Este vorba de un scenariu clasic despre Naşeterea Mântuiorului nostru Hristos care dă expresie modului în care omul face alegerile în viaţă. Personajul principal, Moş Crăciun, un hangiu din Bethleem, are de ales între bucuria de a intra în posesia unui măgăruş sau aceea de oferi un ajutor pruncului Mesia ce urma să se nască în acea noapte. Iniţial optează pentru măgăruş, dar naşterea Mântuitorului Hristos îi va schimba perspectiva materialistă pe care o avea până în acel moment sfânt asupra vieţii.

Actorii fac parte din trupa de teatru religios ATENEU, înfiinţată în 2009 şi care îşi derulează activitatea în cadrul orelor de religie “Hristos împărtăşit copiilor” prin proiectul cultural-religios “Ateneul Sfântului Pantelimon” de la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorulde Foc. Distribuţia este următoarea: Micul Mesia (Theodor-Ioan TELEANU), Fecioara Maria (Alina BÂGIOI), Iosif (Mihai Tănăselea), Hangiul Crăciun (Daniel BOULEANU), Hangiţa Crăciuniţa (Teodora SANDU), Magi (Gabriel SANDU, Alexandru-Ştefan IANCU, Cosmin MĂGUREANU), Păstori (Alina VLAD, Camelia OPREA, Roxana DUMITRU), Îngeri (Elena SANDU, Cristina CHIROIU-BOLTEANU, Antonia CHIROIU-BOLTEANU, Ema PENDIUC, Marina CRISTEA), Copii (Andrei Barbu, Daniela DUMITRU), Măgăruşul (Florin STRÂMBEANU), Povestitorul (Cristian Constantinescu), Negustorii (Vlad Gheorghiu, Gabriela Gheorghiu, Elena Sandu, Ana Manicea). Costumele au fost realizate de domnele Georgeta Vlad şi Gabriela Anghel.

SEMNIFICATIA TERMENULUI "ATENEU"

2010-12-19T07:58:00.014+02:00

ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON SE AUTODEFINESTE CA UN SPATIU AL LIBERTATII PENTRU VIZIUNEA MICILOR ÎNTREPRINZĂTORI CREŞTINI!

În ciuda etimologiei sale neclare, cuvântul ateneu (gr. tehne - artă, tehnică) sugerează înţelepciunea sau inteligenţa practică a artizanilor, a abilităţii şi ingeniozităţii lor de a lucra manual.

În acest sens, filozoful german Hannah Arendt descrie comportamentul artizanului (the craftsman) în felul următor: „Opera artizanului era ghidată de idee, de modelul pe care l-a contemplat mai înainte ca procesul de fabricare să fi început sau să se fi terminat; în primul rând, pentru a avea indicaţii despre ceea ce urma să se facă şi, apoi, pentru a verifica produsul finit” . Hannah Arendt consideră că artizanul (homo faber), spre deosebire de animal laborans, a cărui grijă este de a se „adapta” la condiţiile lumii , este cel care stabileşte sau, mai bine zis, creează condiţiile în care vieţuieşte, fiind „constructorul lumii (the builder of the world) şi producătorul de lucruri (the producer of things)” .

Din punct de vedere social, capacitatea creatoare a omului determină, de fapt, diferenţa dintre animal laborans şi homo faber: „Spre deosebire de animal laborans, a cărui viaţă socială este similară celei de turmă, fiind incapabil să edifice şi să locuiască în sfera publică şi mundană, homo faber este capabil, în cel mai înalt grad, să aibă propria sa sferă publică, chiar dacă nu este politică, în sensul deplin al cuvântului”.

Această diferenţă este determinată de recunoaşterea demnităţii umane a lui homo faber. Cu alte cuvinte, afirmarea publică a lui homo faber, care depinde de recunoaşterea valorii acţiunilor sale şi a rezultatului acestora din partea altor oameni , conferă, la rândul ei, demnitate umană.

SCOPUL PROGRAMULUI ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON:
- Atingerea maturităţii întru credinţă nu prin constrângere, ci prin împărtăşirea bucuriei întâlnirii creştine în spaţii publice deschise.

OBIECTIVE PRINCIPALE ALE PROGRAMULUI:
1. Îmbogăţirea patrimoniului cultural bisericesc printr-o reală şi o justă apreciere şi valorificare a valorilor cuprinse în învăţătura bisericească;
2. Elaborarea de produse culturale de calitate special pentru persoanele sărace - pornind de la principiul că fenomenul artistic a precedat virtual căderea în păcat a protopărinţilor noştri Adam şi Eva (Fac. 1, 31) - cu scopul echilibrării interesului manifestat faţă de cultura de masă, din păcate, în detrimentul culturii elitiste;
3. Practicarea sfinţeniei în circumstanţe concrete ale vieţii (la nivel de familie, parohie, şcoală, stradă, cartier, oraş, ţară etc) conform principiilor de credinţă filtrată de-a lungul timpului de solul neîntinat de păcate al vieţii sfinţilor Bisericii Ortodoxe.

OBIECTIVE SECUNDARE:
1. Amplificarea la nivel parohial a manifestărilor umane bineplăcute lui Dumnezeu prin împletirea în mod abil şi echilibrat a învăţăturii creştine cu experienţa umană cotidiană cu scopul de a combate influenţele secularizante sau vulgarizante oferite de cultura străzii sau de cartier.
2. Dezinhibarea socială prin încurajarea tinerilor creştini de a se comporta (a vorbi şi a acţiona) cu demnitate în public cu scopul transformării şi dezvoltării personale sănătoase;
3. Valorificarea unei sensibilităţi artistice care se fereşte de exchibiţionism, de exaltarea senzualităţii şi a voluptăţii, în scopuri misionare bisericeşti precise;
4. Angajare misionară în scopul mijlocirii bucuriei întâlnirii unui creştin cu altul în societatea contemporană cu scopul trăirii unei vieţi bisericeşti lipsite de inhibiţii conform principiilor şi valorilor noastre creştine;
5. Însuşirea de către tinerii creştini a idealului de a deveni “buni creştini şi buni români” prin demonstrarea măsurii ataşamentului lor faţă de valorile creştine ortodoxe româneşti aşa cum se desprind ele din predaniilor Mântuitorului Hristos împărtăşite din moşi strămoşi;
6. Depăşirea etapei de alfabetizare creştină a culturii şi civilizaţiei europene prin pătrunderea duhului Mântuitorului nostru Hristos şi a Evangheliei Sale în fiinţa reprezentanţilor acestora.

STRATEGIE:
Nu ne putem gândi iubirea lui Dumnezeu ca la o artă de seducţie dumnezeiească pentru că ar însemna ca Acesta printr-un act de cucerire să încalce grav libertatea umană. Dacă, după cum se exprimă Sf. Chiril al Alexandriei, "strălucirea iubirii este în noi chipul Mântuitorului nostru Hristos" rezultă că şi noi oamenii trebuie să învăţăm arta iubirii dumnezeieşti care nu înseamnă în nici un caz seducţie, ci în mod strict doar LIBERTATE ÎN HRISTOS. În mod firesc, se pune următoarea întrebare: Ce fel de libertate este aceasta? Este o libertate prin care omul se recucereşte pe sine, iar nu pe alţii! După exemplul Mântuitorului nostru Hristos, restauratorul omului constă tocmai în acest act de recucerire a propriului sine! Asta însemnă tocmai conştientizarea oamenilor că au pierdut ceva care merită recucerit. Ce am pierdut oare? INOCENŢA (de fapt acesta este şi sinonimul expresiei "sărăcia cu duhul")! Din acest punct de vedere putem face următoarea afirmaţie: "Inocenţă, Mântuitorul Hristos este personificarea numelui tău!"

Astăzi, datorită mizeriei devărasată de-a lungul timpului în spaţiul public şi a deprinderii de mascare a ruşinii eşecului orin arogarea unor false merite, oamenii şi instituţiile (una dintre acestea fiind chiar Biserica!) cu greu mai fac faţă ecologizării sale. Ce se mai poate face când o întreagă societate începe să perceapă răul ca pe un fapt banal, iar oprobiul public nu mai funcţionează? Răspunsul nostru, care este în acelaşi timpşi un APEL, este următorul: Să fie susţinute acţiunile bisericeşti de încurajare a libertăţii în Hristos prin înlocuirea sistematică a păcatelor propagate de cultura de masă care au contribuit din plin la pierderea inocenţei societăţii româneşti cu virtuţile umane şi teologice care le corespund!

Acest APEL LA ECOLOGIZAREA SPAŢIULUI PUBLIC ROMÂNESC pleacă de la premisa că societatea românească are nevoie de o ecologizare a întregului său spaţiu public! În acest sens, trebuie înţeles faptul că adevărata binefacere nu constă într-o temporizare sau o banalizare a acţiunii răului, ci printr-o reală consolidare a propriei libertăţi interioare. Cât de liber sufleteşte se mai poate simţi un om într-un prezent ameninţat de un viitor sumbru? De aceea credem că absenţa libertăţii în Hristos este cea mai cumplită dintre oricare dinte bolile sufleteşti şi trupeşti de care poate suferi un om. Astfel, cu cât va ajunge să iubească păcatul sau să se obişnuiască mai puţin cu acesta, cu atât va fi mai liber şi îl va iubi mai mult pe Dumnezeu.

TERAPIE ŞI EDUCAŢIE PRIN TEATRU RELIGIOS

2010-12-07T09:20:00.007+02:00

În ciuda faptului că tot mai puţini români merg la teatru, preferând mai mult spectacolele de divertisment de la televizor care parodiază vremurile de criză pe care le traversăm, la nivel parohial se poate constata - mai ales în prejma marilor sărbători, aşa cum este în această perioadă Naşterea Domnului, dar şi la diverse hramuri bisericeşti - un interes crescut pentru scenetele religioase. Animatorii acestui fenomen bisericesc sunt acei preoţi care doresc să resusciteze interesul pentru orele de cateheză cu ajutorul teatrului religios, o artă pe care, alături de poezie sau pictură, o consideră nimerită să exprime sentimente şi să transmită nemijlocit impresii referitoare la credinţa în Dumnezeu.

Pe de o parte, teatrul religios, cu textele sale extrase din Sfânta Scriptură sau Sfânta Tradiţie, reprezintă o modalitate artistică de mărturisire a mesajului Evangheliei capabilă să conducă spre Mântuitorul nostru Hristos. Din această cauză, şi interpretarea actoricescă se cuvine să confere un ritm, o fluiditate şi, chiar o muzicalitate pe măsură, asemănătoare psalmodierii cântărilor bisericeşti la strană. Pentru că este indicat ca teatrul religios să împletească în mod abil şi echilibrat istoria sacră cu experienţa umană cotidiană, trebuie luat în serios faptul că actorii amatori - care de regulă sunt copii sau tineri - nu vor putea intra foarte bine în rol atâta timp cât nu se vor lepădă de orice inflenţă secularizantă sau vulgarizantă oferită de cultura străzii sau a cartierului în care trăiesc. În sens contrar, experienţa teatrală nu va mai putea oferi o lectură biblică capabilă să-i trezească pe adulţii spectatori din somnul cotidian şi să-i transpună într-un univers revelat, povestit cu o foarte puternică credinţa în Dumnezeu. Pe fondul îngrijorării crescute a părinţilor faţă influenţele nefaste din societatea contemporană asupra copiilor lor, credem că teatrul religios jucat în comunitatea parohială va putea constitui un mod eficient de catehizare a tinerilor şi adulţilor, deopotrivă, numai şi numai printr-o reală transformare duhovnicească a interpreţilor şi a spectatorilor săi.

Pe de altă parte, încă din vechime au fost recunoscute beneficiile terapeutice ale creării sau a simplei contemplări a unei opere de artă. Din acest punct de vedere, valorificarea dramaturgiei religioase de către slujitorii Bisericii poate fi făcută nu doar din motive misionare, ci şi terapeutice, teatrul religios putând fi înscris nu doar între activităţile cultural-artistice, ci şi cele de asistenţă socială desfăşurate în comunităţile parohiale. Efectele benefice pe care le poate oferi dramaterapia religioasă, chiar dacă reprezintă o noutate în domeniu, nu sunt deloc de neglijat dacă ţinem cont că terapia prin teatru, în general, priveşte acele persoane care au nevoie de dezvoltare personală, vindecare emoţională, transformare individuală sau, mai grav, au o formă de autism. Dacă prin teatru religios se ajunge la situaţia ca măcar o singură persoană să fie dezinhibată social, fiind încurajată să vorbească şi să-şi privească cu demnitate semenii în public, recuperarea ei ar constitui un mare căştig pentru societate, în general, şi pentru Biserică, în special.

Însă, efectele pozitive ale educaţiei şi terapiei cu ajutorul teatrului religios nu trebuie exagerate întrucât există riscul de a se crea aşteptări foarte mari cu investiţii prea mici. Pentru ca pretenţiile tuturor adulţilor să fie rezonabile este suficient să facem observaţia că un rol major în contrabalansarea influenţelor străzii sau ale cartierului îl are şi familia. Ori, dacă adulţii nu sunt dispuşi să-şi facă autocritica degeaba aşteaptă ca piesele de teatru religios ale copiilor lor să-I ajute pe aceştia să-şi depăşească condiţia, să producă miracolul transformării duhovniceşti, ca să nu mai vorbim de rostul lor terapeutic. În acest caz, cel puţin, numai după un serios proces de conştiinţă oamenii - copii, tineri sau vârstnici - vor înţelege ce oferă cu adevărat Biserica.

Arhiva foto 2010

2010-12-03T16:32:00.003+02:00

The best...

SĂ FIM BUNI CREŞTINI ŞI BUNI ROMÂNI!

2010-11-29T14:29:00.015+02:00

Există o generaţie de credincioşi ai Bisericii noastre care au demonstrat măsura ataşamentului lor faţă de valorile creştine rezistând cu demnitate în faţa regimului comunist din România. Cărţile sau benzile de magnetofon cu predicile părinţilor duhovniceşti îndrăgiţi sau cu cântări bisericeşti - care circulau sub formă de samizdat, fiind "arestate" şi cercetate ca nu cumva sa conţină informaţii subversive care puteau "atenta la siguranţa Statului" - i-au întors la credinţă până şi pe unii securişti ai timpului. Credinţa acestei generaţii a fost insuflată de preoţii care fiind la Canal trebuiau să moară, dar s-au încăpăţânat să trăiască, care “reciclau” ziarele ideologiste din puşcărie transformându-le în epitrahil spre a preface boţul de pâine uscată pe care o primeau ca hrană în Sfântă Împărtăşanie. Ei bine, din gura lor sfinţită cu Împărtăşania primită în puşcăriile comuniste, pe care gardienii nemiloşi încercau să o profaneze în fel şi chip, ignorând faptul că "nu ceea ce intră pe gură spurcă pe om, ci ceea ce iese pe gură, aceea spurcă pe om” (Matei 15, 11), au ieşit cuvintele care au animat credinţa acestei generaţii. Ce a învăţat această generaţie de la astfel de preoţi? Să fie "buni creştini şi buni români"!

După ce mentorii lor de atunci s-au stins din viaţa aceasta, aceşti creştini, martori ai atrocităţilor regimului comunist, s-au temut ca nu cumva focul credinţei lor să se stingă. Această generaţie martor şi-a crescut copiii îngrijoraţi că îşi pot pierde credinţa pe care le-o insuflaseră păstorii lor cei dintâi. Au educat generaţia anilor `90 să ţină aproape de Biserica strămoşească, de ierarhii şi preoţii ei, făcându-se misionari creştini utili într-o perioada de tranziţie care, parcă, nu se mai sfârşeşte odată. A fost mai uşor pentru că generaţia de tranziţie, crescută la umbra falnicilor creştini hrăniţi cu credinţa încercată a preoţilor care au pătimit sub comunism, din inerţie, a fost ceva mai ferită de explozia de libertinaj izbucnită în 1989. Prin grija preoţilor şi sarcinile părinţilor duhovnici care le-au cerut să se îngrijească de Biserica lui Hristos au înţeles care este lupta duhovnicească ce o au de dus împotriva ispitei păcatului şi s-au înscris programatic pe linia descrisă de precursorii lor.

Acum grija tuturor este ca tânăra generaţie de copii, aflată în formare, să ţină mai departe predaniile Mântuitorului Hristos împărtăşite lor din moşi strămoşi cu scopul de a deveni “buni creştini şi buni români”. Tentaţiile de a părăsi calea sunt mari, iar riscul de a se rătăci este amplificat de ignoranţa tipic adolescentină. Dat fiind pământul bun din care au răsărit aceste tinere vlăstare, ideal ar fi ca această generaţie să îşi tragă seva din generaţiile anterioare care le-au pregătit un drum încercat. În acest caz, preotului contemporan – după cum arăta părintele Victor N. Popescu în cartea "Sufletul preotului în lupta cu ispitele" – îi revine funcţia de "animator al sufletelor credincioşilor". Atunci când văgaşul e bun, aşa cum este în acest caz, el se constituie într-o veritabilă punte între generaţii, remorcând generaţiile una de alta, asemenea unor vagoane pentru ca să nu rătăcească drumul şi să deraieze: "Căci mulţimile au această tendinţă: ca să meargă pe un drum bine umblat de alte generaţii (...)".

COPILUL SI LEGUMA (proiect nou)

2010-11-28T00:06:00.006+02:00

În ziua de 21 noiembrie 2010, la biserica Sf. Pantelimon de la Foisorul de Foc a demarat un nou proiect intitulat "Copilul si leguma". Aceasta initiativa a centrului social-cultural Ateneul Sf. Pantelimon are ca scop cultivarea respectului fata de mediu.

Pentru inceput s-a cultivat ceapa si usturoi, productia urmand a fi valorificata in interesul batranilor aflati in grija voluntarilor centrului Atenul sf. Pantelimon

GENERAŢIA HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR

2010-11-17T13:16:00.005+02:00

În general, orice părinte creştin îşi doreşte ca fiul sau fiica lui să aibă o copilărie neîntinată de păcate şi de vicii. Pentru a-l ajuta pe copil să atingă maturitatea întru credinţă, se îngrijeşte să-i transmită, încă de la cea mai fragedă vârstă, tezaurul de învăţătură şi trăire creştină de care dispune Biserica. Apoi, conştient de avertizarea Sfântului Apostol Pavel că “tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (I Cor. 15, 33), se străduieşte să-l ferească de tot ceea ce i-ar putea periclita educaţia creştină. Şi cu toate acestea, observă cum pe zi ce trece copilul său parcă tinde să devină mai degrabă o copie fidelă a epocii secularizate în care trăieşte, decât a familiei care îl creşte.

Riscul plasării copilului în aria de influenţă a tovarăşiilor rele este practic aproape imposibil de controlat de bunul simţ părintesc. Unul dintre principalele motive îl constituie însăşi dezvoltarea fără precedent a tehnologiei informaţiei, care a condus la aplicarea principiului interactivităţii în domenii accesibile copiilor, precum jocurile pe calculator sau reţelele de socializare pe Internet. Chiar dacă s-ar interzice accesul total la orice mijloc de comunicaţie sau de informare (de la telefon mobil până la Internet), prin legăturile de prietenie cu cei de o vârstă cu el, copilul - mai mult derutat, decât protejat - va resimţi în continuare influenţa negativă a tovărăşiilor nocive. Ce poate să mai facă părintele în cazul acesta?

Sub presiunea pericolelor sociale care-i ameninţă fiul sau fiica, angajamentul misionar al Bisericii de a-i conduce pe copiii spre Mântuitorul nostru Hristos constituie cea dintâi alternativă la care se gândeşte în mod firesc familia creştină. Icoana copiilor care-L ascultă atenţi pe Fiul lui Dumnezeu - Pedagogul prin excelenţă, potrivit unei metafore utilizate de Clement Alexandrinu - este sugestiv de promiţătoare în acest sens. Scopul acestui tip de angajament bisericesc, care coincide cu cel părintesc, îl constituie dezvoltarea şi transformarea personală a copiilor prin atingerea maturităţii lor întru credinţă.

Numai că, experienţa practică din cadrul programului catehetic Hristos împărtăşit copiilor demonstrază faptul că, în ciuda supravegherii continue, simpla situare temporală şi spaţială a copiilor în interiorul Bisericii nu este suficientă pentru a-i feri de neghina tovărăşiilor rele. Chiar şi pe drumul de acasă până la Biserică, datorită subculturii de cartier sau a străzii, copiii pot fi expuşi unor diferite forme de exhibiţie (fumatul, spre exemplu) şi de exaltare a senzualităţii şi voluptăţii (de la flirt la sexualitate). Ce poate să facă Biserica în cazul acesta?

Copiii ating maturitatea întru credinţă nu prin constrângere, ci prin împărtăşirea bucuriei întâlnirii creştine în spaţii publice deschise. Astfel, în ciuda viciului şi al păcatului care-i determină pe unii părinţi să-şi izoleze fii sau fiicele, Biserica le oferă copiilor acestora bucuria întâlnirii creştine prin organizarea de acţiuni comune, dar nu stereotipe, în funcţie de simţirea, caracterul şi nevoile lor (comunitate catehetica pe internet, teatru religios, cursuri de colinde, expoziţie de icoane, concursuri de învăţătură şi artă creştină etc.). Astfel, părinţilor creştini nu le revine decât datoria de a-şi înfrânge orice temere nevrotică legată de inceritudinea viitorului propriilor copiii şi de a se încrede în pedagogia Mântuitorului nostru Hristos, Cel care a declarat în mod public: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!“ (Ioan 16, 33)”.

PROIECTE 2011

2010-11-15T13:11:00.004+02:00

1. Copilul şi arta (continuă);

vor fi realizate cel puţin patru noi piese de teatru;
se va căuta apropierea copiilor de strana bisericească;

2. Copilul şi horticultura (nou);

va fi realizată o producţie sezonieră de legume şi flori ;

3. Copilul şi bătrânul (nou);

vor fi ajutaţi bătrânii din parohie care sunt imobilizaţi, dar doresc să menţină contactul cu biserica Sf. Mc. Pantelimon

4. Copilul şi muzica (nou);

OMUL NU ESTE DOAR TRUP !

2010-11-10T13:45:00.000+02:00

Din păcate, decalajul dintre ştiinţă şi metafizică devine pe zi ce trece din ce în ce mai evident şi extrem de periculos. Ca o consecinţă a acestui fapt observăm cum astăzi plătim preţul unei erori fundamentale comise de o societate care, aflată în plină criză epocală încă din anii `80 ai secolului trecut, caută cu disperare un surogat de spiritualitate după ce l-a renegat pe cel vechi pentru că a ţinut şi ţine pare-se încă foarte greu pasul cu noile descoperiri ştiinţifice. Concret, putem spune că societatea cotemporană – încurajată şi de dezvoltarea spaţiului virtual prin intermediul mijloacelor tehno-ştiinţifice de informare şi comunicare, inclusiv tehnica 3D – comite o gravă eroare tinzând să depăşească barierele culturale exclusiv prin "limbajul trupului". Sesizând acest fenomen cu mult timp în urmă, preotul italian Battista Mondin se declara pe bună dreptate "înspăimântat de consecinţele identificării omului numai cu trupul său" (în "Una nuova cultura per una nuova societa. Analisi della crisi epocale della cultura moderna e dei progetti per superarla", Editrice Massimo, Milano, 1982, p. 22).

Ştiinţa, care operează numai cu dovezi de ordin material, este pe cale să transforme în mod programatic fiinţa umană într-o prizonieră a trupului, ceea ce în definitiv nu-l mai deosebeşte cu nimic pe om de animal. Astfel, problema decalajului dintre ştiinţă şi metafizică care se află la originea crizei actuale o constituie faptul că omul contemporan nu ştie cum să se descurce cu un suflet care transcende practic cu mult limitele propriilor dimensiuni corporale. Analizând cu atenţie această criză globală, se poate observa cu uşurinţă faptul că la originea ei se află o criză individuală pe care o trăieşte fiecare om în parte datorită discrepanţei dintre propriul trup şi suflet, aspect nu întâmplător subtil sugerat în primul film realizat în format 3D intitulat "Avatar" al producătorului canadian James Cameron. Astăzi, poate mai mult ca oricând, fiinţa umană - datorită excentricelor experienţe mentale de tip Frankenstein - resimte în mod tragic faptul că dinamismul său interior nu poate fi subordonat unei lumi materiale, oricât de cibernetizată ar fi ea (de aici şi problemele legate de biometrie!), care îşi revendică în mod injust primatul asupra celei spirituale.

Omul, încă de la începuturile existenţei sale, se află într-un proces progresiv de autoeliberare. În acest sens, atunci când slujitorii Bisericii propovăduiesc mântuirea omului au în vedere de fapt această vocaţie umană a autoeliberării, subînţelegându-se totodată faptul că se referă la o libertate în unitate care poate fi circumscrisă doar spiritual (Ioan 17, 20-21), iar nu material, oricât de avansate ar fi mijloacele tehno-ştiinţifice cu care se vrea să se încerce acest lucru. De aceea, pe fondul regresului metafizicii contemporane, Biserica – susţinând că desăvîrşirea minţii umane nu se cuvine să se producă potrivit raţiunilor materiale, ci celor spirituale izvorâte din lucrarea proniatoare continuă a harului dumnezeiesc (I Cor. 14, 20 şi I Petru 2. 1-2) – se confruntă astăzi cu provocărilor legate de un proces de descreştinare a oamenilor, operat de o societate în care primatul lumii materiale asupra celei spirituale se consolidează din ce în ce mai mult diminuând până la anihilare libertatea umană. De felul în care va reuşi să facă faţă acestor mari provocări depinde însăşi mântuirea propriilor săi credincioşi!(Ziarul Lumina, nr. 155 (1959), anul VII, sâmbătă, 2 iulie 2011, p. 2)

EFIGIA ATENEULUI SFANTULUI PANTELIMON

2010-11-10T12:47:00.000+02:00

VREMEA INTERNETULUI SI TEOLOGIA CONTEMPORANA EI

2010-11-10T12:31:00.004+02:00

Generatia "Hristos impartasit copiilor" trebuie invatata cum sa gândeasca cu propriul cap, iar nu sa se comporte ca o generatie de molai aflati sub vremuri. In tradiţia populară romaneasca, molâul este prostul satului care se conduce după bârfa ţaţelor, un biet neisprăvit aflat în primejdia de a pieri pur şi simplu intrucat "nu se învârte în jurul lucrurilor sau ideilor pentru a le cerceta sub toate aspectele", după cum se exprimă Honoré de Balzac. De aceea, sub presiunea provocarilor sociale specifice satului global creat de internet, angajamentul misionar al Bisericii trebuie sa fie acela de va conduce generatia copiilor contemporani cu Internetul spre Mântuitorul nostru Hristos. Icoana copiilor care-L ascultă atenţi pe Fiul lui Dumnezeu (efigia proiectului Ateneul Sfantului Pantelimon) - Pedagogul prin excelenţă, potrivit unei metafore utilizate de Clement Alexandrinu - este extrem de sugestiva în acest sens. Scopul acestui tip de angajament bisericesc, care trebuie sa coincida si cu cel al parintilor acestor copii, îl constituie dezvoltarea şi transformarea personală a generatiei "Hristos impartasit copiilor" prin atingerea maturităţii întru credinţă.

Doar invăţând să gândeasca liber prin ancorarea în credinţa că există un adevăr absolut, generatia Hristos impartasit copiilor implicit cu ajutorul Internetului va putea depăşi condiţia unei generatii pe care regimul comunist a incercat sa o tina cat mai departe de Biserica. Ea va fi generatia care are menirea de a depasi handicapul decalajului dintre stiinta si metafizica, inclusiv religie! Astfel, prin centrul de presa Basilica al Patriarhiei Romane, dar si prin initiativele eparhiale si parohiale, asa cum este si cea a parohiei noastre, Biserica incearca să răspundă teologic pe măsura provocărilor unei modernităţi faustiene. Iata un motiv in plus pentru care teologia vremurilor noastre va trebui răspundă cu mult mai mult curaj nevoilor reale de cunoaştere ale acestei generatii de copii. In acest scop va trebui sa depasim cu totii ispita de a fi atrasi de subiectele scandaloase, care ne conduce doar la o "teologie sub vremuri"! Metoda creării deliberate a stărilor conflictuale în speranţa rezolvării problemelor mai vechi (după modelul raţionalismului critic popperian specific societăţilor deschise) care va încerca doar să justifice substituirea unei teorii precedente cu una nouă, compatibilă însă cu factorii care au declanşat criza în cazul teoriei precedente, trebuie sa apuna!

FENOMENUL TELEVIZIUNII

2010-11-10T12:02:00.001+02:00

Părintele Bogdan Teleanu de la Biroul de presă al Patriarhiei Române este de părere că, fără o cultură a comunicării atât a consumatorului, cât şi a difuzorului, fenomenul televiziunii constituie un real pericol public, primejdios pentru trupul şi sufletul oricărui om. "În mileniul al treilea, din cauza faptului că dependenţa de televizor devine un fenomen ce tinde să se generalizeze, lumea este prizoniera unui univers polifonic, multicolor, acaparant până la abuz şi agresiune. Practic, omul contemporan s-a lăsat încătuşat de telecomanda propriului televizor! Acesta trăieşte într-o realitate-surogat şi un pseudomediu înconjurător de care nu se mai poate desprinde singur, preferând vagabondajul intelectual şi imaginar în defavoarea unei culturi a comunicării. Ai senzaţia - după cum ilustra o reclamă celebră de prin anii â90 la Coca-Cola - că omul este imobilizat cu lanţuri în faţa televizorului său. Cum să mai meargă singur să deschidă uşa închisă la care aşteaptă, stă şi bate Mântuitorul Iisus Hristos? Omul contemporan s-a înconjurat de o multitudine de instrumente comunicaţionale, care amplifică, înregistrează, mixează şi, chiar mai mult, facilitează rostirea la distanţă. Frumos, dar la ce bun? Îndeobşte, oamenii care nu mai aud bine încep să vorbească din ce în ce mai tare, de parcă, odată cu neputinţa lor, întreaga lume a asurzit. (Ziarul Lumina, nr. 223 (1725), anul VI, luni, 27 septembrie 2010, p. 16).

Religie şi tehnolgie

2010-11-10T11:58:00.000+02:00

In ultimii ani, tehnologia s-a dezvoltat în aşa măsură, încât - în special datorită internetului care a invadat viaţa noastră privată - conceptul de privacy, centrat în viziune europeană în jurul noţiunii de "date personale", necesită o urgentă revizuire. Scandalul din jurul dezvăluirilor făcute de organizaţia care deţine domeniul web Wikileaks a consolidat şi mai mult îndoielile referitoare la capacitatea vreunei instituţii de a păstra confidenţialitatea datelor, în special a celor cu caracter privat, demonstrând faptul că deţinerea puterii informaţiei a devenit o miză extrem de importantă pe toate planurile, inclusiv cel religios. În acest context, mai mult ca oricând, se pune problema ca accesul, rectificarea, ştergerea sau blocarea, dar şi colectarea, procesarea sau transferul datelor cu caracter personal sau privat să fie făcute cu şi mai multă responsabilitate şi, sperăm noi, cu un mai mare respect faţă de demnitatea persoanei umane.

În mod paradoxal, toată această tensiune în jurul deţinerii puterii informaţiei a potenţat foarte mult rolul aşa-numiţilor în mod metaforic gatekeepers (în româneşte gardieni, portari, paznici sau vameşi), adică a celor care - fie persoane, fie instituţii - controlează şi decid cu mai multă sau mai puţină prudenţă accesul la ceea este public sau privat. Prin urmare, dezbaterea are legătură, pe de o parte, cu imixtiunea în viaţa privată sau personală, iar pe de altă parte, cu accesul la ceea ce poate fi considerat public. Astfel, ne întrebăm: cine poate pretinde dreptul de a fi învestit cu puterea de a decide marginile a ceea ce se află în interiorul sferei private sau se situează în exteriorul ei? Cine se poate erija într-o autoritate care are dreptul de a modela realitatea stabilind graniţa dintre domeniul privat şi cel public?

Oare să-i încredinţăm imaginarului psihotehnologic - după o expresie a cercetătorului canadian Derrick de Kerckhove, considerat urmaşul lui Marshall McLuhan - dreptul de a ne contura o identitate electronică privată? Menţionăm că prin "psihotehnologie" se înţelege acel mediu intermediar care se interpune între noi şi realitate şi care consistă într-un "depozit de imagini" pe care noi toţi îl avem în comun în calitate de spectatori media. Cei care au vizionat filmul Matrix îşi amintesc, probabil, foarte bine modul în care conceptul de realitate este pus sub semnul întrebării de aşa-numita psihotehnologie. "Ce înseamnă realitate?", îl întreabă Morpheus pe Neo, unul dintre personajele filmului. "Dacă te referi la ceea ce percepem, la ceea ce putem mirosi, atinge sau vedea, aceste "realităţi" sunt simple semnale electrice interpretate de creier. Aceasta este lumea pe care tu o cunoşti, lumea aşa cum era la sfârşitul secolului XX, şi care acum există doar datorită unei neurostimulări interactive pe care noi o numim MATRIX. Ai trăit într-o lume fictivă, însă aceasta este lumea care există astăzi: bine ai venit în noua şi deşertica realitate!"

În concluzie, civilizaţia modernă, care se bazează pe principiul libertăţii, este ameninţată nu de tehnologie, ci de paradigmele filosofice care o circumscriu! Or, umanitatea are nevoie şi îşi apără legătura cu dimensiunea duhovnicească a vieţii, conştientă că realitatea spirituală este garanţia libertăţii sale, întrucât depăşeşte orice închipuire umană, nefiind condiţionată nici de imanenţa lucrurilor şi nici de virtualitatea imaginaţiei. De aceea, din punct de vedere religios, pretenţia unei autorităţi competente, alta decât în persoana lui Dumnezeu, care să acţioneze în numele unei prudenţe superioare, rămâne deocamdată nefondată din cauza intereselor egoiste care prevalează de cele mai multe ori realităţilor concrete ale vieţii. (publicat in Ziarul Lumina, nr. 36 (1840), anul VII, luni, 14 februarie 2011, p. 2)

FENOMENUL PUBLICITATII

2010-11-10T11:42:00.002+02:00

"În mileniul al treilea, putem spune că, din cauza amplitudinii la care a ajuns fenomenul publicităţii, capacitatea de persuasiune a Bisericii este pusă la grea încercare. Principiile de marketing, care condiţionează din ce în ce mai mult accesul în spaţiul public, au dat naştere unei societăţi de consum în care oameni şi lucruri, deopotrivă, sunt consideraţi nişte produse care au public, preţ şi, mai ales, nevoie cu orice preţ de publicitate. Din punct de vedere bisericesc, publicitatea, implicit, lupta pentru imaginea publică, nu reprezintă o noutate, ci, mai degrabă, poate fi considerată o realitate istorică şi teologică insuficient analizată până în prezent. Să luăm spre exemplu celebrul măr biblic al cunoştinţei binelui şi răului - care a şi fost preluat ca imagine publicitară de firma MacIntosch - şi publicitatea făcută acestuia de Satana, deghizat în celebrul şarpe biblic (simbol utilizat în alte reclame publicitare), pentru a-i convinge pe Adam şi Eva să guste din el. În contextul unei lumi "orbite" de strălucirea "reclamelor publicitare", preocuparea pentru relevanţa mesajului Mântuitorului nostru Hristos constituie principala provocare a Bisericii", este de părere pr. dr. Bogdan Teleanu, de la Biroul de presă al Patriarhiei Române.

*(Ziarul Lumina, nr. 229 (1731), anul VI, luni,4 octombrie 2010, p.16

Cuvioasa Parascheva, film, inregistrare TRINITAS TV

2010-10-20T13:00:00.000+03:00

PATIMI SI INVIERE, FILM, INREGISTRARE TVR 3

2010-10-20T12:57:00.001+03:00

Sf. Mare Mucenic Pantelimon, teatru, inregistrare amator

2010-10-19T13:23:00.000+03:00

NOI FRONTIERE MISIONARE: DRAMOTERAPIA RELIGIOASĂ

2010-10-15T09:56:00.001+03:00

Catehizarea adulţilor cu ajutorul copiilor şi terapia cu ajutorul artei religioase sunt doar două din cele mai recente provocări misionare pe care le-am întrezărit prin aplicarea unor exerciţii practice în cadrul programului catehetic desfăşurat la parohii de către Patriarhia Română sub titlul Hrisos împărtăşit copiilor! Ambele situaţii demonstrează faptul că dramaturgia religioasă este capabilă să conducă spre Mântuitorul nostru Hristos! Monahul Nicolae Steinhardt, intuind rolul misionar al dramaturgiei prin antrenarea sensibilităţii artistice în proiecte cultural-religioase, susţine această calitate a ei folosind ca argument o nuvelă a lui Anatole France: „După cum primite vor fi fost şi giumbuşlucurile măscăriciului de la Nôtre Dame, acela care seara, după o zi de trudă şi tumbe, intră în măreaţa catedrală, îşi scoate din traistă uneltele lui de pehlivan şi începe a înghiţi foc şi a face tot soiul de năzdrăvenii în faţa icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul în braţe, spre indignarea paraclisierului care se pregătea să-l alunge cu aspră admonestare dacă nu ar fi văzut, înfiorându-se, cum Prea Curata coboară din icoană spre a-i şterge saltimbacului sudoarea de pe frunte cu propria-i mahramă, în vreme ce Pruncul râde şi bate din palme”.

Scopul acestor noi provocări misionare, aflate deocamdată în fază experimentală, este de a demonstra că sensibilitatea artistică, care se fereşte de exchibiţionism, exaltarea senzualităţii şi voluptăţii, poate fi valorificată în scopuri misionare bisericeşti precise. Concret, astăzi, din ce în ce mai mulţi oameni recunosc faptul că scopul contemplării unei opere de arta îl poate constitui motivul terapeutic. Însă, noutatea o constituie un domeniu care se află la graniţa dintre medicină, artă şi teologie şi care, în ţara noastră, implică muncă de voluntariat: dramaterapia religioasă. Chiar dacă meseria de dramart-terapeut religios nu există încă în lume, programul cultural-religios Ateneul Sfântului Pantelimon îşi propune derularea unui proiect a cărui ţintă o constituie persoanelor care sunt inhibate social, au o formă de autism sau le e frică să vorbească şi să te privească. Acest obiectiv nu se adresează, însă, celor agresivi care nu pot fi trataţi prin teatru, deoarece li s-ar amplifica furia. Pentru început, trupa de teatru Ateneu a bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti îşi propune să desfăşoare activităţi dramaterapeutice cu persoane care au nevoie de dezvoltare personală, vindecare emoţională şi transformare individuală prin proiectarea propriilor piese de teatru, Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginţi, Hristos a înviat şi Fântana Ortodoxiei.